File din dosarul statuii lui Publius Ovidius Naso (43 î.d.Hr. – 17 d.Hr.) de la Constanța

Mulți constănțeni, și nu numai, știu că statuia lui Ovidius de la Constanța îl are ca inițiator pe Remus Opreanu (1844-1908), primul prefect al județului Constanța. A fost primit de constănțeni pe 23 noiembrie 1878 cu urbea îmbrăcată în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore, ghirlande de flori și fațadele caselor împodobite. Toată lumea se manifesta fericită și trăia în principala piață a orașului entuziasmul exprimat prin serbarea spontană.

Harnic, perseverent, Remus Opreanu a fost promotorul procesului de integrare și modernizare a județului și a Dobrogei în consens cu societatea românească din stânga Dunării.
Printre numeroasele probleme pe care le avea de rezolvat, Remus Opreanu și-a găsit timp să studieze artefactele pe care cetățeni ai orașului le descopereau întâmplător. Conștient de valoarea istorică a acestor piese decide să realizeze o expoziție muzeală în sediul și grădina Prefecturii. Pe unele monede a putut citi în greaca veche și latină numele Tomi. Micul oraș din peninsula Constanței, cu locuitorii săi și problemele lor au fost cunoscute la Roma din opera realizată de Ovidius la Pontus Euxinus. Poetul fusese exilat din ordinul împăratului Octavian Augustus (27 î.d.Hr.-14 d.Hr.) în micul port.
Oficiosul județului Constanța, ziarul „Farul Constanței”, își anunța cititorii: „nu mai lasă cea mai mică îndoială asupra faptului că vechea Tomi ocupa același loc ca și actuala Constanța”.[1]
Pe baza izvoarelor numismatice descoperite la Constanța, Mihail C. Șuțu (1841-1933) reputat cercetător al vechilor monede anunța lumea științifică: „Astăzi putem considera poziționarea orașului Tomis fixată definitiv la Küstendge”.[2] Concluzia este indubitabilă. Aici trăise și crease poezia exilului său, Ovidius.
 


Proiectul recuperării lui Ovidius
 
După o evaluare atentă, Remus Opreanu și colaboratorii săi decid constituirea „Comitetului proOvidius” și anunța că scopul este de a aduna donații în bani pentru ridicarea statuii marelui poet.
Demersul lui Opreanu este din perspectiva istorică de importanță și rezonanță excepțională. Cel mai important cetățean al Tomisului, asumat și de constănțeni, merita să fie imortalizat printr-o statuie pe măsura creativității sale poetice. Opera sculpturală era menită să facă legătura cu vechea Romă și latinitatea noastră pe care o pecetluise pe pământul Dobrogei, la Adamclisi, prin monumentul Tropaeum Traiani ridicat cu 2.000 de ani în urmă de împăratul Marcus Ulpius Traianus (53-117 d.Hr.) în amintirea eroilor romani căzuți în luptele cu coaliția daco-buro-sarmată condusă de regele Decebal.

Remus Opreanu a plecat în Italia la Sulmona, pentru documentare și la Roma pentru a-l întâlni pe reputatul sculptor Ettore Ferrani (1845-1929), pe care îl alesese să realizeze monumentul. Era cunoscut și apreciat și în România întrucât executase statuia lui Ion Heliade Rădulescu (1804-1872), amplasată în Piața Universității din București.
Cum dorea Remus Opreanu să fie reprezentat în bronz Ovidius aflăm de la italianul Bruto Amante (1852-1923), sosit la Constanța în 1884 pentru a se documenta asupra etapei tomitane a poetului. Remus Opreanu i-a explicat în fața desenului monumentului: „poetul pe care îl dorim să-l reprezentăm nu este poetul amorurilor, poetul care nepăsător își petrece cei dintâi ani la Roma, ci poetul care își privește patria din exil și care imortalizează prin noi și originale scrieri. Fiindcă n-avem nici un portret adevărat al lui și că bustul observat la Paris este apocrif, voim să-i arătăm chipul și evoluțiunea vieții sale și să reprezentăm imaginii noastre pe marele poet în noi și originale gânduri”.[3] Opreanu i-a prezentat lui Bruto Amante colecția muzeală de la Prefectură. I-a arătat și vechile monede adunate. Mai mult, i-a oferit 24 de monede emise la Tomis, dovezi de identificare a străvechiului oraș, 12 pentru Primăria Sulmona și 12 pentru Roma.
La Constanța s-a deschis fondul „Ridicarea statuii lui Ovidius”. Un bal cu tombolă care a avut loc în seara zilei de 5 februarie 1883 a adus comitetului 1.841 lei.De studiul și sursa fondurilor pentru ridicarea statuii lui Ovidius se interesa și ministrul de Interne. Pe 21 martie 1883 Remus Opreanu raporta la București: „statuia nu se ridică de primărie, ci de un comitet  anume constituit de noi – comitetul în chestiune a luat deja măsuri pentru adunarea ofertelor celor ce vor binevoi să contribuiască. Deja o mare parte a sumelor necesare pentru plata ambelor statui, a <> și a lui <> este în posesia comitetului. Reușita operei este asigurată”.[4]După cum se poate remarca, raportul face trimitere și la o a doua statuie dedicată independenței și unirii Dobrogei la România. A rămas un deziderat care nici în zilele noastre nu s-a îndeplinit.
Sursele arhivistice ne arată că mai era nevoie de bani. Comitetul a făcut apel la Primăria Constanța pentru un împrumut de 2.000 lei. Ettore Ferrari solicitase o sumă mai mare.
Până în luna septembrie când statuia a ajuns la Cernavodă se colectaseră din donații 15.625 lire. Ministerul Instrucțiunii Publice a sponsorizat costurile statuii cu 6.000 de lire. La Cernavodă a mai stat o perioadă până când s-a plătit transportul în valoare de 1.000 de lire.


 
Statuia lui Ovidius în așteptare în portul Constanța

 
După un timp s-a reușit aducerea statuii la Constanța și depozitarea în magazia nr. 7 din port unde era în siguranță până se rezolvau celelalte probleme. Prima era construirea soclului. S-a adus o echipă din Italia. Viceconsulul Franței la Constanța, U. Chausserie, raporta la 11 septembrie 1885 guvernului său: „tocmai au început lucrările piedestalului pe care se va ridica statuia lui Ovidiu. Cioplitorii din piatră, în special angajați în Italia pentru a da acestui piedestal o formă artistică, care să nu fie nepotrivită cu opera de artă a sculptorului Fontana[Ferrari], autorul statuii. Statuia va fi așezată chiar anul acesta pe piedestalul său, dar nu va fi inaugurată decât în luna iulie 1887. Primarul Constanței (Panait Holban – februarie 1883 – februarie 1886 n.n.) își propunea să dea cea mai mare strălucire posibilă acestei ceremonii, scop în care vor fi adresate invitații de către municipalitate, tuturor oamenilor de litere din Europa meridională”(Sic).[5]
 
Statuia lui Ovidius, temă de interes național
 
Totul a început cu relatarea unui cititor al ziarului „Românul” care a adus după vizita la Constanța informații despre discuțiile aprinse în rândul constănțenilor privind decizia lui Remus Opreanu referitoare la așezarea statuii „în așa numita piațetă a Independenței, lângă... oroare și sacrilegiu – cafeneaua lui Said, în loc să-l așeze pe malul mării, albit de spume, pe minunatul bulevard al Constanței (b-dul Elisabeta n.n.)”.
Decizia conducerii ziarului este promptă. Subiectul fiind apreciat de larg interes, s-a hotărât trimiterea la Constanța a reputatului jurnalist și scriitor Barbu Ștefănescu Delavrancea. Misiunea era ca pe baza informațiilor strânse să se întocmească un memoriu ProNasone.[6]
După un parcurs cu trenul de la București la Giurgiu, de aici cu vaporul la Cernavodă și din nou trenul scriitorul ajunge la malul mării pe 15 august 1886. Este surprins de interesul arătat de constănțeni subiectului. Va scrie, „toată lumea ovidionizează la Constanța; sunt în aer discuții pro și contra lui Nasone. Vorbești de Ovidiu la baie, la hotel, pe bulevard, în barberiile turcești, unde te duci să cumperi monede și flori marine”(Sic).[7]
 Jurnalist cu fler, aflând că Mihail Kogălniceanu(1817-1891) era la Constanța unde deținea o frumoasă casă pe bulevardul Elisabeta l-a abordat pentru a-i afla poziția. Delavrancea a reținut: „d. Kogălniceanu zice cam așa: Da, știu, vor să inaugureze statuia lui Ovidiu în piața Independenței. Ideia-i nenorocită, n-are rațiunea de a fi”. În opinia lui Kogălniceanu marele poet nu trebuia închis „în mica piațetă a orașului”. S-a exprimat că cel mai potrivit loc pentru așezarea statuii lui Ovidius este pe malul mării. Se oferea să vândă un teren la preț modic unde statuia să fie așezată cu spatele la perdeaua de copaci,„în fața bulevardului și a mării”. „Care pozițiune e mai frumoasă în Constanța ? Nici una! Puneți pe modernii mari oameni, oameni ai Dobrogei în piața Independenței”.[8]
Pe subiectul amplasării statuii, Mihail Kogălniceanu și Remus Opreanu se disociau. Opreanu ajunsese prefect prin recomandarea lui Kogălniceanu. Colaboraseră la Legea de organizare a Dobrogei, dar primul prefect al Constanței dorea ca Ovidius să fie în mijlocul Pieței Independenței și a constănțenilor.
Cu aprobarea prefectului, Delavrancea a văzut statuia lui Ettore Ferrari depusă, așa cum am precizat, în magazia nr. 7, alături de depozitul nr. 6 unde se aflau saci cu lână.Delavrancea este impresionat dar și îngrijorat de situația statuii. Iată ce a scris: „Expresivitatea figurii lui Ovidiu, frumoasa lucrare a artistului Ferrari, te face îndată să te gândești la asemenea triste și jalnice comparațiuni. Figura poetului, cu privirea plecată în jos, în admirabila poza meditativă, respiră tocmai durerea supusă, culmea nesiguranțiunei, s-ar crede că până și fatalismul locuitorilor Dobrogei îi este vecin, cum îi este lâna oilor Dobrogei.
Sărman Ovidiu! Mult o mai ședea el surghiunit în magazia nr. 7! Notați că acest al doilea surghiun ce pătimește poetul Sulmonei în vesela de astăzi Constanța, e însutit mai dureros decât ce-l pătimit prima oară. Atuncea avea cel puțin marea cu incomparabilele ei priveliști, avea cerul liber, avea prieteni și prietene printre tomitani și tomitanele constănțene. Azi e închis, sechestrat, nenorocit, până când ?... O domnule Opreanu”.[9]
Barbu Ștefănescu Delavrancea îi cere lui Remus Opreanu, în numele vulturilor Romulus și Remus, care transmit că zeii și zeițele Olimpului „sunt de părere că statuia să se inaugureze cât mai neîntârziat”(Sic).[10]Cititorul a remarcat desigur descrierea operei lui Ferrari, prima realizată de un jurnalist încă înainte de așezarea ei pe soclu și îngrijorarea celui de-al doilea „exil” în portul Constanța.
Dilema amplasării statuii s-a încheiat prin acceptarea dorinței lui Remus Opreanu. Monumentul a fost așezat în Piața Independenței, ulterior redenumită Piața Ovidiu, în inima orașului, cu fața spre bulevardul Tomis.Prin dimensiunile sale, soclu de 2,68 m x 1,61m x 1,61m, iar statuia de 2,60m x 1,1m x 0,9m, ansamblul piedestal-statuie îl impresionează pe privitor.
Pe fața soclului este așezată o placă de marmură pe care au fost încrustate versurile în latină din Tristele în care Ovidius își compusese celebrul epitaf pe care îl redăm în traducere: „Sub această piatră zace, Ovidiu/Cântărețul iubirilor gingase, răpus de-al său talent/O, tu ce treci pe-aici, dacă ai iubit vreodată/Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin”.
Atât statuia cât și piedestalul cu soclu îl duce pe privitor la o stare meditativ-admirativă. Poetul nu a fost înmormântat în Piața Ovidiu. Pe baza unor izvoare târzii s-a conchis că Ovidius a fost înmormântat în afara orașului. Profesorul ieșean Nicolae Gostar a susținut argumentat că între zidul de apărare al Tomisului aflat în zona în care astăzi se află Muzeul de Artă Populară și bulevardul Ferdinand s-a descoperit necropola nr. 1 a vechiului oraș. Aici a fost înmormântat Ovidius iar comunitatea i-a ridicat un monument funerar.
 
Dezvelirea statuii lui Ovidius – eveniment de amploare națională și impact internațional
 
Inaugurarea a avut loc pe 18 august 1887.[11] „Farul Constanței”, ziarul oficial al județului a făcut o prezentare pe larg a evenimentului începând cu creionarea succintă a vieții lui Ovidius, exilat în „cetatea neînsemnată de pe țărmul Mării Negre. Cauzele acestui exil au rămas un mister până astăzi”.Articolul evidenția „stăruința neobosită” depusă de Remus Opreanu pentru realizarea operei. Ziarul prezintă deschiderea serbării și discursurile lui Remus Opreanu și Dimitrie A. Sturdza (1833-1914), ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice.
Revista „Tribuna” (Sibiu) a relatat în două articole preluate după „România liberă” și „Voința națională” evenimentul de la Constanța. De reținut pregătirea Pieței Independenței pentru festivități. Era împodobită cu arcuri de verdeață și drapele naționale. La balcoanele caselor cu fațada spre Piața Independenței se arboraseră steaguri tricolore și frumoase covoare. Erau prezente efective militare. „Aspectul era din cele mai mărețe. Marea piață a Independenței abia conținea mulțimea de persoane venite în haine de sărbătoare să dea omagiul lor măreței figuri a poetului reprodus cu atâta măiestrie de marele sculptor Ferrari”.Personalități din București, Costanța, Iași, ierarhul Clinceni, episcopul Dunării de Jos ș.a. au onorat festivitatea.
Ziarul sublinia că Remus Opreanu a susținut „un discurs de mare forță sugestivă prin care a legat Tomisul de Constanța”. „A fost – a subliniat Remus Opreanu – destul ca un om să vină din cetatea eternă, din Roma, în exil aici, să sufere, să plângă în nemuritoarele versuri, pe malurile acestei mări, și acel om să fi fost Ovidiu, una din gloriile lumii antice, pentru ca numele de Tomis să trăiască în veci, ca iubit și venerat în memoria tuturor”.



În mod inspirat, real și convingător, Remus Opreanu accentua semnificația statuii ridicată la Constanța: „Ea va spune, document în bronz nepieritor, că Dobrogea a fost romană; ea va arăta tutror că suntem aici, în casa părintească; că nu am cucerit decât ceia ce era al nostru. Statuia se ridică aici în centrul orașului, în inima Constanței. Prin Exilul marelui poet, Tomi era celebră, prin statuia lui Constanța, fiica urbei Tomi își leagă în mod indisolubil existența actuală de cea veche și Constanța română continuă pe Tomi romană cu splendidul titlul de noblețe al orașului acestuia” (Sic).
Și alte periodice ca „L’Etoile Roumaine”, „Românul”, „Telegraful”, „Universul” și „Curierul din Iași” au făcut loc în paginile lor descrierii evenimentului de la Constanța.Dezvelirea statuii lui Ovidius a avut ecou și în presa europeană. Periodicul „Riforma” din Italia și revista franceză „Journal des débats politiques et litteraires” au prezentat cititorilor evenimentul de la Constanța.[12]În anii următori, statuia lui Ovidius a devenit loc de vizitare și de admirație pentru constănțeni și vizitatori din țară și străinătate.
Intrarea României în Marele Război (1916-1920) a dus la ocuparea Dobrogei de către armatele bulgare și germane. Între relele făcute de ocupanții bulgari se numără și vandalizarea statuii lui Ovidius, pe care au înlănțuit-o și au dărmat-o cu bivolii de pe soclu cu intenția de a o duce în Bulgaria. Opera lui Ferrari a fost salvată de conducerea Administrația Militară Germană de Etapă, care a repus-o pe soclu.
După război s-au făcut lucrări de redecorare a zonei limitrofe a monumentului, iar în planul urbanistic al pieței, statuia a fost relocată în fața Primăriei și reorientată spre Mare. Au mai fost executate lucrări de întreținere, ultimele în aprilie 2014.
Cu titlu informativ pentru distinsul cititor precizăm că statuia lui Ovidius, operă de valoare universală ca patrimoniu, care întregește triada monumentelor latinității noastre, Tropaeum Traiani la Adamclisi și Columna lui Traian de la Roma este încadrată în actele Primăriei Constanța la mijloace fixe (!!!) cu valoarea de 14,80 lei iar în lista de inventar este contabilizată la suma de 2,56 lei. După ce logică, după care criterii?
Nu-mi rămâne decât să-l atenționez pe nemuritorul poet... O, mărite Ovidius, tu, care ai așezat Tomisul pe harta eternității ne-ai lăsat versuri remarcabile, cu valoare documentară despre viața tomitanilor și geților, ai legat Constanța de spiritualitatea latină mondială, statuia ta, rezultat al conlucrării rodnice a vizionarului Remus Opreanu și sculptorul de mare talent și forță creatoare Ettore Ferrari, nu face în evaluarea birocraților decât două parale.
De câte ori se vorbește de statuia lui Ovidius se face referire și la Remus Opreanu. Astăzi la Constanța, harnicul edil este imortalizat prin acordarea  numelui său unei străzi din peninsulă, o școală și sala de festivități a Consilului Județean. Nu de puține ori s-a propus ridicarea măcar a unui bust. Încă nu s-a reușit. Cât vom aștepta? Nu putem aprecia.
 
Citește și:
#citeșteDobrogeaDespre prima vizităîn Dobrogea a domnitorului Carol I (6-10 iunie 1867)

---