Dobrogea în perioada otomană (I) Poruncile sultanilor Soliman Magnificul şi Selim al II-lea Beţivul (galerie foto)

Documentele emise de sultanii Imperiului Otoman şi păstrate în Arhivele Naţionale din Istanbul cuprind informaţii extrem de preţioase privind Ţările Române. Corespondenţa este purtată fie cu domnitori din Ţara Românească şi Moldova (cereri de tribut, în special), fie cu cadii (judecători), bei (căpetenii) sau paşi (guvernatori) din Dobrogea otomană, în perioada 1455 - 1878.
 
Toate aceste scrisori emise de marii sultani ai Imperiului sunt, practic, porunci adresate subalternilor, prin care se solicită rezolvarea vreunei situaţii grave din teritoriu, de ordin economic, militar, judecătoresc sau social. Pentru a înţelege însă mai bine situaţia existentă în Dobrogea în perioada stăpânirii otomane (1421 - 1878, cu un control total al provinciei din 1484), trebuie să menţionăm însă că, pe lângă aceste porunci, informaţii mai primim şi din deftere. Aceste deftere sunt registrele fiscale pe care administraţia otomană le întocmea periodic în Dobrogea, pe fiecare kaza (zonă cu mai multe sate sub administrare - exemplu - kazaua Kiustenge). În ele se menţiona câţi ghiauri (necredincioşi) bărbaţi plătitori de impozite (capitaţie) există în fiecare localitate, ce taxe plătea fiecare (în funcţie de starea sa materială (bogat, mediu sau sărac)...
 
Defterele fiscale sunt însă registre seci, care conţin doar cifre, pe când poruncile imperiale sunt mult mai pline de culoare şi ne ajută să ne facem o idee despre modul în care funcţionau lucrurile în Dobrogea în perioada mai sus menţionată. Scrisorile sultanilor fac adesea doar referiri indirecte la Dobrudja, dar chiar şi în aceste situaţii, ele sunt de natură să ne ajute mult în îmbogăţirea bagajului de informaţii privind tărâmul dintre Dunăre şi Mare.
 
Limba tuturor acestor documente este turco-osmana (turca otomană), o împletire a trei limbi orientale: turcă, arabă şi persană. Până la reforma din 1928 a lui Kemal Ataturk (care a introdus alfabetul latin), a fost singura limbă oficială vorbită pe întreg teritoriul Imperiului Otoman.
 
Primul sultan la care facem referire este celebrul Soliman I Magnificul (Muhteşem Suleyman) sau Legiuitorul, care a condus Imperiul Otoman în perioada 1520 - 1566. implicat în multe campanii militare în Europa şi Asia, Soliman este foarte atent şi la ceea ce se întâmplă în provincii.
 
Pe 24 iunie 1559 (18 ramazan, anul 966 după calendarul otoman) el îi cere cadiului de la Ibrail (Brăila) să îi trimită cât mai repede orzul (arpa) strâns la Hîrsava (Hârşova), ca de acolo marfa să plece către Istanbul.
 
În aceeaşi zi, îi scrie şi cadiului de Hârşova dându-i şi lui instrucţiuni clare. Iată exact cuvintele sale din acest al doilea document:
„Am poruncit ca orzul strâns de sub stăpânirea noastră să fie strâns în şăici (sakya) şi trimis la schela (n.a. port şi punct vamal) Hîrsava... De la Hîrsava să fie trimis cu căruţele la schela Kostence (Constanţa), urmând ca de acolo să fie încărcat în corăbiile celor ce vor porni din partea aceasta. De aceea, când potrivit poruncii mele, cadiul de Ibrail va trimite orzul la Hîrsava, tu să îl încarci în căruţe şi să îl faci să ajungă la schela amintită mai sus (Kostence), pentru ca de acolo să fie încărcat pe corăbiile celor care se vor duce acolo“. 
 

Într-un imperiu atât de vast, corupţia în administraţie şi comerţ era imposibil de evitat, iar sultanul Soliman se confrunta des cu astfel de fapte ilicite, comise chiar de supuşi ai săi, cu diverse funcţii.
 
Pe 15 august 1559 (anul 966, zilka 11 - în document) el emite o poruncă adresată cadiilor din cazalele Ahioli, Aidos, Varna, Tekfur - golu (Tekirghiol), Hirsava şi Ibrail. Le cere acestora să nu îi lase pe proprietarii de corăbii veniţi de la Stambul (Constantinopole) să mărească navlul, chiria plătită pentru folosirea vaselor lor, pentru că acest lucru era împotriva poruncilor sultanului.
 
„S-a auzit că pentru orzul şi grâul strâns din cazalele de sub stăpânirea noastră pentru zahareaua Istanbulului, corăbierii, contrar celor ce luau în trecut şi până acum, cer câte 2 aspri (akce) navlu, pentru fiecare chilă. De aceea la sosirea prezentei, vă poruncesc să cercetaţi şi să menţineţi mai departe navlul care se lua în trecut din cazalele fiecăruia dintre voi. Iar dacă aceşti corăbieri cer, în clipa de faţă, navlu mai mare, să nu-i lăsaţi să ia şi să nu mai silească pe nimeni, iar pentru cei care nu dau ascultare, să îmi daţi de ştire, scriind numele lor. În felul acesta, să li se vină de hac, încât să devină pilde pentru ceilalţi“.
 
Documente foarte interesante avem şi de la Selim al II-lea Beţivul (1566-1574), fiul lui Soliman şi al celebrei sultane de origine ucraineană Hurrem. Selim al II-lea este tatăl prinţesei Esmahan (Ismahan), cea care a ctitorit la Mangalia Moscheea „Esmahan Sultan“ (1575), cel mai vechi lăcaş de cult musulman care mai există şi astăzi în Dobrogea.
 
Revenim însă la documentele emise de Selim. Pe 21 iulie 1572 (980 rebi I 10), îi cere cadiului de Hîrsava să reglementeze primirea de softale la Seminarul (Medrese) din Babadag, „pentru a se pune capăt răutăţilor acestora în rândurile populaţiei oraşului“. Aceste softale erau câţiva studenţi ai seminarului care se implicaseră în comiterea de fapte grave.

 
Scrie sultanul Selim al II-lea următoarele:
„Locuitorii târgului Baba(dag), venind de la judecătoria seriatului au spus că la seminarul strămoşului meu, sultanul Baiazid han cel Răposat, Allah să îl milostivească, existând o ceată de softale tinere, aceştia îi atrag cu ei pe robi şi sclavi şi deschid (jefuiesc) case şi dughene. De asemenea, au mai spus (locuitorii) că atrăgându-l softalele pe robul Musa al numitului Mamud, cu presupunerea că acesta ar avea bani. Pe mahmud l-au ucis lângă oraş şi au împărţit banii între ei, iar asociatul lor Musa, fiind prins, a recunoscut aceste fapte.
 
Astfel, îţi poruncesc că, dacă există cineva ce are pretenţii faţă de Musa şi asociaţii lui, atunci tu să cercetezi pricinile lor. Şi de azi încolo să nu-i mai laşi să stea în acel seminar pe acei softale ce nu au preocupări şi nu îşi văd de treburile lor. Afară de aceasta să nu laşi să iasă în oraş softale fără chezaşi (khefilsiz, supraveghetor). Şi spune-le dascălilor să nu mai lase softalele după capul lor, să nu-i lase să se cazeze în oraş, altfel şi dascălii vor fi pedepsiţi dacă nu au grijă de studenţi“...
 
Un alt document emis de Selim II este o poruncă referitoare la acţiuni militare şi este datată pe 4 august 1572 (980 rebi II 4). Porunca îi este adresată sangeacbeiului de Silistra, pentru că până în 1599 Dobrogea era sangeac al provinciei Rumelia şi abia apoi a fost declarată elayet, provincie distinctă, cu capitala la Silistra (şi reşedinţă de paşă
 la Babadag).
 
Selim îi porunceşte sangeacbeiului de Silistra, care venea spre Dobrogea, de la Hotin: „Să treci în partea Isaccei şi să stai cu oştirea ta într-un loc potrivit de lângă Isaccea... Pe beii care ţi se vor alătura din părţile acelea să-i sfătuieşti să vină cu oşti şi să stea adunaţi împreună cu tine... şi să nu laşi oastea să plece de lângă tine, să scrii şi să dai mereu de ştire“. 
 
Zece zile mai târziu, pe 14 august 1572, Selim II îi cere lui Ioan Vodă cel Viteaz, domn al Moldovei (1572-1574), să colaboreze cu sangeacbeiul de Silistra. Domnul Moldovei, aliat cu cazacii zaporojeni, nu îl va asculta pe Selim II, care îi ceruse tribut dublu. Relaţiile dintre Ioan Vodă (care mută capitala de la Suceava la Iaşi) şi Selim se strică iremediabil.
 
Doi ani mai târziu, în iunie 1574, Ioan Vodă cel Viteaz nu va rezista în faţa invaziei turceşti, sultanul Selim al II-lea având propriul candidat la tron, Petru al VI-lea Şchiopul, care va avea patru domnii în Moldova între 1574 şi 1591 (era fiul celebrei Doamne Chiajna).
 
Ioan Vodă cel Viteaz se predă armatei turceşti, net superioară numeric, şi cere să fie dus viu la Istanbul, în faţa sultanului. Un italian turcit însă îl înjunghie, apoi domnitorul moldovean este decapitat, iar corpul lui, legat de patru cămile şi sfârtecat. Selim al II-lea nu va mai trăi însă nici el mult, moare pe 12 decembrie 1574, la vârsta de 50 de ani...
 
(Va urma)

Bibliografie

„Documente turceşti privind istoria României I (1455-1774)“, culegere întocmită de Mustafa A. Mehmed, Ed. Academiei RSR 1976
 
Surse foto:
Selim al II-lea: Wikipedia, Nakkaş Osman - Bilkent University, Department of Electrical and Electronics Engineering Embedding web page http.www.ee.bilkent.edu.tr~historyottoman2.htmI
 
Soliman I: Wikipedia, Ottoman miniature painting - Badisches Landesmuseum, domeniu public, https.commons.wikimedia.orgwindex.phpcurid=2725210
 
Geamia „Esmahan Sultan“ Mangalia: ZIUA de Constanţa
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. 

Citeşte şi:
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Legenda vinului Negru, „Lacul sfânt“, Tezaurul princiar şi Satul Nisipului Galben (Sarichioi - Agighiol - Sarinasuf)