Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
Învățați români de sorginte aromână 80 de ani de la moartea profesorului Pericle Papahagi, dobrogean prin adopție, „cel dintâi şi cel mai mare folklorist al românilor macedoneni”
Învățați români de sorginte aromână: 80 de ani de la moartea profesorului Pericle Papahagi, dobrogean prin
20 Jan, 2023 09:48
ZIUA de Constanta
2902
Marime text
2902
Marime text
.jpg)
.jpg)
- Se împlinesc astăzi opt decenii de la moartea unui veritabil om de știință și patriot, dobrogean prin adopție, Pericle Papahagi – chintesență a spiritualității românești carpato-balcanice.
- Născut în straturile vlahe din Macedonia Otomană, în Munții Pindului (la Avdela – 20 octombrie 1872), cu studii la Liceul Român de Băieți din Bitolia, apoi cele universitare în Filologie la București (cu un doctorat în Litere la Leipzig, în 1908, la vestitul profesor Gustav Weigand), vlăstarul, foarte instruit și muncitor al tinerei intelectualități române din aria natală (mama sa este sora elenistului, stabilit la Iași, Ioan D. Caragiani, membru-fondator al Academiei Române; soția sa făcea parte, la rându-i dintr-o cunoscuta familie de vlahi Magiari) se va dovedi un talentat și sârguincios culegător de folclor, lingvist și etnograf totodată.
Volumele publicate la începutul secolului trecut– Din literatura poporană a aromânilor(1900), Românii din Meglenia. Texte şi glosar (1900), Meglenoromânii. Studiu etnografico-filologic (2 vol.) (1902), Basme aromâne și glosar (1905), Scriitori aromâni în secolul al XVIII (Cavalioti, Ucuta, Daniil) (1909) (studiul lingvistic al acestora din urmă a fost reluat în zilele noastre de către profesorul Nistor Bardu, într-o valoroasă Teză de Doctorat) ș.a. – vor fi călduros primite de către specialiștii români și europeni (N. Iorga, de pildă, îi va consemna fiecare apariție, cu pertinente comentarii, în publicații ale sale); valoarea sa ca om de știință va fi validată prin alegerea (1916) ca membru corespondent al Academiei Române.
A fost profesor la liceele românești de la Salonic și Bitolia, pentru ca după Primul Război Mondial să se stabilească la Silistra (reședința jud. Durostor), unde va fi profesor – din din 1925, și director – al Liceului de Băieți „Durostor”, până în 1938 (când este pensionat).
La Silistra – pe lângă activitatea didactică și științifică (va continua să publice studii de specialitate, se îngrijește de editarea revistei „Dunărea”) –, va fi unul dintre principalii animatori (alături de un alt congener, prefect și omnipotent lider național-liberal local – dr. Tașcu Pucerea) ai vieții spirituale.
Este inițiator și membru în comitete de organizare a numeroase acțiuni național-culturale, precum calitatea de membru-inițiator al ridicării la Silistra a Monumentului regelui Ferdinand I (dezvelit la 18 iunie 1939); sau cele organizate sub egida Ligii Antirevizioniste (președinte-fondator – Stelian Popescu, directorul marelui ziar „Universul”).
La una dintre aceste acțiuni – cu titlu de exemplu –, de la Silistra (iunie 1933), „La ora 9,00 dim., grădina publică «Dunărea» era tixită de mii de oameni. Se remarcă numeroase delegaţii ale coloniştilor macedoneni în costumenaţionale, cu drapele şi cu tot felul de placarde şi musulmani din satele de pe frontieră, în haine de sărbătoare.
O placardă purta inscripţia următoare: «Cu preţul vieţii noastre, un foc ne aruncăm şi din pământul ţării noastre o palmă nu dăm»; alta: «Un neam, un suflet, un hotar»”.
Sunt rostite mai multe cuvântări; „dr. Pericle Papahagi,directorul liceului Durostor, membru corespondent al Academiei, fost senator, a ţinut o însufleţită cuvântare, în numele coloniştilor macedoneni, arătând suferinţele de veacuri ale macedonenilor, împărţiţi între statele balcanice şi pentru cari ţara românească nu a obţinut nici un fel de avantagii.
După ce a arătat monstruozitatea pretenţiunilor de revizuire, a adus elogii d-lui Stelian Popescu, care a apărat totdeauna prin «Universul» drepturile macedonenilor”.
Cîțiva ani mai târziu, la constituirea Filialei județene a Ligii Antirevizioniste, în ianuarie 1936, el este ales președinte, moment la care „a mulţumit comitetului central pentru grija pe care o poartă Durostorului, străvechiul colţ de ţară şi viaţă daco-română şi a rugat pe cei prezenţi să pornească neîntârziat şi cu toată însufleţirea la lupta pentru cauza naţională”.
Stabilit în Dobrogea, fiul Pindului nu și-a neglijat – alături de activitatea științifică și de conducere a Liceului – nici congenerii stabiliți și împroprietăriți („colonizați”) în cele două județe sudice (ale așa-numitului Cadrilater), care se confruntau cu mari greutăți. Va pleda, prin petiții și intervenții publice în favoarea satisfacerii tuturor celor stabiliți aici – veniți din județele Vechiului Regat sau din arealul fostei Macedonii Otomane și Albania; ca membru în Consiliul celor 35 al Societății [Comitet de conducere] de Cultură Macedo-Române este factor de echilibru în cadrul dezbaterilor; în martie 1936, când aceasta se arată gata a construi la Silistra un cămin pentru studenți, „D. profesor Pericle Papahagi, directorul liceului «Durostor», mulţumeşte d-lui dr. Topa [președintele Societății] pentru angajamentul luat, îşi exprimă bucuria că au venit atât de mulţi colonişti ca să deie sprijin d-lui doctor Topa”.
Spre o mai completă informare din partea cetitorilor de azi, punem la dispoziție două mărturii de epocă – a unui fost coleg de școală (publicistul și animatorul național-cultural Nicolae Batzaria); respectiv, a omului de cultură Ioan Micu(dobrogean (n. la Chioseler/Petroșani: 1912-2002), curator al Muzeului de Arheologie al Dobrogei – acesta din urmă, despre rolul lui Pericle Papahagi în strângerea de monede antice și artefacte ce vor îmbogăți, ulterior, colecții muzeale din țară (a Muzeului din Constanța, dar și a Muzeului Băncii Naționale – acesta a achiziționat, după Al Doilea Război Mondial,12.202 monede antice, respectiv 87 tablouri şi 3 sculpturi).
LA MOARTEA LUI PERICLE PAPAHAGI
A murit Pericle Papahagi, încă un fost coleg de clasă al scriitorului rândurilor de faţă. Am scris „încă unul”, deoarece din acea serie de foşti elevi,ai fostului nostru liceu de la Bitolia au mai rămas în viaţa aşa de puţini, încât degetele unei singure mâini sunt prea multe pentru a-i putea număra.
Pericle Papahagi s’a născut în mândra comună aromânească Avdela din Pind, comună care, proporţional, a dat cel mai mare număr de intelectualii, scriitori şi luptători pentru cauza naţională. Aşa, citând memoric pe câţiva din cei decedaţi, avem pe călugărul Averchie, care – el cel dintâi – a adus aici, în ţară, tineri din Macedonia şi Pind, ca să studieze la şcoli.
Aceşti tineri au fost ce dintâi deschizători de şcoli româneşti peste Dunăre.
Tot din comuna Avdela au fost Ioan Carajani, elenist şi fost profesor universitar la Iaşi, Apostol Mărgărit, fost inspector şi întemeietor de atâtea şcoli în Macedonia, Nicolae A. Papahagi, fost profesor, ziarist şi scriitor de seamă, fostul meu profesor Daute, un latinist de forţă, tatăl d-lui consilier de Curte Daute, fostul meu învăţător Dumitru Abeleanu, poetul şi scriitorul Nuşi Tulliu, etc., etc.
Iar acum s’a dus şi Pericle Papahagi, despre care în anunţul mortuar publicat de „Societatea cultural-naţională Apostol Mărgărit a Aromânilor din Aveiela (Pind)” se spune: «Profesor şi membru corespondent al Academiei Române, unul dintre protagoniştii ştiinţei, culturii şi luptei naţionale a aromânilor». Da, aşa a fost Pericle Papahagi, a cărui moarte este viu regretată de toţi românii macedoneni şi a cărui amintire va fi legată de creaţiuni culturale cu atât mai importante, cu cât, fără el, fără munca, osteneala şi priceperea lui, ele ar fi fost pierdute, dispărând în negura uitării.
În adevăr, decedatul, în afară de meritele ce-şi câştigase ca profesor atât în Macedonia la liceul de la Bitolia, cât şi ca profesor şi director al liceului de la Silistra, este şi rămâne cel dintâi şi cel mai mare folklorist al românilor macedoneni. Basmele, legendele, cântecele populare, proverbele, ghicitorile, etc., culese de el cu o trudă de mulţi ani de zile, constituesc o operă de o deosebită valoare şi un document de mare însemnătate culturală şi linguistică. Publicate de Academia Română cu o introducere a neuitatului istoric Grigore Tocilescu, aceste producţii ale spiritului şi imaginaţiei elementului nostru din Macedonia şi Pind i-au atras culegătorului lor numirea ca membru corespondent al Academiei Române şi i-au asigurat un loc de cinste printre folkoriştii români.
Valoarea operei realizate de defunctul Papahagi câştigă şi mai mult, când se ţine seamă de faptul, din nenorocire, foarte adevărat, că atât de desele schimbări politice şi teritoriale din Peninsula Balcanică au avut şi continuă să aibă o influenţă foarte neplăcută asupra întregei vieți a românilor de acolo, ba chiar şi asupra graiului lor – N. Batzaria (ianuarie 1943).
Înmormântarea profesorului Pericle Papahagi
În după amiaza zilei de vineri, a avut loc la cimitirul „Reînvierea” din Capitală înmormântarea rămăşiţelor pământeşti ale aceluia care a fost profesorul Pericle Papahagi, folclorist de mâna întâi, om de ştiinţă şi cultură solidă şi luptător distins pentru cauza naţională a fraţilor de peste hotare. O mulţime mare compusă din prieteni, compatrioţi şi admiratori a ţinut să conducă pe regretatul defunct până la ultima sa locuinţă.
După sfânta slujbă, care a fost oficiată de un sobor de preoţi, s’au rostit mai multe cuvântări, relevând meritele nepieritoare ale decedatului şi viaţa sa pusă în întregime în serviciul culturii şi ideiei naţionale.
Cel dântâi a vorbit, d. Nicolae Tacit, fost inspector al şcoalelor române din Macedonia şi Pind şi prieten nedespărţit al lui Pericle Papahagi. În cuvinte adânc înduioşetoare, d. N. Tacit, vorbind în numele Societăţii de Cultură Macedo-Română şi al Societăţii cultural-naţionale „Apostol Mărgărit” a aromânilor din comuna Avdela Pindului, a spus, între altele, că „pământul României primeşte astăzi în sânul său corpul neînsufleţit al lui Pericle Papahagi, după ce cultura şi ştiinţa literară aacestei ţări, ca şi a poporului român din nordul şi sudul Dunării au primit o nestinsă făclie din partea acestui fruntaş al aromânilor, pe cât de mare, pe atât de modest. Ca om de cultură şi de ştiinţă, PericlePapahagi va rămânea o figură luminoasă, activitatea lui dialectologică şi folkloristică sud-dunăreană fiind însăşi temelia acestor cercetări asidui”.
A relevat apoi golul pe care-l lasă defunctul sub raportul strict naţional. În adevăr, regretatul P. Papahagi a dus o luptă grea şi continuă, începută în Macedonia ca profesor la liceul comercial din Salonic, apoi ca director şi profesor la liceul de la Bitolia şi continuată în Cadrilater, cadirector al liceului de la Silistra.
Au mai ţinut cuvântări d-nii: C.I. Nicolau, fost inspector general administrativ, din partea prietenilor, profesorul Th. Capidan, din partea Academiei Române şi un reprezentant al ministerului culturii naţionale.
COLECȚIA „PERICLE PAPAHAGI”
Trebue subliniată constatarea că, acolo unde a lipsit sprijinul oficial, activitatea de minuţioasă şi atentă strângere a diferitelor antichităţi a găsit – mai în fiecare colţ de ţară – pasiunea şi înţelegerea spiritelor de elită, care, rănite de nepăsarea, cu drept cuvânt jignitoare, faţă de relicvele trecutului nostru îndepărtat, s’au apucat, cu sacrificii proprii, să împlinească această operă lăudabilă.
La Silistra, în persoana d-lui Pericle Papahagi, filolog şi folklorist bine cunoscut, director – până anul acesta – al liceului de băeţi din numita localitate, acum pensionar, s’a găsit acel entuziasm al omului îndrăgostit de vestigiile antice. În limitele puterilor și mijloacelor personale, cum îmi spunea d-sa, a căutat să scape ceea ce putea fi salvat. Salvând, a strâns mereu comori de documente istorice: monete, sigilii, monumente epigrafice, arhitectonice, sculpturale etc.
Iată ce scrie d. Pericle Papahagi despre modul în care a putut să achiziţioneze o seamă din acele „mici monumente istorice”, cum numeşte Schlumberger monetele. Citez din studiul„Sceaux de plomb byzantins inédits trouvés à Silstrie”.
„Copiii între 11 şi 13 ani au obiceiul să joace un joc numit «nasturi». Studiind, ca folklorist, jocurile lor, am remarcat că unii dintre ei se serveau câteodată, în loc de nasturi, de mici monete uzate de bronz şi chiar de sigilii de plumb cu care se sigilează sacii. Printre ele am distins şi un sigiliu de plumb bizantin. N’am întârziat să le atrag atenţia elevilor asupra importanţei sigiliilor de plumb, pe care le aruncau când nu se serveau în jocurile lor, şi am avut plăcerea să-i văd aducându-mi o aşa de mare cantitate de monete antice, romane, grece, imperiale din cetăţile Scythiei Minor, bizantine, precum şi un număr redus de sigilii, în aşa fel că îmi dă dreptul să consider, fără prezumţie, colecţia mea ca una din cele mai importante pentru această regiune, pentru că închide câteva mii de bucăţi”.
Studiul din care am citat a fost o comunicare în cel de al treilea congres de studii bizantine ţinut la Atena.
Colecţia de monete şi sigilii a d-lui Pericle Papahagi este astăzi aşa de bogată, încât numără aproape 22.000 de piese. Important ecă toate au fost găsite pe malul Dunării, la Silistra, când apele Dunării scad, sau în brazdele trase de plugari, primăvara, pe locul numit «vechiul Drîstor», la est de Silistra, sau în partea opusă, fie la cimitirul musulman şi – la extremitatea acestui cimitir – la biserica greacă de altădată, distrusă în 1828, după cum se spune, în timpul răsboiului ruso-turc, ca şi în împrejurimile Silistrei. În afară de numismatică, așa de numeros reprezentată, câte alte monumente!...
După răsboi, activitatea arheologică reîncepând, la munca depusă de specialiști în frunte cu Vasile Pârvan, s’a alăturat munca entuziastă a d-lui Papahagi, care, în revista «Dunărea», a publicat – sub titlul Durostorum – numeroase informaţiuni cu privire la monumentele descoperite în Silistra sau în locuri circumstanţe.
Pe lângă unele monumente provenite din săpături, muzeul are foarte multe piese rezultate din descoperiri cu totul întâmplătoare şi achiziţionate – după propria mărturie a d-lui Papahagi – cu mijloace personale, în dorinţa de a nu lăsa pieirii nimic din cele descoperite.
Cu munca şi cheltuiala unui singur om s’au putut strânge monumentele silistrene, depozitate, până în ultimul timp, într’una din camerele liceului, puţin încăpătoare pentru abundenţa materialului. Din cauza lipsei de spaţiu, o parte dintre monumente, şi anume dintre cele mari, care cu greu ar fi pututsă fie introduse în camera amintită – unde dealtminteri n’ar fi avut locul necesar – sunt şi astăzi afară, unele în faţă, altele în curtea din spatele liceului de băeţi. Printre acestea:un sarcofag de copil, descoperit în via Bobescu, pe drumul
spre Beibunar, în care s’au găsit doi cercei deaur; un stâlp probabil miliar cu inscripţia aproape ştearsă; o stelă funerară cu scena ospăţului funebru şi inscripţia lui Iulius Iulianus, veteran, fost călăreţ al Legiunei XI Claudia; două altare mari de calcar cu inscripţie; un altar votiv al cohortei III, din legiunea claudiană probabil;doi lei de piatră... şi alte câteva piese de mai mică importanţă.
Dar camera unde fuseseră provizoriu dispuse cele mai deseamă monumente silistrene, e o adevărată tainiţă de minuni. Dintre acestea sunt demne de cunoscut: — un altar mic de piatră ridicat „pentru sănătatea sa“ de Aurelius Codratus şi închinat lui Pluto şi Proserpine; — un fragment de icoană dedicată neînvinsului Mithras de un architectus salariarius; — o icoană a cavalerului trac; — doi lei de piatră în felul celor de pe monumentul de la Adam-Clissi; — un bust de marmoră, fără cap, al unui personagiu distins din Durostorum; — un fragment de monument funerar al unui centurion din Legiunea XI Claudia; — un fragment de inscripţie dedicatorie, în care e vorba de un general al legiunii amintite şi de Q. Roscius Murena Pompeius Falco, guvernatorul Moesiei Inferioare în timpullui Traian.
Ceramica e frumos reprezentată prin o serie de vase – unele neolitice, din staţiunea Atmageaua Tătărească – şi o colecţie de opaiţe cu mărcile fabricanţilor: Fortis, Cassius, Ianuaris, Sextius. Sunt remarcabile deasemenea cărămizile cu ştampila Legiunei XI Claudia, care îşi avea cartierul la Silistra.
Lipsa de spaţiu pentru o instalare definitivă a monumentelor l-a făcut pe d. Papahagisă ia o hotărâre cum nu se putea mai nimerită, a donat întregul material arheologic Muzeului Regional al Dobrogei. În acest muzeu, care urmează să fie instalat în localul din faţa Casinoului Constanţei, monumentele durostorene vor avea o sală specială.
Gestul d-lui Pericle Papahagi este aşa de frumos, încât poate servi, prin liberalitatea lui, ca exemplu oricărui dobrogean, posesor de colecţiuni de pieseantice, strânse din cuprinsul Dobrogei. Numai în felul acesta Muzeul Regional al Dobrogei va putea să devină reprezentativ pentru întreg ţinutul dintre Dunăre şi Mare – Ioan Micu (decembrie 1939).
Citește și:
Aniversări la Tomis în 2022 (II)90 de ani de la dezvelirea bustului lui Ioan N. Roman, „întrupat în bronzul care va rămâne pe această piaţă a Constanţei, în vederea generaţiilor care vin după noi” (Jean Bart)
A fost profesor la liceele românești de la Salonic și Bitolia, pentru ca după Primul Război Mondial să se stabilească la Silistra (reședința jud. Durostor), unde va fi profesor – din din 1925, și director – al Liceului de Băieți „Durostor”, până în 1938 (când este pensionat).
La Silistra – pe lângă activitatea didactică și științifică (va continua să publice studii de specialitate, se îngrijește de editarea revistei „Dunărea”) –, va fi unul dintre principalii animatori (alături de un alt congener, prefect și omnipotent lider național-liberal local – dr. Tașcu Pucerea) ai vieții spirituale.
Este inițiator și membru în comitete de organizare a numeroase acțiuni național-culturale, precum calitatea de membru-inițiator al ridicării la Silistra a Monumentului regelui Ferdinand I (dezvelit la 18 iunie 1939); sau cele organizate sub egida Ligii Antirevizioniste (președinte-fondator – Stelian Popescu, directorul marelui ziar „Universul”).
La una dintre aceste acțiuni – cu titlu de exemplu –, de la Silistra (iunie 1933), „La ora 9,00 dim., grădina publică «Dunărea» era tixită de mii de oameni. Se remarcă numeroase delegaţii ale coloniştilor macedoneni în costumenaţionale, cu drapele şi cu tot felul de placarde şi musulmani din satele de pe frontieră, în haine de sărbătoare.
O placardă purta inscripţia următoare: «Cu preţul vieţii noastre, un foc ne aruncăm şi din pământul ţării noastre o palmă nu dăm»; alta: «Un neam, un suflet, un hotar»”.
Sunt rostite mai multe cuvântări; „dr. Pericle Papahagi,directorul liceului Durostor, membru corespondent al Academiei, fost senator, a ţinut o însufleţită cuvântare, în numele coloniştilor macedoneni, arătând suferinţele de veacuri ale macedonenilor, împărţiţi între statele balcanice şi pentru cari ţara românească nu a obţinut nici un fel de avantagii.
După ce a arătat monstruozitatea pretenţiunilor de revizuire, a adus elogii d-lui Stelian Popescu, care a apărat totdeauna prin «Universul» drepturile macedonenilor”.
Cîțiva ani mai târziu, la constituirea Filialei județene a Ligii Antirevizioniste, în ianuarie 1936, el este ales președinte, moment la care „a mulţumit comitetului central pentru grija pe care o poartă Durostorului, străvechiul colţ de ţară şi viaţă daco-română şi a rugat pe cei prezenţi să pornească neîntârziat şi cu toată însufleţirea la lupta pentru cauza naţională”.
Stabilit în Dobrogea, fiul Pindului nu și-a neglijat – alături de activitatea științifică și de conducere a Liceului – nici congenerii stabiliți și împroprietăriți („colonizați”) în cele două județe sudice (ale așa-numitului Cadrilater), care se confruntau cu mari greutăți. Va pleda, prin petiții și intervenții publice în favoarea satisfacerii tuturor celor stabiliți aici – veniți din județele Vechiului Regat sau din arealul fostei Macedonii Otomane și Albania; ca membru în Consiliul celor 35 al Societății [Comitet de conducere] de Cultură Macedo-Române este factor de echilibru în cadrul dezbaterilor; în martie 1936, când aceasta se arată gata a construi la Silistra un cămin pentru studenți, „D. profesor Pericle Papahagi, directorul liceului «Durostor», mulţumeşte d-lui dr. Topa [președintele Societății] pentru angajamentul luat, îşi exprimă bucuria că au venit atât de mulţi colonişti ca să deie sprijin d-lui doctor Topa”.
Spre o mai completă informare din partea cetitorilor de azi, punem la dispoziție două mărturii de epocă – a unui fost coleg de școală (publicistul și animatorul național-cultural Nicolae Batzaria); respectiv, a omului de cultură Ioan Micu(dobrogean (n. la Chioseler/Petroșani: 1912-2002), curator al Muzeului de Arheologie al Dobrogei – acesta din urmă, despre rolul lui Pericle Papahagi în strângerea de monede antice și artefacte ce vor îmbogăți, ulterior, colecții muzeale din țară (a Muzeului din Constanța, dar și a Muzeului Băncii Naționale – acesta a achiziționat, după Al Doilea Război Mondial,12.202 monede antice, respectiv 87 tablouri şi 3 sculpturi).
LA MOARTEA LUI PERICLE PAPAHAGI
A murit Pericle Papahagi, încă un fost coleg de clasă al scriitorului rândurilor de faţă. Am scris „încă unul”, deoarece din acea serie de foşti elevi,ai fostului nostru liceu de la Bitolia au mai rămas în viaţa aşa de puţini, încât degetele unei singure mâini sunt prea multe pentru a-i putea număra.
Pericle Papahagi s’a născut în mândra comună aromânească Avdela din Pind, comună care, proporţional, a dat cel mai mare număr de intelectualii, scriitori şi luptători pentru cauza naţională. Aşa, citând memoric pe câţiva din cei decedaţi, avem pe călugărul Averchie, care – el cel dintâi – a adus aici, în ţară, tineri din Macedonia şi Pind, ca să studieze la şcoli.
Aceşti tineri au fost ce dintâi deschizători de şcoli româneşti peste Dunăre.
Tot din comuna Avdela au fost Ioan Carajani, elenist şi fost profesor universitar la Iaşi, Apostol Mărgărit, fost inspector şi întemeietor de atâtea şcoli în Macedonia, Nicolae A. Papahagi, fost profesor, ziarist şi scriitor de seamă, fostul meu profesor Daute, un latinist de forţă, tatăl d-lui consilier de Curte Daute, fostul meu învăţător Dumitru Abeleanu, poetul şi scriitorul Nuşi Tulliu, etc., etc.
Iar acum s’a dus şi Pericle Papahagi, despre care în anunţul mortuar publicat de „Societatea cultural-naţională Apostol Mărgărit a Aromânilor din Aveiela (Pind)” se spune: «Profesor şi membru corespondent al Academiei Române, unul dintre protagoniştii ştiinţei, culturii şi luptei naţionale a aromânilor». Da, aşa a fost Pericle Papahagi, a cărui moarte este viu regretată de toţi românii macedoneni şi a cărui amintire va fi legată de creaţiuni culturale cu atât mai importante, cu cât, fără el, fără munca, osteneala şi priceperea lui, ele ar fi fost pierdute, dispărând în negura uitării.
În adevăr, decedatul, în afară de meritele ce-şi câştigase ca profesor atât în Macedonia la liceul de la Bitolia, cât şi ca profesor şi director al liceului de la Silistra, este şi rămâne cel dintâi şi cel mai mare folklorist al românilor macedoneni. Basmele, legendele, cântecele populare, proverbele, ghicitorile, etc., culese de el cu o trudă de mulţi ani de zile, constituesc o operă de o deosebită valoare şi un document de mare însemnătate culturală şi linguistică. Publicate de Academia Română cu o introducere a neuitatului istoric Grigore Tocilescu, aceste producţii ale spiritului şi imaginaţiei elementului nostru din Macedonia şi Pind i-au atras culegătorului lor numirea ca membru corespondent al Academiei Române şi i-au asigurat un loc de cinste printre folkoriştii români.
Valoarea operei realizate de defunctul Papahagi câştigă şi mai mult, când se ţine seamă de faptul, din nenorocire, foarte adevărat, că atât de desele schimbări politice şi teritoriale din Peninsula Balcanică au avut şi continuă să aibă o influenţă foarte neplăcută asupra întregei vieți a românilor de acolo, ba chiar şi asupra graiului lor – N. Batzaria (ianuarie 1943).
Înmormântarea profesorului Pericle Papahagi
În după amiaza zilei de vineri, a avut loc la cimitirul „Reînvierea” din Capitală înmormântarea rămăşiţelor pământeşti ale aceluia care a fost profesorul Pericle Papahagi, folclorist de mâna întâi, om de ştiinţă şi cultură solidă şi luptător distins pentru cauza naţională a fraţilor de peste hotare. O mulţime mare compusă din prieteni, compatrioţi şi admiratori a ţinut să conducă pe regretatul defunct până la ultima sa locuinţă.
După sfânta slujbă, care a fost oficiată de un sobor de preoţi, s’au rostit mai multe cuvântări, relevând meritele nepieritoare ale decedatului şi viaţa sa pusă în întregime în serviciul culturii şi ideiei naţionale.
Cel dântâi a vorbit, d. Nicolae Tacit, fost inspector al şcoalelor române din Macedonia şi Pind şi prieten nedespărţit al lui Pericle Papahagi. În cuvinte adânc înduioşetoare, d. N. Tacit, vorbind în numele Societăţii de Cultură Macedo-Română şi al Societăţii cultural-naţionale „Apostol Mărgărit” a aromânilor din comuna Avdela Pindului, a spus, între altele, că „pământul României primeşte astăzi în sânul său corpul neînsufleţit al lui Pericle Papahagi, după ce cultura şi ştiinţa literară aacestei ţări, ca şi a poporului român din nordul şi sudul Dunării au primit o nestinsă făclie din partea acestui fruntaş al aromânilor, pe cât de mare, pe atât de modest. Ca om de cultură şi de ştiinţă, PericlePapahagi va rămânea o figură luminoasă, activitatea lui dialectologică şi folkloristică sud-dunăreană fiind însăşi temelia acestor cercetări asidui”.
A relevat apoi golul pe care-l lasă defunctul sub raportul strict naţional. În adevăr, regretatul P. Papahagi a dus o luptă grea şi continuă, începută în Macedonia ca profesor la liceul comercial din Salonic, apoi ca director şi profesor la liceul de la Bitolia şi continuată în Cadrilater, cadirector al liceului de la Silistra.
Au mai ţinut cuvântări d-nii: C.I. Nicolau, fost inspector general administrativ, din partea prietenilor, profesorul Th. Capidan, din partea Academiei Române şi un reprezentant al ministerului culturii naţionale.
COLECȚIA „PERICLE PAPAHAGI”
Trebue subliniată constatarea că, acolo unde a lipsit sprijinul oficial, activitatea de minuţioasă şi atentă strângere a diferitelor antichităţi a găsit – mai în fiecare colţ de ţară – pasiunea şi înţelegerea spiritelor de elită, care, rănite de nepăsarea, cu drept cuvânt jignitoare, faţă de relicvele trecutului nostru îndepărtat, s’au apucat, cu sacrificii proprii, să împlinească această operă lăudabilă.
La Silistra, în persoana d-lui Pericle Papahagi, filolog şi folklorist bine cunoscut, director – până anul acesta – al liceului de băeţi din numita localitate, acum pensionar, s’a găsit acel entuziasm al omului îndrăgostit de vestigiile antice. În limitele puterilor și mijloacelor personale, cum îmi spunea d-sa, a căutat să scape ceea ce putea fi salvat. Salvând, a strâns mereu comori de documente istorice: monete, sigilii, monumente epigrafice, arhitectonice, sculpturale etc.
Iată ce scrie d. Pericle Papahagi despre modul în care a putut să achiziţioneze o seamă din acele „mici monumente istorice”, cum numeşte Schlumberger monetele. Citez din studiul„Sceaux de plomb byzantins inédits trouvés à Silstrie”.
„Copiii între 11 şi 13 ani au obiceiul să joace un joc numit «nasturi». Studiind, ca folklorist, jocurile lor, am remarcat că unii dintre ei se serveau câteodată, în loc de nasturi, de mici monete uzate de bronz şi chiar de sigilii de plumb cu care se sigilează sacii. Printre ele am distins şi un sigiliu de plumb bizantin. N’am întârziat să le atrag atenţia elevilor asupra importanţei sigiliilor de plumb, pe care le aruncau când nu se serveau în jocurile lor, şi am avut plăcerea să-i văd aducându-mi o aşa de mare cantitate de monete antice, romane, grece, imperiale din cetăţile Scythiei Minor, bizantine, precum şi un număr redus de sigilii, în aşa fel că îmi dă dreptul să consider, fără prezumţie, colecţia mea ca una din cele mai importante pentru această regiune, pentru că închide câteva mii de bucăţi”.
Studiul din care am citat a fost o comunicare în cel de al treilea congres de studii bizantine ţinut la Atena.
Colecţia de monete şi sigilii a d-lui Pericle Papahagi este astăzi aşa de bogată, încât numără aproape 22.000 de piese. Important ecă toate au fost găsite pe malul Dunării, la Silistra, când apele Dunării scad, sau în brazdele trase de plugari, primăvara, pe locul numit «vechiul Drîstor», la est de Silistra, sau în partea opusă, fie la cimitirul musulman şi – la extremitatea acestui cimitir – la biserica greacă de altădată, distrusă în 1828, după cum se spune, în timpul răsboiului ruso-turc, ca şi în împrejurimile Silistrei. În afară de numismatică, așa de numeros reprezentată, câte alte monumente!...
După răsboi, activitatea arheologică reîncepând, la munca depusă de specialiști în frunte cu Vasile Pârvan, s’a alăturat munca entuziastă a d-lui Papahagi, care, în revista «Dunărea», a publicat – sub titlul Durostorum – numeroase informaţiuni cu privire la monumentele descoperite în Silistra sau în locuri circumstanţe.
Pe lângă unele monumente provenite din săpături, muzeul are foarte multe piese rezultate din descoperiri cu totul întâmplătoare şi achiziţionate – după propria mărturie a d-lui Papahagi – cu mijloace personale, în dorinţa de a nu lăsa pieirii nimic din cele descoperite.
Cu munca şi cheltuiala unui singur om s’au putut strânge monumentele silistrene, depozitate, până în ultimul timp, într’una din camerele liceului, puţin încăpătoare pentru abundenţa materialului. Din cauza lipsei de spaţiu, o parte dintre monumente, şi anume dintre cele mari, care cu greu ar fi pututsă fie introduse în camera amintită – unde dealtminteri n’ar fi avut locul necesar – sunt şi astăzi afară, unele în faţă, altele în curtea din spatele liceului de băeţi. Printre acestea:un sarcofag de copil, descoperit în via Bobescu, pe drumul
spre Beibunar, în care s’au găsit doi cercei deaur; un stâlp probabil miliar cu inscripţia aproape ştearsă; o stelă funerară cu scena ospăţului funebru şi inscripţia lui Iulius Iulianus, veteran, fost călăreţ al Legiunei XI Claudia; două altare mari de calcar cu inscripţie; un altar votiv al cohortei III, din legiunea claudiană probabil;doi lei de piatră... şi alte câteva piese de mai mică importanţă.
Dar camera unde fuseseră provizoriu dispuse cele mai deseamă monumente silistrene, e o adevărată tainiţă de minuni. Dintre acestea sunt demne de cunoscut: — un altar mic de piatră ridicat „pentru sănătatea sa“ de Aurelius Codratus şi închinat lui Pluto şi Proserpine; — un fragment de icoană dedicată neînvinsului Mithras de un architectus salariarius; — o icoană a cavalerului trac; — doi lei de piatră în felul celor de pe monumentul de la Adam-Clissi; — un bust de marmoră, fără cap, al unui personagiu distins din Durostorum; — un fragment de monument funerar al unui centurion din Legiunea XI Claudia; — un fragment de inscripţie dedicatorie, în care e vorba de un general al legiunii amintite şi de Q. Roscius Murena Pompeius Falco, guvernatorul Moesiei Inferioare în timpullui Traian.
Ceramica e frumos reprezentată prin o serie de vase – unele neolitice, din staţiunea Atmageaua Tătărească – şi o colecţie de opaiţe cu mărcile fabricanţilor: Fortis, Cassius, Ianuaris, Sextius. Sunt remarcabile deasemenea cărămizile cu ştampila Legiunei XI Claudia, care îşi avea cartierul la Silistra.
Lipsa de spaţiu pentru o instalare definitivă a monumentelor l-a făcut pe d. Papahagisă ia o hotărâre cum nu se putea mai nimerită, a donat întregul material arheologic Muzeului Regional al Dobrogei. În acest muzeu, care urmează să fie instalat în localul din faţa Casinoului Constanţei, monumentele durostorene vor avea o sală specială.
Gestul d-lui Pericle Papahagi este aşa de frumos, încât poate servi, prin liberalitatea lui, ca exemplu oricărui dobrogean, posesor de colecţiuni de pieseantice, strânse din cuprinsul Dobrogei. Numai în felul acesta Muzeul Regional al Dobrogei va putea să devină reprezentativ pentru întreg ţinutul dintre Dunăre şi Mare – Ioan Micu (decembrie 1939).
Citește și:
Aniversări la Tomis în 2022 (II)90 de ani de la dezvelirea bustului lui Ioan N. Roman, „întrupat în bronzul care va rămâne pe această piaţă a Constanţei, în vederea generaţiilor care vin după noi” (Jean Bart)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
_thumb2.jpg)
