Istoria Dobrogei - Geografie - Localități Beroe

Beroe/com. Ostrov/jud. Tulcea a fost o așezare romană  dezvoltată în jurul unui castru de pe limes-ul fluviului Danubius/Dunărea.
 
 

Terminologie

 
Castrum (latină/„fortăreață”) = Tabără fortificată romană construită la graniță de-a lungul căilor de comunicație și în puncte strategice din provincii. Avea o formă pătrată, cu dimensiuni variabile și patru porți, în centru aflându-se clădirea comandantului (praetorium). Zidul de piatră era dublat în exterior cu un șanț (fossa), iar în interior cu un val de pământ (agger), cele temporare din timpul campaniilor erau construite din pământ.
 
Limes (latină) = Linie defensivă construită pe o frontieră naturală (ripa), ai cărei soldați se numeau ripenses, sau pe o frontieră artificială, ai cărei ostași se numeau limitanei. Era alcătuit dintr-un val de pământ (vallum), un șanț în fața valului, castre și castele (la distanțe de 5-10 km) și turnuri de observație (burgi, turris), toate legate printr-un drum militar (via). Zona din fața șanțului era defrișată, iar comunicațiile se făceau cu foc și fum.
 

Armată

 
Castrul a fost construit pe un promontoriu, în punctul Piatra Frecăței, aflat la 3 km sud de comuna Ostrov.
Cetatea de la Beroe era situată între cele de la Carsium/Hârșova  și Troesmis/Turcoaia .
 
Fortificația aparținea provinciei Moesia Inferior (Dobrogea și Bulgaria dintre Dunăre și Balcani), rezultată în anul 86 din divizarea provinciei Moesia de către împăratul Domitianus, ca reacție la marele atac al dacilor lui Decebal. După reformele împăratului Diocletianus (284-305), Beroe a fost apărat de o unitate de cavalerie: cuneus equitum stablesianorum.
 

Așezare

 
În marea așezare civilă de lângă cimitir, săpăturile arheologice au dus la găsirea unor vestigii din de epocă bizantină (sec. X-XI) deasupra unor urme de epocă romană (sec. II-III) și romano-bizantină (sec. IV-VII). Cea mai veche descoperire este o placă votivă din marmură dedicată lui Dionyssos, zeul vinului, și datată la mijlocul sec. II, având inscripția: „Ex voto Ulpius / Maximus posuit / (de)dit”.
 
Descoperirile arheologice dobrogene l-au determinat pe Adrian Rădulescu (1932-2000/Muzeul de istorie națională și arheologie Constanța)  să tragă concluzia în 1998 că în epoca romano-bizantină, viața urbană va decade la Beroe, ca și pe linia limes-ului în general. Ultima monedă descoperită datează din timpul domniei lui Phocas (602-610), împărat al Imperiului Roman de Răsărit/Bizantin. În teritoriul cetăți au mai fost descoperite până în 2001 mai multe așezări rurale romane, villa rust icae și necropole tumulare.

 

Religie

 
Beroe a fost reședință episcopală în sec. VI.
Săpăturile lui Aurelian Petre din 1958-1976 au dus la descoperirea a 1139 morminte de înhumație. Cercetătorul a avansat ipoteza că necropola a funcționat fără întrerupere din sec. II până în sec. XII. În 2008, Gh. Mănucu-Adameșteanu (Muzeul Municipiului București) considera că „este dificil să se pronunțe” asupra cronologiei susținută de predecesorul său, deoarece fuseseră publicate „sumar” cele doar câteva podoabe și crucea relicvar datate în sec. X-XII. De asemenea, a fost găsită o bazilică paleocreștină (sec. IV-VI). Edific iul de cult a fost din nou cercetate în 1998 de Carl von der Lohe (Munchen), dar în 2009 nu fuseseră încă publicate.
 

Arheologie

Prima localizare a fortificației a fost făcută în 1898 de către inginerul topograf Pamfil Polonic, care susținea că zidul de incintă trapezoidal era vizibil.
În 1911, Constantin Moisil (1876-1958), fondatorul școlii româneștiu de numismatică, arăta că „fundațiile cetății au forma unui octogon regulat cu având un perimetru de aproximativ 150 m”. Primele săpături în cetate au fost efectuate în 1970-1973 de Alexandru Barnea (1944-/Institutul de Arheologie „V. Pârvan” București) și Dumitru Vâlceanu. Conform rezultatelor cercetării, nepublicate, fortificația ar fi fost restaurată de împăratul bizantin Ioan Tzmikes (969-976), după ce a recucerit de la primul stat bulgar (681-1018) regiunea Dunării de Jos, unde a organizat thema/provincia Paradunavon/Paristrion.
Cercetările au fost reluate de Dorel Paraschiv (Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea) în 1998-2002, când au fost descoperite monede, fragmente ceramice și cruci relicvar din bronz decorate sau gravate de tip bizantin. Gh. Mănucu-Adameșteanu considera că sfârșitul locuirii începute în sec. XI ar fi fost cauzat de atacul „sciților” (probabil cumanii) din 1122, când au fost distruse și așezările de la Dinogeția-Garvăn și Păcuiul lui Soare.
 
Cetatea bizantină este înregistrat cu codul 160396.01 în Repertoriul Arheologic Național (ran.cimec.ro) al Ministerului Culturii.

 

Numele Beroe azi

 
Numele așezării antice a fost preluat modificat de un vechi braț al Dunării: Băroi.
 
Bibliografie cronologică
 
J. WEISS, Die Dobrudscha im Alternum. Historische landschaftskunde, Sarajevo, 1911, 48.
CONSTANTIN MOISIL, Cetatea „Biroe”, , „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice”, Editura Administrației Casei Bisericii, Tipografia J. Gobl București, IV, 1911, 45-46.
AURELIAN PETRE, Săpăturile de la Piatra Frecăței, „Materiale și Cercetări de Arheologie”, București, VIII, 1962, 565-589.
RADU VULPE & ION BARNEA, Din istoria Dobrogei. Romanii la Dunărea de Jos, Ed. Academiei RSR/Bibliotheca Historica Romaniae: Monographies 4, București, 1968, 371-373, 445 (I. B.)
DIONISIE PIPPIDI (coord.), Dicționar de istorie veche a României. Paleolitic – sec. X., Ed. științifică și enciclopedică, București, 1976, p. 90, 138-139, 173-175; 368-370, 373-374, (Beroe/ Emilia DORUȚIU-BOILĂ; castru/Cristian VLĂDESCU; limes/C. V.)
EMILIA DORUȚIU-BOILĂ, Inscripțiile din Scythia Minor. volumul 5: Capidava, Troesmis, Noviodunum, Ed. Academiei RSR, București, 1980.
RADU FLORESCU, Limesul dunărean bizantin în vremea dinastiilor isauriană şi macedoneană, „Pontica” (revistapontica.wordpress.com), Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, XIX, 1986, 171-177.
AURELIAN PETRE, La romanite en Scythie Mineure (IIe-VIIe siecles de notre ere). Recherches archeologiques, „Bulletin ASSOCIATION INTERNATIONALE d ETUDES du SUD-EST EUROPEEN”, 17-18, p. 5-171.
CRISTIAN MATEI, Consideraţii privind raportul dintre Classis Flavia Moesica şi fortificaţiile limesului roman de la Dunărea de Jos (sec. I-VI) ,,Pontica” (website), Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, XXIV, 1991, 143-158.
ADRIAN RĂDULESCU & ION BITOLEANU, Istoria Dobrogei, ed. II rev., ed. Ex Ponto, Constanța, 1998, 93, 163, 166. (cap. VII-VIII/A. R.)
MARIA BĂRBULESCU, Viața rurală în Dobrogea romană (sec. I-III p. Chr.), Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța/Bibliotheca Tomitana III, 2001, p. 96-98.
GH. MĂNUCU-ADAMEȘTEANU & AUREL STĂNICĂ & INGRID POLL, Cruci relicvar descoperite la Ostrov-Beroe, județul Tulcea, „Peuce” (http://revistapeuce.icemtl.ro), Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, s. n., VI, 2008, 305-323.
GEORGE NUȚU & DOREl PARASCHIV, Descoperiri romane în nivelurile medievale de la Beroe, Pontica” (revistapontica.wordpress.com), Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, XLII, 2009, 177-192.
GH. MĂNUCU-ADAMEȘTEANU, Contribuții la cunoașterea locuirii medio-bizantine de la Beroe-Piatra Frecăței (sec. X-XII), „Studii și cercetări de istorie veche și arheologie” (www.scivajournal.ro), Institutul de Arheologie „V. Pârvan” București, LXI, 2010, 1-2, 87-115.
 
Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 
Citeşte şi:
 

Colaborare ZIUA de Constanţa Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja

Istoria Dobrogei - Geografie - Localități Sacidava