Creştinismul în Dobrogea antică Legendele, tradiţia populară şi adevărul istoric. Partea a III-a - Primii martiri

La începutul secolului IV, între anii 303-304, în numeroase oraşe şi castre ale provinciei romane Scythia Minor au fost ucişi cetăţeni şi soldaţi a căror singură vină era aceea de a fi creştini. S-a întâmplat în timpul împăraţilor Diocleţian şi Galerius, augustus, respectiv caesar, din cadrul primei tetrarhii a Imperiului Roman.
 

 
Când vorbeşti însă despre martirii acelor vremuri, primele nume care îţi vin în minte sunt Epictet şi Astion (reprezentați în imagine), sfinţi ce au pătimit pentru credinţa lor, la Halmyris. Datarea oficială a sacrificiului lor a rămas încă 290 d.H, deşi în ultimii ani mulţi istorici au susţinut că anul este greşit şi că, de fapt, ei au fost martirizaţi tot probabil în timpul persecuţiilor Diocleţian - Galerius.
               
Ruinele cetăţii Halmyris se găsesc cam la 1,5 kilometri distanţă de Murighiol, pe partea stângă a drumului care duce la Dunavăţu de Sus. În latină, Halmyris înseamnă „apă sărată“, iar în antichitate era port la Marea Neagră, înainte ca golful Razelm-Sinoe să se înnisipeze şi să devină un complex lagunar de apă dulce.
 
Fortificaţia ale cărei ruine pot fi astăzi admirate a fost construită în sec II d.H şi a funcţionat până în sec.VII d.H, în timpul perioadei romano-bizantine. A fost staţie a flotei provinciale Classis Flavia Moesica iar în apropierea fortificaţiei se ştie că a existat şi un sat al marinarilor, vicus classicorum.
               
Ruinele Halmyrisului au început să fie cercetate încă din 1981, dar marile descoperiri au apărut mai târziu. În anul 2000 însă, colectivul condus de arheologul Mihail Zahariade a descoperit ruinele unei bazilici episcopale. Un izvor antic, Notitia Episcopatuum, indică Halmyris ca fiind una dintre cele 14 sedii de episcopat din provincia Scytia Minor.
               
Descoperirea bazilicii a fost însă doar începutul poveştii... Pe 15 august 2001, Zahariade a făcut o descoperire senzaţională: sub altarul bazilicii a descoperit o criptă, iar în interiorul acesteia, rămăşiţe umane. Înăuntru se aflau şi 7 rânduri de inscripţii în greacă, din care doar unele cuvinte se puteau citi. Au fost identificate cuvintele "Martirii lui Hristos", numele "Asto" şi literele "ibr", parte a verbului "ibrio" - a lovi, a molesta. S-a stabilit că este vorba despre rămăşiţele a doi martiri, Epictet preotul şi Astion monahul, "martiri ai lui Hristos" în timpul împăratului Diocleţian (284 - 305).
 
Principalul izvor istoric care povesteşte pătimirile celor doi este "Acta Sanctorum" (Faptele Sfinţilor), o enciclopedie hagiografică de 68 de volume, scrisă, completată şi editată de iezuiţii Heribert Rosweyde şi mai apoi Jean Bolland (Bolandus), în sec. XVII.

               
În ediţia bolandistică, o notă a editorilor, făcută la capitolul Epictet şi Astion (numele complet al capitolului este "De SS Epicteto Presb&Astione Monacho Martiribus Almiridensibus in Scythia - Despre Sfinţii Epictet preotul şi Astion monahul, martiri almyridieni din Sciţia“), indică drept an al pătimirii 290 d.H. Această dată a fost preluată la datarea morţii celor doi, dar acum mulţi istorici consideră că anul 290 a fost scris greşit de un copist în Evul Mediu. Potrivit bisericii ortodoxe şi în baza izvorului "Acta Sanctorum", Sfinţii Epictet şi Astion au suferit morţi martirice în anul 290 d.H, pe 8 iulie, dată la care sunt şi astăzi prăznuiţi.
 
Epictet era un preot din Răsărit care avea darul de a vindeca pe orbi, pe ologi şi pe cei demonizaţi. Însoţitorul său Astion era dintr-o familie foarte bună din Asia Minor, fiind nepotul unui senator roman pe nume Iulian. Și pe seama lui sunt puse facerea de minuni: tămăduirea unui îndrăcit şi vindecarea unui bărbat căzut de la înălţime.
               
Cei doi au ajuns la Halmyris, unde au propovăduit în public cuvântul Domnului şi au făcut minuni. În cetate, după câteva săptămâni a ajuns însă şi un general roman, Latronianus, care a aflat despre faptele mucenicilor. El a considerat că cei doi îndepărtează oamenii de zeii păgâni ai imperiului şi a ordonat arestarea lor.
 
Au fost întemniţaţi, torturaţi, lăsaţi fără hrană şi apă timp de 30 de zile, apoi au fost decapitaţi. Trupurile lor ("albe ca zăpada") au fost lăsate să putrezească afară, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult, se spune că orice bolnav se atingea de trupurile sfinţilor era pe dată vindecat. Cei doi martiri au fost îngropaţi pe ascuns de către credincioşi iar după anul 313 (Edictul de toleranţă religioasă de la Milano - Mediolanum - creştinismul este recunoscut ca religie), osemintele lor au fost reînhumate în bazilica din oraş.
               

"Acta Sanctorum" ne oferă şi alte detalii. Aflăm astfel că în timpul torturilor pielea le era jupuită. În a patra zi de tortură, unul din judecătorii lor, pe nume Vigilantus, a decis să se creştineze şi a mers pe ascuns la închisoare, pentru a le cere sfinţilor binecuvântarea.
 
În a 5-a zi de tortură, după ce Astion sfârşise o cuvântare cu cuvintele "Noi suntem creştini", Latronianus a devenit şi mai crud: a ordonat ca rănile celor doi să fie frecate cu oţet şi cu sare. A poruncit apoi ca cei doi să fie puşi într-un cazan cu apă fiartă, pentru ca suferinţele să fie şi mai atroce. Ca prin minune însă, cei doi au rezistat fiecărui supliciu.
               
După ce sfinţii au fost executaţi, Vigilantus şi familia sa le-au ridicat trupurile şi le-au ascuns: "trupurile le-au fost ridicate pe ascuns, stropite cu mirodenii foarte scumpe şi smirnă, îngropate de credinciosul Vigilantus cu toată casa sa, într-un loc de cinste, cu cântări de psalmi şi cu mare evlavie". La trei zile după înmormântarea sa, Astion i-a apărut în vis lui Vigilantus.
 
Capitolul din Acta Sanctorum descrie practic ultimele 35 de zile din viaţa martirilor, de la momentul arestării lor şi până la cel al executării lor. Se ştie că cei doi au fost flagelaţi: loviţi cu vergi pe corp, loviţi cu pietre peste faţă iar apoi executaţi, primul fiind Astion.
 
Decapitarea celor doi martiri a fost confirmată de un studiu antropologic realizat de cercetătorii Nicolae Miriţoiu şi Andrei Soficaru de la Centrul de cercetări Antropologice "Francis Rainier" din Bucureşti. Rezultatul studiului lor a fost mediatizat şi de Dumitru Manolache în ziarul Lumina.
 
Pe scheletele celor doi s-au găsit urme clare de violenţă, o vertebră cervicală tăiată indicând "moartea prin decapitare cu obiect ascuţit de tip sabie". Potrivit studiului, preotul Epictet suferea de o anchiloză extinsă la coloană, avea o înălţime cuprinsă între 1, 67 şi 1,72 şi vârsta probabilă de 64-67 de ani (marja de eroare este de 3 ani). Monahul Astion avea o mică cocoaşă, de la un accident suferit în copilărie. Avea o înălţime între 1,70 şi 1,76 m şi în jur de 40 de ani (poate chiar 30 şi ceva).
 
La Halmyris, în timpul pătimirii celor doi mucenici se afla şi un străin din Asia Minor, care l-a recunoscut pe Astion. El a plecat din Sciţia şi i-a anunţat pe părinţii monahului. Aceştia, pe nume Alexandru şi Marcelina, au venit în Sciţia Minor, în căutarea fiului lor. Au ajuns mai întâi la Tomis, unde au fost creştinaţi de părintele Bonosus. Au mers apoi la Halmyris, iar în a 14-a zi de la martirizarea fiului lor au fost botezaţi de episcopul Evanghelicus. Acest moment este foarte important pentru istoria bisericii ortodoxe dobrogene pentru că aflăm astfel numele primului episcop de Tomis, Evanghelicus...
 
(Va urma)
 

Bibliografie

 
- Alexandru Madgearu - Data pătimirii sfinţilor Epictet şi Astion, de la Halmyris, Rev. Pontica nr.45, 2012, pag 539 - 548
- Alexandru Madgearu - Securitatea provinciei Scythia la începutul secolului al IV-lea. În legătură cu data pătimirii sfinţilor Epictet şi Astion de la Halmyris, Revista de Istorie Militară (RIM) nr. 5 şi 6/2011, pag 1-9
- Mihail Zahariade - Scytia Minor, a history of Later Roman province (284 - 681), 2006
- Alexandru Suceveanu, Mihail Zahariade, Florin Topoleanu, Gheorghe Poenaru Bordea - Halmyris I, monografie arheologică, Ed. Neremia Napocae, Cluj Napoca 2003, Peuce SN 2004
- Mircea Păcurariu (Pr. Prof. Dr.) - Sfinţii Epictet şi Astion din Halmyris, articol publicat pe 8.07.2016 pe site-ul creştinortodox.ro
- bisericaortodoxăaurora.com - Pătimirea sfinţilor Epictet şi Astion
- Dumitru Manolache - Un studiu confirmă decapitarea sfinţilor Epictet şi Astion, articol publicat pe 7.07.2010 pe site-ul ziarullumina.ro
- Acta Sanctorum - Villanova Colection Lybrary, sursă archive.org/details/actasanctorum01/unse, digitized by the Internet archive in 2011 with founding from Lyrasis Members and Sloan Fundation, edited by Joannes Bollandus, theologus, Pariis 1643, pag 529-561 Octava Dies Julii "De SS Epicteto Presb&Astione Monacho Martiribus Almiridensibus in Scythia
- Emilian Popescu - „Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti”, Bucureşti, 1987.
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018. 
 
Citeşte şi:   
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Creştinismul în Dobrogea antică Tradiţia populară şi adevărul istoric. Partea I - Sfântul Andrei şi legendele (galerie foto)

Creştinismul în Dobrogea antică Legendele, tradiţia populară şi adevărul istoric. Partea a II-a - Crucile de la Dervent (galerie foto)