Costineşti (Mangea Punar, Buffelbrunnen) Originea numelor purtate, legenda ospăţului şi câteva amintiri despre germanii dobrogeni (III)

În Dobrogea, germanii emigraţi în sec. XIX (în trei valuri, între 1840 şi 1891) au găsit ceea ce căutau de aproape un veac: toleranţă, protecţie şi dreptul de a-şi păstra limba şi cultura.

Povestea germanilor numiţi astăzi germani dobrogeni nu a fost deloc una simplă. Dezrădăcinaţi din ţara natală, ei au trăit mai întâi în Rusia, înainte de a ajunge în Dobrogea noastră. Totul a început în 1763, când ţarina Ecaterina a II-a a Rusiei (dornică să populeze imensul teritoriu al imperiului ei cu diverse comunităţi harnice şi organizate) a lansat germanilor invitaţia de a emigra, promiţându-le numeroase drepturi şi privilegii. Aşa au ajuns în Rusia, după 1763, mii de emigranţi din Germania de sud.
Au urmat apoi, la începutul sec. XIX (1803-1812), alţi emigranţi, de data aceasta şi din alte zone, precum Renania, de exemplu. După 1814, multe familii de germani au fost aşezate în Basarabia, vechi teritoriu românesc luat însă cu forţa de către Rusia în anul 1812, după Tratatul de la Bucureşti. Țarul Rusiei din acea perioadă, Alexandru I, nu a respectat însă promisiunile pe care bunica sa Ecaterina cea Mare le făcuse cu mult timp înainte. Atât în epoca lui Alexandru, cât mai ales în cea a succesorului său, Nicolae I (1825-1855), germanii din Rusia au fost continuu prigoniţi, fapt ce a dus la decizia emigrării în Imperiul Otoman, respectiv în Dobrogea...

Am făcut această scurtă introducere pentru a accentua faptul că germanii emigranţi îşi doreau cel mai mult să îşi păstreze moştenirea lor, limba, obiceiurile şi tradiţiile şi după experienţa din Rusia au reuşit să îşi asigure acest deziderat abia în tărâmul cosmopolit dintre Dunăre şi Mare, unde românii, turcii, tătarii, grecii, bulgarii, armenii, evreii, ucrainenii şi alte neamuri coexistau în pace deja de foarte mult timp...

Și-au păstrat cu sfinţenie frumoasele lor tradiţii, iar paradoxul consemnat de scriitori români ai vremii este acela că germanii din comunităţile Dobrogei au conservat obiceiuri ce în ţara strămoşilor lor dispăruseră deja, de mult timp.

Astfel de tradiţii şi obiceiuri avem şi la Buffelbrunnen (Fântâna Bivolilor), fost Mangea Punar, Costineştiul nostru de astăzi şi care a fost colonie germană din 1886 şi până în 1940.

Mai mulţi scriitori români din perioada interbelică au consemnat o mare parte dintre aceste tradiţii şi obiceiuri ale germanilor. Când doi tineri din comunitate îşi uneau destinele, în noaptea nunţii, pe străzile satului ieşeau bărbaţii şi începeau să tragă cu puşca, focuri în aer. Prin asta aveau credinţa că aşa alungă orice spirit rău (Necuratul) atât din noua familie închegată, cât şi din satul în care aceştia locuiau.

Obiceiul trasului cu arma pentru alungarea spiritelor rele se întâlnea şi în noaptea de An Nou. Treptat, trasul cu arma a început să fie tot mai puţin folosit, el fiind înlocuit cu plesnitul din bici, pocnetele acestuia având acelaşi rol simbolic - de a alunga necuratul din viaţa comunităţii şi de a îndepărta nenorocirile.


De Crăciun (aşa cum se arată în sursele bibliografice Miu/Cristea şi Ioan Georgescu), mai multe fete îmbrăcate în alb ieşeau însoţite de Sfântul Iosif şi de un măgăruş (doi tineri travestiţi în aceste personaje) ieşeau pe uliţele satului, apoi colindau pe la casele oamenilor. Un alt treilea personaj travestit, un Beelzebut (drac, diavol) însoţea şi el cortegiul, iar menirea sa era aceea de a-i speria pe copiii răi.

Tot de Crăciun, patru fete ieşeau pe uliţe, fiecare purtând cu sine câte un simbol. Una dintre ele ţinea în braţe copilul Iisus, o alta - o mască de bou, a treia - o coroană, iar ultima - o sabie. Ele intrau cântând în fiecare casă.

Ne întoarcem la obiceiurile de nuntă şi la o oraţie cântată des la Mangea Punar (Buffelbrunnen). Redăm doar câteva dintre versurile acesteia, traduse şi astfel nemaiavând rimă. Este însă un frumos cântec al feciorilor, de laudă a miresei şi de amintire a unei iubiri pierdute. Aceste câteva versuri sună astfel: „Frumoasă comoară, Frumoasă comoară / Ce se aude despre tine? / Am auzit că vrei să te căsătoreşti / O ce greu îmi cade asta.... Merele roşii sunt acre / boabele galbene sunt dulci / Eu te-am iubit, O ştii prea bine... Iubire, Iubire / Ce-am avut de câştigat / Inima mi-e tulbure / Aceasta mi-e răsplata...“

În 1940, povestea germanilor dobrogeni s-a încheiat. Peste 15.000 de etnici au plecat în Germania, în cadrul proiectului de repatriere iniţiat de Hitler şi intitulat „Acasă în Reich“. Au rămas doar câţiva prin diverse sate, dar şi amintirea bogatelor comunităţi. De la Buffelbrunnen au plecat câteva sute de persoane (139 doar din Schitu).

Locul germanilor a fost luat de români din diverse zone ale ţării. Și numele satului s-a schimbat, din Buffelbrunnen în Costinescu, în amintirea boierului care la 1886 a adus aici primele familii de germani dobrogeni, înfiinţând noua aşezare pe locul vechiului sat tătăresc Mangea Punar...

Bibliografie

Petrică Miu, Traian Cristea - Comunitatea germană din Costineşti (Mangea Punar), articol publicat în "Germanii dobrogeni - Istorie şi civilizaţie", ediţia a II-a, Ex Ponto 2014


Ioan Georgescu - Coloniile germane din Dobrogea, Analele Dobrogei an VII, serie veche, Cernăuţi 1926

Ștefania Manea - Costineşti, frânturi ale timpului, site - merg.in/costinesti, publicat pe 26 aug.2015

Despre Cristian Cealera 

Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.
 
Citeşte şi:
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Costineşti (Mangea Punar, Buffelbrunnen) Originea numelor purtate, legenda ospăţului şi câteva amintiri despre germanii dobrogeni (I)

Costineşti (Mangea Punar, Buffelbrunnen) Originea numelor purtate, legenda ospăţului şi câteva amintiri despre germanii dobrogeni (II)