File din istoria Constanţei (II) Muzeul de la Prefectură, Sossia Africana şi alte vestigii ale Tomisului (1878-1883)

În primii ani de după reintegrarea Dobrogei, specialiştii şi presa vremii dezbăteau intens problema localizării cetăţii Tomis, locul exilului lui Ovidius Naso. Mulţi erau deja convinşi că Tomisul nu putea să existe altundeva decât pe locul modernului Constanţa, dar existau şi voci, cele mai multe din afara ţării, care veneau cu alte variante, unele mai stranii decât altele.
 

 
Au existat însă mereu dovezi clare potrivit cărora Constanţa se suprapunea anticului Tomi. Aceste probe se regăseau începând cu 1879 chiar în Muzeul de Arheologie pe care Remus Opreanu şi Ion Bănescu îl întemeiaseră în sediul Prefecturii, clădire aflată la intersecţia străzilor Traian şi Sulmona (numele de azi).
 
Astfel, multe dintre piesele aflate la muzeu, fie în grădina Konakului, fie în cabinetul prefectului, conţineau inscripţii în care apărea numele Tomis. Numărul lor şi locurile în care au fost descoperite demonstrau clar că nu erau piese aduse din alte zone, ci erau vestigii ale antichităţii locale.
 
Parte dintre piesele muzeului lui Opreanu s-au pierdut în ultimii 140 de ani, dar unele dintre ele s-au păstrat, au fost studiate şi ne ajută să refacem povestea Tomisului de acum aproape 2 milenii. Să nu uităm că între 1881 şi 1908 arheologul Grigore Tocilescu a strâns în Dobrogea peste 600 de inscripţii, pe care apoi le-a publicat, pentru ca într-un final să le ducă la Bucureşti.
 
Una dintre aceste piese, care altădată trona în Grădina Prefecturii, se găseşte acum la Muzeul Naţional de Arheologie Bucureşti. Este inscripţia (un decret al senatului şi poporului tomitan) ce face referire la o preoteasă a zeiţei Cybele, divinitate de sorginte asiatică extrem de populară în întreg Imperiul Roman. Inscripţia în limba greacă fusese la baza unei statui care nu s-a păstrat. Această preoteasă era o fiică a Tomisului şi se numea Sossia Africana.
 
Specialiştii au tradus inscripţia astfel: „Noroc bun! Sfatul şi poporul metropolei Tomis, pentru Sossia Africana, soţia lui Quietus, care a fost preoteasă a Mamei Zeilor şi, ca o [adevărată] fiică a lui C. Iulius Aficanus, a depăşit pe predecesoarele sale [întru preoţie] şi a completat podoabele zeiţei cu ofrande de aur - în semn de preţuire“.
 
Sossia este clar o femeie nobilă ce provine dintr-o familie bogată şi respectată la Tomis, care îndeplineşte funcţia de preoteasă a zeiţei Cybele, cea supranumită Mamă a Zeilor. Pentru că face donaţii bănoase şi eforturi de susţine a comunităţii prin „ofrande de aur“, Sossia primeşte recunoaşterea oraşului, care îi dedică o statuie.

 
Inscripţia este datată undeva în a doua jumătate a sec.II p.Chr., poate chiar la sfârşitul acestui veac. În acea perioadă, Tomisul se afla deja în plină dezvoltare, urmând să atingă apogeul în sec. III-IV (de la sf. sec. III d.H devine capitala provinciei Scythia Minor, după reforma administrativă a lui Diocleţian).
La Tomis, Sossia Africana nu apare însă doar în această inscripţie, dar acum ne referim doar la piesa care la 1879 putea fi admirată în Grădina Prefecturii Constanţa.
 
La 1880, ziarul Farul Constanţei considera că această inscripţie este un adevărat „act de stare civilă a Constantei“, în sensul identificării acestei urbe româneşti cu anticul Tomis. Această inscripţie, precum şi alte piese din Muzeul de la Prefectură puneau practic capăt oricărei posibile dezbateri legate de localizarea anticului Tomis.
 
De exemplu, pe o altă piesă apăreau cuvintele „Sacerdoti Tomitana“ (n.a sacerdot - preot). De altfel, erau mai multe inscripţii, în latină şi în greacă, care conţineau numele oraşului sub formele Tomi, Tomis sau Tomeus.
 
Să ne referim însă acum şi la altfel de piese din Muzeul întemeiat de Opreanu, şi anume la sculpturi şi basoreliefuri de înaltă valoare artistică. Ziariştii de la Farul Constanţei scriau că în Grădina Prefecturii se afla şi un frumos basorelief ce reprezenta un banchet funerar, cu patru persoane aflate la o masă, alături de care se regăsea şi un copil.

 
Tot în grădină erau inscripţiile funerare ale unor veterani romani morţi la Tomis: C Antonius Fronto din Legio XIII Gemina şi P Valerius...., din Legio V Macedonica. Pe spaţiul verde se mai găsea o frumoasă statuie de marmură, de aproape doi metri lungime, şi care reprezenta o femeie culcată, ce îşi ţinea rezemat braţul stâng pe o urnă. Piesa fusese descoperită într-o vie de pe malul mării, proprietatea unui grec numit Caridia.
 
Grădina cu statui şi inscripţii trebuie să îi fi impresionat pe toţi cei care ajungeau în acei ani, pentru întâia dată la Constanţa. Nou-veniţii, înainte de a intra în prefectură, mai puteau admira fie chipul Medusei sculptat superb pe o bucată de marmură, fie un fragment de statuie ce prezenta poate unul din împăraţii Imperiului (capul nu se păstrase).
 
Extrem de bogat în vestigii era şi Cabinetul Prefectului, unde erau prezentate mai multe frumoase sculpturi, de dimensiuni mai mici decât cele de afară. Astfel, cei de la Farul Constanţei scriau că în biroul lui Remus Opreanu putea fi admirat zeul Bachus, sprijinit în tirs şi turnând vin în gura unui tigru. Era un relief în care mai apăreau două personaje: un păstor şi un satir identificat ca Silen. Piesa aceasta fusese descoperită la Ester, oraş medieval dispărut, ale cărui ruine au fost localizate în zona Târguşor Cheile Dobrogei.
 
Tot în biroul prefectului se găseau (potrivit surselor din 1880) bustul legionarului Marius Celsus, Capul zeiţei Venus şi un basorelief ce reprezenta o zeiţă a nopţii ce purta în mâna stângă o torţă (poate să fi fost Nyx, Selene sau chiar Hecate - zeiţa magiei şi vrăjitoriei).
Un alt relief îi prezenta pe Esculap, zeul medicinei, pe fiica sa Hygeia (de la care vine cuvântul igienă) şi un copil - probabil un pacient al celor doi.
 
Tot pe o piesă de marmură era prezentat în relief un războinic călare, care se îndrepta spre un arbore în care era încolăcit un şarpe. Este aproape clar că ne găsim în faţa Cavalerului Trac, divinitate autohtonă traco-getă, adorată în Scythia Minor şi în perioada stăpânirii romane.
 
Micul dar frumosul muzeu de la Prefectura Constanţa a dăinuit puţin peste patru ani. În noaptea de 10 spre 11 ianuarie 1883, sediul prefecturii a fost mistuit de un incendiu izbucnit de la o sobă nesupravegheată. A ars aproape în întregime, pentru că, exceptând zidul de piatră de la exterior, restul era făcut din lemn şi din paiantă.
 
Farul Constanţei scria în numărul din 12 ianuarie 1883 că familia prefectului, care locuia la etaj, a reuşit să se salveze, dar că multe dintre bunuri s-au făcut scrum.
 
Piesele din muzeul acum distrus au fost salvate şi depozitate mai întâi într-o grădină publică, apoi prin alte clădiri din oraş, alături de noi piese ce nu întârziau să apară într-o Constanţa aflată în plină dezvoltare...
 
(Va urma)
 

Bibliografie

 
Stoica Lascu - Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei vol I (1878 -1916), MINAConstanţa 1999
Inscripţiile din Scythia Minor greceşti şi latine (ISM), vol II - Tomis şi teritoriul său, Edit Academiei RSR, Bucureşti, 1987, coordonator Iorgu Stoian, indici de Al. Suceveanu, p.100
Tomi - Constanţa, monografie alcătuită de colonelul Ionescu M. Dobrogianu; Constanţa 1931
 
Despre Cristian Cealera

Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile școlilor nr. 25 și nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal”, promoția 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licențiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultății, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanța. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.

Citește și: 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera și-a descoperit o nouă vocație

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
File din istoria Constanţei (I) Muzeul de la Konak şi primele piese (1878-1883)