Dobrogea în izvoare geografice şi cartografice - Antichitate (IV) Scutul de la Dura Europos, Itinerarium Antonini şi Notitia Dignitatum

Hărţile romane devin tot mai exacte începând cu sec. III d.H, cuprinzând numeroase detalii din provinciile imperiului. Un izvor extrem de interesant referitor la Scythia Minor (Dobrogea antică) a fost descoperit, surprinzător, în Siria, în 1922. În timpul unei campanii arheologice desfăşurate în oraşul antic Dura Europos (pe malul stâng al Eufratului, azi - Salhyie, Siria), specialiştii coordonaţi de reputatul istoric Franz Cumont au găsit un scut de lemn. Pe acest scut era pictată o hartă în culori, în care era reprodus ţărmul vestic şi nord-vestic al Pontului Euxin, din Tracia şi până în Crimeea.
 

 
Mare parte din desenul de pe scut s-a păstrat datorită climei extrem de uscate din zona respectivă, zonă unde se aflau ruinele marelui oraş antic, deţinut de romani între 165 şi 257 d.H. (anul în care a fost cucerit de perşii sasanizi). Potrivit specialiştilor, posesorul scutului a fost un soldat al unităţii Cohors (Cohortă) XX Palmyrenorum Sagittarorium. Obiectul a fost datat undeva în perioada anilor 230-250, iar harta a fost realizată pentru a descrie o expediţie nord-pontică efectuată de militar, cel mai probabil pe calea apelor.
 
Apar pe această hartă mai multe localităţi precum Mesembria (Nessebar), Odessos (Varna), Dyonisopolis (Balcik), Timum (neidentificat), Bizone (Kavarna), Tirizis (Kaliacra), Callatis (Mangalia), Amlaydina (azi zona 23 August - Tatlageac), Stratonis (Stratonis Turris, Tuzla), Tomis... Lângă numele Tomis apare cifra 33.400 de paşi (50 de km), cel mai probabil distanţa dintre acest oraş şi cetatea vecină din Sud, Callatis. Mai apar pe hartă Halmyris (azi Murighiol) însă numele cetăţii este scris greşit - Olmyria, dar şi Istros Potamos, cu cifra 44.000 paşi (65 km). Există şi alte locaţii, dar s-au păstrat doar câteva litere din numele lor, identificarea fiind imposibilă. Mai figurează Tyras (numele antic al Nistrului).
 
Ca şi în cazul altor hărţi antice, şi în cazul scutului de la Dura Europos avem erori sau inexactităţi. Astfel, numele Halmyris (Olmyria) este pus greşit între Tomis şi Histria, deşi actualul Murighiol este la nord de marea colonie istriană. În acelaşi timp, distanţa de 102 km (74 mii de paşi) trecută la Hamyris (Olmyria) corespunde cu distanţa reală dintre ruinele de la Murighiol şi cele ale anticei Histria.
 
Un izvor extrem de important, datând tot din sec.III d.H, este Itinerarium Antonini (Itinerarium Antoni Augusti), Itinerarul Antonin. Se numeşte astfel pentru că a fost realizat în timpul unui împărat din dinastia Severilor, Marcus Aurelius Antoninus (211-217), poreclit Caracalla (după numele unei mantale de sorginte galică pe care obişnuia să o poarte).
 
Harta originală nu s-a păstrat, dar a supravieţuit până astăzi o copie realizată în vremea altui împărat, Diocleţian (284-305 d.H). Din acest motiv, pe copia de la Diocleţian nu apare şi Dacia Traiană, pentru că aceasta nu mai făcea parte din imperiu în acel moment (retragerea Aureliană avusese loc între 271 şi 275 d.H). Figurează drumurile principale din provincia Scythia Minor şi sunt trecute multe detalii ce lipseau din izvoarele anterioare. Spre exemplu, apar cetăţile Cius (Gârliciu), Dinogeţia (Garvăn), Halmyris, Vallis Domitiana şi Ad Salices, nume care lipsesc din Tabula Peutingeriana.
 
Este drept, Itinerarul are la rândul lui unele lipsuri: lipsesc Sacidava (Rasova), Ad Stoma, Stratonis (Tuzla), Tirizis (Kaliacra) sau Bizone (Kavarna), cetăţi menţionate în Tabula Peutingeriana.

 
Un lucru foarte important este faptul că aici, la Iitinerarium Antonini, sunt trecute şi tabere militare ale diverselor legiuni din zonă, XI Claudia, I Iovia sau II Herculia (la sfârşit de III şi început de IV).
 
După Durostorum (Silistra) unde era cantonată Legio XI Claudia, pe hartă apar Sucidava (Izvoarele), Axiopolis (Cernavoda), Capidava, Carsium (Hârşova), Cius (Gârliciu), Beroe (Piatra Frecăţei, la 3 km de Ostrov de Tulcea). De la Beroe, după un drum de 14.000 de paşi (21 km) ajungeai la Troesmis (sub forma Trosmis, azi Turcoaia - Igliţa), unde, potrivit izvorului, era cantonată Legio I Iovia Scythica, înfiinţată de Diocleţian.
 
Aşa cum menţionam, pe Itinerarium Antonini apare şi localitatea Vallis Domitiana, aşezare încă neidentificată, dar pe care harta ne-o indică la o distanţă de 13 km de Halmyris. De asemenea, la 17.000 de paşi de această misterioasă Vallis Domitiana se afla Ad Salices, o aşezare aflată la apus de actualul lac Razelm şi care este menţionată şi de istoricul roman Ammianus Marcelinus. Pe itinerar Ad Salices se află la o distanţă de 26.000 de paşi (38 km) de Historius (Histrus), fără îndoială Histria. Evident, pe hartă apar şi Tomis şi Callatis dar distanţele trecute în dreptul lor sunt greşite.
 
Un alt izvor foarte important din epoca romană este Notitia Dignitatum, datat în sec. IV d.H (păstrat prin copii realizate în sec.VIII-IX) şi care este de fapt un tabel oficial ce cuprinde localităţile în care erau cantonate diverse contingente militare imperiale (legiuni, garnizoane, unităţi auxiliare) sau care aveau diverse demnităţi civile şi militare în structura provinciilor. Harta este împărţită în două, una cuprinzând Apusul Imperiului iar cealaltă Partea Răsăriteană (Pars Orientis). În aceasta din urmă intra şi dioceza Traciei, care avea mai multe provincii printre care şi Scythia Minor (condusă în acea vreme de un dux Scythie, care era comandantul militar al limesului dunărean). Apar în tabel localităţile Flaviana, Sacidava (Dunăreni), Axiopolis, Capidava, Cius, Bireo (Beroe), Troemis (sediu al legiunii II Herculea), Arrubium (Măcin), Dirigothia (Dinogeţia), Noviodunum (trecută ca sediu al legiunii I Iovia), Aegyssus (Tulcea), Talamonium (fie Nufăru - Preslava, fie mai degrabă Halmyris, Salsovia (Mahmudia) Gratiana...
 

O staţie navală unde erau cantonaţi vâslaşi era classis musuculorum Scythicorum, se afla la Platei Pegiae, pe gura braţului Sfântu Gheorghe, pe insula Peuce. Aceşti militari foloseau corăbii mici cu fundul plat, de model egiptean, ideale pentru a naviga pe ape puţin adânci.
 
Nu putem să nu amintim şi de Notitia Episcopatum, o listă anonimă a oraşelor romano-bizantine din sec.V-VI care erau sedii de episcopate creştine. Această listă menţionează în Scythia Minor 15 oraşe cu rang de eparhie, Tomis fiind sediu metropolitan. Pe lângă cetăţile deja cunoscute şi enumerate de alte izvoare (Axipolis, Capidava, Salsovia, Halmyris, Tropaeum, Zaldapa, Callatis, Histria, Tomis, Dyonisopolis) apar şi câteva nume mai ciudate, care par să fie forme corupte pentru aşezări cunoscute. Este cazul cetăţii Bipreison (poate o stâlcire pentru Troemis?), Cupron (poate Carsium?) Nicomedeon (Noviodunum?) Deson (Aegyssus?). Apare pe listă şi Constantiana, care nu poate fi totuşi Tomis, din moment ce numele Tomis este deja menţionat.
 
În sec.VI, geograful bizantin Hierocles creează Sinecdemus (Synekdemos), o lucrare geografico-istorica deosebit de amplă ce menţionează 912 oraşe din Imperiul Bizantin, localităţi din cadrul celor 64 de unităţi administrative (Eparhii). Apare evident şi provincia Scythia Minor cu cele 15 oraşe ale sale, însă fără a fi menţionate şi distanţele dintre localităţi. Apar capitala Tomis, Dyonisopolis, Acrae (Cap Kaliacra), Callatis, Istros, Zaldapa (Abrittus - Razgrad, Bulgaria), Tropaeum, Axiopolis, Capidava, Carsos (Carsium), Trosmis (Troemis), Noviodunum, Aegysus, Halmyris şi Istros (Histria).
 
Încheiem seria articolelor despre izvoarele cartografice ale antichităţii cu Geograful din Ravenna, sau Anonimul din Ravenna, care în sec. VII d.H (după 680, anul stabilirii bulgarilor în actuala Bulgaria, la sud de Dunăre) menţiona în provincia Scythia Minor un număr de 18 localităţi. Apar iar nume inedite date unor aşezări deja cunoscute: Stoma Peuci (Ad Stoma), Egypsum (Aegyssus), Bizoi (Bizone), Timum, Tirissa. Evident nu lipsesc Istriopolis (Histria), Salsovia, Noviodunum, Dinogessia, Carsium, Capidava, Dionisopolis, Callatis, Stratonis sau Tomis.
 
Nu sunt menţionate misterioasa Constantiana (prezentă în Notitia Episcopatum) şi nici importantele Tropaeum şi Zaldapa. Absenţa celor două se explică prin faptul că nu se aflau pe unul dintre cele trei drumuri imperiale principale ale provinciei (limes dunărean, drumul central sau drumul costier)...
  

Bibliografie

 
Marin Popescu - Spineni - România în izvoare geografice şi cartografice, Din antichitate şi până în pragul veacului nostru; Edit.Știinţifică şi Enciclopedică
FONTES I - Izvoare privind istoria României, vol. I - De la Hesiod la Itinerariul lui Antoninus; comitetul de redacţie: Vladimir Iliescu, Virgil C. Popescu, Gheorghe Ștefan; Editura Academiei RSR - Bucureşti 1964
FONTES II - Izvoarele istoriei României, vol. II, De la anul 300 la anul 1000; publicate de Haralambie Mihăescu,Ghe. Ștefan, Radu Hîncu, Vladmiri Iliescu, Virgil C. Popescu, Edit. Academiei RSR Bucureşti, 1970
Analele Dobrogei - serie veche, materiale publicate de Constantin Brătescu între anii 1920-1938
Enciclopedia Arheologiei şi Istoriei Vechi a României - trei volume: vol. I, literele A-C - Bucureşti 1994; vol.II, literele D-L - Bucureşti, 1996; vol.III, literele MQ - Bucureşti 2000; Editura Enciclopedică; toate cele trei volume îl au drept coordonator ştiinţific pe Constantin Preda
Vasile Pârvan - Getica, O protoistorie a Daciei, Cultura Naţională, Bucureşti, 1926
Constantin C. Giurescu - Istoria românilor - Din cele mai vechi timpuri până la moartea regelui Carol I, Ediţia a III-a; Edit. Cugetarea Georgescu Delafras SA. Bucureşti, strada Popa Nan nr.21
Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu - Istoria românilor dintre Dunăre şi Mare, Dobrogea; Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1979
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucureşti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    
 
Citeşte şi:
 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Dobrogea în izvoare geografice și cartografice - Antichitate (III) Tabula Peutingeriana (galerie foto)