„Moşierul de la Hasancea“, Constantin Pariano - omul politic, administratorul şi luptătorul pentru drepturile dobrogenilor (II)

Săptămâna trecută am făcut o prezentare a „moşierului de la Hasancea“, Constantin Pariano. Acum mă voi opri asupra activităţii acestuia în domeniul politic, administrativ şi, mai ales, al apărării drepturilor dobrogenilor, după revenirea Dobrogei la România.
 
Activitatea politică a început-o la Vlaşca, unde a fost, de două ori, prefect. Era membru al Partidului Conservator al lui Lascăr Catargiu şi, apoi, al lui Grigore Gh. Cantacuzino. După decesul ultimului, Pariano se raliază grupării lui Take Ionescu în Partidul Conservator Democrat, iar după moartea acestuia şi a lui Nicu Filipescu, a trecut la partidul lui Iuliu Maniu, fără însă a lua parte la fuziunea acestuia cu Partidul Ţărănesc al lui Mihalache. Toată viaţa sa a fost un înverşunat adversar al liberalilor.
 
„D. Pariano e membru fondator al clubului Conservator din Bucureşti. A făcut parte din opoziţia unită pentru răsturnarea guvernului liberal de a 1888, a figurat în două rânduri în parlament în calitate de deputat…“ Astfel că, la venirea în Dobrogea, Constantin Pariano avea experienţă politică.
 
Pe 3 octombrie 1897, prefectul judeţului Constanţa, Luca Ionescu, îl recomanda ministrului de Interne, Mihail Perekyde, pe C. Pariano, „ca preşedinte al consiliului judeţean, pentru toate sesiunile anului 1897-1898“. Astfel, a fost de două ori preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa. Curând însă, în septembrie 1898, Constantin Pariano îi înmânează prefectului Perekyde demisia din funcţia de preşedinte al Consiliului General al judeţului Constanţa, motivând că a acceptat „sarcina de preşedinte al consiliului judeţean din Constanţa cu hotărârea de a face ceva acolo unde alţii tărăgănează“ şi că „ocupând această poziţie, am crezut că trebuie să mă dedic, mai întâi, a pune în relief diferitele avantaje ce posedă (…) această provincie“.
 
Prefectul îi trimite, pe 28 septembrie 1898, o telegramă ministrului de Interne, rugându-l să respingă demisia şi să-l convingă „să continue a da şi pe viitor judeţului concursul serviciilor sale inteligente“.
 
Încă de la stabilirea sa la Hasancea, Pariano s-a înregimentat în grupul celor care au militat pentru acordarea de drepturi politice dobrogenilor. În acest sens, „a fost numit în comisiunea instituită în care calitate a scris un memoriu amănunţit asupra situaţiei generale a Dobrogei din toate punctele de vedere“. La întrunirea cetăţenilor Dobrogei din 21 martie 1899, Pariano a ţinut un discurs în favoarea acordării drepturilor politice dobrogenilor, a semnat, împreună cu alte notabilităţi ale oraşului, o moţiune către cetăţenii Dobrogei în ideea continuării realizării uniunii in facto cu ţara, prin acordarea dreptului de vot, şi a fost ales membru al comisiei trimise la Bucureşti pentru a susţine dorinţele dobrogenilor.
 
Începând cu 1901, Constantin Pariano se situează în primul rând al acestei lupte, alături de I.N. Roman, I. Bănescu, M. Koiciu şi alţii. Pe 25 martie 1902, urmare a unei intense propagande, mai ales prin presă, se desfăşoară, la Cazino, cea mai importantă reuniune ţinută în acest sens, la care participă şi delegaţi din Tulcea şi unde ia cuvântul şi Pariano. Lupta continuă în paginile periodicului „Farul“, inclusiv prin pana lui Pariano, care deja publicase un studiu pe problemă, la cererea prim-ministrului C. Gr. Cantacuzino.
Lucrările au intrat însă destul de repede în impas, în condiţiile în care românii transilvăneni tergiversează luarea unei hotărâri finale. Pariano şi Remus Opreanu părăsesc comisia, în semn de protest. Această retragere îi va fi amintită lui Pariano, în 1905, într-o scrisoare adresată acestuia de un cetăţean care se opunea acordării de drepturi politice dobrogenilor.

În 1912, vestea acordării de drepturi politice dobrogenilor a bucurat întreaga suflare din provincia românească reîntoarsă la Ţară. Din comisia organizată pentru a aplica legea face parte şi prefectul Pariano, pe care „România muncitoare“ îl caracterizează ca „om drept“.
 
Constantin Pariano se implică şi în privinţa altor drepturi care se cuveneau proaspetei regiuni româneşti revenite la Ţară. Astfel, în 1893, Pariano semna, ca preşedinte al Delegaţiei Consiliului General al judeţului Constanţa, împreună cu membrii P. Holban şi Ali Cadîr, un Memoriu prezentat Regelui, în care se cerea:
„1. Autonomia comunală şi judeţiană;
2. Măsuri pentru desvoltarea agriculturei, comerciului şi economiei vitelor;
3. Organisarea Justiţiei ca în ţară“.
 
În ceea ce priveşte consiliile judeţene comunale, Pariano şi colegii săi considerau că nu aveau nicio putere, ceea ce explică starea proastă a drumurilor şi lipsa de gospodărire. Privitor la agricultură şi creşterea animalelor, ocupaţiile principale ale dobrogenilor, aceştia susţin ca fiind foarte oportună măsura de vindere a pământurilor în loturi mici, împiedicându-se, astfel, amestecul străinilor; propun plantări sistematice, ca măsură împotriva secetei şi de ajutorare a agriculturii în condiţii de lipsă de apă naturală şi semnalează împuţinarea vitelor; necesitatea construirii unui drum de fier care să lege judeţul Tulcea de portul Constanţa, absolut necesar pentru dezvoltarea comerţului. Nu sunt uitate nici sumele alocate din buget pentru lucrările de utilitate publică - Palatul Administrativ.
 

Din punctul de vedere al „organizării justiţiei ca în ţară“, se simţea necesitatea unui judecător de instrucţiune. În 1899, situaţia Dobrogei era schimbată în ceea ce priveşte împroprietărirea, construirea Podului de la Cernavodă, înfiinţarea Portului şi a Târgului de vite.
 
Probleme mai existau însă. Memoriul Consiliului Judeţean - semnat de aceiaşi - semnalează: „Lipsa de raport oficial continuu dintre populaţiunea locală cu autorităţile supreme ale Statului; şi lipsa de control real asupra administraţiunei averei publice“. Din nou, se cere acordarea de autoritate consiliilor judeţene şi comunale, se specifică faptul că regimul excepţional instaurat în Dobrogea afectează românismul şi, în acest sens, se cer „drepturi întregi“ pentru locuitorii de aici, mai ales drepturi politice.
 
Din punctul de vedere al agriculturii, ţăranii s-au îndatorat la bănci şi particulari, deoarece clima s-a modificat, dar nu şi preţurile de vânzare ale produselor. Sunt semnalate şi problemele apărute la crescătorii de animale, cele legate de plantaţii, de şcoli, de drumurile de fier, de mlaştini, de hrană şi seminţe.
 
De numele lui Constantin Pariano se ţinea cont în tabăra conservatorilor de la Bucureşti. Altfel nu ne putem explica faptul că acesta îşi permite să facă recomandări „colegilor“ din capitală. În 1905, Pariano îi trimite o telegramă ministrului de Interne, prin care îi recomandă pe Ion Bănescu pentru funcţia de primar al oraşului şi pe Ali Riza Crimzade, pe căpitanul Alexandru Veltz şi pe locotenentul-colonel doctor Zissu, în consiliul comunal al Constanţei. Peste un an, 1906, printr-o altă telegramă adresată ministrului de Interne, îi comunică acestuia demisia primarului din Hârşova, funcţie în care îl propune pe ajutorul de primar Ion Burnescu.
 
Constantin Pariano a fost şi prefect al Constanţei, într-o primă etapă, în perioada 28 decembrie 1904 - 9 mai 1905. De pe această funcţie, în 1905, a interzis jocurile de noroc.
 
Cu o experienţă politică pe care majoritatea liderilor dobrogeni nu o aveau, Pariano a jucat un rol important în fondarea Partidului Conservator Constanţa. În noiembrie 1907, când se constituie Comitetul dirigiuitor al Clubului conservator din Constanţa, este ales preşedinte de onoare. Peste trei luni, este ales între cei patru membri ai Comisiei Regionale a judeţului Constanţa, cu cel mai mare număr de voturi: 18. De altfel, odată cu creşterea speranţelor şi intensificarea acţiunilor pentru acordarea de drepturi politice dobrogenilor, la 17 decembrie 1908, proprietari de pământuri şi profesionişti se unesc în jurul lui C. Pariano şi pun bazele Partidului Conservator din Constanţa.
 
Pe 31 mai 1909 are loc inaugurarea Clubului Conservator. La prima întrunire a Partidului Conservator Constanţa, Pariano ţine un discurs mişcător. Este reales în fruntea organizaţiei partidului şi în 1910. La adunarea Partidului Conservator de pe 14 februarie 1910, cuvântările celor prezenţi s-au îndreptat, ca elogiu, şi asupra preşedintelui partidului constănţean, C. Pariano. Jurnalistul de la „Conservatorul Constanţei“ consemnează: „Adânc cunoscător al lucrurilor de la noi şi mai cu seamă sufletul Dobrogei, această fire de elită era menită să fie conducătorul unei oşti admirabil disciplinate, unor inteligenţe profunde, prin cooperarea cărora să determine evoluţiune socială şi un progres simţitor în ordinea morală în oraşul şi în judeţul nostru“.
 
Venirea la putere a conservatorilor, în decembrie 1910, îl propulsează pe Constantin Pariano în funcţia de prefect al Constanţei, fiind susţinut de la „centru“ de N. Filipescu. Va fi, din nou, prefect în perioada 15 ianuarie 1911 - 19 octombrie 1912.
 
La alegerile din 1912, Pariano este ales senator pe listele Partidului Conservator. În primul sau discurs în Senat, acesta subliniază că cele peste 370.000 de suflete de dobrogeni, care „au devenit cele mai credincioase apărătoare ale graniţei sale“, merită drept de vot.
 
În 1915, în contextul împărţirii partidului, Pariano îl va sprijini pe Filipescu, în contradicţie cu majoritatea colegilor săi, care au făcut presiuni asupra acestuia să se declare solidar cu Marghiloman. Comitetul executiv al partidului îl înlocuieşte de la conducerea organizaţiei conservatoare constănţene cu Titus Cănănău. Pentru a păstra imaginea unui partid unit - în jurul lui Marghiloman -, noul preşedinte ales desfiinţează funcţia de vicepreşedinte, iar lui Pariano îi propune să fie preşedinte de onoare. De aceea, Constantin Pariano rămâne conducătorul conservatorilor pro-Filipescu, cu propriul său comitet executiv. Inclusiv „Conservatorul Constanţei“ susţine această campanie pro-Marghiloman.
 
În acest context, Pariano scoate un alt ziar, săptămânalul „Conservatorul“, în sprijinul formaţiunii sale, care va rezista o foarte scurtă perioadă (8 mai - 16 iunie 1915).
Un alt periodic, de opoziţie, în care numele prefectului C. Pariano apare frecvent, este „Cuvântul“, cu o scurtă perioadă de existenţă (1905-1908). Cuvinte de apreciere la adresa lui întâlnim şi în „Naţionalul“.
 
Ultima acţiune publică a conservatorilor constănţeni înainte de intrarea României în Primul Război Mondial marchează reunirea grupărilor conservatoare. Cu acest prilej, C. Pariano declara: „Vrajbele care ne despărţiseră în două tabere neputincioase, au fost fireşte o eclipsă pentru partid, dar mai cu seamă ele au înlesnit întronarea actualului sistem de împilări şi jafuri proprii partidului liberal, fără putinţă pentru noi nici a le controla, nici a le împiedica“.
 
Constantin Pariano militează pentru intrarea României în război, adică pentru reîntregirea României. Şi nu o face doar verbal, ci mai ales faptic, aşa cum declară acesta în „Dobrogea Jună“ din 22 iulie 1926: „Eu sunt unul dintr-înşii, care am cerut războiul şi iată cât am contribuit pentru dânsul: herghelia de 70 de cai de rasă, tamazlâc de 56 de vaci, boi de plug 120, o turmă de 1100 de oi, 42 vagoane grâu, 32 vagoane orz, 37 vagoane ovăz, 7 vagoane porumb, 200000 kg fân, toată zestrea moşiei, unelte şi maşini agricole. Tot ce aveam în casă, împreună cu 10 case de argaţi şi un pătul pe care mi l-au distrus şi luat materialul. Toate acestea în valoare atunci dela 9-10 milioane lei. Pentru împroprietărirea sătenilor am dat 1600 ha din 2000 câte avea, a căror diferenţă, între cum mi-au preţuit pe cele luate de stat şi între cum am văzut restul, este de 37 milioane, cari adăugate la valoarea arătată mai sus a averei mişcătoare, dă un total de 47 milioane. Iată cât costă războiul numai pe un singur proprietar - avere moştenită de la părinţi şi adăugată de mine în 42 de ani de muncă şi economie în Dobrogea. Dar nu regret nimic, căci războiul mi-a mărit ţara“.
 
Constantin Pariano militează pentru îndeplinirea idealului naţional, indiferent de apartenenţa politică. Acesta scria, în august 1916, în „Conservatorul“: „Aţi fost exemple de muncă şi supunere. Daţi acum exemple de patriotism. Sufletul fiecărui dobrogean să fie plin de dorinţa de a contribui cu cât mai mult poate la mărirea ţării şi la aşezarea ei pe nişte baze care să fie respectate şi ajutate/neamul românesc vă va binecuvânta, iar copiii voştri se vor mândri şi folosi de sacrificiile ce veţi face“.
 
După război, foştii takişti se unesc cu naţionalii, formând Partidul Naţional, filiala Constanţa fiind condusă de Pariano, iniţiindu-se mai multe întruniri, la Murfatlar, Techirghiol, Medgidia, Constanţa şi Cernavodă. Ultima perioadă de „prefectorat“ a lui C. Pariano a fost între 22 iulie 1921 şi 20 ianuarie 1922.
 
În calitate de autoritate locală, acesta a fost implicat, uneori cu soţia şi fata lui, în organizarea vizitelor unor personalităţi naţionale şi europene de prim rang. Astfel: vizita regelui din mai 1911; vizita prinţului Ferdinand, cu ocazia punerii pietrei de temelie a Palatului Comunal - 1912.
 
Pe plan edilitar-cultural, Pariano s-a implicat în ridicarea unui monument dedicat regelui Carol I. La şedinţa de constituire a Comitetului de acţiune, pe 23 noiembrie 1914, acesta motivează necesitatea existenţei aici, în Constanţa, a unui astfel de monument şi propune ca din comitet să facă parte personalităţile prezente ale oraşului şi prefecţii şi primarii din judeţele Durostor, Caliacra şi Tulcea. Cu o săptămână înainte, în cadrul unei întruniri a Partidului Conservator Constanţa, deschisese chiar o listă de subscripţie.
 
De asemenea, se implică în proiectul organizării Muzeului Dobrogei - făcând parte din comitetul de acţiune -, în cel al înfiinţării Cohortei de cercetaşi de la Constanţa, în 1914 - membru al „comitetului de patronagiu“ .
 
Alte realizări ale prefectului C. Pariano le enumeră el însuşi în „Dobrogea Jună“ din 22 iulie 1926: „1. Împreună cu d-nii Roman, Bănescu şi Coiciu, am obţinut prin marele Rege Carol desfiinţarea regimului excepţional şi acordarea drepturilor politice a tuturor dobrogenilor; iar în comisia de cercetare a locuitorilor de origine străină din care făceau parte… şi subsemnatul ca prefect, am încetăţenit 12000 din aceştia cu diplome obţinute şi iscălite de noi, după stăruinţa mea de către miniştrii Marghiloman şi Mihail Cantacuzino;
2. Puteţi vedea cum în anul 1903, guvernul liberal a deposedat pe motive inventate 3017 titulari de o întindere de 37611 hectare. Ca prefect, sub guvernul conservator… am obţinut ca statul să redea în 1904 şi fără judecată 26650 din cele 37622 ha. 1328 de deposedaţi din 10952;
3. Am scăpat satele de căruţele de poştă, cari erau o calamitate pentru dânsele.
4. Am dezrobit vetrele satelor de stăpânirea uzurpatorilor.
5. După războiu, am obţinut pentru judeţ 8000 vite, în loc de 6000 cât hotărâse ministerul, pe cari cu mâna mea, faţă de comisie şi de obştea locuitorilor din fiecare sat, le-am împărţit celor cari mi s-a spus de toată lumea de faţă că sunt cei mai săraci“.
 
Alte realizări ale prefectului Pariano: „Ca prefect de Constanţa d-sa a desrobit iazurile pe care primarii le făcuseră în venituri comunale; a desfiinţat sistemul arbitrar la care erau supuşi locuitorii de a întreţine în comptul lor o căruţă de poştă în folosul funcţionarilor comunali. A fost iniţiatorul aducerii apei de Dunăre în Constanţa, a înfiinţărei cuartierului românesc din Constanţa, a înfiinţării băilor din Mamaia şi a insistat a se obţine de la Ministerul Domeniilor 200 hectare gratis pământ pentru băi“, a oprit jocurile de noroc.
Drept recompensă pentru realizările sale, a primit ordinul „Steaua României“ în grad de cavaler şi „Coroana României“ în grad de ofiţer. Cu ocazia zilei de 10 Mai 1911, sărbătorită de rege şi familia lui la Constanţa, Pariano a fost decorat cu „Coroana României“ în grad de comandor.
 
Activitatea politică a lui Constantin Pariano este continuată şi completată de cea publicistică şi jurnalistică. Astfel, este autorul a două volume dedicate dobrogenilor: „Dobrogea şi Dobrogenii“, tip. „Ovidiu“, Constanţa, 1905 - prezentarea Dobrogei în susţinerea campaniei de acordare de drepturi politice dobrogenilor; „Din suferinţele administrative ale dobrogenilor“, Institutul de Arte Grafice Albania, Constanţa (1929).
 
Pariano este unul dintre întemeietorii ziarului „Farul“, semnând, şi el, între ceilalţi, articolul inaugural al periodicului. În 1904, pro-liberalii părăsesc comitetul periodicului, iar cei rămaşi, „proprietari agricoli“, în frunte cu Pariano, încearcă transformarea acestuia într-o foaie neoficială a Partidului Conservator. În afară de ziarele de partid la care politicianul Constantin Pariano publica, îi întâlnim semnătura şi în paginile periodicului „Constanţa“ (1894-1895), în „Dacia“ şi în revista „Analele Dobrogei“.
 
Închei prezentarea cu aprecierea lui Barbu Delavrancea la adresa „moşierului de la Hasancea“, conservatorul Constantin Pariano: „aprigul luptător dobrogean“.
 
Sursă foto: MINAC
 
Despre Lavinia Dumitraşcu
 
Lavinia Dacia Dumitraşcu s-a născut la Constanţa pe data de 9.12.1966. A fost atrasă, în clasele generale, de gimnastică, a scris poezie, a frecventat cenaclurile constănţene, a publicat în reviste literare şi a luat premii. A ales însă istoria pentru că era fascinată de modul în care scotocea tatăl său, regretatul Gheorghe Dumitraşcu, prin arhive şi biblioteci pentru a „dezgropa“ ceea ce era îngropat şi uitat. A activat ca lector asociat la Universitatea „Ovidius“ Constanţa - Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, iar anterior, ca preparator/lector univ. în cadrul Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa. Din 2005 şi până în prezent este muzeograf 1 A în cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.
 
Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de Constanţa Istoricul Lavinia Dumitraşcu vă invită să descoperiţi Dobrogea după momentul Unirii cu Ţara (document)
 
Interviu online Lavinia Dumitraşcu a rememorat revolta pe care a simţit-o când lui Gheorghe Dumitraşcu i-a fost refuzat de penelişti titlul de cetăţean de onoare al Constanţei
 
Constantin Pariano, „moșierul de la Hasancea“ (I)