Farmacistul, cetățeanul, omul politic Ioan Berberianu (1859-1922) (I)

Între personalitățile urbei noastre care s-au implicat în devenirea sa, ne oprim asupra lui Ioan Berberianu. S-a născut la Craiova, la 1 mai 1859. Părinții săi, Ion Berberianu și Elena Berberianu (născută Roth), au murit timpuriu, iar acesta a fost crescut de unchiul său, la Turnu Severin.
 
Urmează „Colegiul Național” Craiova și devine bursier Școala Superioară de Farmacie din București, obținând calificativul „foarte bine” la examenul de licență. Până în 1890, a fost farmacist la Băltăgești (Neamț), apoi, timp de șase ani, la Calafat. Aici se și căsătorește, în 1892. Familia va avea o fată și patru băieți - fata și unul dintre băieți vor urma cariera tatălui. Dacă ar fi să ne luăm după presa de azi, Ioan Berberianu, „fondatorul farmaciilor din Romania”, este de origine sârbă, căsătorit cu o contesă. Fiica lor, Higeea, a fost prima femeie studentă la farmacie si biologie. Și aceasta ar fi străbunica unei vedete TV de azi, Cristina Teodorescu. În 1896, Ioan Berberianu și familia sa se stabilesc, definitiv, în Constanța.
 
S-a implicat în reînființarea „Societății Asistenților în Farmacie”. Într-o perioadă în care învățământul farmaceutic se confrunta cu lipsa de manuale, practician cu calități didactice, Berberianu publică, în 1899, două volume intitulate Examenul de asistent de farmacie, lucrare care a fost „premiată și medaliată de Uniunea Farmaciștilor din România”. Acesta a participat, ca reprezentant neoficial al farmaciștilor români, la congrese internaționale la Bruxelles și a fost vicepreședinte al Secției de farmacologie a Congresului medical din Roma. A fost răsplătit cu cinci medalii de aur și două de argint la cele șapte expoziții interne și internaționale la care a participat.
 
Ca orice farmacist cu experiență, în 1893, „face greșeala și cumpără farmacia «Speranța» (fostă «Națională»)”, care era o proprietate controversată din punct de vedere legal. În 1906, pierde dreptul de proprietate asupra acestei farmacii și, cum dorea să rămână în Constanța, înființează Drogheria „Speranța”, pe strada Cuza Vodă nr. 34, mutată, pe 10 decembrie 1914, pe strada Ștefan cel Mare nr. 50. Din 1897, farmacistul Berberianu închiriază chioșcurile amplasate în Piața Independenței, în care vindea apă gazoasă.
 
Ioan Berberianu se înscrie în galeria aprigilor luptători pentru obținerea drepturilor politice pentru dobrogeni. În acest sens, la prima întrunire publică a cetățenilor constănțeni, din martie 1902, în finalul discursului său, Berberianu a cerut celor prezenți „să procedăm cu toții la alegerea unei delegațiuni care să facă tot ce crede de cuviință, pe cale legală, pentru a obține mai curând acordarea drepturilor politice, în sfârșit o delegațiune care să lucreze pentru noi și în numele nostru la ajungerea scopului ce urmărim”. Îl regăsim în Comisia formată pentru a face lobby drepturilor cetățenești și politice pe lână autoritățile competente de la București. Pe 25 martie 1902, urmare a unei intense propagande, mai ales prin presă, se desfășoară, la Cazino, cea mai importantă reuniune ținută în acest sens, la care participă și delegați din Tulcea, la care ia cuvântul și Berberianu.
 
Referindu-ne la omul politic Ioan Berberianu, acesta este unul dintre întemeietorii Partidului Național Liberal - filiala Constanța. Pe 21 ianuarie 1909, semna, împreună cu alții, o scrisoare în favoarea înființării unei filiale a PNL în orașul de pe malul mării. La întrunirea de constituire a Partidului, din 27 februarie 1909, Ioan Berberianu se alătura altor personalități ale orașului, invitația, adresată cetățenilor, pentru unirea într-un partid a celor cu vederi liberale, sprijinitori ai lui Ion Brătianu. Este ales membru al Comitetului Executiv, funcție păstrată și în alegerile de pe 11 noiembrie 1911. Peste un an, îl regăsim pe listele constănțenilor care candidau pentru funcția de senator. Se spune că Berberianu se bucura de multă autoritate în partid. A fost ales în funcția de ajutor de primar, pe care a deținut-o între 28 august 1913 și 10 noiembrie 1919, când și-a prezentat demisia.
 
Din punct de vedere administrativ, datorită meritelor sale, a ocupat funcțiile de consilier comunal - de trei ori consecutiv, „ajutor de primar” și vicepreședinte și girant al Camerei de Comerț din Constanța (1899-1901). În această ultimă calitate, a organizat primele oboare de cereale din oraș, a avut un rol determinant în evoluția sistemului de vânzare-cumpărare a cerealelor în Dobrogea și a luat parte la toate congresele Camerelor din Comerț din țară.
 
De pe poziția funcțiilor amintite anterior, Ioan Berberianu a susținut amenajarea orașului cu străzi pavate, alimentarea locuitorilor cu apă potabilă, iluminarea orașului, introducerea tramvaiului pentru transportul urban, construirea Cazinoului, amenajarea Mamaiei cu pepiniere, pomi fructiferi și viță-de-vie. În ceea ce privește serviciul de salubritate, Ioan Berberianu a fost delegat, în 1915, să studieze problema, inclusiv soluțiile practicate în alte țări. A înaintat un raport foarte amănunțit în acest sens, promovând tracțiunea mecanică în adunarea gunoiului - în locul carelor trase de boi, ridicarea gunoaielor și arderea lor în crematorii etc.

 
Deși membru de vază al PNL Constanța, Berberianu s-a opus, în Consiliul Comunal, parcelării și vinderii loturilor și a grădinii publice, la prețuri derizorii, membrilor PNL - aflați, atunci la putere -, ceea ce a dus la conflict cu colegii săi de partid.
 
Ioan Berberianu s-a remarcat și în organizarea primului Congres al Camerelor de Comerț și Industrie din România Mare, ținut la Constanța, pe 28-30 septembrie 1922, la care au participat și membri ai familiei regale. De pe aceeași poziție, acesta a susținut înființarea de către Camera de Comerț a unei școli comerciale superioare, elementare, curs de zi și curs seral, pentru ambele sexe, la Constanța. A reușit înființarea primei școli superioare comerciale de băieți în 1920.
 
Activitatea lui s-a manifestat și pe plan jurnalistic. Membru de partid, a fost fondator și director-proprietar al ziarului „Liberalul Constanței”, înființat în iunie 1913. Peste doi ani însă, apar disensiuni între Ioan Berberianu și conducerea locală a PNL. Dincolo de luările sale de poziție ce nu erau pe linia partidului, a fost învinuit de colegii săi de partid că acaparase ziarul. Adevărul este că Berberianu considera periodicul ca fiind proprietatea sa, de vreme ce îl finanța și îl redacta aproape în întregime. Acesta afirma că nu este „în intențiunea noastră de a face dizidență, ci de a păzi cu sfințenie ca disciplina de partid să nu fie înfrântă de nimeni”. Peste doar un an, acesta își apăra dreptul de proprietate asupra titlului ziarului și declara: „Dată fiind criza ce bântuie gruparea noastră liberală, misiunea noastră devine tot mai grea. Orice s-ar întâmpla, conducerea gazetei este asigurată, chiar și cu riscul eșirei noastre din organizația oficială a partidului”. După apariția periodicului „Liberalul”, se angajează într-o polemică cu cei care conduceau noul ziar. Dar va rămâne în PNL.
 
Ioan Berberianu semnează des în presa dobrogeană. Astfel, este colaborator al periodicului „Dobrogea Jună”, unde asigură, împreună cu I.C. Petraru, Cronica științifică. În 1904, este unul dintre întemeietorii periodicului „Farul”, semnând, alături de ceilalți membrii ai Comitetul redacțional - din care făcea parte -, și articolul inaugural.
 

El este inițiatorul, în 1920, al Uniunii Ziariștilor Dobrogeni, care este înființată pe 5 noiembrie 1922 și înscrisă în Sindicatul Ziariștilor din București. Ioan Berberianu este ales președinte provizoriu. Cu prilejul adunării generale a Uniunii, pe 19 noiembrie 1922, Berberianu declară, în „Liberalul”, că scopul acestei reuniuni este de „a strânge legăturile de prietenie și de urbanitate între ziariștii din Dobrogea de la ziarele aparținând diferitelor partide și întrucât în uniune disensiuni politice nu vor avea loc, suntem încredințați că cea mai desăvârșită și prietenie va domni între membrii ei…”.
 
Activitatea sa culturală este continuată și pe alte paliere. Astfel, luând cuvântul la inaugurarea Bibliotecii Universale a Cercului Literar „Ovidiu”, pe 8 septembrie 1898, acesta îi îndemna pe tineri să lupte pentru cultura Dobrogei.
 
Ioan Berberianu s-a implicat și în înființarea unui ateneu în Constanța, considerând că „era o imperioasă necesitate ca precum orașul nostru face progrese în ceea ce privește comerciul; tot așa să facă progrese în ceea ce privește partea culturei;….cu un cuvânt se simțea nevoia de a înființa în orașul nostru un Ateneu analog aceluia din Capitală… ne bucură foarte mult să putem anunța că mulțumită stăruințelor d-lui Berberianu, Ateneul din Constanța este pe cale de a se înființa, mai ales având în vedere numărul și numele acelor cari până acum au aderat la înființarea unei asemenea instituții folositoare…”.
 
Numele lui Ioan Berberianu este legat și de ridicarea Palatului Comunal. În acest sens, pe 13 noiembrie 1911, acesta participă la întrunirea din sala Chanteeler. De-a lungul consultărilor, una dintre problemele în discuție era alegerea locului. În 1913, Berberianu era de părere că „locul pe care se construiește astăzi localul destinat pentru Primărie, numai acestui scop nu corespunde, cu toate că comuna a făcut cheltuieli destul de mari pentru această construcțiune” și se manifestă de acord cu cedarea imobilului, cu condiția ca „Ministerul să despăgubească pe comună de valoarea construcțiunii… și să plătească terenul atât cât ocupă construcțiunea după prețul plătit expropriaților”. În 1915, acesta prezida ședința în care se discută despre pictarea sălii principale din Palatul Comunal.
 
Ioan Berberianu a făcut parte din comitetul ce urma a lua hotărâri în vederea realizării monumentului dedicat regelui Carol I în Constanța. Presa consemnează unul dintre discursurile sale, de la întâlnirea din 23 noiembrie 1914: „Monumentul să fie de o măreție extraordinară care să facă cinste orașului Constanța și în acest scop, propune ca suma ce trebuie strânsă să fie cel puțin de 1000000 de lei și monumentul să fie terminat în maximum opt ani în care timp zice d-l Berberianu atât Comuna Constanța, cât și celelalte din județ vor avea timpul să mai contribuie din veniturile lor cu oricari sumi”.
 
De asemenea, a fost membru al „comitetului de patronagiu” ce pune bazele Cohortei cercetașilor din Constanța, la inițiativa directorului Liceului „Mircea cel Bătrân”, pe 28 noiembrie 1914.
 
Făcând parte din „atribuțiile de serviciu”, ajutorul de primar Ioan Berberianu a făcut o impresie frumoasă la întâmpinarea oficialităților și personalităților care veneau la Constanța, ca de exemplu familia imperială rusă, în vizita din iunie 1914, de la Constanța. Pe 2 mai 1914, ajutor de primar fiind, saluta, în numele orașului și al Consiliului Comunal Constanța, delegația de studenți și profesori veniți din Turcia. De altfel, în calitatea sa oficială, a participat și la inaugurarea primei curse maritime Constanța - America, pe 1 mai 1914.
 
Ioan Berberianu a decedat în Constanța, pe 17 decembrie 1922.
 
Sursa foto: MINAC
 
Despre Lavinia Dumitrașcu

Lavinia Dacia Dumitrașcu s-a născut la Constanța pe data de 9.12.1966. A fost atrasă, în clasele generale, de gimnastică, a scris poezie, a frecventat cenaclurile constănțene, a publicat în reviste literare și a luat premii. A ales însă istoria pentru că era fascinată de modul în care scotocea tatăl său, regretatul Gheorghe Dumitrașcu, prin arhive și biblioteci pentru a „dezgropa“ ceea ce era îngropat și uitat. A activat ca lector asociat la Universitatea „Ovidius“ Constanța - Facultatea de Istorie și Științe Politice, iar anterior, ca preparator/lector univ. în cadrul Universității „Andrei Șaguna“ din Constanța. Din 2005 și până în prezent este muzeograf 1 A în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. 

Citește și: 

Colaborare ZIUA de Constanța Istoricul Lavinia Dumitrașcu vă invită să descoperiți Dobrogea după momentul Unirii cu Țara (document)

Interviu online Lavinia Dumitrașcu a rememorat revolta pe care a simțit-o când lui Gheorghe Dumitrașcu i-a fost refuzat de peneliști titlul de cetățean de onoare al Constanței
 
„Moşierul de la Hasancea“, Constantin Pariano - omul politic, administratorul şi luptătorul pentru drepturile dobrogenilor (II)