#citeșteDobrogea Cum arătau satele Dobrogei la sfârșitul secolului XIX? (III) Palazu Mare, Canara, Horoslar, Anadolchioi

La finele veacului XIX, așezările județului Constanța erau împărțite administrativ într-un mod cu totul diferit de cel pe care îl cunoaștem astăzi. Multe dintre satele de la 1897 sunt în prezent comune de sine stătătoare sau chiar orașe, iar unele dintre aceste vechi așezări rurale au devenit cartiere ale unor centre urbane.
 

Palazu Mare, destinație pentru coloniștii români

Astfel de cazuri se regăsesc în articolul de astăzi, care face referire la o comună rurală din 1897, Palaz Mare (Palazu Mare), care pe atunci avea în componență patru sate: reședința omonimă, Canara, Horoslar și Anadochioi. Azi, în anul 2011, Palazu Mare este parte componentă a municipiului Constanța, Anadolchioi a devenit un cartier al urbei tomitane, Canara (azi Ovidiu) este oraș de sine stătător și are în subordinea sa administrativă și vechiul Horoslar, astăzi satul Poiana.


La 1897, Palazu Mare era o comună importantă a județului Constanța și, anual, loc de destinație pentru coloniștii români ce veneau în număr tot mai mare pentru a se așeza în Dobrogea. Dicționarul întocmit de Grigore Dănescu prezintă hotarele comunei, scoțând în evidență două dintre marile sale avantaje, amplasarea pe malul lacului Siutghiol și mica distanță până la țărmul Mării Negre.


Teritoriul comunei rurale Palazu Mare (n.a. numit și Palaz Mare sau Palaz I pentru a se diferenția de Palazu Mic, sau Palaz II – azi sat component al comunei Mihail Kogălniceanu) este presărat de dealuri ce nu depășesc 90 de metri altitudine și care la finele sec. XIX aveau mai toate denumiri turcești: Murat Bair, Tepe Bair, Cogeali Bair, Horoslar ior Bair, Palaz, Canara, Anadolchioi Bair etc. Sunt menționate și movile precum Idam Iuc (80 m), Islam Tepe (95 m), Ciatal Iuk, Tasli Iuk, Cunesi Iuk etc.


Teritoriul comunei este ocupat de pășuni și semănături. Există și câteva văi (Canara, Cioban dere, Horoslar ceair etc.), dar acestea sunt mai tot timpul secate, pe aici curgând apă doar uneori toamna, după ploi abundente, sau primăvara, în urma topirii zăpezilor. Aflăm mai multe detalii legate de climă: „Clima comunei este bună – verile sunt temperate de apropierea Mărei și a venturilor ce suflă dinspre ea: iernile sunt însă friguroase, căci este expusă (n.a comuna) suflarei vântului de Nord Est: ploaia cade în cantitate suficientă – ceea ce face ca pământul să fie destul de productiv... maladiile o vizitează rar”.



Întreaga comună rurală Palazu Mare avea la 1897 o suprafață de 11.878 hectare, din care 300 erau ocupate de vetrele sătești și de totalul de 400 de case. Populația celor patru așezări era formată din 410 familii care numărau împreună 1.749 de „suflete”. În comparație, azi, doar orașul Ovidiu (fostul sat Canara) are o populație de peste 14.000 de locuitori.


Locuitorii satelor din comuna Palazu Mare erau la finele sec. XIX erau în principal turci, tătari, bulgari, germani și români, musulmanii fiind însă majoritari. Astfel, după religie, populația comunei era împărțită în mahomedani (909), ortodocși (524), catolici (303) și de alte confesiuni (13). Doar 148 de locuitori ai comunei erau știutori de carte.


După „ocupațiune”, locuitorii comunei (n.a. capii de familie, contribuabili și plătitori de taxe) se împărțeau în agricultori (393), industriași (22) și comercianți (36), totalul acestora fiind de 451 de persoane.



Aflăm că: „Biserică creștină nu există în localitate (n.a. în comună) și ar trebui una căci populația creștină e destul de numeroasă, mahometanii foarte numeroși au trei geamii în cătunele Anadolchioi, Canara, Palaz – cu câte un hoge și câte 10 hectare de la stat”. Din punct de vedere al educației sunt încă probleme de rezolvat: există o singură școală, mixtă, la Canara, care are o singură învățătoare și 51 de elevi înscriși (33 de băieți și 18 fete). Dănescu ridică această problemă: „ar mai trebui înființată încă una de gradul I-ul, căci copii în vârstă de școlă sunt numeroși”.
 

Ocupații ale locuitorilor

Agricultura este una dintre ocupațiile principale. Există 393 de plugari care dețin 226 de pluguri și 336 de care și căruțe. Muncile câmpului se fac și cu ajutorul a cinci mașini de treierat cu abur, 8 mașini de semănat, 30 de mașini de secerat, 22 de mașini de bătut porumb, 172 de grape de fier și 35 de mașini de vânturat.


O altă ocupație principală este pescuitul, mulți dintre localnici îndeletnicindu-se cu aceasta, locațiile fiind bălțile Anadolchioi, Siutghiol și Tașaul, dar și Marea Neagră. Nu trebuie uitată o a treia ocupație principală, și anume creșterea animalelor. Pe raza comunei sunt consemnate nu mai puțin de 15.416 animale din care 12.000 de oi, 1.162 de cai, 1662 de vite, 36 de bivoli, 37 asini, 169 de capre, 350 de porci iar restul păsări de curte.


Industria este preponderent una casnică, dar există 22 de mici „industriași”, de fapt meseriași precum fierari, lemnari, mecanici.
Comuna este importantă datorită posibilităților sale de comunicare, maritimă și terestră. Teritoriul este traversat de numeroase drumuri comunale, de drumul județean Canara – Caramurat – Hârșova și mai ales de cel național Constanța- Babadag – Tulcea, care trece prin satul Anadolchioi, dar și pe lângă Palaz și Canara. Tot prin teritoriul comunei trec și Valurile lui Traian (cel de piatră și cel mare de pământ).


Reședința Palazu Mare (numită ulterior de germanii dobrogeni și Gros Palasz sau Gros Pallas) este în 1897 un sat cu 126 de familii („550 de suflete”), de etnii diferite: români, turci, tătari, bulgari și germani. Despre Canara aflăm că are o suprafață de 3.500 de hectare, din care 85 de hectare formează vatra satului, grădinile și cele 100 de case, în care locuiesc 105 familii (420 de persoane).
 

Satele Canara și Horoslar

Aflăm și o parte din povestea întemeierii așezării Canara: „Acest sat era construit mai nainte mai spre Sud, acela fiind distrus, în urmă a fost construit din nou de bulgari mai spre nord și într-un golf al lacului Siutghiol”.


Horoslar (în turcă - Cocoș) este astăzi satul Poiana, ce ține de orașul Ovidiu, dar în 1897 era doar un cătun al comunei rurale Palazu Mare. La finele sec. XIX avea o suprafață de 440 de hectare, din care 59 aparțineau de vatra satului. Populația era formată din turci și tătari, 105 familii totalizând 420 de persoane. Cei din Horoslar se ocupau cu agricultura și cu creșterea animalelor.
 

Anadolchioi, sat important pe harta economică a județului

Am lăsat în mod intenționat la urmă Anadolchioi („satul anadolienilor”, al turcilor veniți din Anatolia), astăzi un cartier al urbei Constanța. În 1897 era sat distinct și ținea de Palazu Mare. Dănescu îl situează la 2 km NV de Constanța (de la acea vreme) și aflăm că este amplasat „nu departe de iazul Tăbăcărie”.


Cu o suprafață totală de 2.015 hectare, Anadolchioi avea 130 de case deținute de 112 familii însumând 531 de suflete. Majoritari erau turcii și tătarii „cari se ocupă cu agricultura puțin și mai mult cu creșterea animalelor”.


Anadolchioi era pe atunci un sat foarte important pe harta economică a județului și aflăm și motivul: „Aci se face un important târg de vite (n.a. a se înțelege animale de tot felul) la primele dile ale lui Septembre, unde se vând o mulțime de vite din toate părțile județului, fie pentru comunele cari n-au vite în destul, fie pentru comerțul exterior al Constanței. Pământul produce orz, ovez și secară, grâul reușesce puțin, tot așa și celelalte plante. Prin sat trece însemnatul drum național Constanța – Babadag-Tulcea...”


Mai aflăm un lucru foarte interesant despre Anadolchioi: „După inscripțiunile și monedele vechi grece și romane găsite pe teritoriul seu s-a credut mult timp (n.a. o teorie a ilustrului istoric Theodor Mommsen) cum că aci ar fi fost vechea Tomi, însă e mai de credut ca acest teritoriu făcea parte din teritoriul orașului Tomi, care se întindea mult spre Apus, el însuși ocupând locul Constanței actuale”.


Astăzi se cunoaște bine că în antichitate pe teritoriul Anadolchioiului se afla o așezare numită vicus Turris Muca, sat ce făcea parte din teritoriul orașului Tomis...


(Va urma)

Sursa foto: „Dobrogea 1878-1928. Cincizeci de ani de vieață românească“


Bibliografie


Grigore Gr. Dănescu - "Dicționarul geografic, statistic, economic și istoric al județului Constanța", lucrare editată sub egida Societății Geografice Române, operă recompensată cu premiul Grigore G Tocilescu și cu premiul Societății Geografice, Tipografia și Fonderia de Litere Thoma Basilescu, Bucuresci 1897


Grigore Gr. Dănescu - "Dicționarul geografic, statistic și istoric al județului Tulcea", 1896


Căpitanul MD Ionescu - "Dobrogea în pragul veacului al XX-lea - Geografia matematică, fisică, politică, economică și militară", Atelierele de Grafică V Socecu, București 1904


George Ioan Lahovari - "Marele Dicționar Geografic al României", vol.1, 2, 3, 4 și 5 (1898-1902), alcătuit și prelucrat după dicționarele parțiale pe județe, lucrare ce îi are ca și coautori și contributori pe Grigore G. Tocilescu și gen. CI Ioan Brătianu.


Analele Dobrogei, serie veche (1919-1938)


Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    


Citeşte şi:

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

#citeşteDobrogea Cum arătau satele Dobrogei la sfârşitul secolului XIX? (I) Judeţul Constanţa în anul 1897

#citeşteDobrogea Cum arătau satele Dobrogei la sfârşitul secolului XIX? (II) Alacapî, Docuzyol, Kiostel