Dezvoltarea economică a orașului Tulcea pe ramuri industriale între 1919 și 1939 (galerie foto)

Piscicultura. Pescuitul a reprezentat dintotdeauna una dintre ocupaţiile cele mai importante ale locuitorilor tulceni, aducând totodată mari beneficii judeţului Tulcea. Considerată cea mai bogată regiune piscicolă a ţării, ea alimenta în bună parte întreaga populaţie datorită, în mare parte, legăturilor comerciale mai răspândite, având debuşeuri sigure unde atât pescarul cât şi negustorul, îşi desfăceau produsul muncii lor, în modul cel mai mulţumitor.
În anul 1923, numărul pescarilor din judeţul şi oraşul Tulcea se cifra la 2.573, dintre care: 208 români, 1.311 ruşi, 1.055 lipoveni. Personalul Administraţiei Pescarilor Statului Tulcea în acea perioadă era format din: 1 administrator, 2 sub-administratori, 1 contabil, 1 secretar, 1 registrator-arhivar, 1 şef birou distribuţie, 1 dactilograf, 8 revizori, 22 agenţi, 38 supraveghetori, 4 camerieri, 2 vizitii.

Prefectul oraşului Tulcea, Dumitru Popescu Comişani, analiza în raportul anului 1930, situaţia exploatării pescăriilor statului. Din acest raportăm constatăm că Regiunea IV de pescărie - Tulcea administra apele bălţilor Dunării şi Mării Negre cuprinse între Isaccea, Chilia Veche, Sfiştofca şi Caraorman, împreună cu terenurile înconjurătoare ce formează zona inundabilă a Dunării şi bălţilor.

Exploatarea pescuitului se realiza în regim de dijmă cu pescarii, prin învoiri individuale anual, rezultatul pescuitului se vindea prin birourile de vânzare ale statului, profitul se împărţea între pescarii vânători şi stat în proporţie cu dijma, după cum urmează: pentru Dunăre, 25% la sturioni, 30% la icre negre şi 40% pentru restul speciilor; la bălţi 40% pentru toate speciile; Canalul Regele Carol 50% pentru toate speciile, în Marea Neagră 15% pentru calcan şi sturioni, 20% pentru icre negre, 40% pentru restul speciilor. În anul 1930 producţia de peşte a fost de 5.843.707 kg peşte de diferite specii, care a fost vândut în stare proaspătă, sărat sau afumat.

Pentru conservarea, prepararea, depozitarea şi transportul peştelui regiunea beneficia de 70 cherhanale, 80 gheţării, 15 afumători, 7 motoare şi un vapor cu aburi, mahone, toate fiind proprietăţi ale pescarilor cherhanagii. Statul avea în proprietatea 4 cherhanale și 6 gheţării pe care le arenda în mod special cherhanagiilor ce nu aveau capital suficient de investit. Peştele se vinde prin licitaţie publică la birourile de vânzare din Galaţi, Brăila şi Constanţa şi la punctele Vâlcov, Ismail, Isaccea, Tulcea, Sulina şi Jurilovca.

Cantitatea de peşte exploatată în apele regiunii a III-a Pescăriile Tulcea între anii 1931-1935 se prezenta astfel: peşte proaspăt - 39.433.616 kg, peşte sărat - 2.407.315 kg, total general de 41.840.931 kg, suma brută realizată din vânzare reprezentând 610.897.110 lei.

Centrele principale de desfacere a peştelui exploatat în apele judeţului Tulcea erau: Bucureşti, Galaţi, Brăila, Constanţa, Ismail, Vâlcov, Chilia Veche, Sulina, Tulcea, Jurilovca, Isaccea.

Cota încasată de pescari din veniturile peştelui exploatat între anii 1931-1935 se prezenta astfel: 41.840.931kg cantitate exploatată, 610.897.110 lei suma realizată brut, 217.599.216 lei suma cuvenită statului, 393.297.894 lei suma cuvenită pescarilor.


În ceea ce priveşte pescarii, în anul 1935 existau un număr de 3.365 pescari cu scule şi 1.668 pescari fără scule. Majoritatea lor erau de naţionalitate rusă. În cursul anului 1935, din totalul pescarilor de 4.353 persoane, repartizarea pe originea etnică era: 2.006 lipoveni, 1.534 ruşi, 677 români, 120 bulgari, 8 sârbi, 4 turci, 3 greci şi un italian. Procentul mare de ruşi şi lipoveni se explică prin faptul că majoritatea localităţilor unde se pescuia erau predominate de aceste etnii, iar meseria de pescar se perpetua (ca şi în prezent, de altfel) din tată în fiu, ţinând cont că şi situaţia geografică a locului obligă la îmbrăţişarea acestei meserii, în lipsa altor surse de existenţă.

În oraşul Tulcea existau câţiva proprietari ce deţineau pescării şi comercializau peşte: Cojocaru Ion - comercializa peşte în Piaţa Sf. Gheorghe la ghereta 10, sediul firmei fiind în strada Portului nr. 2, înregistrat în 1938 în Registrul profesioniştilor al Camerei de Comerţ şi Industrie Tulcea; Dumitrescu Gheorghe - deţinea o pescărie cu ridicata cu sediul în Halele Pescarilor, înregistrat din 1934 în Registrul profesioniştilor al Camerei de Comerţ şi Industrie Tulcea; Mărculescu Ioan - deţinea o pescărie cu ridicata cu sediul în strada Frumoasă nr. 5, firma înregistrată în Registrul profesioniştilor din anul 1933; Rădulescu Petre - deţinea o pescărie şi o cherhana cu sediul în strada Portului nr. 32, înregistrat în Registrul profesioniştilor din 1942.

Comerţul

După 1918, volumul activităţilor comerciale a fost, ca şi în alte regiuni ale ţării, mult diminuat. Numai în Tulcea se desfăşura o activitate mai intensă de valorificare a produselor agricole. Exportul se făcea prin portul Sulina.

În judeţul Tulcea din 2.499 firme înregistrate în anul 1940, mai funcţionau în 1942 doar 1.722, din care 1.207 erau în proprietatea românilor.

Târguri şi bâlciuri

În Tulcea în fiecare zi se organizau târguri de cereale. „De două ori pe săptămână, marţea şi sâmbăta, se făcea târg de vite în piaţa Sfântul Gheorghe. În fiecare marţi se făcea un târg în piaţa Carol I, iar sâmbăta în piaţa Sfântul Gheorghe. Alte târguri nu se organizau”.

Categoriile de profesionişti din comerţ în Tulcea erau după cum urmează: 1.170 diverse categorii de profesionişti din industria mare, mică şi de ateliere; 105 categorii din industriile mare şi mică; 24 mari agricultori, cu peste 100 ha teren agricol; 5.600 mici agricultori; 45 avocaţi; 40 contabili; 2 ingineri; 3 dentişti; 17 medici; 2 veterani, toate acestea fiind considerate ca făcând parte din profesiunile libere din Tulcea.

Instituţiile de credit

În oraşul şi judeţul Tulcea creditul era finanţat de 12 sucursale de bănci (din care una franco-română): Banca Naţională a României; Banca Românească S.A.; Banca de Scont; Banca Sfatul Negustoresc (cu un capital de 15 milioane lei şi un fond de rezervă de 2.262.936 lei); Banca Tulcei (capital 4.500.000 lei şi fond rezervă 2.132.170 lei), Banca Dunărea (capital 25 milioane lei şi fond rezervă 5.217.612 lei); Banca Agricolă; Banca Creditul Nostru (capital 177.200 lei şi fond rezervă 8.041 lei) şi 4 sucursale ale Federalei Gurile Dunării, Băncii Plugarilor, Cooperativei Mircea Vodă, Cooperativei Temelia.

Agricultura

În regiunea agricolă Tulcea existau 7 proprietari care aveau moşii sub 100 ha, suprafaţa totală însumând 1.098 ha. În anul 1930 suprafaţa agricolă a judeţului Tulcea însuma 839.860 ha care se repartiza astfel: 242.913 ha teren cultivabil; 40.724 ha păşune; 458.490 ha neproductiv, inundabil, cariere şi drumuri; 4.051 ha vie; 406 ha diferiţi pomi fructiferi; 93.276 ha păduri.

În raportul Camerei de Comerţ şi Industrie Tulcea, la capitolul agricultură se preciza faptul că s-au făcut progrese în creşterea suprafeţelor cultivate faţă de cele necultivate şi necultivabile, creşterea cantitativă a producţiei, în general, cât şi pe unitatea de măsură, îmbunătăţirea calităţii produselor, atât în ceea ce priveşte acurateţea, cât şi greutatea hectolitrică, îmbunătăţirea terenurilor de cultură la toate lucrările efectuate atât cu forţa manuală, cât şi mecanică, creşterea suprafeţelor cultivabile la plantele alimentare şi industriale, ceea ce a condus la o schimbare a sistemului de exploatare în viitor şi a comercializării producţiei agricole.


În oraşul Tulcea funcţionau firme, proprietăţi private, ce aveau ca preocupare comercializarea cerealelor: grecul Antippas I. Matei comercializa cereale, funcţiona din 1931; evreul Barşac Ionel făcea comerţ cu cereale, comercializa produse coloniale, făină şi avea și o exploatare carieră de piatră, iar sediul îl avea în strada Basarabilor nr. 24; Gohman Sara comercializa făină şi cereale, avea sediul în strada Babadag nr. 1, firmă deschisă în 1931, radiată în 1948; Marcovici Moritz comercializa cereale şi făină, avea sediul în strada Basarabilor nr. 53, deschisă în 1931; Melano Hristu comercializa cereale şi deţinea o brutărie cu sediul în strada Isaccea nr. 59, funcţiona din 1931; Elisa I. Isac comercializa cereale, avea sediul în strada Regina Elisabeta nr. 62, firma înregistrată în Registrul profesioniştilor al Camerei de Comerţ şi Industrie Tulcea în anul 1932, radiată în anul 1946.

În anul 1939 oraşul Tulcea beneficia de 74 ha viţă-de-vie producătoare direct, 45 ha viţă indigenă şi 47 ha viţă altoită, producţia medie la ha fiind de 300-350 decalitri.

Creşterea animalelor

Creşterea animalelor a constituit al doilea capital agricol, pe lângă cereale, de aceea agricultorii trebuiau ajutaţi şi stimulaţi în exploatarea şi valorificarea acestui inventar viu. Creşterea animalelor a reprezentat astfel o altă ocupaţie de bază a populaţiei judeţului Tulcea. Printre târgurile de animale mai importante din judeţ se număra şi cel din oraşul Tulcea.

Subramuri meşteşugăreşti

În Monografia Camerei de Comerţ şi Industrie Circa XI Tulcea, întocmită şi publicată cu ocazia aniversării a 50 de ani de la realipirea Dobrogei la Patria Mamă, se făcea o analiză pe scurt a situaţiei oraşului şi judeţului Tulcea. În ceea ce priveşte evoluţia comerţului tulcean se preciza faptul că înainte de Primul Război Mondial, datorită calităţii şi cantităţii excelente a cerealelor - în special a orzului -, exportul era în plină afirmare. Nu se poate afirma acelaşi lucru pentru anul 1928, exportul având nevoie de sprijinul membrilor Camerei de Comerţ pentru a reveni la normal.

Lipsa căilor de comunicație se număra printre factorii care contribuiau la problemele comerțului tulcean; existența unei legături ferate între Tulcea și Constanța ar fi contribuit la o mai mare vizibilitate a comerțului tulcean, ar fi venit în sprijinul exploatării pescăriilor care, printr-un transport rapid, puteau evita inconvenientele transportului pe apă.

Printre bogăţiile solului judeţului şi oraşului Tulcea se înscriau cerealele, lemnul, peştele, stuful, precum şi carierele de piatră, în număr de peste 160, cu diferite denumiri, exploatarea unora dintre ele depăşind 80 de ani.

Subramura textile

Ceea ce a contribuit la dezvoltarea unei subramuri textile în oraşul Tulcea a fost în primul rând lâna, deoarece localnicii creşteau oi şi puteau pregăti materia primă acasă, urmând apoi bumbacul, inul şi cânepa. Având materia primă la îndemână, s-au deschis în oraşul Tulcea atât fabrici de frânghii şi scule pescăreşti, cât și ateliere de frânghii, covoare şi ţesătorii. Produsul finit al acestor fabrici depăşeau graniţele interne, astfel că în anul 1930 prin portul Tulcea au plecat în ţară şi străinătate 6.991 t frânghie.

„Fabrica de frânghie şi scule pescăreşti Efim Vladimirof”, cu sediul în strada Basarabilor, nr. 16 şi ateliere în strada Griviţei, nr. 54, funcţiona din anul 1921, cu un capital de deschidere de 16.000 lei aur. Folosind un număr de 6 lucrători, producea circa 120 t frânghie. În 1948 fabrica este preluată de Întreprinderea de Industrie Locală.

În oraşul Tulcea funcţiona din 1922 „Fabrica de covoare D.A. Cosmeta”. În anul 1928 această fabrică avea 40 de angajaţi şi deţinea un capital de 15.000 lei aur.

În oraşul Tulcea existau 7 proprietari de darace, încă funcţionabile la 17 mai 1947: proprietatea lui Stoian Minciu cu sediul în strada Basarabilor nr. 51; proprietatea lui Stoian Ioan cu sediul în strada Basarabilor nr. 61; proprietatea lui Constantin I. Dincă cu sediul în strada Basarabilor nr. 69; proprietatea lui Dumitru Penu cu sediul în strada Basarabilor nr. 99; proprietatea lui Toza Foti cu sediul în strada Regina Elisabeta nr. 126; proprietatea lui Ichim Serghei cu sediul în strada Isaccea nr. 114; proprietatea lui Nicola Ştirbeţ cu sediul în strada Mahmudiei nr. 142.

Alte ateliere de croitorie și darace de lână care au funcţionat în oraşul Tulcea şi au fost înregistrate în registrul profesioniştilor al Camerei de Comerţ şi Industrie Tulcea au fost: Penu N. Penu deţinea darac de lână şi tricotaj, înregistrat din anul 1941; Ştirbet D. Nicolaie deţinea darac de lână şi atelier de fierărie în strada Mahmudiei nr. 142, înregistrat din anul 1938; Mive Şfarteman deţinea atelier croitorie; Pavel Brislov deţinea atelier croitorie numit ”Universala”; Marcu Goldemberg, Rafail Herscovici, Petru Boicobff deţineau ateliere de croitorie; Apostălescu Dumitru zis Vill deţinea croitorie în strada Babadag, înregistrat din 1931, atelierul a fost radiat în 14 mai 1946; Mironov I. D. Pavel, deţinea croitorie cu sediul în strada Regina Elisabeta nr. 70, înregistrată din anul 1938; Ifrim Vladimirov deţinea o fabrică de frânghie; Talaşcovici Arnold deţinea atelier de frânghie în strada Mircea Vodă nr. 67, înregistrată din 1932; Iani Caragioglu fabrica covoare; Hrirsch I. Clara deţinea firmă de manufactură, haine gata, pălării, şepci bărbăteşti şi galanterie cu sediul în strada Babadag nr. 30 înregistrată din anul 1931; Pivnicov Gr. Dionisie comercializa îmbrăcăminte şi obiecte bisericeşti în strada Regina Elisabeta nr. 42, apoi s-a mutat în strada 23 August nr. 38, înregistrată din anul 1931; Zilberman Bernard comercializa stofe şi manufactură, lânărie în strada Regina Elisabeta nr. 76 apoi s-a mutat în aceeaşi stradă la nr. 78, înregistrată din anul 1931; Schwartz Avram deţinea atelier croitorie şi stofe în strada Regina Elisabeta, înregistrată din anul 1931.

Subramura pielărie

Cea mai importantă şi cunoscută întreprindere de prelucrare pielărie din judeţul Tulcea era „Fabrica de tăbăcărie Talpa”. Deschisă în Tulcea din anul 1919, această fabrică era sucursala a S.A. Talpa din Bucureşti.

În anul 1926 sucursala din Tulcea avea un număr de 86 angajaţi cu ajutorul cărora reuşea să producă 10.000 kg talpă, 5.000 kg piele şi 5.000 perechi opinci pe săptămână. În 1928 a fost ridicată o construcţie specială (de beton) pentru cazanul cu aburi şi instalată o uzină proprie de energie electrică cu motor Diesel 260 HP. Doi ani mai târziu, în curtea fabricii s-a construit o clădire în care au fost instalate 4 valţuri de presat talpă.

Producţia fabricii s-a mărit considerabil, fiind apreciată ca un element de prim ordin în viaţa economică şi industrială a oraşului Tulcea, contribuind la înlăturarea, aproape în întregime, a şomajului acestui oraş. În 1936 forţa motrice ajunsese la 260 C.P., numărul lucrătorilor la 250.

În anul 1943 suprafaţa clădirilor şi a terenului însuma 19.666 mp, cu o valoare de 9.219.058 lei; maşinile şi instalaţiile erau evaluate la suma de 14.544.723 lei. Ca materii prime erau folosite pieile brute, extractele tenante din care se confecţionau talpa, blancul, iuftul, meşina, opincile şi sevrele. Producţia fabricii s-a menţinut la nivelul cantitativ superior până în anul 1939 când sursele de materii prime s-au blocat, au scăzut şi s-au raţionalizat, devenind total insuficiente pentru forţa motrică şi capacitatea de producţie a fabrici. Numărul personalului a scăzut la 37 lucrători, iar cel de conducere şi auxiliar la 7 persoane.

În luna septembrie 1944 fabrica îşi încetează activitatea, muncitorii sunt transferaţi la centrala S.A.R. Talpa din Bucureşti. Din lipsa materiilor prime, este închis şi magazinul de încălţăminte Talpa situat pe strada Regina Elisabeta nr. 79.

În registrul profesioniştilor al Camerei de Comerţ şi Industrie Tulcea au fost înregistrate cismării, curelării, hămurării după cum urmează: ateliere de cizmărie deţineau Filip Asadur; Zeilic Zilberman; Şmil Zilberman cu cizmăria Gustul Parisian; Alexe D. Hristof; Alexe Gaidaref; Stoicu Costel; Constantin Velban; Alecse Ifrim; Andrei Iumian; Ivan Naum; Iordan Gheorghief; Ieren Issman; Petru I. Ivanof; Balciu Mimef; Fich Fisel Aurelian; Ion Stoianof; Ştefan Cazacof; Ivan Ivanof; Petcu Niculai; Veliciu Dumitrof; Radu Stamate; Dumitru Munciu; Niculai Dobre; Storr Dimisiageghim; Iani Cuzagioglu; armeanul Bodrighian Rupen cu sediul în strada Babadag nr. 14, înregistrată din anul 1931; Baciu Andrei cu sediul în strada Ştefan cel Mare 37, înregistrat din 1932; Zilberman Smil cu sediul în strada Babadag nr. 36, înregistrat din 1931, radiată în 1949; Peta Gheorghe deţinea atelier încălţăminte şi cizmărie în strada Regina Elisabeta nr. 98, înregistrat din 1931; Stoia Cristea deţinea cizmărie în strada Regina Elisabeta nr. 82, înregistrat din 1932; Ignat Amorţitu deţinea curelăria cu sediul în strada Basarabilor nr. 44; Sârbu G. Niculina deţinea atelier curelărie în strada Concordiei nr. 2, înregistrat din 1938.

Hămurării deţineau Petre I. Norin, Ignat Amorţitu, Gavrilă Sârbu, Gheorghe Stănescu, Negip Suliman. Dascălu I. Constantin deţinea atelier hămurărie şi curelărie pe cont propriu cu sediul în strada Mahmudiei nr. 8; Ivanov Eftimie deţinea hămurărie în strada Babadag nr. 29, înregistrată din 1938.

Proprietari de opincării în Tulcea erau fraţii Iordanof şi Gheorghe H. Veliciu; Alaicescu A. Ilie deţinea magazin de încălţăminte şi galanterie cu amănuntul în strada Regina Elisabeta nr. 19, înregistrat din 1944; Bespalencu D. Iacob comercializa căciuli şi deţinea atelier de cojocărie cu sediul în strada Basarabilor nr. 25, înregistrat din1939; Buzoianu Gheorghe deţinea ateliere de pielărie, opincărie şi tăbăcărie în strada Portului; Burlacu T. Tănase deţinea tăbăcărie, opincărie, cizmărie şi pielărie cu amănuntul cu sediul în strada Portului 9; Dumitriu D. Mihail comercializa încălţăminte de gata şi deţinea un atelier de cizmărie în strada Ferdinand nr. 2, înregistrat din 1945; Gheorghe Simion deţinea un atelier cojocărie cu sediul în strada Regina Elisabeta nr. 112, înregistrat din 1940; Grigore D. Anton comercializa pielărie şi accesorii de încălţăminte cu sediul în strada Regina Elisabeta.

Subramura prelucrarea lemnului

În condiţiile în care existau însemnate suprafeţe cu păduri, mai ales în nordul Dobrogei, era normal să se dezvolte aici o industrie a lemnului. Reprezentativă pentru subramura prelucrării lemnului era „Fabrica de cherestea a lui Alexe Avramide” din oraşul Tulcea. Fabrica a fost parţial distrusă în timpul Primului Război Mondial, dovadă stând documentele de arhivă care păstrează cererea domnului Alexe Avramide pentru repunerea în funcţiune a fabricii de cherestea, cerere înregistrată de către Consiliul de Igienă al Judeţului Tulcea în data de 27 mai 1919. Proprietarul solicita permisiunea pentru reconstruirea şi punerea în funcţiune a fabricii de cherestea şi morii pentru măcinat cereale, situate în oraşul Tulcea, strada Isaccea, în apropierea malului Dunării. Pentru o bună funcţionare fabrica şi moara trebuiau să îndeplinească câteva condiţii: ”atât curţile unde staţionau căruţele, cât şi interiorul morii trebuiau să fie pietruite sau pavate; să aibă în dotare o pompă pentru incendiu; deşeurile să fie transportate în locurile amenajate din afara oraşului; să aibă latrine igienice; să existe depozit pentru benzină, construit din piatră sau cărămidă, departe de localul instalaţiei”.

În anul 1940 Fabrica de cherestea a lui Alexe Avramide, preluată de către fiul cel mare al acestuia Adrian Avramide, funcţiona cu 34 muncitori calificaţi şi 4 necalificaţi. Din veniturile fabricii, proprietarul donează în luna octombrie 1940 suma de 20.000 lei, pentru ajutor legionar.

Pe lângă această fabrică, mai funcţiona una mai mică, cu proprietar evreu, Smil Haimonovici; avea 8 lucrători.

Subramura prelucrarea produselor chimice

În oraşul Tulcea nu putem spune că s-a dezvoltat o industrie de prelucrare a produselor chimice, documentele arhivistice menţionează câţiva proprietari care fie produceau sau doar comercializau diferite produse care aveau legătură cu industria chimică.

„Fabrica de săpun şi derivate al Ancăi Dragomirescu” avea sediul pe strada Regina Elisabeta nr. 172, înregistrată în registrul profesioniştilor al Camerei de Comerţ şi Industrie Tulcea din anul 1943; „Fabrica de săpun şi lumânări” a lui Ivan Ivanov cu sediul în strada Mahmudiei nr. 43; „Atelierul de lumânări al Anei Stestarov” avea sediul pe strada Potcovari nr. 14, funcţiona din anul 1928; „Atelierul de lumânări a lui Alecsandru Borşaş”; Comşa Dumitru deţinea o spălătorie chimică în strada Isaccea nr. 145, radiată în 25 iunie 1948.

Subramura prelucrarea ceramicii şi a materialelor de construcţii

În ceea ce priveşte materia primă necesară dezvoltării unei asemenea industrii, pe teritoriul judeţului Tulcea se găsea din abundenţă argilă, piatră calcaroasă, granit, caolin acestea contribuind la dezvoltarea unei industrii meşteşugăreşti în domeniul ceramicii şi al materialelor de construcţii. În perioada 1919-1948 în oraşul Tulcea existau următoarele ateliere: Rutta Felice deţinea atelier sculptură în marmură şi construcţii, în strada Isaccea, nr. 79, înregistrat din anul 1931; Iacobini Paul deţinea fabrică de cărămidărie, vărărie, olărie smălţuită şi derivatele lor, în strada Isaccea, de asemenea, mai deţinea atelier de fierărie, vopsitorie şi articole tehnice și un depozit de lemne, în strada Regina Elisabeta, nr. 130, înregistrat din anul 1931, radiat în 1946; Anastasiu Anastasia comercializa sobe de teracotă şi articole ceramice cu amănuntul în strada Regina Elisabeta, nr. 2, s-a mutat în strada Isaccea, nr. 13 în anul 1943, radiat în 1947; Bănică Neculae deţinea atelier sculptură în piatră şi construcţie în strada Basarabilor, nr. 169, înregistrat din 1944; Filip I. Petre deţinea atelier de olărie şi smalţ, tinichigerie în strada Babadag, înregistrat din anul 1941; Ghenaf Gheorghe deţinea atelier olărie şi tinichigerie în strada 23 August, nr. 90, înregistrat din 1931; Gheroghiu Iancu deţinea atelier de olărie, vărărie şi tinichigerie în strada Babadag, nr. 13, înregistrat din anul 1931; Stalide Mihail deţinea atelier de olărie, vărărie, cărămidărie în strada Isaccea, nr. 178, s-a mutat la nr. 177 din 25 iunie 1931.

Subramura prelucrarea materiilor prime

În oraşul Tulcea deţineau fabrici de mezeluri Herman Elias, cu sediul în strada Isaccei, nr. 87; Popescu Alexe, cu sediul în strada I.C. Brătianu, nr. 8; Gustav Schiller, în strada Mircea Vodă, nr. 31; Aftene D. Ion comercializa mezeluri şi deţinea bodegă în strada Regina Elisabeta; Calciu Gr. D. Anastasia deţinea băcănie şi mărunţiş, firmă înregistrată din anul 1935; Doiciu I. Iordan deţinea măcelărie în Piaţa Sf. Gheorghe, Ghereta 9 din 1942; Petala Nicolae deţinea măcelărie în strada Mahmudia, nr. 58, înregistrată din anul 1931; Vergati Iani deţinea băcănie în strada Isaccea, nr. 29, s-a mutat în strada Isaccea, la nr. 19, înregistrată din 1931; Vihristenau Gavrilă deţinea băcănie şi mărunţiş în Piaţa Sf. Gheorghe, înregistrată din anul 1931, radiată în 1949. La aceeași adresă funcţiona și Societatea Cazacof, cu 10 lucrători și un capital investit de 11.000 lei aur. Această societate confecţiona sobe şi cazane diverse de tablă.

Subramura morărit

Sezonov Alexe deţinea o moară de măcinat porumb în strada Libertăţii, nr. 60, înregistrată din anul 1935. Moara „Progresul”, cu presă de ulei, proprietate a lui Mihai Delly, funcţiona pe strada Isaccei, nr. 118. Dănilă Gridin deţinea fabrică de uleiuri vegetale cu sediul în strada Isaccea, nr. 112, înregistrată din anul 1939. Moara cu presă de ulei a lui Sava Maslaev şi a lui Terente Lisov a fost înfiinţată în 1921.

Grigore Hrisafi deţinea brutărie şi moară în strada Isaccea, înregistrată din anul 1931, radiată în 1948. Cernevscu Pavel deţinea fabrică de ulei în strada Isaccea, nr. 102, înregistrată din anul 1931. Hrisafi Gheorghe deţinea presă de ulei ţărănească şi moară de măcinat în strada Isaccea, nr. 127, înregistrată din anul 1941. Ihil Simionovici şi Gh. Lichiardopol deţineau o moară cu sediul în strada Babadag, nr. 58.

Avram Sezonov, Ihil Simionovici, Ichim Serghei Gridm, Sava Masleev Terente deţineau moară de făină şi ulei; Adrian Avramide, Ion Ruse, Isidor Melente, Simion Bogacior deţineau moară de făină.

Subramura panificaţie şi paste făinoase

Dimovici Blagai deţinea brutărie în strada Babadag, nr. 88, înregistrată din anul 1931, radiată în anul 1948; Dimciu Garafil deţinea brutărie, lăptărie şi delicatese în strada Regina Elisabeta, nr. 62, înregistrată din anul 1941; Nedelcu Teodor deţinea brutărie în strada Buna Vestire, nr. 51-53, înregistrată din anul 1931, radiată în anul 1946; Petruş Dimciu deţinea făinărie, brutărie, manufactură, galanterie şi comision în strada 14 Noiembrie, nr. 2, înregistrată din anul 1931, radiată în 1946;

Ursache Andrei comercializa covrigei şi simigerie cu sediul în strada 23 August, nr. 120, înregistrată din 1942; Arnăutu Cristache deţinea brutărie în strada Isaccea, nr. 92, radiată în 1948; Tomici Boris avea brutărie în strada Sf. Nicolae, nr. 37; Urzică Ion avea brutărie în strada Mahmudia, nr. 69, înregistrată din anul 1931, radiată în 1948. Albanezul Atanasovici Stoian deţinea brutărie în strada Mahmudiei, nr. 1, radiată în 1948; Andrei I. Andrei deţinea brutărie pe cont propriu în strada Victoriei, nr. 53, radiată în 1948.

În documentele de arhivă se păstrează ordonanţa emisă de Primăria Tulcea, nr. 2715 din 29 mai 1944, în care se precizează preţurile care trebuiau practicate de către comercianţii de pâine şi făină după cum urmează: ”făina populară urma să fie vândută cu 56,30 lei kg, iar pâinea populară trebuia să fie vândută cu 31 lei bucata; pâinea populară trebuia să cântărească 600 grame. Pâinea populară trebuia să se fabrice şi să se vândă 6 zile pe săptămână, câte 300 grame pâine pentru fiecare persoană pe zi şi numai pe bază de cartelă. Lunea nu se va fabrica şi nici nu se va vinde pâine populară. Pâinea trebuia să fie fermentată, frământată, coaptă şi ştanţată cu iniţialele fiecărui brutar. Verificarea pâinii se va face la orice oră din zi, vânzarea pâinii începând numai după ora 6 dimineaţa, iar brutăriile vor fi deschise numai până la ora 14, pentru control şi evitarea aglomeraţiei.

Pâinea care nu avea greutatea corespunzătoare şi cea prost fabricată se confisca, iar brutarul şi vânzătorul erau daţi în judecată penală pentru delictul de înşelăciune şi speculă ilicită; patronii brutari şi vânzătorii erau obligaţi să se poarte cuviincios cu cumpărătorii”.

Apele gazoase

Societatea anonimă pe acţiuni Unirea, fabrica de băuturi gazoase şi minerale Tulcea, înfiinţată în 17 mai 1907, avea sediul în oraşul Tulcea, pe strada Isaccei, nr. 91. Numărul acţiunilor la înfiinţarea societăţii a fost de 20.000 lei, împărţit în 100 lei bucata nominal fiecare. În 23 februarie 1912 capitalul social al societăţii creşte la 60.000 lei, prin emisiunea a 300 acţiuni în valoare de 100 lei fiecare. În anul 1924 capitalul societăţii creşte la 500.000 lei, iar în anul 1940, capitalul societăţii va atinge valoare de 1.000.000 lei.
În anul 1939 producţia fabricii s-a ridicat la 190.800 litri băuturi gazoase, cu o valoare brută de 1.635.834 lei; pentru anul 1943 s-au produs 96.000 litri, cu o valoare de 4.697.945 lei; pentru anul 1944 s-au produs 112.200 litri, cu o valoare de 4.984.531 lei. În concluzie, producţia pentru anii menţionaţi s-a ridicat la 399.000 litri băuturi gazoase, cu un venit brut încasat în valoare totală de 11.318.310 lei. Din bilanţul general întocmit la 31 decembrie 1944 constatăm că valoarea capitalului social rămăsese la nivelul anului 1940, fondul de rezervă însemnând 600.000 lei; pentru casa de ajutor al personalului se alocase 108.957 lei; valoarea dividendelor neridicate era de 201.516 lei; valoarea pierderilor şi profitului însemna 708.396 lei; un total pasiv de 2.618.869 lei.

Tipografiile

Ramura tipografică a fost bine reprezentată în Dobrogea, astfel că în judeţ au funcţionat 4 tipografii mai mari.
Tipografia „Dunărea” a scos prima publicaţie în 1931, dar nu a avut o activitate prea bogată. În anul 1948 a fost naţionalizată, proprietarul de atunci fiind M. Cazanegra.

Cea mai importantă dintre tipografii a fost „Dobrogea”, cu prima publicaţie în 1884 şi ultima în 1935, proprietarii acestei tipografii fiind Sava Sonav şi Crum Doncev.

Tipografia „Moderna”, pe strada Carol, nr. 3, proprietar Panait P. Dumitriu, a funcţionat între anii 1921-1948.

Tipografia „Curierul Tulcei” a făcut posibilă apariţia mai multor publicaţii în perioada 1925-1935. Din situaţia întocmită de Camera de Comerţ şi Industrie Tulcea pentru anul 1946-1947 privind întreprinderile comerciale care se ocupau cu fabricarea şi vânzarea cărţilor poştale ilustrate (librării, tipografii, depozite ziare) constatăm că în oraşul Tulcea funcţionau 2 tipografii, 5 librării (din care 2 depozitau ziare) după cum urmează: tipografia lui Gazanegra Vladimir - cu sediul în strada Regina Elisabeta, nr. 18; librăria lui Ceanescu Gh. Anastase din strada Regina Elisabeta, nr. 57; tipografia lui Dumitru Panait din strada Regina Elisabeta, nr. 69; depozitul de ziare şi librăria lui Hangiu Gheorghe din strada Elisabeta, nr. 55; librăria lui Ionescu I. Traian din strada Regina Elisabeta, nr. 43; librăria lui Laghis A.D. Dumitru din strada Regina Elisabeta, nr. 41; librăria şi depozitul de ziare a lui Timofei A. Grigore din strada Regina Elisabeta, nr. 57.

În oraşul Tulcea funcţionau diverse ateliere cu preocupări la fel de diversificate: ateliere de mecanică, căruţărie, fierărie, tinichigerie, rotărie, potcovărie, atelier argintărie, ceasornicărie, ateliere fotografice.

Pe lângă aceste ateliere, în oraş s-au deschis mai multe magazine care comercializau diverse mărfuri şi produse, precum unelte agricole, maşini agricole, maşini de cusut, de tricotat, produse coloniale, articole de sticlărie, galanterie şi parfumerie, fierărie şi manufactură, băcănie.

Oraşul Tulcea avea un cinematograf în centru şi câteva la periferie, preţul unui bilet la cinematograful de la periferie fiind de 12 lei la galerie. Preţul unei curse obişnuite cu trăsura în oraş era de 20-30 lei, iar cu taximetrul costa 25-40 lei. Preţul unui kilowatt oră de electricitate la particulari 11 lei, iar, la comercianţi 13 lei. Preţul confecţionării unui costum bărbătesc la un croitor, cu stofa clientului şi cu furniturile croitorului, costa 800-1.200 lei. Preţul confecţionării unei rochii obişnuite la croitoreasă, cu stofei clientei, costa 200-600 lei. La bărbier preţul unui tuns era între 8-12 lei, preţul unui ras era 8-12 lei, preţul unui coafat era 25-30 lei. Preţul unei pălării de damă, model obişnuit, era între 150-250 lei, preţul unei pălării bărbăteşti, de fetru, între 250-400 lei.

Sursă foto: Imaginile fac parte din arhiva ICEM Tulcea și au ilustrat un capitol din cartea bazată pe teza de doctorat Progresele orașului port Tulcea între anii 1878 - 1948, p. 129-157.

Despre Ligia Dima 
 
Licenţiată a Universităţii „Ovidius“, specializarea Istorie (2002-2007).
Doctor - Școala doctorală din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa - cu teza „Istorie Contemporană, Progresele oraşului şi portului Tulcea 1878 - 1948“.
Din august 2017 este şef Birou Laboratorul de Restaurare - Conservare a Patrimoniului Mobil şi Imobil. Se ocupă de coordonarea activităţii de restaurare - conservare, restaurator metale în formare, la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion“ Tulcea. Anterior, timp de opt ani, a fost conservator, 2001-2009, apoi, între 2009 şi 2017, conservator expert.
Este autoarea lucrării „Progresele oraşului port Tulcea între anii“ 1878-1948, Editura StuDis Iaşi, Tulcea, 2015, bazată pe teza de doctorat, dar şi a monografiei „Compania de apă Tulcea 1897-2016. Trecut, prezent şi viitor“, Editura StuDis Iaşi, Tulcea, 2016. A participat la campania arheologică finalizată cu raport ştiinţific de specialitate ce a fost publicat. 
Autoarea a 17 articole în reviste şi publicaţii de specialitate, la care se adaugă alte cinci articole publicate în urma participării la sesiuni naţionale şi două articole în urma unor sesiuni din străinătate. 

Citeşte şi: 

Instituţii culturale şi de învăţământ între 1919 şi 1939