#citeșteDobrogea Construcții și reparații mecanice în Constanța interbelică

Aceste activități au fost executate de ateliere mecanice sau de fabrici, ce aveau preocupări în acest domeniu de activitate. La Constanța funcționa o secție a întreprinderii "E Wolff", ce avea sediul în capitală. Aici se produceau șarpante, elemente demontabile pentru poduri, cazane sub presiune și rezervoare pentru combustibil, de până la 8000 litri. Această societate avea angajați 250 de lucrători și o putere instalată de 268 CP. În perioada crizei social-economice, activitatea economică a fost restrânsă, din totalul angajaților mai rămăseseră doar 40 de salariați. În anul 1937 societatea își suspenda activitatea, acest lucru demonstrând faptul că nu reușiseră să se redreseze după situația de criză, efectele fiind dezastruoase pentru proprietarii societății. Cu toate acestea, în anii '40, societatea își va relua activitatea și va avea comenzi din partea statului.

În apropiere de Cernavodă funcționa fabrica de șuruburi Japy Weillard, Herzog&Co. Aceasta producea nituri, piulițe, șuruburi, subansamble mecanice. În anii crizei social -economice, în 1933 vindea peste 500 de tone de piese din producția sa. Aceasta a fost într-o creștere continuă, în același timp cucreșterea numărului salariaților săi: în 1925-209 muncitori, în 1932 doar 74, în condițiile crizei, iar în 1940 -123 de muncitori, dovadă a redresării societății post -criză.



Una dintre cele mai importante societăți ce avea ateliere mecanice, ateliere de tâmplărie mecanică, topitorie și vopsitorie a fost Societatea anonimă de Transport Constanța, cunoscută sub denumirea de Fabrica Getta. Înființată după Primul Război Mondial, în anul 1920, a avut o activitate productivă și inovativă în creștere, iar în anii 1925-1926, a construit primele patru portavioane românești ce purtau numele Getta.

Activitatea de proiectare i-a aparținut inginerului Radu A. Stoica, iar forța de muncă și materialele erau românești în totalitatea lor. Primul hidroavion Getta STC, Tip RAS-1, realiza primul zbor, la 17 august 1925, fiind încununat de succes. Presa străină elogia momentul și vedea o dezvoltare în perspectivă a acestei industrii pentru România. Din păcate, societatea nu a putut susține financiar o producție în serie a acestui aparat de spor. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial activitatea societății a fost intensă, numărul lucrătorilor a crescut constant, ajungând la 233 în 1943. Comenzile au venit din partea marinei militare, pentru a construi șalupe și diverse accesorii necesare armatei. Perioada de criză a fost depășită, iar societatea a înregistrat profit.



 
Cooperativa Energia a fost înființată de un grup de meseriași în anul 1920, având drept scop întreținerea unor instalații mecanice. Această societate executa reparații la vapoare, motoare, mașini, elemente de strungărie și lăcătușerie. Capitalul societății era cifrat la peste 60.000 lei. Puterea instalată era de 45 CP, fiind deservită de 40 de muncitori, în funcție de comenzile pe care le primea.


Ateliere de reparații mecanice erau și cele ale Direcției Porturilor Maritime, cu sediul în portul Constanța. Această societate a avut mult de suferit, ca urare a distrugerilor și jafului ocupanților germano-bulgari din timpul Primului Război Mondial. Acest lucru va fi remediat prin investiții și fonduri obținute ca urmare a reparațiilor unor nave care acostau în port. După 1936 a început punerea în practică a planului de investiții ce avea în vedere constituirea unui nou șantier naval în portul Constanța. Lucrările s-au desfășurat în perioada 1936-1938, realizându-se un doc plutitor de acostare.

Așadar, în perioada interbelică societățile lucrative de reparații au avut o activitate eficientă, înregistrând profit și angajând muncitori în funcție de nevoile în creștere, pentru ca în perioada crizei social-economice de supraproducție, unele dintre acestea să se confrunte cu reale probleme financiare și chiar existențiale.
 

Surse bibliografice:

SJANC, fond IMC, dosar 93/1942
Ibidem, fond Cooperativa Energia, dosar 7/1922-1937
Stoica Lascu, Mărturii documentare privind dezvoltarea industriei în județele Constanța și Tulcea în perioada 1878-1944, în RMM. Muzee, nr.8/1987
Idem, Mărturii privind istoricul Șantierului Naval Constanța (1892-1944), în RMM.Muzee, nr.3/1981
Valentin Ciorbea, Evoluția Dobrogei între anii 1918-1944, Editura Ex Ponto, Constanța, 2005.


Despre Adrian Ilie:

Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 
Citește și:

#citeșteDobrogea
Rechiziții și cartiruiri ale Primăriei Municipiului Constanța la jumătatea secolului trecut