„Dispreţuiţi moartea!“ - Îndemnul unui tânăr sublocotenent dobrogean către plutonul său, în Primul Război Mondial

La 100 de ani de la procesele unioniste care au condus, în 1918, la crearea României Mari (Chişinău, 27 martie; Cernăuţi, 28 noiembrie; Alba Iulia, 1 Decembrie), încă sunt multe nume de eroi care merită scoase din colbul uitării.
 

 
Este şi cazul sublocotenentului Oprişan Dumitrescu. Poate că numele lui ar fi fost dat cu totul uitării dacă ziarul Marea Noastră din Constanţa nu publica în anul 1927 un articol cu câteva date biografice, semnat de I. Ţânţu din Gherengic (azi, Pecineaga, judeţul Constanţa).
 
Astfel, aflăm că sublocotenentul Oprişan Dumitrescu s-a născut pe 23 noiembrie 1897, în comuna Topolog, judeţul Tulcea, fiind fiul lui Cristache Dumitrescu, un bun creştin şi gospodar, care în anul 1927 avea domiciliul în Mangalia. Putem înţelege încă din primele rânduri ale articolului că autorul şi tatăl eroului se cunoşteau destul de bine, deoarece I. Ţânţu îl numeşte pe Cristache Dumitrescu „pensionar neobosit”.
 
Sublocotenentul Oprişan Dumitrescu a absolvit şcoala gimnazială în comuna Osmancea, judeţul Constanţa, iar cursurile liceale le-a urmat la liceul „Principele Carol” din Tulcea. După absolvirea liceului, a fost profesor la şcoala din Gherengic (azi, Pecineaga, judeţul Constanţa).
 
I. Ţânţu descrie această perioadă din viaţa sublocotenentului Oprişan Dumitrescu în câteva cuvinte:
„Modestia ce a arătat-o şi râvna depusă tot timpul cât a urmat cursurile şcoalei primare, ca şi cursul liceului din Tulcea, a stârnit dascălilor pe care i-a avut dorinţa şi interesul de a face din acest element un elev model pe toate clasele. În scurtul timp cât a figurat ca suplinitor la şcoala din Gherengic, sub dirigenţia învăţătorului Balmuş, mort în toamna anului 1916 la Muratan, a căutat ca din tot ce poseda mai folositor în nobilul său suflet, infiltrat de părinţi şi apoi completat pe băncile şcoalei, să predea şi micilor elevi ai săi, tot aşa, precum el a primit de la bunii săi dascăli din copilărie”.
 
Dar, după o scurtă perioadă de la numirea la Gherengic, părăseşte catedra pentru a intra la Școala de Ofiţeri de Infanterie din Bucureşti, de unde, în anul 1916, a fost evacuat cu întreaga şcoală la Botoşani. În anul 1917, după absolvirea şcolii de ofiţeri, cu gradul de sublocotenent, a fost repartizat la Regimentul 40, cu care avea să intre pe frontul de la Siret.
 

Potrivit lui I. Ţânţu, sublocotenentul Oprişan Dumitrescu „a luat parte la toate luptele ce s-au dat de către eroicele divizii supranumite «de fier» asupra celor 13 divizii germane stopate în faţa Mărăşeştilor (Verdunul Român)”.
 
Tot I. Ţânţu descrie atmosfera luptelor după frontul de la râul Siret, unde tânărul sublocotenent a participat alături de regimentul său:
„Considerabile sunt toate luptele ce s-au deslănţuit în cursul lunii iulie 1917 în faţa întregului front de pe Siret, prin faptul că, aici românii, faţă de numărul superior al inamicului, au luptat unul contra a 4 duşmani, astfel că în rândul celor dintâi numărăm marea vijelie de foc ce s-a deslănţuit în cursul zilei de 27 iulie 1917. Noaptea, ce luase locul frumoasei zile de cuptor, era considerată de cei ce aparţineau faimoasei divizii a 13-a română un adevărat infern, pentru că, în acea zi, soarele dogoritor nemaiputându-şi trimite razele sale făcea loc uraganului produs de fumul tunurilor. Nu se vedea nici în cer, nici pe pământ; pe toată întinderea frontului era un nour înăbuşitor de fum, răspândit de proiectilele ce necontenit cădeau pe pământ. Părea că iadul şi-a vărsat întregul potop de foc pe pământ. Bubuiturile nu mai conteneau, sgomotul îşi mâna ecoul până departe, ostaşii trăiau clipe grele, însă glorioase. Se vedea, pretutindeni, cum ostaşii români mureau cu 2-3 nemţi în braţe; spectacolul era înfiorător, dar totuşi, românii îşi menţineau consemnul de a nu ceda. Valurile numeroase de tot ce Kaizerul avea mai bun, din timp în timp înoite, se fărâmau lovindu-se de rezistenţa trupelor române ce ocupau frontul în apropierea fabricii de zahăr. (...) Despre curajul pe care românii l-au arătat în luptele de la Mărăşeşti ştie suflarea întregului glob pământesc; aici ofiţerii şi ostaşii amestecaţi una cu pământul prin ploaia ucigătoare de fier şi foc au stat neclintiţi”.
 
În acest context, sublocotenentul Oprişan Dumitrescu preia comanda plutonului său şi ordonă înaintarea indiferent de consecinţe.
„Dispreţuiţi moartea!”, a strigat eroul Oprişan Dumitrescu către camarazii săi, în faţa barajului artileriei inamice. „Dispreţuiţi moartea! Nu daţi niciun pas înapoi! De soarta noastră atârnă întreaga fericire de mâine a ţării! Cu Dumnezeu înainte şi victoria va fi a noastră!”.
 
Au fost printre ultimele cuvinte pe care avea să le mai rostească. Chiar în momentele în care îşi încuraja soldaţii, un obuz a căzut în apropierea lui, provocându-i răni grave la mâini şi picioare. Din cauza intensificării artileriei inamice, nu a putut fi dus într-o zonă mai ferită, iar în cele din urmă alte obuze i-au adus sfârşitul. Abia la sfârşitul bătăliei, trupul lui a fost găsit şi înmormântat, alături de alţi eroi ai neamului, pe câmpurile de la Mărăşeşti.

 
Impresionat de patriotismul sublocotenentului Oprişan Dumitrescu, dar şi de eroismul tuturor soldaţilor căzuţi pe câmpurile de luptă de la Mărăşeşti, I. Ţânţu încheie articolul său din Marea Noastră cu următoarele cuvinte:
 
„Astăzi (n.r. 1927), mormântul sublocotenentului Oprişan Dumitrescu se numără printre mormintele celor căzuţi pe locul celui mai mare sacrificiu, în mijlocul cărora se ridică falnică Biserica Neamului, în cripta căreia, se odihnesc toţi acei ce, prin stropirea cu sângele lor, au închegat, pentru totdeauna, zidul cel tare al ţării, de care, orice duşman lovindu-se, se va sfărâma. Prin rezistenţa arătată de toţi aceia ce au simţit precum a simţit sublocotenentului Oprişan Dumitrescu, când şi-a sacrificat totul, ostaşul român a arătat barbarului numeros, că oricât de mare i-ar fi numărul şi puterea, totuşi, românii îi vor dovedi că «Pe aici nu se trece!»”.
 
Bibliografie
 
Marea Noastră, Anul I (V), nr. 3, 12 decembrie 1927, Constanţa
 
Despre Ionuţ Druche 

Ionuţ Druche s-a născut pe 16.12.1982 în Constanţa. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din Constanţa, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. Din anul 2007 lucrează în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, iar în prezent ocupă postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului. Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.

Citeşte şi:

Colaborare ZIUA de Constanţa Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, despre istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea

Interviu online cu Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“ „Ca un detectiv, am căutat zeci de familii ale vechilor preoţi dobrogeni“
 

 Scurtă biografie a preotului Gheorghe Frangu din Constanța, decorat de președintele României și patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (galerie foto)