Legendele Dobrogei antice (III) - Aventurile Argonauţilor în Pont şi pe Istru şi relatările autorilor antici (galerie foto)

Mitul Lânii de Aur şi, implicit, călătoria eroilor de pe corabia Argo i-a fascinat întotdeauna pe marii scriitori ai antichităţii. Aceştia au încercat să reconstituie traseele parcurse de Iason şi ai săi, atât la dus, cât şi la întoarcerea în Grecia. De-a lungul secolelor, geografii, istoricii şi poeţii greci şi romani au scris despre Pontul Euxin, o mare misterioasă, care îi înfricoşa şi îi atrăgea în egală măsură.
 

 
Relatările lor, chiar dacă uneori conţin şi erori (explicabile pentru acele timpuri), sunt de natură să îmbogăţească portretul Mării Negre în antichitate şi imaginea Dobrogei de atunci, Mica Sciţie.
 
De la un autor la altul, legenda Argonauţilor are diverse variante. Astfel, în unele dintre ele, prinţul Absyrtos este un copil luat de Medeea pe vasul Argo iar în alte variante, este urmăritorul grecilor (n.a. care îl prind şi ucid - o altă variantă a sacrificiului).
 
În unele scrieri, Absyrtos este ucis de Iason, convins de Medeea că această crimă este singura soluţie de a scăpa de urmăritori. La alţi autori, prinţul Absyrtos este asasinat chiar de propria lui soră!
 
Unii autori, printre care şi Ovidius (în „Tristele“), atunci când descriu uciderea lui Absyrtos, menţionează că numele Tomisului se traduce ca "bucată", în sensul bucăţilor de carne ale prinţului sacrificat. Astfel, consemnează unii autori faptul că, văzând bucăţile de carne ale lui Absyrtos plutind pe valurile Mării, tatăl îndurerat Aetes ar fi jelit strigând: "Tomi, Tomi", "Bucată, Bucată"!
 
Este mai bine să îi lăsăm pe antici să ne povestească, în felul lor, aventura argonauţilor în Marea Neagră şi pe Dunăre (Istru - în antichitate). Iată de exemplu ce este menţionat în compendiul de legende şi istorii "Biblioteca lui Apolodoros", manuscris datat în sec.II î.Hr. şi atribuit istoricului Apolodoros din Atena: "Aflând cele ce cutezase Medeea, Aietes a pornit cu corabia în urmărirea ei. Văzându-l că se apropie, Medeea şi-a ucis fratele, l-a tăiat în bucăţi şi l-a aruncat în adâncuri. Adunând mădularele copilului, Aietes a numit locul de acolo Tomi".
 
Se pare că Apolodoros din Atena a folosit drept sursă atât "Argonauticele" lui Apollonios din Rhodos, cât şi alţi autori, de la care a adăugat diverse detalii şi informaţii.

 
Informaţii extrem de interesante găsim în opera romanului Valerius Flaccus, care în sec.I d.Hr. a creat şi el o operă numită tot "Argonauticele". Flaccus este printre puţinii care scriu şi despre traseul argonauţilor la dus, atunci când eroii greci căutau legendara Colchida şi când intrau pentru prima oară în Pontul Euxin. Autorul antic vorbeşte, de asemenea, despre măreţia Mării Negre: "Atunci, valurile acestea, pe care nu se putea călători de veacuri, au rămas înmărmurite în faţa corăbiei argonauţilor, ivită pe neaşteptate. În faţa acesteia se deschidea tot pământul Pontului, regii şi triburile îndepărtate. Nicăieri în altă parte, ţărmurile nu s-au retras în faţa unor întinderi mai mari de ape... Nici Marea Tireniană, împreună cu Marea Egee, nu freamătă atâtea ape. Nici Mediterana cu cele două Sirte nu au atâtea valuri... căci, pe deasupra, mai varsă şi pământul fluvii imense. E nevoie să mai amintesc de gurile Istrului cu 7 braţe, de apele pe care le aduc Tanais, Tyras cel Galben, Hypanis şi Novas? Pontul, cu ajutorul acestui şir de fluvii a frânt puterea sărată a apelor amare..."
 
Acelaşi Flaccus scrie şi despre drumul de întoarcere a argonauţilor, după ce au furat Lâna de Aur din Colchida. Potrivit lui, dar şi altor autori, Iason şi grecii nu se mai întorc acasă prin Bosphor şi Dardanele (Helespont), ci pe un alt drum, unul inedit. El menţionează că Argo a traversat Marea Neagră de la est la vest, ei ajungând pe ţărmurile Dobrogei antice, mai bine zis chiar în Deltă, la Gurile Dunării: "Nu departe de aici se aruncă în mare, printr-o ieşire imensă, Istrul scitic... Să ne îndreptăm acum spre Gurile şi apele sale, care vin în faţa noastră, pe ţărmul stâng al Pontului... Există o insulă Peuce (n.a. insulă antică identificată ipotetic ca un uriaş grind între braţele Sf. Gheorghe şi Sulina), numită aşa după numele unei nimfe sarmatice. Acolo, Istrul cel încruntat şi cu ambele ţărmuri primejdioase coboară spre mare printre locuitori sălbatici... Iar argonauţii se întind apoi pe paturi de iarbă, în peştera în care odinioară, Istrul o îmbrăţişase pe Peuce".
 
Flaccus spune astfel că argonauţii poposesc la Gurile Dunării, pe Insula Peuce, dar aici nu au prea multă vreme de odihnă: "Flota barbarilor (a urmăritorilor din Colchida) nu mai este departe şi ea urmăreşte corabia uşoară a lui Pallas (argonauţii erau protejaţi de zeiţa Pallas Atena), până ce zăresc Gurile Dunării". În această operă a lui Flaccus, prinţul Absyrtos apare în calitate de conducător al urmăritorilor şi nu ostatic, ca la mai sus amintitul Apollodoros din Atena: "Apoi, el (n.a. Absyrtos) este împins împreună cu tovarăşii săi pe ţărmul stâng, spre malul îndepărtat din faţa insulei Peuce. Căci insula e încinsă din două părţi de apele sinuoase ale Dunării..."
 
Pe traseul corăbiei Argo apare în unele surse şi zona antică pe care, ulterior, grecii din Milet aveau să construiască cetatea Histria, în sec. VII î.H. Referindu-se la istoria coloniei elene, şi nu neapărat la povestea Lânii de Aur, istoricul roman Trogus Pompeius scria ceva uimitor în sec. I î.Hr.: "Se spune că istrienii se trag din colhii (cei din Colchida) trimişi de regele Aetes să urmărească pe argonauţii care-i răpiseră fiica (n.a. la acest autor, Medeea e răpită de greci!)“.
 

Trogus Pompeius ne oferă un traseu de întoarcere în Grecia absolut halucinant: "Colhii au intrat din Marea Pont pe cursul Istrului şi mergând pe urmele argonauţilor, s-au dus departe pe albia râului Sava. De acolo au transportat corăbiile pe umeri, peste culmile munţilor, până la ţărmul Mării Adriatice, după ce aflaseră că la fel făcuseră mai înainte şi argonauţii, din pricina mărimii corăbiei lor."
 
(Va urma)
 
Bibliografie
 
FONTES I - "Izvoare privind istoria României, vol.I - De la Hesiod la Itinerariul lui Antoninus", Edit. Academiei RSR, Bucureşti 1964
Enciclopedia Arheologică vol. I, II şi III (A-C 1994, D-L 1996, M-Q 2000), coordonator Constantin Preda Edit. Enciclopedică, Bucureşti
Remus Mihai Feraru - "Cultura în cetăţile greceşti de pe ţărmul vestic al M.Negre", Edit. Universităţii de Vest, Timişoara, 2006
Victor Kernbach - Dicţionar de mitologie generală, Edit. Albatros, Bucureşti, 1995

Surse foto: ZIUA de Constanța; FONTES I - „Izvoare privind Istoria României“ (fragmente din opere ale lui Apollodoros din Atena și Trogus Pompeius)
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucureşti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    
 
Citeşte şi:

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Legendele Dobrogei antice (II) - Mitul fondator al Cetăţii Tomis (galerie foto)