Inventarul întreprinderilor mari și mici existente în localitățile județului Tulcea - anul 1930

19 Sep, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
6872
Marime text
În luna aprilie a anului 1930, administrația tulceană realiza inventarul întreprinderilor mari și mici existente pe raza județului Tulcea. Din acest inventar constatăm că, în județul Tulcea, funcționau 704 întreprinderi. În fapt, aceste întreprinderi erau reprezentate de câteva fabrici de ape gazoase, mori de vânt, de apă sau cu motor și diverse ateliere (croitorie, cizmărie, tâmplărie, tinichigerie, dogărie, opincărie, potcovărie etc.), având unul sau doi proprietari. De asemenea, se pot observa îndeletnicirile populației județului, numărul atelierelor, ale fabricilor și numele proprietarilor.
Localitățile în care funcționau astfel de ateliere, conform documentului de arhivă, sunt următoarele: Niculițel, Turda, Cataloi, Mihail Kogălniceanu, Principele Mihai (azi, Nalbant), Casimcea, Războieni, Lunca, Ciucurova, Măgurele, Dorobanțu, Ceaușchioi (cătun în comuna Casimcea), Frecăței, Mahmudia, Balabancea, Cârjelari, Dăieni, Ciamurilia de Jos, Caugagia, Nalbant, Caraman-Chioi (la 19 km spre S-E de orașul Babadag), Slava Rusă, Cerna, Domnița Maria (azi Nufăru), Hagilar (azi Lăstuni), Mihai Bravu, Satu Nou, Topolog, Carcaliu, Eschi Baba (azi comuna Stejaru), Galați-Mihai Bravu, Mănăstirea Cocoș, Somova, Isaccea, Chilia Veche, Sulina, C.A. Rosetti, Letea, Ciamurlia de Sus, Babadag, Hamciarca, Sarighiol de Deal, Telița, Dunăvățu de Jos, Luncavița, Sarinasuf, Greci, Brăila-Greci, București-Greci, Jijila, satul Iglița, Brăila-Turcoaia, Turcoaia, Regina Elisabeta (azi sat Luminița, comuna Topolog), Ostrov, Pecineaga, Parcheș, Regina Maria (azi comuna Horia), Murighiol, Făgărașu Nou, Cataloi, Malcoci, Somova, Medanchioi, Regele Ferdinand, Sâmbăta Nouă, Hagi Omer (azi Cerbu), Cerna, Poșta, Beștepe, Beidaud, Corugea (sat ce aparține de comuna Casimcea), Văcăreni, Garvăn, Măcin, Tulcea.
În comuna Niculițel funcționau 43 de ateliere, din care 4 tâmplării, 5 potcovării, 1 moară vânt, 1 atelier lăcătușărie, 6 cizmării, 6 dogării, 3 cojocării, 2 hămurării, 7 croitorii, 4 ateliere lemnărie, 1 atelier tricotaje, 1 atelier broderie, 1 fierărie și rotărie, 1 frizerie.
În comuna Turda funcționau 10 ateliere, după cum urmează: 7 ateliere fierărie (proprietari Niculai I. Vâlciu, Nedelcu Ivanof, Vasile D. Radu, Ion Gh. Radu, Sava S. Breolmă, Ion Gh. Radu, Petcu C. Petcof), 2 cazane rachiu (proprietari Ștefan Ranschi, Anton Chirilă), 1 darac de lână (proprietar Ivan Vâlciu). În comuna Cataloi funcționa atelierul de fierărie și lemnărie al lui Cernega Vladimir, iar în comuna Mihail Kogălniceanu funcționau 2 ateliere fierărie și lemnărie aparținând lui Peiciu St. Manole și Jecu Marcu.
În localitatea Principele Mihai (azi Nalbant) funcționau 46 de ateliere: 6 mori de vânt (proprietari: Ivan St. Ivanov, Ivan Bogoc, Ilie Gociu, Grigore Drăgan, Dumitru G. Mitu, Meiciu St. Gociu), 3 mori de apă (proprietari: Hașim Omer, Demitre Stancu, Coste și Dumitru I. Gane), 2 darace lână (proprietari: Tănase Costof, Ghe. Dobre), 1 atelier croitorie (proprietar Vasile Hr. Dragne), 1 fabrică de olane (proprietar Vasile Jane), 8 rotării (proprietari: Iordan St. Dinu, Niculai St. Craliu, Vasile Dumitru Ruse, Dumitru Ion Boiciu, Andrei Dimiciu Minciu, Anghel D. Aledenie, Nedelciu Dinu Ilie, Ruse Hr. Rizu), 11 fierării (proprietari: Ruse T. Ruse, Râdan R. Râdan, Petre N. Ioan, St. Dima Petrof, Ivan V. Carali Popov, Grigore Tudorof, Raisiu Veliu Petrov, Staiu St. Ruse, Hristu Dumitru Jeliu, Ioan Hr. Ivanof Petre, Râdan Dobre Râdan), 1 moară cu motor (Gheorghe Dobre), 1 atelier strungărie (Gheorghe Dobre), 3 dogării (Dumitru Ion Dumitru, Stoiciu Nicoleiv, Ioan Bogoc), 1 atelier de cioplitori piatră (Ilie T. Călin), 3 cazane de rachiu (Lazăr Călin, Gh. Adam, Petre V. Jeliu), 1 cojocărie (Gane D. Gane), 2 curelari (Stoian P. Sarof, Dumitru T. Ivanof), 1 atelier tricotaje (Ioana P. Savor).
În localitatea Casimcea funcționau 20 ateliere: 1 fabrică de făină, 1 fabrică ulei, 2 darace de lână, 3 cizmării, 4 croitorii, 5 ateliere fierărie, 1 atelier tâmplărie, 2 brutării, 1 fabrică de ape gazoase; în satul Războieni funcționa atelierul de fierărie avându-l proprietar pe Gheorghe Ghe. Demir. În Lunca funcționau 3 ateliere de fierărie (proprietari: Vâlcu A. Ion, Taneu D. Vlad, Petre Polanuț) și 1 atelier lemnărie (proprietari Ghiță P. Niculai), iar în Ciucurova exista o moară cu motor aparținându-i lui Eduard și Iacob Dechi.
În localitatea Măgurele funcționau 5 ateliere: 1 atelier croitorie (proprietar Ion Ghiață), 3 ateliere lemnărie (proprietari: Niculai Pușcașu, Niculai Vârnav, Ion Ardeleanu), 1 atelier fierărie (proprietar Alecse Trifănescu); în Dorobanțu, Gheorghe Săgeată deținea moară cu motor, Radu I. Mureșeanu, Niculai Gh. Buga și Ion C. Apostol dețineau ateliere fierărie. În Ceaușchioi funcționa un atelier fierărie aparținând lui Ismail Gafar, iar, în Frecăței Ion Diaconu deținea o fabrică de făină.
În Mahmudia funcționa 1 atelier de căruțe cel avea ca proprietar pe Toader Naum și 5 ateliere de încălțăminte (proprietari: Luca Marinescu, Martin R. Ivanof, Niculai Ciorău, Andrei T. Cristea, Ivan Ivanof). În Balabancea Niculai Ciorău deținea atelier de fierărie, Niculai Crăescu deținea un atelier de croitorie, iar, Iacob Petran avea un atelier lemnărie. În Cârjelari existau 3 ateliere de căruțărie avându-i ca proprietari pe Ghiorghe I. Mihail, Bucur Plăeșu și Mihail Vasilef.
În comuna Dăieni funcționau 10 ateliere: 1 fabrică de ape gazoase, 2 cizmării, 2 ateliere fierărie, 2 croitorii, 3 cojocării.
În comuna Ciamurlia de Jos existau 12 proprietari de ateliere: 1 croitorie, 1 atelier lemnărie și 10 ateliere de fierărie; în Caugagia existau 2 ateliere de fierărie avându-i ca proprietari pe Tudor Tudorof și Iordan Jecu Jecu.
Comuna Nalbant avea un număr de 7 proprietari care dețineau 1 atelier tâmplărie (Ion St. Radu), 2 ateliere de rotărie (Tudor I. Cheșini, Petrea Bâlbu), 4 ateliere de fierărie (Vasile L. Turlam, Tudor P. Chereiu, Iacob Roșu, Anghel C. Anghel), iar în Caramanchioi existau 6 proprietari de ateliere: 1 cizmărie (Dumitru P. A. Raiciu), 1 hămurărie (Stoian Ivan Ștefan), 4 fierării (Ilie Groslea, Petcu P. Dobre, Mănciu D. Mănciu, Iordan P. Colin).
În Slava Rusă erau 25 proprietari cu următoarele ateliere: 3 ateliere tâmplărie, 1 dogărie, 4 ateliere fierărie, 5 mori de apă, 4 mori de vânt, 1 atelier cizmărie, 1 atelier croitorie, 3 ateliere fierărie, 3 ateliere lemnărie.
În comuna Cerna funcționa 1 moară cu motor sistematic deținută de Ștefan Rădulescu; în Domnița Maria funcționau 2 ateliere fierărie avându-i ca proprietari pe Ștefan Mocanu și Dumitru Enache; în Hagilar funcționa 1 moară cu motor, proprietar Ștefan Cuțarof; în Mihai Bravu aveau ateliere 7 proprietari cu 2 mori de vânt (Ghiorghe M. Tănase, Ghiorghe Pascu), 4 ateliere fierărie (Petre Tănase, Constantin Vl. Ghiorghe, Petre Enache, Vasile Ciacâr), 1 atelier rotărie (Niculai M. Ivanof); în Satu Nou funcționau 1 atelier fierărie (Ghiorghe E. Leucă), 1 atelier dogărie (Pricope Mocanu), 1 atelier tâmplărie (Petre Ignat).
În Topolog funcționau 10 ateliere de fierărie (Niculai Ionescu, Ion Crișan, Niculai Pandrea, Niculai Lungu, Niculai Crișan, Gheorghe Pedestru, Ghiță Ghețu, Ion Blesnicof, Gheorghe Florea, Constantin Bucurcucu), 1 moară cu motor (Niculai I. Scorțea), 1 fabrică de lână (Ion Pandrea) și 1 fabrică ulei și darac lână (Ion I. Iatan); în Carcaliu funcționau 2 ateliere bărci (Nicola Ivan Ardei, Fedot Tihou Minaev) și 2 ateliere de fierărie (Froim Guradeschi, Gheorghe Marchidan); în Eschi Baba funcționa 1 moară cu motor sistematic (Dumitru I. Calciu) și 1 atelier cizmărie (Marin Ilie). Ștefan Borș cu adresa Galați – Mihai Bravu 16 deținea 1 fabrică de cherestea și 1 moară, iar, Gheorghe Zisu cu adresa în Galați, strada Tecuci 120, deținea moară de măcinat. La Mănăstirea Cocoș, localizată între comuna Niculițel și orașul Isaccea, funcționau 1 moară de măcinat și 1 fabrică de lumânări; în comuna Somova, Niculai Lazăr era proprietarul unui atelier de căruțărie.
În orașul Isaccea existau 15 proprietari cu următoarele proprietăți: 1 moară de măcinat (Gheorghe Colovre), 3 cizmării (Artem Danilencu, Anton Vocustă, Constantin Ivanciu), 1 atelier tinichigerie (Coslover Avram), 2 ateliere căruțărie (Vasile Tofan, Tănase Zburlea), 1 darac lână (Vasile Cosencu), 1 fabrică ulei (Teodor Marfi), 3 croitorii (Alecsandru Ionescu, Teodora Jean Cristofor, Anghelache Duduță), 3 brutării (Gheorghe Avram, Moștenitorii Mih. Alecse, Tudorache Haralambie).
În localitățile din Delta Dunării, de exemplu, în Chilia Veche erau 9 proprietari cu următoarele proprietăți: 1 moară cu aburi (David Lăpușner), 4 ateliere fierărie (Gheorghe Cojocaru, Alex. Ustinescu, Parfir Bodaș, Lunca Lunilă), 2 ateliere lemnărie (Tudor Vasiliu, Nicu Babeș), 2 ateliere cizmărie (Ion Petrenco, Vasile Tutunaru); la C.A. Roseti funcționa 1 atelier tâmplărie (Costea Kiriac) și 3 mori de vânt (Ion Camerzan, Ilie Mihălache, Vasile Camerzan), iar, în Letea Timofte Șavalovschi era proprietarul unui atelier de fierărie, Vasile Burduja și Paraschiv Chirlev erau proprietarii atelierelor de tâmplărie, Sara Ușatencu, Most. N. Ușatencu, Most. Ivan Chirilev și Pavel Chirilev dețineau câte o moară de vânt.
În orașul Sulina funcționau 25 ateliere după cum urmează: 7 croitorii (proprietari: Panaioti Scuvachisi, Iani Cațanuli, I.C. Țuțuianu, Filip Lacatgi, Dumitru Cerniși, Panaiti Zamfiropol, Iani Popa Nicolau), 5 cizmării (proprietari: Simion Popa Nicolau, Stelian Delianaloș, Petre Stamaraș, Iosif Matceef, Sacalov Simion), 6 tâmplării ( proprietari: Silvestru Ivancencu, Mihail Arsenie, Abgar Chitie, Dumitru Alipanti, Teodor Zamfiropol, Arif Nicsici), 2 ateliere lăcătușărie (proprietari: Mih Vidoviei, Vigovici B. Grigore), 1 atelier mecanic (proprietar Ministaghe Caciuli), 1 atelier fierărie (proprietar Simion Zinziloschi), 2 fabrici de ape gazoase (proprietari: Armeneac Egmejion, Zamfir Zamfiropol), 1 atelier tinichigerie (proprietar David Grumberg).
În comuna Ciamurlia de Sus funcționau 6 ateliere lemnărie și fierărie avându-i ca proprietari pe Constantiu Petre, Velicu Dinia, Ctin Ghe. Constantin, Velicu Hinciu, Velicu Velicu, Dolore Mihal, Mihal Halmof, Constantin Bim și 1 moară de apă avându-l ca proprietar pe Peiu Costra.
În orașul Babadag existau 9 proprietari: 1 moară motor și ulei (Simion Sezanof), 1 darac de lână (Zaharia Zulenca), 2 băcănii (Gheorghe Ivanov, Jeliu Stoian), 2 fabrici de ape gazoase (Nedin Țancof, Stoian Teodoru), 1 tăbăcărie cu motor (Braicu C. Ștefan), 1 fabrică făină și ulei (Moșt. A.C. Varveri), 1 darac lână cu motor (Dobre Nicolof).
În Hamciarca funcționau 3 ateliere fierărie (Iașca Rapcencu, Tănase Hulub, Samoil Scurina), 2 cizmării (Octarian Sandală, Spiridon Filiuță) și 1 atelier croitorie (Niculai Cornea); la Sarighiolul de Deal funcționa 1 moară cu motor aparținând lui Constantin C. Titu, 5 ateliere de fierărie avându-i proprietari pe Bucur Iordache, Velicu P. Velicu, Peicui Alecsandru, Stoian V. Stanciu, Dumitru D. Costea și 1 atelier cojocărie aparținând lui Ilie M. Manu.
În Telița funcționau 2 mori de apă (Ascente Ivanov, Andrei Rițcu), 1 cizmărie (Rădulescu Eftimie), 1 atelier lemnărie (Calciu Filaret), 1 dogărie (Vasile Condrat), 2 ateliere fierărie (Gh. N . Simionob, Ivan Terescu); în Dunăvățu de Jos, Cuprian Andrei deținea atelier fierărie, iar Gherasim Lari și Justin Baim dețineau cizmării.
În comuna Luncavița funcționau 1 moară cu motor avându-l ca proprietar pe Constantin N. Spiru și 1 atelier căruțărie aparținând lui Ivan N. Vasilescu. La Sarinasuf funcționau 7 ateliere, după cum urmează: 1 atelier căruțărie (Gh. Ivan Dumitru), 1 atelier lăcătușărie (Niculai Mați Gras), 2 fierării (Mitan Ghiban, Dumitru Ghioban), 1 tâmplărie (Ecabiz O. Hurșiti), 1 cizmărie (Vasile Surugiu), 1 croitorie (Haralambie Florea), 1 dogărie (Vasile Larie).
În comuna Greci existau 18 proprietari, unul dintre aceștia fiind Ministerul Lucrărilor Publice București exploata piatră, Michel Daniel și Vlasc Ștefănescu din Brăila exploatau piatră, Anghel Bora deținea moară de măcinat, Cristache Opreanu era proprietarul unui darac lână, Ghiță Mihăilescu și Ginscpe Roca aveau fabrici de ape gazoase, Constantin Bacargis deținea atelier cărămidărie, Costache Simion, Constantin Ghidarcea și Gheorghe Purcârea dețineau ateliere de fierărie, Mila Lisovici, Vasile Zidaru și Manu P. Iacob aveau în proprietate ateliere de lemnărie, Niculai Gușatu și Ștefan Stocan dețineau atelier de rotărie, Velicu Chiriac și Iosif Bercovici dețineau ateliere de croitorie.
În comuna Jijila funcționa 1 fabrică de ape gazoase al cărui proprietar era Ion Nastasiu, 2 ateliere fierărie (proprietari Andrei Closca, Ștefan Cari), 1 atelier căruțărie aparținând lui Niculai Țăranu, 5 ateliere de tâmplărie (Constantin Ilie Barangă, Ion Gh. Caramarin, Ion Dumitru Cristea, Ctin Ghe. Țandără, Niculai Costache Dascălu), 2 croitorii (Hristache Suria, Constantin Boiangiu); în satul Iglița frații Struss dețineau 1 moară cu motor/Pod piatră; Societățile Colia și Granit din Brăila exploata piatră de la Iacob Deal.
În comuna Turcoaia funcționau 16 ateliere: 2 ateliere rotărie (Vasile Dușcă, Stelian F. Stoian), 2 ateliere tâmplărie (Cristache Nemciu, Petre Matetovici), 4 croitorii (Dumitru Caranfil, Ion Bronză, Alecsandru R. Grecsanu, Traian St. Grecianu), 4 cizmării (Stan Matora, Vasile Nicolau, Tudor Badiu, Dumitru M. Dobri), 3 ateliere fierărie (Andrei Boșno, Dumitru Ioniță, Toader Neculai), 1 atelier cojocărie (Ion Podaru).
În localitatea Regina Elisabeta funcționau 2 ateliere fierărie (Șerban Gavrilă, Toader Grosu), 2 ateliere lemnărie (Enache Muza, Dumitru Rusu ) și 1 croitorie (Ilie N. Zamfir). În Ostrov Anghel Oancea deținea un atelier fierărie. La Pecineaga Poap Fatri Enescu era proprietarul unei mori cu motor, Ștefan Tudor era proprietarului unui atelier fierăriei, Casian Dumitru și Panel Antohe dețineau câte o fabrică de lumânări, Ghe. Șerban avea în proprietate un atelier lăcuieli. Dumitru Gospodin din localitatea Hagilar deținea 1 moară cu motor, iar Petre Penur din aceiași localitate avea în proprietate un atelier fierărie. În Parcheș exista un singur proprietar Isai M. Isai, acesta era proprietarul unui atelier rotărie.
În localitatea Regina Maria existau 9 proprietari cu 1 moară sistematică, 2 atelier fierărie, 1 fabrică ape gazoase, 3 croitorii, 1 atelier cizmărie, 1 atelier hămurărie.
În comuna Murighiol aveau ateliere fierărie Ivan St. Radu și Chersan Carp, iar Prodan Chirilă avea atelier cizmărie. În satul Făgărașu Nou Moștenitorul Gh. Zâgan deținea moară țărănească, iar Alexandru Dumitrache, Vasile Andrei, Gheorghe Grearu și Gheorghe L. Odică dețineau ateliere de fierăriei. În Cataloi, Emanoil și Haroina dețineau moară, Cristof Șniut, Velicu C. Șumt și Gheorghe Șnileț dețineau ateliere de fierăriei, Gheorghe Caragață avea atelier lemnărie. La Malcoci exista un singur proprietar, Dominiuk Tucșerer avea atelier de fierărie, iar, în Somova erau 8 proprietari cu ateliere de fierăriei (Niculai Ion, Tiortar Ighat, Petre Mocanu, Alecse Luinală, Stati Plângu, Petre Iburlea, Toader Vâlcu, Dumitru Burlacu).
În satul Medanchioi existau 6 proprietari de mori de apă: Gheorghe T. Porneală, Todor Cuțanof, Ilie Porneală, Ioan Teofan, Ion Barbu, Niculai Nistor. În Sâmbăta Nouă Gheorghe Telca deținea atelier fierărie, Ion Moldovan deținea atelier lemnărie și Dumitru I. Bârbat avea croitorie. În Hagi Omer Vasile Arfu avea atelier lemnărie, iar, în Cerna Chiru Tănase deținea moară cu abur. În Poșta Simion Ștefan deținea moară cu motor, Isu Simion și Antep Malcuci erau proprietari de fierării.
În Regele Ferdinand, Dumitru Fatca și Grigore Trandafir dețineau câte o moară de apă, Arhandi Tănase, Jeliu P. Gumciu, Ștefan Cara Gheorghe și Ștefan Alex. aveau în proprietate câte o moară cu abur, Sotir I. Dobre și Nicola Iordache dețineau câte un atelier hămurărie, Constantin Panait avea atelier lemnărie, Stoiciu A. Vasile era proprietarul unui atelier de fierărie, Ștefan T. Rizu avea croitorie, iar, Dobre V. Dobre, Iordan Gh. Dascălu, Dumitru Tudose și Dobre Șt. Dobre erau proprietari de darac de lână.
În Beștepe funcționau 9 mori de vânt avându-i proprietari pe: Tasu Gheorghe, Alecsandru Paraschiv, Petre Frangu, Niculai Brașoveanu, Tănase Toader, Pavel P. Pavel, Petre Pavel, Gheorghe Timofti și Nistor Cârlig; Ghiorghe Timofte, Ion Mocanu, Toma Sultan, Alecsandru Paraschiv și Tonciu Veliciu erau proprietari ateliere de fierărie și Vasile Curuci deținea atelier curelărie. La Beidaud funcționau 16 ateliere, după cum urmează: 1 moară sistematică (proprietar Petre Constantin), 6 cojocării (proprietari: Ilie Panait, Gheorghe Milef, Ivan Târziu, Boris Denef, Nenciu Calem, Alecsandru Lt. Alex), 5 fierării (proprietari: Stoian Milef, Dumitru Ilie Enache, Alecsandru Olărescu, Petre Marin Mocanu, Colin Gh. Denef), 1 hămurărie (proprietar Ivan C. Chiru), 1 cizmărie (proprietar Tănase Stanciu), 1 lemnărie (proprietar Stoian Manciu) și 1 dogărie (proprietar Stoian Cruțef).
În Carugea funcționau 2 fierării aparținând lui Ion I. Luzmianul și Vasili Gornu. În Garvăn, Radu Ghe Berechet deținea cazan rachiu, Radu Damian era proprietarul unui atelier de fierărie și rotărie, Niculai Ananiev dețineau fierărie și dogărie, Toader Spiridon avea atelier fierărie, Niculai Voicu deținea atelier fierărie, Radu T. Sterea deținea un atelier tâmplărie.
În comuna Văcăreni funcționau 14 ateliere după cum urmează: 1 moară cu motor (Victor Mazachi), 1 fabrică ape gazoase (Stavru Tuliatos), 1 atelier de olărit (Dumitru T. Mircea), 1 moară de vânt (Tănăsache Racheleanu), 2 cazane rachiu (Grigore Ghe Niculiță, Iordache Țăranu), 1 atelier fierărie și rotărie (Petrea Vasile), 3 fierării (Radu Can, Iorgu Can, Anton Gr. Can), 1 atelier tâmplărie (Gheorghe Trifu), 2 croitorii (Florea Ghe. Niculai, Vasile Dăeneanu), 1 cizmărie (Ioan Aranghelovici).
În orașul Măcin funcționau 42 ateliere, după cum urmează: 2 mori făină, 1 tăbăcărie, 5 croitorii, 15 cizmării, 7 tâmplării, 2 dogării, 9 fierării, 1 atelier tinichigerie.
În orașul Tulcea funcționau 119 ateliere, după cum urmează: 5 mori făină și ulei, 1 fabrică de cherestea și făină, 2 fabrici ape gazoase, 5 ateliere mobilă, 6 croitorii, 1 fabrică frânghie, 7 ateliere mecanică, 4 ateliere căruțărie, 30 cizmării, 1 atelier lemnărie, 12 ateliere fierărie, 1 atelier covoare, 1 fabrică tăbăcărie/talpă, 2 fabrici cherestea, 8 ateliere tinichigerie, 7 ateliere tâmplărie, 2 ateliere bărci, 7 ateliere hămurărie, 2 mori făină, 3 ateliere rotărie, 3 potcovării, 1 darac lână, 1 atelier lumânărie, 3 opincării, 1 atelier armurărie, 1 moară cu abur.
Analizând situația fabricilor și atelierelor existente pe teritoriul județului Tulcea, concluzionăm: din totalul de 704 proprietari - 570 erau proprietarii a 572 ateliere, 95 erau proprietari de mori, 35 proprietari de fabrici și 4 societăți exploatare piatră, după cum urmează:
Ateliere: 178 ateliere fierărie, 83 cizmării, 56 croitorii, 43 ateliere tâmplărie, 37 ateliere lemnărie, 23 ateliere rotărie, 17 dogării, 15 cojocării, 14 ateliere hămurărie, 13 darace de lână, 13 ateliere căruțărie, 10 ateliere tinichigerie, 8 ateliere mecanice, 8 cazane de țuică, 5 ateliere mobilă, 5 brutării, 5 potcovării, 5 ateliere încălțăminte, 4 ateliere bărci, 4 ateliere lăcătușărie, 3 curelării, 3 potcovării, 3 opincării, 2 băcănii, 2 ateliere tricotaje, 2 tăbăcării cu motor, 1 atelier broderie, 1 frizerie, 1 atelier strungărie, 1 atelier cioplitor piatră, 1 darac de lână cu motor, 1 cărămidărie, 1 atelier lăcuieli, 1 atelier olărit, 1 ateliere covoare, 1 atelier armurărie, 1 atelier lumânărie.
Mori existente în județ: 30 mori vânt, 19 mori apă, 13 mori cu motor, 9 mori făină, 7 mori cu abur, 6 mori ulei, 4 mori cu motor sistematic, 4 mori pentru măcinat, 2 mori, 1 moară țărănească.
Fabrici:15 fabrici ape gazoase, 4 fabrici făină, 4 fabrici ulei, 4 fabrici de cherestea, 3 fabrici lumânări, 1 fabrică olane, 1 fabrică lână, 1 fabrică frânghie, 1 fabrică tăbăcărie/talpă, 1 fabrică pină.
Societăți exploatare piatră cariere județul Tulcea: 4 societăți.
Bibliografie
Serviciul Județean Tulcea al Arhivelor Naționale, Fond Prefectura Județului Tulcea, serviciul administrativ, dosar 532/1930, f. 1-15.
Articol publicat în Anuarul Muzeului Marinei Române 2016, Tom XIX, Editura Muzeului Marinei Române, Constanța, 2016, p. 202 – 219.
Despre Ligia Dima
Licenţiată a Universităţii „Ovidius“, specializarea Istorie (2002-2007).
Doctor - Școala doctorală din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa - cu teza „Istorie Contemporană, Progresele oraşului şi portului Tulcea 1878 - 1948“.
Din august 2017 este şef Birou Laboratorul de Restaurare - Conservare a Patrimoniului Mobil şi Imobil. Se ocupă de coordonarea activităţii de restaurare - conservare, restaurator metale în formare, la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion“ Tulcea. Anterior, timp de opt ani, a fost conservator, 2001-2009, apoi, între 2009 şi 2017, conservator expert.
Este autoarea lucrării „Progresele oraşului port Tulcea între anii“ 1878-1948, Editura StuDis Iaşi, Tulcea, 2015, bazată pe teza de doctorat, dar şi a monografiei „Compania de apă Tulcea 1897-2016. Trecut, prezent şi viitor“, Editura StuDis Iaşi, Tulcea, 2016. A participat la campania arheologică finalizată cu raport ştiinţific de specialitate ce a fost publicat.
Autoarea a 17 articole în reviste şi publicaţii de specialitate, la care se adaugă alte cinci articole publicate în urma participării la sesiuni naţionale şi două articole în urma unor sesiuni din străinătate.
Citeşte şi:
Activitatea edilitară a oraşului Tulcea după anul 1940

Nr. crt. | Nume proprietar | Localitatea | Felul întreprinderii |
1 | Vasile Pascale | Niculițel | Tâmplărie |
2 | Constantin Pascale | Niculițel | Tâmplărie |
3 | Alecsandru Șendrea | Niculițel | Tâmplărie |
4 | Nichita Casian | Niculițel | Tâmplărie |
5 | Gavrilă Fălcaru | Niculițel | Potcovărie |
6 | Ilie T.Ion Feraru | Niculițel | Potcovărie |
7 | Stănică T.Ion Feraru | Niculițel | Potcovărie |
8 | Andrei T. Ion Feraru | Niculițel | Potcovărie |
9 | Vasile Tudor | Niculițel | Potcovărie |
10 | Alec. Constantinescu | Niculițel | Moara cu aburi |
11 | Călin Teodorescu | Niculițel | Atelier lăcătușerie |
12 | Ionel Georgescu | Niculițel | Cizmărie |
13 | Petrică P. Șerban | Niculițel | Cizmărie |
14 | Iordan Boef | Niculițel | Cizmărie |
15 | Nicu Ion Ioniță | Niculițel | Cizmărie |
16 | Vasile Engheru | Niculițel | Dogărie |
17 | Ștefan Ilie | Niculițel | Dogărie |
18 | Ștefan Moraru | Niculițel | Dogărie |
19 | Dumitru Dobre | Niculițel | Dogărie |
20 | Epifan Chirilov | Niculițel | Dogărie |
21 | Andrei Dălcăran | Niculițel | Cojocărie |
22 | Florea Nichita | Niculițel | Cojocărie |
23 | Ion N. Olteanu | Niculițel | Hămurărie |
24 | Vasile C. Alecsandru | Niculițel | Hămurărie |
25 | Alecsandru Popescu | Niculițel | Croitorie |
26 | Vasilică Anghel Brăcăcel | Niculițel | Croitorie |
27 | Ioana Hamagea | Niculițel | Croitorie |
28 | Dumitrița N. Popescu | Niculițel | Croitorie |
29 | Gheorghe Petcu | Niculițel | Dogărie |
30 | Constantin Popescu | Niculițel | Cojocărie |
31 | Ion E. Mocanu | Niculițel | Cizmărie |
32 | Șt. Sarchiz Bagdasarian | Niculițel | Cizmărie |
33 | Donciu Gelep | Niculițel | Lemnărie |
34 | Dima C. Grigoraș | Niculițel | Lemnărie |
35 | Elena N. Hanciu | Niculițel | Tricotaj |
36 | Vasilica Pilaf | Niculițel | Broderie |
37 | Maria Nichifor | Niculițel | Croitorie |
38 | Constantin I. Tatu | Niculițel | Lemnărie |
39 | Lența Gh. Marinescu | Niculițel | Croitorie |
40 | Mancea Băldău | Niculițel | Fierărie și rotărie |
41 | Vasile Echim | Niculițel | Lemnărie |
42 | Mihail Agop | Niculițel | Frizerie |
43 | Niculai Chirilă | Niculițel | Croitorie |
În comuna Turda funcționau 10 ateliere, după cum urmează: 7 ateliere fierărie (proprietari Niculai I. Vâlciu, Nedelcu Ivanof, Vasile D. Radu, Ion Gh. Radu, Sava S. Breolmă, Ion Gh. Radu, Petcu C. Petcof), 2 cazane rachiu (proprietari Ștefan Ranschi, Anton Chirilă), 1 darac de lână (proprietar Ivan Vâlciu). În comuna Cataloi funcționa atelierul de fierărie și lemnărie al lui Cernega Vladimir, iar în comuna Mihail Kogălniceanu funcționau 2 ateliere fierărie și lemnărie aparținând lui Peiciu St. Manole și Jecu Marcu.
În localitatea Principele Mihai (azi Nalbant) funcționau 46 de ateliere: 6 mori de vânt (proprietari: Ivan St. Ivanov, Ivan Bogoc, Ilie Gociu, Grigore Drăgan, Dumitru G. Mitu, Meiciu St. Gociu), 3 mori de apă (proprietari: Hașim Omer, Demitre Stancu, Coste și Dumitru I. Gane), 2 darace lână (proprietari: Tănase Costof, Ghe. Dobre), 1 atelier croitorie (proprietar Vasile Hr. Dragne), 1 fabrică de olane (proprietar Vasile Jane), 8 rotării (proprietari: Iordan St. Dinu, Niculai St. Craliu, Vasile Dumitru Ruse, Dumitru Ion Boiciu, Andrei Dimiciu Minciu, Anghel D. Aledenie, Nedelciu Dinu Ilie, Ruse Hr. Rizu), 11 fierării (proprietari: Ruse T. Ruse, Râdan R. Râdan, Petre N. Ioan, St. Dima Petrof, Ivan V. Carali Popov, Grigore Tudorof, Raisiu Veliu Petrov, Staiu St. Ruse, Hristu Dumitru Jeliu, Ioan Hr. Ivanof Petre, Râdan Dobre Râdan), 1 moară cu motor (Gheorghe Dobre), 1 atelier strungărie (Gheorghe Dobre), 3 dogării (Dumitru Ion Dumitru, Stoiciu Nicoleiv, Ioan Bogoc), 1 atelier de cioplitori piatră (Ilie T. Călin), 3 cazane de rachiu (Lazăr Călin, Gh. Adam, Petre V. Jeliu), 1 cojocărie (Gane D. Gane), 2 curelari (Stoian P. Sarof, Dumitru T. Ivanof), 1 atelier tricotaje (Ioana P. Savor).
În localitatea Casimcea funcționau 20 ateliere: 1 fabrică de făină, 1 fabrică ulei, 2 darace de lână, 3 cizmării, 4 croitorii, 5 ateliere fierărie, 1 atelier tâmplărie, 2 brutării, 1 fabrică de ape gazoase; în satul Războieni funcționa atelierul de fierărie avându-l proprietar pe Gheorghe Ghe. Demir. În Lunca funcționau 3 ateliere de fierărie (proprietari: Vâlcu A. Ion, Taneu D. Vlad, Petre Polanuț) și 1 atelier lemnărie (proprietari Ghiță P. Niculai), iar în Ciucurova exista o moară cu motor aparținându-i lui Eduard și Iacob Dechi.
Nr. crt. | Nume proprietar | Localitatea | Felul întreprinderii |
1 | Frații Nistor | Casimcea | Fabrică de făină |
2 | Frații Nistor | Casimcea | Fabrică ulei, darac lână |
3 | Gheorghe Săvulescu | Casimcea | Darac lână |
4 | Faust Nichiforescu | Casimcea | Atelier cizmărie |
5 | Gheorghe Țuțuianu | Casimcea | Atelier croitorie |
6 | Gheorghe Dobre | Casimcea | Atelier fierărie |
7 | Ion Fătu | Casimcea | Atelier tâmplărie |
8 | Anghel Gheorghe | Casimcea | Atelier hămurărie |
9 | Gheorghe Lazăr | Casimcea | Atelier croitorie |
10 | Ghiorghe I. Comșa | Casimcea | Atelier croitorie |
11 | Toader I. Lazăr | Casimcea | Atelier croitorie |
12 | Ion n. Mocanu | Casimcea | Atelier cizmărie |
13 | Dumitru Lapis | Casimcea | Atelier cizmărie |
14 | Niculai Tălpău | Casimcea | Atelier fierărie |
15 | Ion A. Furtună | Casimcea | Atelier fierărie |
16 | Petre Demir Petre | Casimcea | Atelier fierărie |
17 | Ioan Iorgu | Casimcea | Brutărie |
18 | Frații Nistor | Casimcea | Brutărie |
19 | Ion Săvulescu | Casimcea | Fabrică de Ape Gazoase |
20 | Gheorghe M. Ganciu | Casimcea | Atelier fierărie |
În localitatea Măgurele funcționau 5 ateliere: 1 atelier croitorie (proprietar Ion Ghiață), 3 ateliere lemnărie (proprietari: Niculai Pușcașu, Niculai Vârnav, Ion Ardeleanu), 1 atelier fierărie (proprietar Alecse Trifănescu); în Dorobanțu, Gheorghe Săgeată deținea moară cu motor, Radu I. Mureșeanu, Niculai Gh. Buga și Ion C. Apostol dețineau ateliere fierărie. În Ceaușchioi funcționa un atelier fierărie aparținând lui Ismail Gafar, iar, în Frecăței Ion Diaconu deținea o fabrică de făină.
În Mahmudia funcționa 1 atelier de căruțe cel avea ca proprietar pe Toader Naum și 5 ateliere de încălțăminte (proprietari: Luca Marinescu, Martin R. Ivanof, Niculai Ciorău, Andrei T. Cristea, Ivan Ivanof). În Balabancea Niculai Ciorău deținea atelier de fierărie, Niculai Crăescu deținea un atelier de croitorie, iar, Iacob Petran avea un atelier lemnărie. În Cârjelari existau 3 ateliere de căruțărie avându-i ca proprietari pe Ghiorghe I. Mihail, Bucur Plăeșu și Mihail Vasilef.
În comuna Dăieni funcționau 10 ateliere: 1 fabrică de ape gazoase, 2 cizmării, 2 ateliere fierărie, 2 croitorii, 3 cojocării.
Nr. crt. | Nume proprietar | Localitate | Felul întreprinderii |
1 | Apostol Gh. Stanciu | Dăieni | Fabrica de ape gazoase |
2 | Dumitru C. Țonea | Dăieni | Atelier de cizmărie |
3 | Ion W. Manea | Dăieni | Atelier de cizmărie |
4 | Dan Ichim | Dăieni | Atelier de fierărie |
5 | Caramfil Ioniță | Dăieni | Atelier de fierărie |
6 | Ghiorghe Ioniță | Dăieni | Atelier de croitorie |
7 | Elena C. Mihail | Dăieni | Atelier de croitorie |
8 | Cosma Gh. Malu | Dăieni | Atelier de cojocărie |
9 | Ghiorge Pâslaru | Dăieni | Atelier de cojocărie |
10 | Niță Trandafir | Dăieni | Atelier de cojocărie |
În comuna Ciamurlia de Jos existau 12 proprietari de ateliere: 1 croitorie, 1 atelier lemnărie și 10 ateliere de fierărie; în Caugagia existau 2 ateliere de fierărie avându-i ca proprietari pe Tudor Tudorof și Iordan Jecu Jecu.
Nr. crt. | Nume proprietar | Localitate | Felul întreprinderii |
1 | Radil D. Radil | Ciamurlia de Jos | Atelier de croitorie |
2 | Mihale T.V. Marcu | Ciamurlia de Jos | Atelier de fierărie |
3 | Tănase Radil | Ciamurlia de Jos | Atelier de fierărie |
4 | Niculai C. Constantin | Ciamurlia de Jos | Atelier de fierărie |
5 | Colin I. Geartazan | Ciamurlia de Jos | Atelier de fierărie |
6 | Stoian Coneiu | Ciamurlia de Jos | Atelier de fierărie |
7 | Tudor Slave T. Slave | Ciamurlia de Jos | Atelier de fierărie |
8 | Ivan N. Stan | Ciamurlia de Jos | Atelier de fierărie |
9 | Vasile N. Stan | Ciamurlia de Jos | Atelier de fierărie |
10 | Stan N. Stan | Ciamurlia de Jos | Atelier de fierărie |
11 | Stoiu V. Ruse | Ciamurlia de Jos | Atelier de fierărie |
12 | Gheorghe Radil | Ciamurlia de Jos | Lemnărie |
Comuna Nalbant avea un număr de 7 proprietari care dețineau 1 atelier tâmplărie (Ion St. Radu), 2 ateliere de rotărie (Tudor I. Cheșini, Petrea Bâlbu), 4 ateliere de fierărie (Vasile L. Turlam, Tudor P. Chereiu, Iacob Roșu, Anghel C. Anghel), iar în Caramanchioi existau 6 proprietari de ateliere: 1 cizmărie (Dumitru P. A. Raiciu), 1 hămurărie (Stoian Ivan Ștefan), 4 fierării (Ilie Groslea, Petcu P. Dobre, Mănciu D. Mănciu, Iordan P. Colin).
În Slava Rusă erau 25 proprietari cu următoarele ateliere: 3 ateliere tâmplărie, 1 dogărie, 4 ateliere fierărie, 5 mori de apă, 4 mori de vânt, 1 atelier cizmărie, 1 atelier croitorie, 3 ateliere fierărie, 3 ateliere lemnărie.
Nr. crt. | Nume proprietar | Localitate | Felul întreprinderii |
1 | Gavrilă V. Teodosiu | Slava Rusă | Tâmplărie |
2 | Vasilis Teodosiu | Slava Rusă | Tâmplărie |
3 | Ivan Vasile | Slava Rusă | Tâmplărie |
4 | Achim Bicov | Slava Rusă | Dogărie |
5 | Teodor Emil T. Lazăr | Slava Rusă | Fierărie |
6 | Miron Vasile | Slava Rusă | Fierărie |
7 | Ilie Epsih | Slava Rusă | Fierărie |
8 | Iarcu Tudor | Slava Rusă | Fierărie |
9 | Afanase Macarror | Slava Rusă | Moară de apă |
10 | Mocar Lazăr | Slava Rusă | Moară de apă |
11 | Mănăstirea Uspenia | Slava Rusă | Moară de apă |
12 | Marchel E. Barisor | Slava Rusă | Moară de vânt |
13 | Feodot Grigore | Slava Rusă | Moară de vânt |
14 | Egar Ivan Ilie | Slava Rusă | Moară de vânt |
15 | Anghel Ion | Slava Rusă | Atelier cizmărie |
16 | Ghiorghe Anghel Ion | Slava Rusă | Atelier croitorie |
17 | Chiru Mihai | Slava Rusă | Atelier fierărie |
18 | Ivan Artenie | Slava Rusă | Atelier fierărie |
19 | Niculai R. Simion | Slava Rusă | Atelier lemnărie |
20 | Filat I. Anton | Slava Rusă | Atelier lemnărie |
21 | Simion Gh. Niculai | Slava Rusă | Atelier lemnărie |
22 | Ion N. David | Slava Rusă | Atelier fierărie |
23 | Zaharia Ciumacencu | Slava Rusă | Moară de apă |
24 | Petre St. Niculai | Slava Rusă | Moară de apă |
25 | Miron Silvestru | Slava Rusă | Moară de vânt |
În comuna Cerna funcționa 1 moară cu motor sistematic deținută de Ștefan Rădulescu; în Domnița Maria funcționau 2 ateliere fierărie avându-i ca proprietari pe Ștefan Mocanu și Dumitru Enache; în Hagilar funcționa 1 moară cu motor, proprietar Ștefan Cuțarof; în Mihai Bravu aveau ateliere 7 proprietari cu 2 mori de vânt (Ghiorghe M. Tănase, Ghiorghe Pascu), 4 ateliere fierărie (Petre Tănase, Constantin Vl. Ghiorghe, Petre Enache, Vasile Ciacâr), 1 atelier rotărie (Niculai M. Ivanof); în Satu Nou funcționau 1 atelier fierărie (Ghiorghe E. Leucă), 1 atelier dogărie (Pricope Mocanu), 1 atelier tâmplărie (Petre Ignat).
În Topolog funcționau 10 ateliere de fierărie (Niculai Ionescu, Ion Crișan, Niculai Pandrea, Niculai Lungu, Niculai Crișan, Gheorghe Pedestru, Ghiță Ghețu, Ion Blesnicof, Gheorghe Florea, Constantin Bucurcucu), 1 moară cu motor (Niculai I. Scorțea), 1 fabrică de lână (Ion Pandrea) și 1 fabrică ulei și darac lână (Ion I. Iatan); în Carcaliu funcționau 2 ateliere bărci (Nicola Ivan Ardei, Fedot Tihou Minaev) și 2 ateliere de fierărie (Froim Guradeschi, Gheorghe Marchidan); în Eschi Baba funcționa 1 moară cu motor sistematic (Dumitru I. Calciu) și 1 atelier cizmărie (Marin Ilie). Ștefan Borș cu adresa Galați – Mihai Bravu 16 deținea 1 fabrică de cherestea și 1 moară, iar, Gheorghe Zisu cu adresa în Galați, strada Tecuci 120, deținea moară de măcinat. La Mănăstirea Cocoș, localizată între comuna Niculițel și orașul Isaccea, funcționau 1 moară de măcinat și 1 fabrică de lumânări; în comuna Somova, Niculai Lazăr era proprietarul unui atelier de căruțărie.
În orașul Isaccea existau 15 proprietari cu următoarele proprietăți: 1 moară de măcinat (Gheorghe Colovre), 3 cizmării (Artem Danilencu, Anton Vocustă, Constantin Ivanciu), 1 atelier tinichigerie (Coslover Avram), 2 ateliere căruțărie (Vasile Tofan, Tănase Zburlea), 1 darac lână (Vasile Cosencu), 1 fabrică ulei (Teodor Marfi), 3 croitorii (Alecsandru Ionescu, Teodora Jean Cristofor, Anghelache Duduță), 3 brutării (Gheorghe Avram, Moștenitorii Mih. Alecse, Tudorache Haralambie).
În localitățile din Delta Dunării, de exemplu, în Chilia Veche erau 9 proprietari cu următoarele proprietăți: 1 moară cu aburi (David Lăpușner), 4 ateliere fierărie (Gheorghe Cojocaru, Alex. Ustinescu, Parfir Bodaș, Lunca Lunilă), 2 ateliere lemnărie (Tudor Vasiliu, Nicu Babeș), 2 ateliere cizmărie (Ion Petrenco, Vasile Tutunaru); la C.A. Roseti funcționa 1 atelier tâmplărie (Costea Kiriac) și 3 mori de vânt (Ion Camerzan, Ilie Mihălache, Vasile Camerzan), iar, în Letea Timofte Șavalovschi era proprietarul unui atelier de fierărie, Vasile Burduja și Paraschiv Chirlev erau proprietarii atelierelor de tâmplărie, Sara Ușatencu, Most. N. Ușatencu, Most. Ivan Chirilev și Pavel Chirilev dețineau câte o moară de vânt.
În orașul Sulina funcționau 25 ateliere după cum urmează: 7 croitorii (proprietari: Panaioti Scuvachisi, Iani Cațanuli, I.C. Țuțuianu, Filip Lacatgi, Dumitru Cerniși, Panaiti Zamfiropol, Iani Popa Nicolau), 5 cizmării (proprietari: Simion Popa Nicolau, Stelian Delianaloș, Petre Stamaraș, Iosif Matceef, Sacalov Simion), 6 tâmplării ( proprietari: Silvestru Ivancencu, Mihail Arsenie, Abgar Chitie, Dumitru Alipanti, Teodor Zamfiropol, Arif Nicsici), 2 ateliere lăcătușărie (proprietari: Mih Vidoviei, Vigovici B. Grigore), 1 atelier mecanic (proprietar Ministaghe Caciuli), 1 atelier fierărie (proprietar Simion Zinziloschi), 2 fabrici de ape gazoase (proprietari: Armeneac Egmejion, Zamfir Zamfiropol), 1 atelier tinichigerie (proprietar David Grumberg).
În comuna Ciamurlia de Sus funcționau 6 ateliere lemnărie și fierărie avându-i ca proprietari pe Constantiu Petre, Velicu Dinia, Ctin Ghe. Constantin, Velicu Hinciu, Velicu Velicu, Dolore Mihal, Mihal Halmof, Constantin Bim și 1 moară de apă avându-l ca proprietar pe Peiu Costra.
În orașul Babadag existau 9 proprietari: 1 moară motor și ulei (Simion Sezanof), 1 darac de lână (Zaharia Zulenca), 2 băcănii (Gheorghe Ivanov, Jeliu Stoian), 2 fabrici de ape gazoase (Nedin Țancof, Stoian Teodoru), 1 tăbăcărie cu motor (Braicu C. Ștefan), 1 fabrică făină și ulei (Moșt. A.C. Varveri), 1 darac lână cu motor (Dobre Nicolof).
În Hamciarca funcționau 3 ateliere fierărie (Iașca Rapcencu, Tănase Hulub, Samoil Scurina), 2 cizmării (Octarian Sandală, Spiridon Filiuță) și 1 atelier croitorie (Niculai Cornea); la Sarighiolul de Deal funcționa 1 moară cu motor aparținând lui Constantin C. Titu, 5 ateliere de fierărie avându-i proprietari pe Bucur Iordache, Velicu P. Velicu, Peicui Alecsandru, Stoian V. Stanciu, Dumitru D. Costea și 1 atelier cojocărie aparținând lui Ilie M. Manu.
În Telița funcționau 2 mori de apă (Ascente Ivanov, Andrei Rițcu), 1 cizmărie (Rădulescu Eftimie), 1 atelier lemnărie (Calciu Filaret), 1 dogărie (Vasile Condrat), 2 ateliere fierărie (Gh. N . Simionob, Ivan Terescu); în Dunăvățu de Jos, Cuprian Andrei deținea atelier fierărie, iar Gherasim Lari și Justin Baim dețineau cizmării.
În comuna Luncavița funcționau 1 moară cu motor avându-l ca proprietar pe Constantin N. Spiru și 1 atelier căruțărie aparținând lui Ivan N. Vasilescu. La Sarinasuf funcționau 7 ateliere, după cum urmează: 1 atelier căruțărie (Gh. Ivan Dumitru), 1 atelier lăcătușărie (Niculai Mați Gras), 2 fierării (Mitan Ghiban, Dumitru Ghioban), 1 tâmplărie (Ecabiz O. Hurșiti), 1 cizmărie (Vasile Surugiu), 1 croitorie (Haralambie Florea), 1 dogărie (Vasile Larie).
În comuna Greci existau 18 proprietari, unul dintre aceștia fiind Ministerul Lucrărilor Publice București exploata piatră, Michel Daniel și Vlasc Ștefănescu din Brăila exploatau piatră, Anghel Bora deținea moară de măcinat, Cristache Opreanu era proprietarul unui darac lână, Ghiță Mihăilescu și Ginscpe Roca aveau fabrici de ape gazoase, Constantin Bacargis deținea atelier cărămidărie, Costache Simion, Constantin Ghidarcea și Gheorghe Purcârea dețineau ateliere de fierărie, Mila Lisovici, Vasile Zidaru și Manu P. Iacob aveau în proprietate ateliere de lemnărie, Niculai Gușatu și Ștefan Stocan dețineau atelier de rotărie, Velicu Chiriac și Iosif Bercovici dețineau ateliere de croitorie.
În comuna Jijila funcționa 1 fabrică de ape gazoase al cărui proprietar era Ion Nastasiu, 2 ateliere fierărie (proprietari Andrei Closca, Ștefan Cari), 1 atelier căruțărie aparținând lui Niculai Țăranu, 5 ateliere de tâmplărie (Constantin Ilie Barangă, Ion Gh. Caramarin, Ion Dumitru Cristea, Ctin Ghe. Țandără, Niculai Costache Dascălu), 2 croitorii (Hristache Suria, Constantin Boiangiu); în satul Iglița frații Struss dețineau 1 moară cu motor/Pod piatră; Societățile Colia și Granit din Brăila exploata piatră de la Iacob Deal.
În comuna Turcoaia funcționau 16 ateliere: 2 ateliere rotărie (Vasile Dușcă, Stelian F. Stoian), 2 ateliere tâmplărie (Cristache Nemciu, Petre Matetovici), 4 croitorii (Dumitru Caranfil, Ion Bronză, Alecsandru R. Grecsanu, Traian St. Grecianu), 4 cizmării (Stan Matora, Vasile Nicolau, Tudor Badiu, Dumitru M. Dobri), 3 ateliere fierărie (Andrei Boșno, Dumitru Ioniță, Toader Neculai), 1 atelier cojocărie (Ion Podaru).
În localitatea Regina Elisabeta funcționau 2 ateliere fierărie (Șerban Gavrilă, Toader Grosu), 2 ateliere lemnărie (Enache Muza, Dumitru Rusu ) și 1 croitorie (Ilie N. Zamfir). În Ostrov Anghel Oancea deținea un atelier fierărie. La Pecineaga Poap Fatri Enescu era proprietarul unei mori cu motor, Ștefan Tudor era proprietarului unui atelier fierăriei, Casian Dumitru și Panel Antohe dețineau câte o fabrică de lumânări, Ghe. Șerban avea în proprietate un atelier lăcuieli. Dumitru Gospodin din localitatea Hagilar deținea 1 moară cu motor, iar Petre Penur din aceiași localitate avea în proprietate un atelier fierărie. În Parcheș exista un singur proprietar Isai M. Isai, acesta era proprietarul unui atelier rotărie.
În localitatea Regina Maria existau 9 proprietari cu 1 moară sistematică, 2 atelier fierărie, 1 fabrică ape gazoase, 3 croitorii, 1 atelier cizmărie, 1 atelier hămurărie.
Nr. crt. | Nume proprietar | Localitate | Felul întreprinderii |
1 | Ghiorghe Nicola | Regina Maria | Moară sistematică |
2 | Ghiorghe Rusu | Regina Maria | Atelier fierărie |
3 | Ghiorghe Tăbăcaru | Regina Maria | Fabrică ape gazoase |
4 | Elena Gh. Strajan | Regina Maria | Atelier croitorie |
5 | Gheorghe Baba | Regina Maria | Atelier fierărie |
6 | Efrim Chiriș | Regina Maria | Atelier cizmărie |
7 | Ștefan Petrof | Regina Maria | Atelier croitorie |
8 | Iane Gh. Sulca | Regina Maria | Atelier croitorie |
9 | Ivan M. Maxim | Regina Maria | Atelier hămurărie |
10 | Costache Cheltuianu | Regina Maria | Moară de apă |
11 | Grigore Rust | Regina Maria | Moară de apă |
12 | Gheorghe Tăbăcaru | Regina Maria | Moară cu abur |
În comuna Murighiol aveau ateliere fierărie Ivan St. Radu și Chersan Carp, iar Prodan Chirilă avea atelier cizmărie. În satul Făgărașu Nou Moștenitorul Gh. Zâgan deținea moară țărănească, iar Alexandru Dumitrache, Vasile Andrei, Gheorghe Grearu și Gheorghe L. Odică dețineau ateliere de fierăriei. În Cataloi, Emanoil și Haroina dețineau moară, Cristof Șniut, Velicu C. Șumt și Gheorghe Șnileț dețineau ateliere de fierăriei, Gheorghe Caragață avea atelier lemnărie. La Malcoci exista un singur proprietar, Dominiuk Tucșerer avea atelier de fierărie, iar, în Somova erau 8 proprietari cu ateliere de fierăriei (Niculai Ion, Tiortar Ighat, Petre Mocanu, Alecse Luinală, Stati Plângu, Petre Iburlea, Toader Vâlcu, Dumitru Burlacu).
În satul Medanchioi existau 6 proprietari de mori de apă: Gheorghe T. Porneală, Todor Cuțanof, Ilie Porneală, Ioan Teofan, Ion Barbu, Niculai Nistor. În Sâmbăta Nouă Gheorghe Telca deținea atelier fierărie, Ion Moldovan deținea atelier lemnărie și Dumitru I. Bârbat avea croitorie. În Hagi Omer Vasile Arfu avea atelier lemnărie, iar, în Cerna Chiru Tănase deținea moară cu abur. În Poșta Simion Ștefan deținea moară cu motor, Isu Simion și Antep Malcuci erau proprietari de fierării.
În Regele Ferdinand, Dumitru Fatca și Grigore Trandafir dețineau câte o moară de apă, Arhandi Tănase, Jeliu P. Gumciu, Ștefan Cara Gheorghe și Ștefan Alex. aveau în proprietate câte o moară cu abur, Sotir I. Dobre și Nicola Iordache dețineau câte un atelier hămurărie, Constantin Panait avea atelier lemnărie, Stoiciu A. Vasile era proprietarul unui atelier de fierărie, Ștefan T. Rizu avea croitorie, iar, Dobre V. Dobre, Iordan Gh. Dascălu, Dumitru Tudose și Dobre Șt. Dobre erau proprietari de darac de lână.
În Beștepe funcționau 9 mori de vânt avându-i proprietari pe: Tasu Gheorghe, Alecsandru Paraschiv, Petre Frangu, Niculai Brașoveanu, Tănase Toader, Pavel P. Pavel, Petre Pavel, Gheorghe Timofti și Nistor Cârlig; Ghiorghe Timofte, Ion Mocanu, Toma Sultan, Alecsandru Paraschiv și Tonciu Veliciu erau proprietari ateliere de fierărie și Vasile Curuci deținea atelier curelărie. La Beidaud funcționau 16 ateliere, după cum urmează: 1 moară sistematică (proprietar Petre Constantin), 6 cojocării (proprietari: Ilie Panait, Gheorghe Milef, Ivan Târziu, Boris Denef, Nenciu Calem, Alecsandru Lt. Alex), 5 fierării (proprietari: Stoian Milef, Dumitru Ilie Enache, Alecsandru Olărescu, Petre Marin Mocanu, Colin Gh. Denef), 1 hămurărie (proprietar Ivan C. Chiru), 1 cizmărie (proprietar Tănase Stanciu), 1 lemnărie (proprietar Stoian Manciu) și 1 dogărie (proprietar Stoian Cruțef).
În Carugea funcționau 2 fierării aparținând lui Ion I. Luzmianul și Vasili Gornu. În Garvăn, Radu Ghe Berechet deținea cazan rachiu, Radu Damian era proprietarul unui atelier de fierărie și rotărie, Niculai Ananiev dețineau fierărie și dogărie, Toader Spiridon avea atelier fierărie, Niculai Voicu deținea atelier fierărie, Radu T. Sterea deținea un atelier tâmplărie.
În comuna Văcăreni funcționau 14 ateliere după cum urmează: 1 moară cu motor (Victor Mazachi), 1 fabrică ape gazoase (Stavru Tuliatos), 1 atelier de olărit (Dumitru T. Mircea), 1 moară de vânt (Tănăsache Racheleanu), 2 cazane rachiu (Grigore Ghe Niculiță, Iordache Țăranu), 1 atelier fierărie și rotărie (Petrea Vasile), 3 fierării (Radu Can, Iorgu Can, Anton Gr. Can), 1 atelier tâmplărie (Gheorghe Trifu), 2 croitorii (Florea Ghe. Niculai, Vasile Dăeneanu), 1 cizmărie (Ioan Aranghelovici).
În orașul Măcin funcționau 42 ateliere, după cum urmează: 2 mori făină, 1 tăbăcărie, 5 croitorii, 15 cizmării, 7 tâmplării, 2 dogării, 9 fierării, 1 atelier tinichigerie.
Nr. crt. | Nume proprietar | Localitate | Felul întreprinderii |
1 | Maria N. Sănduc | Măcin | Moară făină |
2 | Maria Mărgărit | Măcin | Moară făină |
3 | Petre Rause | Măcin | Tăbăcărie |
4 | Marin Dragu | Măcin | Croitorie |
5 | Niculai Dragu | Măcin | Cizmărie |
6 | Petrache Albuleț | Măcin | Cizmărie |
7 | Gheorghe Ghiorghiade | Măcin | Croitorie |
8 | Ștefan Mogoș | Măcin | Croitorie |
9 | Iordan Grecianu | Măcin | Cizmărie |
10 | Zamfir I Toma | Măcin | Croitorie |
11 | Beizat Chiazim | Măcin | Cizmărie |
12 | Dumitru I. Țandără | Măcin | Cizmărie |
13 | Popescu Pompiliu | Măcin | Tâmplărie |
14 | Ghiorghe I. Ghiorghe | Măcin | Tâmplărie |
15 | Ghiorghe Vulpe | Măcin | Cizmărie |
16 | Orbeanu Marin | Măcin | Cizmărie |
17 | Constantin Comșa | Măcin | Tâmplărie |
18 | Ion D. Chișanu | Măcin | Dogărie |
19 | Ghiorghe Milca | Măcin | Dogărie |
20 | Alecsandru I Cristea | Măcin | Fierărie |
21 | Enuță Simion | Măcin | Fierărie |
22 | Niculai Țaum | Măcin | Cizmărie |
23 | Tănase Vădineanu | Măcin | Cizmărie |
24 | Petrache Anghelov | Măcin | Croitorie |
25 | Niculai S. Niculai | Măcin | Cizmărie |
26 | Tănase S. Tănase | Măcin | Fierărie |
27 | Niculai Staicu | Măcin | Cizmărie |
28 | Moise Haimonovici | Măcin | Tinichigerie |
29 | Toma Ștefan | Măcin | Tâmplărie |
30 | Ion Croitoru | Măcin | Fierărie |
31 | Ghiorghe I Balot | Măcin | Fierărie |
32 | Ion Georgescu | Măcin | Cizmărie |
33 | Vasile Toader | Măcin | Fierărie |
34 | Ghiorghe Bărbieru | Măcin | Fierărie |
35 | Radu T. Bucur | Măcin | Tâmplărie |
36 | Niculai I. Radu | Măcin | Cizmărie |
37 | Dumitru D. Isuescu | Măcin | Tâmplărie |
38 | Ghiorghe Mureșeanu | Măcin | Fierărie |
39 | Ivanciu Nicolau | Măcin | Cizmărie |
40 | Murat Regep | Măcin | Fierărie |
41 | Tudorache Balocan | Măcin | Tâmplărie |
42 | Victor Rusce | Măcin | Cizmărie |
În orașul Tulcea funcționau 119 ateliere, după cum urmează: 5 mori făină și ulei, 1 fabrică de cherestea și făină, 2 fabrici ape gazoase, 5 ateliere mobilă, 6 croitorii, 1 fabrică frânghie, 7 ateliere mecanică, 4 ateliere căruțărie, 30 cizmării, 1 atelier lemnărie, 12 ateliere fierărie, 1 atelier covoare, 1 fabrică tăbăcărie/talpă, 2 fabrici cherestea, 8 ateliere tinichigerie, 7 ateliere tâmplărie, 2 ateliere bărci, 7 ateliere hămurărie, 2 mori făină, 3 ateliere rotărie, 3 potcovării, 1 darac lână, 1 atelier lumânărie, 3 opincării, 1 atelier armurărie, 1 moară cu abur.
Analizând situația fabricilor și atelierelor existente pe teritoriul județului Tulcea, concluzionăm: din totalul de 704 proprietari - 570 erau proprietarii a 572 ateliere, 95 erau proprietari de mori, 35 proprietari de fabrici și 4 societăți exploatare piatră, după cum urmează:
Ateliere: 178 ateliere fierărie, 83 cizmării, 56 croitorii, 43 ateliere tâmplărie, 37 ateliere lemnărie, 23 ateliere rotărie, 17 dogării, 15 cojocării, 14 ateliere hămurărie, 13 darace de lână, 13 ateliere căruțărie, 10 ateliere tinichigerie, 8 ateliere mecanice, 8 cazane de țuică, 5 ateliere mobilă, 5 brutării, 5 potcovării, 5 ateliere încălțăminte, 4 ateliere bărci, 4 ateliere lăcătușărie, 3 curelării, 3 potcovării, 3 opincării, 2 băcănii, 2 ateliere tricotaje, 2 tăbăcării cu motor, 1 atelier broderie, 1 frizerie, 1 atelier strungărie, 1 atelier cioplitor piatră, 1 darac de lână cu motor, 1 cărămidărie, 1 atelier lăcuieli, 1 atelier olărit, 1 ateliere covoare, 1 atelier armurărie, 1 atelier lumânărie.
Mori existente în județ: 30 mori vânt, 19 mori apă, 13 mori cu motor, 9 mori făină, 7 mori cu abur, 6 mori ulei, 4 mori cu motor sistematic, 4 mori pentru măcinat, 2 mori, 1 moară țărănească.
Fabrici:15 fabrici ape gazoase, 4 fabrici făină, 4 fabrici ulei, 4 fabrici de cherestea, 3 fabrici lumânări, 1 fabrică olane, 1 fabrică lână, 1 fabrică frânghie, 1 fabrică tăbăcărie/talpă, 1 fabrică pină.
Societăți exploatare piatră cariere județul Tulcea: 4 societăți.
Bibliografie
Serviciul Județean Tulcea al Arhivelor Naționale, Fond Prefectura Județului Tulcea, serviciul administrativ, dosar 532/1930, f. 1-15.
Articol publicat în Anuarul Muzeului Marinei Române 2016, Tom XIX, Editura Muzeului Marinei Române, Constanța, 2016, p. 202 – 219.
Despre Ligia Dima
Licenţiată a Universităţii „Ovidius“, specializarea Istorie (2002-2007).
Doctor - Școala doctorală din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa - cu teza „Istorie Contemporană, Progresele oraşului şi portului Tulcea 1878 - 1948“.
Din august 2017 este şef Birou Laboratorul de Restaurare - Conservare a Patrimoniului Mobil şi Imobil. Se ocupă de coordonarea activităţii de restaurare - conservare, restaurator metale în formare, la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion“ Tulcea. Anterior, timp de opt ani, a fost conservator, 2001-2009, apoi, între 2009 şi 2017, conservator expert.
Este autoarea lucrării „Progresele oraşului port Tulcea între anii“ 1878-1948, Editura StuDis Iaşi, Tulcea, 2015, bazată pe teza de doctorat, dar şi a monografiei „Compania de apă Tulcea 1897-2016. Trecut, prezent şi viitor“, Editura StuDis Iaşi, Tulcea, 2016. A participat la campania arheologică finalizată cu raport ştiinţific de specialitate ce a fost publicat.
Autoarea a 17 articole în reviste şi publicaţii de specialitate, la care se adaugă alte cinci articole publicate în urma participării la sesiuni naţionale şi două articole în urma unor sesiuni din străinătate.
Citeşte şi:
Activitatea edilitară a oraşului Tulcea după anul 1940
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii