Istoria Dobrogei - populație - popoare Cultura Boian din epoca neoliticului mijlociu

Epoca neolitică sau epoca pietrei șlefuite a fost cea de a treia și ultima epocă a pietrei, din cadrul preistoriei, fiind caracterizată de producerea hranei prin cultivarea plantelor și creșterea animalelor. A doua cultură neolitică din Dobrogea a fost cultura Boian, originară din vestul Munteniei, care a ocupat regiunea și a asimilat cultura Hamangia, ducând la apariția unei versiuni dobrogene a culturii neolitice Gumelnița din Muntenia.



1.Terminologie
 
Termenul istoric „preistorie” derivă din asocierea cuvântului latin pre/„înainte de” și a celui grecesc istoria/„cercetare scrisă a trecutului” și este denumirea dată epocii din istoria omenirii situate înainte de apariția scrisului, corespunzând societății primitive.
Termenul arheologic „neolitic” derivă din asocierea cuvintelor grecești neos/„nou” și lithos/„piatră”.
 
Termenul arheologic „chalcolitic” derivă din asocierea cuvintelor grecești khalko/„cupru” și lithos/„piatră” și este o denumire recentă a celei de a treia faze a neoliticului.
Termenul arheologic „eneolitic” derivă din asocierea cuvântului latin aeneus/„din cupru” și a celui grec lithos/„piatră” și este o altă denumire recentă a celei de a treia faze a neoliticului.
 
Termenul arheologic „cultură” reprezintă totalitatea vestigiilor materiale și spirituale de același tip descoperite într-un ansamblu de așezări de pe un anumit teritoriu.
 
Expresia „gintă matriliniară” derivă din cuvintele latin gens și mater și reprezintă comunitatea primitivă bazată pe înrudirea pe linie maternă.

 
Termenul geologic „holocen” derivă din asocierea cuvintelor grecești holos/„tot” și kainos /recent” și reprezintă a două epocă a cuaternarului, care continua și astăzi.
Termenul „boreal”=nordic provine din cuvântul grec antic Boreas/„vântul din nord”.
Termenul arheologic necropolă desemnează cimitirele din preistorie și antichitate.
Termenul arheologic „sincronism” derivă din ascoeirea cuvintelor grecești syg/„același” și hronismos/„timp” și desemnează contemporaneitatea a două culturi.
 
Termenul arheologic „slip” desemnează un amestec de argilă fină și apă cu care se acopereau vasele de ceramică neolitice înainte de a fi arse, pentru scăderea porozității lor.
Termenul arheologic „aceramic” derivă din asocierea cuvintelor grecești a/„fără” și keramikos/„de argilă”.
 

Termenul „osteologie” desemnează ramura anatomicei care se ocupă cu studiul oaselor.
Termenul arheologic „stratigrafie” derivă din asocierea cuvântului latin stratum/„strat” și a celui grecesc graphos/„scriere” și desemnează o metodă de cercetare a arheologiei prin studiul succesiv al straturilor terenului.
 
Termenul „paiantă” derivă din cuvântul turc payanda și desemnează metoda de construcție a unei case al cărei schelet de lemn este umplut sau acoperit cu diferite materiale: împletituri de nuiele, șipci tencuite cu lut, chirpici.
 
Termenul arheologic „tell” este un cuvânt de origine arabă și desemnează o movilă rezultată din acțiunea îndelungată a omului.
 
Termenul artistic „incizie” desemnează operația de zgâriere în adâncime a unei suprafețe pentru ornamentare.
Termenul artistic „excizie” desemnează operația de tăiere și scoatere a unui fragment dintr-o piesă.
 
2.Neoliticul
 
a. Cronologie și periodizare
Neoliticul este datat, cu aproximație, în anii 5.500 î. H. - 2.000 î. H., fiind foarte scurt în raport cu lunga epocă paleolitică, când a apărut omul și mai scurt decât mezoliticul.
Inițial, istoricii au periodizat neoliticul după modelul paleoliticului: timpuriu (vechi sau inferior), mijlociu (dezvoltat) și târziu (superior). Apoi, s-a constatat că numărul obiectelor de aramă descoperite în ultima fază a crescut și aceasta a fost redenumită eneolitic sau chalcolitic, iar întreg ansamblul celor 3 faze neo-eneolitic.
 
b. Caracteristici socio-economice
Spre deosebire de paleolitic și mezolitic, caracterizate prin așezări temporare, vânătoare și culesul hranei, neoliticul este caracterizat de stabilitatea populației în teritoriu prin construirea unor locuințe solide de suprafață, producerea hranei prin cultivarea primitivă a plantelor și domesticirea și creșterea animalelor, șlefuirea uneltelor de piatră, inventarea ceramicii și a războiului de țesut.
 
Aceste schimbări esențiale în viața comunităților primitive au determinat folosirea de către istorici a expresiei „revoluție neolitică”, pentru a sublinia că nu mai este vorba de o evoluție treptată, ci de un mare salt calitativ în dezvoltarea societății omenești.
Bărbații erau de talie mijlocie, iar femeile de talie mijlocie și mică. Vârsta medie era de 30 de ani la femei și 35 de ani la bărbați, descoperindu-se multe schelete de copii și puține de bătrâni.
 
Îmbrăcămintea era confecționată din țesături realizate la războiul de țesut vertical din fibre de lână și vegetale. Femeile purtau fote și fîșii late de țesătură trecute peste umeri, iar iarna un fel de rochii lungi și largi. Bărbații purtau vara un brâu de țesătură largă legat la mijloc, cu capetele atârnând în față și spate. Purtau încălțăminte în perioadele reci, când foloseau un fel de opinci sau chiar cizme.
 
Spre sfârșitul epocii, ginta matriliniară va fi înlocuită de marea familie patriarhală, ca urmare a creșterii rolului bărbatului în societate și înlocuirea descendenței pe linie maternă cu cea pe linie paternă.
 
c. Originea neoliticului din România
Inițial, istorici ca germanul Carl Schuchhardt (1859-1943), francezul Eugen Pittard (1867-1962) și românul Ioan Andrieșescu (1888-1944) au susținut teza potrivit căreia neoliticul din România ar fi fost creat de traci sau daci.
Ulterior, alți istorici, printre care Vasile Pârvan (1882-1927), au acceptat ideea că neoliticul din spațiul carpato-danubian este rezultatul asimilării de către populații venite din afară a localnicilor supuși prin lupte.
 
d. Absența neoliticului timpuriu în Dobrogea
Lipsa neoliticului timpuriu în Dobrogea a fost explicată în 1978 de Alexandra Bolomey (1932-1993/Institutul de Arheologie „V. Pârvan”) prin apariția la sfârșitul mezoliticului a fenomenului transgresiunii marine, care ar fi ridicat brusc nivelul Mării Negre cu 9 m, inundând astfel o mare parte teritoriului dintre Dunăre și mare.
 
Dar, în 2002, pe baza unor sondaje geologice recente, Valentina Voinea și Cătălin Dobrinescu au infirmat parțial această ipoteză, susținând că amplitudinea fenomenului a fost mai mică și explicând, momentan, absența neoliticului timpuriu prin conservatorismul (continuitatea) populațiilor mezolitice dintre Dunăre și Marea Neagră.
 
De asemenea, cei doi au respins existența unui neolitic timpuriu aceramic susținut doar pe baza descoperirilor osteologice din peștera „La Adam” de la Târgușor, din cauza problemelor de stratigrafie și a dificultății de a deosebi speciile domestice de cele sălbatice.
Stabilirea datării descoperirilor arheologice a devenit mai precisă în secolul XX prin aplicarea metodei carbonului radioactiv C14 în laboratoarele de fizică atomică.
 
e. Clima, flora și fauna
În neolitic continuă holocenul, caracterizat prin încălzirea climei.
Denumit și postglaciar, epocă recentă sau aluvium, holocenul a fost împărțit în cinci perioade, dintre care a treia și a patra corespund neoliticului: atlantic (5.500-2.500 î.e.n.) și subboreal (2.500-800 î.e.n.).
Ca urmare a încălzirii climei, au avut loc schimbări în floră și faună: vegetația de tundră și animalele mari s-au retras spre nord sau au dispărut, fiind înlocuite de păduri unde trăiau păsări și animale mici.
 
Conform paleontologului Marin Cârciumaru (n. 1941) de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, în România erau identificate în 1976 cinci faze de vegetație ale holocenului, dintre care a treia și a patra corespund neoliticului: faza molid cu alun și stejăriș (9.000-10.000 ani) și faza molid cu carpen (3.000-5.000 ani).

Încălzirea climei și îmbunătățirea condițiilor de trai au condus la creșterea vârstei medii de deces la 35 de ani.
 
3. Cultura Boian
a. Geneza
Cultura Boian a apărut în Muntenia a fost denumită după descoperirea arheologică făcută pe teritoriul fostului lac Boian din jud. Călărași.
 
A succedat culturii Dudești și geneza sa a fost influențată de cultura ceramicii liniare, care se întindea în Europa centrală până în Transilvania și Moldova, și de cultura Hamangia, cu care a fost sincronă.
Datarea culturii Boian s-a făcut în a doua jumătate a mileniului VI Î.H. (5.500-5.000 î. H.) și primele 2 secole ale mileniului V î. H. (5.000-4.800 î.H.).
 
În tratatul Academiei Române din 2001, academicianul M. Petrescu-Dâmbovița (1915-2013) încadra cultura Boian în eneoliticul timpuriu.
 
b. Periodizare
 
Arheologii au periodizat această cultură în 4 faze, denumite după localități din Muntenia unde s-au făcut descoperiri arheologice: Bolintineanu, Giulești, Vidra și Spanțov. Prima a fost numită și Protoboian, a treia este considerată faza clasică a culturii Boian, iar ultima este cunoscută și sub numele de faza de tranziție către cultura Gumelnița.
 
În 1972, arheologul Vladimir Dumitrescu (1902-1991) considera primele 2 faze „pur neolitice”, iar ultimele 2 ca eneolitice. Conform unui tablou realizat în 1982 de Puiu Hașotti (Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța), faza Golovița din Hamangia corespunde fazelor Bolintineanu și Giulești, faza Ceamurlia de Jos I și II din Hamangia corespunde fazei Vidra, iar faza Ceamurlia de Jos III și Mangalia corespund primelor trei sferturi din faza Spanțov
 
c. Caracteristici
Prima fază a fost caracterizată prin așezări joase, bordeie, microlite cu forme geometrice tardenoaziene/mezolitice și ceramică decorată cu benzi unghiulare, comunitățile fiind răspândite în centrul și S Munteniei.
 
Faza a doua a fost caracterizată prin același tip de așezări și locuințe, microlite mai puține și mai multe unelte de silex, ceramică decorată prin excizie și obiecte din aramă, comunitățile răspândindu-se în N Munteniei, SE Transilvaniei și S Moldovei, unde, în urma contactului cu cultura ceramicii liniare, cultura Boian a participat la geneza culturii Precucuteni.
 
Apoi, în timp ce com. fazei Giulești din S Munteniei au evoluat în faza Vidra (clasică), întâlnindu-se și la S de Dunăre până în Balcani și la Marea Neagră.
 
Așezările din fazele Vidra și Spanțov erau situate pe tell-uri, întărite cu șanțuri, și compuse din locuințe de suprafață dreptunghiulare cu pereți din pari și nuiele lipiți cu lut și podea din pământ bătătorit. Ceramica bogată era decorată prin excizie și incizie cu motive meandrospiralice și pictată cu grafit, alb sau roșu, după ardere. Există un număr mare de unelte mari din piatră perforate pentru coadă (topoare), os și corn. A început folosirea aramei la confecționarea ustensilelor fine și podoabelor, în număr mic. Puținele figurinele feminine din lut ars sau os indică o divinitate a fertilității, iar cele zoomorfe, oi sau capre, sunt rare. Puținul aur găsit a ajuns aici prin schimburi. În faza finală inhumația se făcea în poziție întinsă pe spate.
 
În faza a patra, comunitățile Boian, în contact cu cultura Vinca din V, au suferit transformări în cultura materială, fapt care explică evoluția treptată spre cultura Gumelnița.
 
În 1980, arheologul Radu Florescu (1931-2003), profesor de muzeologie la Institutul „N. Grigorescu“, aprecia că această cultură „prin traiectoria regulată a dezvoltării sale, prin amplitudinea ariei, prin omogenitate și variația formelor, constituie, împreună cu Turdaș (Balcani), cea mai importantă cultură a neoliticului mijlociu”.

Populațiile Boian aparțineau tipului antropologic mediteranean gracil (fragil). Gracilitatea lor se poate explica prin „roirea” populațiilor mediteraneene spre nord, fiind asemănătoare, de exemplu, populației culturii Ruse din Bulgaria, sau prin gracilizarea tipului antropologic paleolitic anterior. Populațiile Boian erau asemănătoare structural, dar și foarte diferențiate zonal.

Patologia omului preistoric, redusă inițial, s-a extins din cauza schimbărilor obiceiurilor alimentare și a creșterii densității populației. Printre bolile vechi se numără și osteosarcomul (tumoare malignă osoasă), cazul cel mai îndepărtat în timp fiind întâlnit în cultura Boian.

4. Relațiile culturii Boian cu cultura Hamangia din Dobrogea
 
În baza săpăturilor de la Cernavoda, Dumitru Berciu (1907-1998), specialist al culturii Hamangia, era de părere că cele două culturi au intrat în contact încă din faza I a culturii Boian.
 
În 1960-1961, Doina Galbenu (1932-1999) a avansat ipoteza unei locuiri Boian-Giulești în tell-ul de la Hârșova, situat în apropierea unui vad folosit în întreaga istorie.
 
Și R. Florescu considera în 1980 că triburile Boian s-au așezat pe malul drept al Dunării încă din faza II. În faza a III a, cultura Boian se extinde în Dobrogea și NE Bulgariei, pentru ca în ultima fază să ocupe toată regiunea dintre Dunăre și Marea Neagră, asimilând treptat cultura Hamangia.
 
În schimb, în 1997, P. Hașotti contrazicea teza susținută de D. Galbenu și R. Florescu El admitea o locuire Boian în Dobrogea doar în faza III, pe segmentul Hârșova-Cernavoda, unde se aflau singurele descoperiri pe care le considera „sigure” pentru această fază. Apoi, în ultima fază s-a produs „o „dinamizare” a culturii Boian, a cărei consecință expansiunea în Dobrogea până la litoral. În această perioadă, populațiile celor două culturi au conviețuit până la încetarea evoluției culturii Hamangia prin aculturație cu puțin timp înaintea de cea a culturii Boian, pentru a apărea o versiune dobrogeană a culturii neolitice Gumelnița.
 
În 1974, Eugen Comșa (1923-2008), specialist al culturii Boian, aprecia că trecerea Dunării de către comunitățile Boian s-a făcut în faza IV, care au asimilat parțial comunitățile Hamangia. Acestea au transmis o parte din cultura lor, confirmând astfel ideea lui D. Berciu că Hamangia a contribuit la formarea aspectului dobrogean al culturii Gumelnița.
 
5. Descoperiri arheologice din cultura Boian în Dobrogea
 
În 1997, în Dobrogea erau înregistrate 9 situri arheologice în care se descoperiseră elemente ale culturii Boian: 3 la Cernavoda, Hinog, Capidava/V CT, Atmageaua Tătărască (azi Sokol, lângă Silistra, Bulgaria), peștera de la Gura Dobrogei (Peștera Liliecilor)/N CT, Sarichioi/centru TL și tell-ul de peste 11 m de la Hârșova.
 
În cartierul periferic Columbia al Cernavodei au fost descoperite în strat Hamangia fragmente ceramice ornamentate prin excizie și încrustrare tip Boian-Giulești.
 
Pe dealul Sofia de lângă Cernavoda, sub o locuință incendiată s-au găsit fragmente ceramice Hamangia III, iar deasupra fragmente din Boian-Vidra și Boian-Spanțov. Într-un punct neprecizat de la Cernavoda, E. Comșa a recuperat într-o periegheză fragmente ceramice din Boian-Vidra.
 
Pe dealul Hinog de lângă Cernavodă, E. Comșa a găsit 2 fragmente ceramice din Boian-Vidra.
 
La Capidava/V CT, au fost descoperite întâmplător 2 fragmente ceramice din Boian-Vidra, conform informației data de Ion Barnea (1913-2004), specialist în arheologie creștină, lui E. Comșa.
 
La Atmageaua Tătărască fragmentele de la baza stratului arheologic sunt din Boian-Spanțov, după părerea lui P. Hașotti.
 
Sondajele din 2 galerii ale peșterii de la Gura Dobrogei au identificat 3 niveluri neolitice: în cel inferior s-a descoperit ceramică Hamangia III și fragmente de vase mari cu decor excizat din Boian-Spanțov, iar în cel superior ceramică Gumelnița timpurie. Observația stratigrafică o confirmă pe cea din tell-ul de la Hârșova.
În punctul La Bursuci de lângă satul Sarichioi, s-au găsit resturi de locuință în paiantă din Boian-Spanțov, morminte de inhumație, gropi menajere, oase, resturi de vetre și o necropolă.
 
În cele 7 morminte cercetate, scheletele erau chircite pe partea stângă cu mâinile sub cap. Uneltele din piatră erau reprezentate de 5 topoare (3 perforate pentru coadă), dălți, tesle din roci vulcanice dure, vârfuri de lance din silex Podoabele constau din scoici perforate, mărgele din cuarțit alb, pandantive romboidale din cuarțit și circulare din corn și rocă vulcanică. Descoperiri deosebite: un picior de idol, un picior de măsuță de cult și un cristal „de spat de Irlanda”, care prin dublă refracție produce răsturnarea imaginii. Această așezare atestă cel mai bine pătrunderea triburilor Boian-Spanțov în Dobrogea.
 
La tell-ul de la Hârșova, cel mai mare din România, săpăturile din 1985-1994 au confirmat observațiile generale ale Doinei Galbenu din 1960-1961, în special sincronismul Hamangia III / Boian-Vidra și Hamangia IV / Boian-Spanțov. Din cele 3 locuințe din cultura Boian, una era din faza Vidra și două din faza Spanțov, unde s-a găsit ceramică cu excizii larg și rare picturi cu grafit cu decor „dinți de lup” și roșu crud. Construirea unor locuințe contemporane dusese la bulversarea stratului arheologic.
 
În suprafața C (80 mp) cercetată în 1985-1994, trecerea între straturile Boian și Gumelnița timpuriu s-a făcut organic, prin evoluția conținutului vechi: locuințe (chirpici și nuiele), unelte din silex (lame, ciocane, râșnițe), os (împungătoare), corn și piatră, parțial și a ceramicii. Scăderea cantitativă a ceramicii fine Hamangia în nivelul final Boian semnifică scăderea rolului culturii Hamangia în paralel cu apropierea de cultura Gumelnița.
 
NOTĂ: Fotografiile au fost realizate de ZIUA de Constanţa cu acordul conducerii MINAC.

Bibliografie cronologică
 
EUGEN COMȘA, „Studii și cercetări de istorie veche”, Institutul de istorie și filozofie al Academiei RPR, București, 5, 1954, 34, p. 361-392.
 
DUMITRU BERCIU, Contribuții la problemele neoliticului în România în lumina noilor cercetări, Institutul de Arheologie al Academiei RPR/ Biblioteca de Arheologie vol. V, București, 1961, p. 58-72, 363-478.
 
EUGEN COMȘA, Neoliticul județului Tulcea, „Peuce” (website), Muzeul Delta Dunării, Tulcea, 1971, II, p. 11-18.
 
GHEORGHE LAZAROVICI, Difuziunea unor civilizații neolitice în regiunea Dunărea de Jos, „Pontica”, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Constanța, 4, 1971, p. 31-40. (revistapontica.wordpress.com)
 
EMIL CONDURACHI & VLADIMIR DUMITRESCU & MIRCEA D. MATEI, Harta arheologică a României, ed. Meridiane, București, 1972, p. 15-16. (Comuna primitivă/V.D.)
 
EUGEN COMȘA, Date cu privire la răspîndirea comunităților fazei de tranziție a culturii Boian la cultura Gumelnița pe teritoriul Dobrogei, „Pontica”, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Constanța, 5, 1972, p. 39-44. (revistapontica.wordpress.com)
 
EUGEN COMȘA, Silexul de tip „balcanic”, „Peuce” (website), Muzeul Delta Dunării, Tulcea, IV, 1973, p. 5-19. (revistapeuce.icemtl.ro)
 
CONSTANTIN C. GIURESCU & DINU GIURESCU, Istoria românilor., vol. I (Din cele mai vechi timpuri până la întemeierea statelor românești), Ed. Științifică, București, 1974, p. 22 (Străvechi așezări omenești - Neoliticul).
 
EUGEN COMȘA, Istoria comunităților Boian, Institutul de Arheologie/Biblioteca de Arheologie XXIII, Ed. Academiei RSR, București, 1974, p. 230-235 (Relația dintre cultura Boian și celelalte culturi: Cultura Boian - Cultura Hamangia)
VLADIMIR DUMITRESCU, Arta preistorică în România, ed. Meridiane, București, 1974, p. 44-33.
 
DIONISIE M. PIPPIDI, Dicționar de istorie veche a României. Paleolitic - sec. X, Ed. științifică și enciclopedică., București, 1976, p. 96-97, 209-210, 424-429. (Boian/Eugen Comșa).
 
MIRCEA PETRESCU-DÎMBOVIȚA., Scurtă istorie a Daciei preromane, ed. Junimea, Iași, 1978, p. 54-55.
 
RADU FLORESCU & ION MICLEA, Strămoșii românilor. Vestigii milenare de cultură și artă, vol. I (Preistoria Daciei), ed. Meridiane, 1980, p. 66-68 (Comentarii/R.F.)
 
EUGEN COMȘA, Probleme privind practicarea vînătorii în cursul epocii neolitice pe teritoriul Dobrogei, „Pontica”, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Constanța, 14, 1981, p. 9-21. (revistapontica.wordpress.com)
 
PUIU HAȘOTTI, Aspecte privind începutul epocii neolitice în Dobrogea, „Pontica”, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Constanța, 15, 1982, p. 33-46. (revistapontica.wordpress.com)
 
EUGEN COMȘA, Creșterea animalelor domestice în cursul epocii neolitice pe teritoriul Dobrogei, „Pontica”, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Constanța, 16, 1983, p. 17-27. (revistapontica.wordpress.com)
 
EUGEN COMȘA, Rolul Dunării inferioare în cursul epocii neolitice, „Pontica”, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Constanța, 24, 1991, p. 23-28. (revistapontica.wordpress.com)
 
ELENA LAZURCĂ, Trestenic - o nouă așezare neolitică pe teritoriul județului Tulcea, „Peuce”, Muzeul Delta Dunării, Tulcea, XI, 1995, p. 7-48. (revistapeuce.icemtl.ro)
 
PUIU HAȘOTTI, Epoca neolitică în Dobrogea, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța/Bibliotheca Tomitana I, Constanța, 1997, p. 53-70. (c. Boian)
ADRIAN RĂDULESCU & ION BITOLEANU, Istoria Dobrogei, ed. Ex Ponto, Constanța, 1998, p. 21.
EUGEN COMȘA, Tipuri de locuințe din epoca neolitică pe teritoriul Dobrogei, „Pontica”, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Constanța, 31, 1998, p. 15-24. (revistapontica.wordpress.com)
 
MIRCEA PETRESCU-DÂMBOVIȚA & ALEXANDRU VULPE (coord.)/ACADEMIA ROMÂNĂ, Istoria românilor, vol. I (Moștenirea timpurilor îndepărtate), Ed. Enciclopedică, București. 2001, p. 150-151. (Preistoria - Eneoliticul timpuriu/M.P.D.)
 
VLADIMIR SLAVCHEV, Monuments of the final phase of cultures Hamangia and Sava on the territory of Bulgaria, „Pontica”, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Constanța, 37-38, 2004-2005, p. 9-20, 4 fig. (revistapontica.wordpress.com)
 
CORNELIA CĂRPUȘ & LEONID CĂRPUȘ, Așezarea neolitică de la Cheia - studiu ceramologic, „Pontica”, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Constanța, 39, 2006, p. 35-63, 17 tab. (revistapontica.wordpress.com)
 
DAN BERINDEI, Istoria românilor din paleolitic până în 2008. Cronologie, ed. Cartex, București, 2011, p. 11.
 
VALENTINA VOINEA & BARTLOMIEJ SZMONIEWSKI, Coabitare și simbioză culturală. în eneoliticul din Dobrogea. Studiu de caz: Cheile Dobrogei, „Pontica”, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Constanța, 45, 2012, p. 9-25, 5 pl. (revistapontica.wordpress.com)

CONSTANTIN NICOLAE/Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța, Monumentele Hârșovei. Ghid album, Primăria orașului Hârșova, 2015, pp. 16-25.

MINISTERE DE LA CULTURE (Paris) - Viața pe malul Dunării acum 6500 de ani – Spațiul și timpul – De la neolitic la calcolitic în Dobrogea – Cultura Boian.

Despre Marius Teja 

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.

Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de Constanţa
Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja

Istoria Dobrogei - oameni, popoare Cultura Hamangia din epoca neoliticului mijlociu (galerie foto)