Mocanii care au devenit mari proprietari, crescători de animale, comercianţi, „industriaşi“, dezvoltând Dobrogea

Dobrogea este o „Dacie în miniatură”, sau, cum spune Giurescu, este teritoriul etnogenezei româneşti, deoarece aici s-au întâlnit şi au trăit români din Basarabia, Bucovina, Banat, Peninsula Balcanică, Muntenia, Moldova, Transilvania. Cei mai cunoscuţi şi mai dinamici dintre aceştia sunt mocanii.
 
Documentele îi atestă târziu, la începutul secolului XIX. Istoria orală îi păstrează ca venind în secolul XVIII. Aceştia provin din toate părţile Ardealului, dar mai ales din zona Braşov-Făgăraş-Sibiu-Orăştie. Sunt cunoscuţi în Dobrogea sub numele generic de mocani, deşi doar cei din Ţara Bârsei şi din Sibiu sunt mocani cu adevărat.
 
Cifrele care-i privesc sunt, în general, nesigure. Totuşi, se vorbeşte de mii de mocani. În 1856, în Dobrogea se stabiliseră 3.000. În raportul Prefecturii Constanţa către Ministerul de Interne din 17 decembrie 1879 se solicita aprobarea vânzării unor locuri de casă crescătorilor de vite şi agricultorilor transilvăneni care doreau să se stabilească în Constanţa.
 
În 1881, prefectul Remus Opreanu îi scria ministrului Domeniilor: „Sate întregi au format numai cu românii din Transilvania”. În 1881 - când în Dobrogea se aflau mocani din Ardeal cu un milion de oi şi 300.000 de porci -, Reşid Paşa le-a cerut să aleagă între a pleca în zona de origine sau a deveni supuşi turci. Ca urmare a acestei impuneri - dar şi pe fondul realităţilor din Imperiu -, mocanii ţuţuieni şi cei din jurul Făgăraşului se stabilesc în Dobrogea, mai ales în plasele Hârşova, Medgidia şi Constanţa, unde înfiinţează sate, se implică în viaţa comunităţii, cumpără pământuri, se ocupă cu agricultura, creşterea animalelor şi comerţul.
 
Cea mai mare parte a mocanilor s-au stabilit în Dobrogea după punerea în vigoare a legii privind administrarea Dobrogei din 1882. În 1905, în Dobrogea trăiau aproximativ 25.000 de transilvăneni. Procesul continuă şi, într-un fel, chiar şi după desţelenirea Bărăganului, unii dintre mocani stabilindu-se aici ca agricultori.
 
În traistele lor, românii transilvăneni aduc cărţi bisericeşti, iar în inimi, sentimentul de români, reuşind să deştepte patriotismul în oamenii Dobrogei. În acest sens, îi găsim şi ca dascăli şi preoţi, sprijinind ridicarea învăţământului dobrogean şi naţionalismul.
 
Oameni serioşi, dintr-o bucată, s-au integrat şi apoi s-au impus destul de uşor în societatea dobrogeană atât de amestecată etnic. Mai mult, rolul lor în dezvoltarea economică, socială, culturală şi naţionalistă a Dobrogei este de netăgăduit.
 

I. Mocani - mari moşieri în judeţul Constanţa     

 
Înainte de 1878, Filip Logofătu era privit ca „patron” al mocanilor din Dobrogea. Alţi lideri mocani ai românilor din Dobrogea înainte de 1878, implicaţi în mişcarea naţională: Constantin Boambă - în Tulcea, ce puţin din 1866; Bucur (Ion Cojocaru) - mocan săcelean, care a luptat alături de Iancu la 1848; Iacob Saşa Craiul - mocan, mare proprietar, face danii bisericii din Ostrov, la 1864; Găetan - luptase, la 1848, alături de Iancu; Manea Giuglea - efor al şcolilor româneşti din Tulcea, la 1853; Nicolae Hagi Ghiţă Poenaru - mare donator la Mănăstirea Cocoşu, la 1853; Hîră Dumitru - fruntaş al mocanilor din Dobrogea, trimis, în această calitate, la Constantinopol, cel puţin în 1850; Petre Iosifesacu Droc - membru al Societăţii de Cultură din Silistra, la 1870; Radu Jălea - la 1850, unul dintre fruntaşii mocanilor; Radu Norcianu - lider al mocanilor din Dobrogea, membru al delegaţiei trimise de Marea Adunare Naţională de la Blaj, în timpul revoluţiei de la 1848-1849; Nica - fruntaş ardelean al românilor din Cochirleni; în 1877-1878, ridică şi întreţine o şcoală românească; Nedelcu Nicolae (zis Gâscă) - epitrop al bisericilor din Beştepe şi Mahmudia, şef al comunităţilor româneşti din aceste localităţi, după 1835. După 1864, epitrop al Bisericii „Sf. Nicolae” din Tulcea, Vasile Nedelcu (Gâscă) venise după 1830 de la Beştepe la Mahmudia; Oprea - mocan săcelean, fruntaş la Caramurat, până la 1877; C. Panţâu - mocan ce a luptat alături de Iancu, la 1848; Popeea - a luptat alături de Iancu, la 1848; Rancea Raşid - mocan bogat, trecut la islamism pentru o iubire; Secăreanu - mocan săcelean, a luptat alături de Iancu, la 1848; Sima Ştefan - mocan, întemeietor al bisericii din Calica; Ursuleţ - mocan ce donează şi transportă până la Calica un clopot pentru biserică; Alexe Verzea - face parte din delegaţiile trimise de Adunarea Naţională de la Blaj, în 1848.

 
Dintre marii proprietari de pământ şi crescători de animale transilvăneni implicaţi masiv în viaţa economică dobrogeană, după revenirea Dobrogei la Ţară, ne oprim doar asupra câtorva familii de mari moşieri mocani din judeţul Constanţa. Situaţia specială a românilor din Transilvania, de supuşi, toleraţi, fără drepturi, se aseamănă cu cea a românilor din Peninsula Balcanică şi explică, într-un fel, organizarea socială pe familii, pe neamuri. Mocanii au adus şi în Dobrogea mentalitatea conform căreia trebuie să reziste prin „familie”. Au apărut, astfel, câteva importante „dinastii” de români ardeleni, care, prin munca lor eficientă, s-au impus atât în viaţa politică, administrativă a Dobrogei, cât şi în cea economică. Mulţi dintre membrii acestor familii au devenit fruntaşi politici, administrativi ai judeţelor Tulcea şi Constanţa. Ne vom referi însă doar la aspectele economice ale acestor „dinastii”, care au contribuit masiv la ridicarea economică a Dobrogei abia revenite la Ţară.
 
1. Familia Oancea. În 1850, Ion Ionescu de la Brad îi amintea, între cei mai de vază mocani cu care s-a întâlnit în Dobrogea, şi pe feciorii lui Oancea, în cazaua Tulcea. În 1856, este pomenit, la Hârşova, Constandin Oancea, care, în 1861, avea aici o târlă. El se va stabili definitiv în Dobrogea, în 1857, la îndemnul ardeleanului Nicolae Ţârcă, locţiitorul viceconsulului Austriei la Hârşova.
 
Luca şi Costache Oancea se stabilesc în Dobrogea în 1877. Luca Oancea avea, la Hârşova, 2620 ha. În 1908, Luca şi Costache Oancea deţineau, fiecare, câte 1.374 ha la Mamut Cuius. Peste opt ani, Luca Oancea, stăpânea 5.175 ha în comuna Peştera, unde avea şi un conac. În acelaşi an, fraţii Oancea erau proprietarii a 220 ha în comună şi a 220 ha în comuna Carol I. C. Oancea este înregistrat cu o moşie de 350 ha la Cartalu, din care, în urma reformei agrare, au fost expropriate 392,57 ha. În 1924, acesta era mare proprietar în comuna Ciobanu, comerciant de cereale, de „coloniale, zarzavat şi fructe” în comuna Medgidia, Dumitru Oancea şi Costache Oancea aveau atelier şi firme de încălţăminte, iar Aurel E. Oancea, firme de „brânzărie, cereale, lemne de foc şi coloniale”.
 
În 1940, Luca Oancea de la Hârşova, unul dintre cei mai mari negustori ai oraşului, avea o moară mare de aburi şi peste 2.500 ha, iar la Peştera, 1.374 ha. Fratele său, Costache Oancea, avea proprietăţi la Peştera, Vulturul, Ciobanu. Negustorul Nicolae Oancea din Hârşova era stăpânul a aproape 1.000 ha la Sarai şi Stejarul. La Dulgheru, în 1916, era singurul moşier, având 250 ha. O altă moşie, de 161 ha, o deţinea la Carapelit. În Sarai, era proprietarul unei moşii de 223 ha. În 1916, acesta deţinea în comuna amintită o moară de 35 cai putere.
 

N. Oancea este înregistrat, în 1924, la Cartal şi la Dorobanţu ca mare proprietar. Îl găsim şi ca membru al Consiliului de Administraţie al Sindicatului Agricol Constanţa, care-l avea ca director pe I. Oancea. Maria şi moştenitorii lui Luca Oancea erau mari proprietari în comuna Carol I, N. Oancea la Carapelit - comuna Dulgheru -, Maria L. Oancea, C. Oancea şi moştenitorii lui L. Oancea - la Hârşova, C. Oancea, Maria C. Oancea şi moştenitorii lui D. Oancea - la Peştera; L. Oancea - la Balgiu, comuna Sarai.
 
2. Familia Moţoi. Fraţii Voicu şi Ion Moţoi sunt întemeietori ai satului Ţepeş Vodă. Aveau, aici, în 1912, peste 2.500 ha şi peste 5.000 oi şi 400 de vite, cai etc.
 
Voicu Moţoi s-a născut în 1844, în Cernăut (Transilvania). Împreună cu fratele său Ion - născut în 1848, în aceeaşi localitate şi decedat, în Constanţa, la 1916 -, se stabileşte, în 1878, în comuna Taşbunar (Siliştea), unde cei doi veniseră cu 5.700 de oi şi 260 de vite mari. În 1885-1886, Voicu era înregistrat ca proprietar a 5.183 de vite mari şi 115 vite mici, iar fratele său, Ion, avea 3.330 de vite mari şi 92 de vite mici.
 
În 1908, moşia lui Voicu din Taşbunar avea 1.386 ha, iar, în 1912, 1.800 ha, 3.500 de oi şi 350 de vite. Peste patru ani, era proprietar în comunele Saragea şi Chiorcişmea. În 1922, este înregistrat, în această ultimă localitate, doar cu 150 de ha. În acelaşi an, apare şi un moştenitor al lui Voicu Moţoi, cu o suprafaţă de 930 ha în aceeaşi localitate.
 
Fratele său, Ion, deţinea, în 1912, 700 ha teren arabil. Conform amintirilor sale, în 1915 stăpânea, împreună cu fratele său, cca 5.000 ha. În 1916, îl găsim ca proprietar a 410 ha, pe care le cultiva singur, în comuna Chiorcişmea.
 
În 1916, Niţă Moţoi era proprietar a 150 ha în comuna Caramurat, iar la Saragea avea 150 ha. Peste şase ani, cele 400 de ha ale lui Voicu Moţoi au fost expropriate şi arendate locuitorilor.
 
În Chiorcişmea, Aurel Moţoi era înregistrat, în 1916, cu 200 de ha, pe care le deţinea şi în 1922. Aurel Moţoi, Valeria Moţoi, Voicu Moţoi sunt mari proprietari la Chiorcişmea, în anul 1924. În acelaşi an, îl găsim pe Voicu Moţoi ca proprietar la Băltăgeşti.
 
În 1929, fraţii Moţoi deţineau, la Chiorcişmea, câte 50 ha, iar fraţii Moţoi din Ţepeş Vodă au avut peste 2.500 ha teren arabil şi păşune, 5.000 de oi, 400 de vite, cai etc. În comuna Chiorcişmea, Valentin Moţoi era proprietarul a 200 ha. Un alt Moţoi, Vlad, ţinea în arendă moşia lui Mihail Kogălniceanu de la Sărate.
 
3. Familia Tomoşoiu. Ion V. Tomoşoiu, născut în Transilvania şi stabilit, în 1870, în comuna Satischioi (Crucea), deţinea, împreună cu fiul său, 1.500 ha, peste 2.000 de oi şi zeci de vite mari. De asemenea, era proprietarul unei moşii de 247 ha la Stupina şi a alteia de 235 ha, în Crişana. Pe Ion V. Tomoşoiu îl găsim, în 1904, în lista de subscripţii ale cetăţenilor din Hârşova pentru ridicarea Catedralei Metropolitane a românilor ortodocşi la Sibiu. În 1908, era proprietarul unei moşii în satul Erchesec, plasa Hârşova. În 1911, deţinea 1.200 ha la Siriu. V. Tomoşoiu este înregistrat ca mare proprietar în plasa Mangalia, în 1908. I. Tomoşoiu deţinea, în 1916, 104 ha în Tortoman şi în aceeaşi localitate este înregistrat, în 1918, cu 1204 ha, iar la Bugeac, cu 104 ha. În 1922, la Ercheşec, Ion Tomoşoiu stăpânea o moşie de 247 ha. Ioniţă Tomoşoiu apare înregistrat, în 1916, ca fiind proprietarul a 1.270 ha în comuna Saragea.
 
La Tatlageacul Mare, în 1916, Gh. Tomoşoiu era proprietarul a 400 ha, iar peste şase ani avea două moşii, una de 121 ha şi o alta de 186 ha, iar în Capugiu, 235 ha. În 1924, I.I. Tomoşoiu era proprietar la Satişchioi, Gh. Tomoşoiu şi Gh. G. Tomoşoiu la Tatlageacu-Mare.
 
4. Familia Roşculeţ a venit tot din Săcele, în 1877. Nicolae Al. Roşculeţ, născut în Săcele, în 1878, se stabileşte în 1881 în comuna Cartal. A venit aici cu 7.000 de oi şi 300 de vite mari. Abandonează economatul de vite din cauza preţurilor mari pentru izlaz. În 1910, avea 600 ha pământ arabil şi un mare număr de oi şi vite. În 1911 îl găsim înregistrat ca proprietar şi comerciant în Siriu. În 1912 deţinea: 650 ha în satul Terichioi, 230 ha în comuna Enghez, 1.000 de oi şi 100 de vite mari. Iar peste şase ani, 139 ha în Terzechioi. În 1924, N. Roşculeţ era înregistrat cu o cârciumă la Cobadin.
 
Alex. N. Roşculeţ avea, prin 1912, pe mereaua comunelor Runcu şi Vulturul, peste 1.000 ha, iar, în 1916, la Enghezu, 200 ha. Alex A. Roşculeţ deţinea, în 1908, 385,2 ha. În 1910 era proprietar a 600 ha pământ în Siriu şi a unui mare număr de oi şi vite. În anul următor, îl găsim, ca şi pe Nicolae Roşculeţ, înregistrat ca proprietar şi comerciant. Al. N. Roşculeţ deţinea, în 1916, 200 ha în comuna Enghezu. În acelaşi an, Iuliu Roşculeţ este înregistrat cu 100 ha în comuna Carabagî, pe care le cultiva singur. În 1916, Al. Roşculeţ - apare ca moştenitor - deţinea, în comuna Cartalu, 400 de ha. În aceeaşi localitate, tot cu titlu de moştenitor, este şi Nicolae Roşculeţ, cu 800 de ha. În acelaşi an, Maria N.O. Roşculeţ era proprietară a unei moşii de 100 ha, în comuna Mustafacî. Voicu Al Roşculeţ deţinea, din 1902, o moară de 16 cai putere, în comuna Enge Mahale, ce funcţiona şi în 1916.
 
În 1924, Al. M. Roşculeţ şi moştenitorii sunt înregistraţi ca mari proprietari la Cartal, Al. N. Roşculeţ, la Enghez, Maria N. Roşculeţ şi N.O. Roşculeţ la Mustafacî.
 
5. Familia Aldea. În 1908, Gh. Aldea obţinea, de pe moşia sa de 1.865,5 ha din Gherengic, un venit anual de 30.248 de lei. În Pecineaga avea, la peste doi ani, o moşie de 1965 ha. Fiul său, Ion Gh. Aldea, era stăpânul unei moşii de 232 ha, la Cheringec. În 1916, Ion Aldea deţinea 232 ha în comuna Gherengic, iar Gh. Aldea deţinea, în acelaşi sat, 1.240 ha. În 1922, fraţii Gh. Aldea stăpâneau la Gherengic 1.508 ha.
 
 
Nistor Aldea, consilier judeţean în 1903, născut la Satu Lung, comitatul Braşov, în 1854. În 1879, se stabileşte în comuna Carol I, unde are 800 ha pământ arabil şi alte 600 ha destinate păşunării vitelor sale - oi de rasă, cai, boi, vaci etc. Cu aceleaşi suprafeţe, dar şi cu mai multe imobile în Constanţa, îl regăsim şi în 1910. La 1911, îl găsim înregistrat în Albumul Dobrogean ca proprietar şi comerciant în comuna Carol I. De asemenea, deţinea proprietăţi şi în Constanţa, fiind apreciat în mod deosebit, ca bun român. A fost ales de mai multe ori membru al Consiliului comunal. În 1915, era proprietarul a 808 ha, în comuna Carol I, iar în 1922 avea, în aceeaşi localitate, 140 ha fâneţe. D. Şandru îl remarcă, în 1940, în Constanţa, „unde este şi comerciant”, cu 808 ha pământ arabil şi 600 ha teren de păşune pentru numeroasele sale oi şi vite de rasă.
 
Fraţii V. şi N. Aldea din Pecineaga stăpâneau, împreună, 1.500 ha. În 1916, aceştia erau înregistraţi cu 720 ha în comuna Gherengic. În 1922, Tr. Gh. Aldea deţinea o proprietate de 1.508 h în comuna Gherengic. În acelaşi an, Maria Aldea avea, la Cobadin, 224 ha pârloage.
 
Pe Nicolae Aldea îl găsim, în 1924, ca membru al Biroului Oborului de cereale din Mangalia, iar pe Radu Gh. Aldea şi pe Ion Gh. Aldea, comercianţi de cereale în judeţul Constanţa, cu dreptul de alegători şi eligibili la Camera de Comerţ şi Industrie Constanţa. În acelaşi an, mari proprietari în Dorobanţi, comuna Carol I, erau moştenitorii lui Nistor Aldea. Maria P. Aldea este înregistrată ca mare moşiereasă şi la Cobadin, iar Maria D. Aldea, la Caraomer. În acelaşi an, la Haidarchioi, proprietari sunt: I. Gh. Aldea, Maria Al. Aldea, Nicolae N. Aldea, Radu Gh. Aldea şi Victor G. Aldea. Victoria Gh. Aldea era proprietară la Haidarchioi.
 
6. Petre Grigorescu , născut la Tilişca (Sibiu), absolvent al Liceului din Braşov şi al Şcolii Centrale de Agricultură de la Bucureşti, inginer silvic, îşi cumpărase, încă din 1881, peste 500 ha la Tariverde. Este primul cumpărător de pământ din judeţul Tulcea. Cultivă pământul pe sistemul de „meteingiu” (dijmă pe jumătate). Îl găsim, la 1911, proprietar în comuna Cogealac, iar în 1916, proprietar în aceeaşi localitate a peste 450 ha. În 1922, deţinea în Tariverde 400 ha şi la Dauluchioi, 248 ha.
 
7. Familia Popa - Ion D.A. Popa, născut în 1850, în Satu Lung, se stabileşte în 1882 în comuna Gargalîc (Corbu), unde s-a ocupat, până în 1884, cu comerţul de vite. În 1885, cumpără 5400 ha pământ de la stat. Un Ioan A. Popa era moşier, în 1911, la Gargalîc.
 
Gheorghe Gh. Popa, născut în 1851, la Satu Lung, trece, în 1867 în Basarabia, unde ia în primire afacerile tatălui său. În 1879, cumpără o moşie la Peletlia, devenind, astfel, mare proprietar. S-a ocupat mai ales cu creşterea oilor de rasă, reuşind să amelioreze una dintre rasele de oi, şi a obţinut medalia de aur la Expoziţia regională din Constanţa, în 1899. În 1906, făcea cultură raţională, obţinând, cu produsele sale, medalia de argint la Expoziţia agrară din Bucureşti.
 
Gh. Popa, născut în 1865, în Satu Lung, s-a stabilit în 1880 în Caceamac (Viişoara), unde, în 1908, era înregistrat ca mare proprietar. În 1911, Anuarul Dobrogean îl înregistrează între moşierii din Dobrogea, cu proprietăţi la Mamut Cuius. În 1912 avea 250 ha, 1.000 de oi, 20 de boi şi 12 cai. În 1916, îl găsim înregistrat cu 280 ha în comuna Cobadin şi cu 1.187 ha în comuna Peletlia - în 1922 apare cu 419 ha. În 1929 deţinea, la Vadu, 1.030 ha - şi-l găsim înregistrat cu aceeaşi suprafaţă şi în 1940. În 1924, era membru al Comisiei interimare a Primăriei Constanţa şi ofiţer al stării civile.
 
În 1908, S. Popa era înregistrat ca mare proprietar în plasa Mangalia, iar Irimia I. Popa, ca mare proprietar şi fost preşedinte al Consiliului General din Constanţa. Ştefan Popa se număra, în 1911, printre cei mai importanţi proprietari, cu moşie la Mamut Cuius. În 1916, acesta deţinea 280 ha la Cobadin, iar în 1922, în aceeaşi localitate, este înregistrat cu 144 ha. În 1921, Ştefan Popa cumpără materialul şi accesoriile morii din comuna Facria, pe care le transportă în noul său local de moară din satul Cobadin.
 
Nicolae Popa era, în 1911, proprietar la Caraharman. În 1916 deţinea, la Săcele, 500 ha şi 1224 ha în comuna Peletlia. În 1916, şi alţi membri ai familiei erau moşieri: Gh. Popa, la Peletlia, deţinea 1.187 ha; Ion Gh. Popa era, la Săcele, proprietarul a cca 1.000 ha; moştenitorii lui M. Popa, aveau, la Peştera, o moşie de 1.208 ha; Ioan A. Popa, deţinea, în Cargalâc, cca 400 ha; Eremia Er. Popa - la Moşneni, 2.735 ha; Dumitru Er. Popa şi Floru Er. Popa, la Moşneni, peste 600 ha. În 1922, Ion. A. Popa avea, la Gargalâcul Mare, 150 ha, iar Nicolae Gh. Popa, la Peletlia, 412 ha.
 
În 1924, Gh. G. Popa avea moşie la Caceamac, comuna Cobadin, Ştefan Popa era mare proprietar la Cobadin, Dumitru Popa la Medgidia, B. Popa şi N.G. Popa la Peletlia. Un Nicolae G. Popa este înregistrat cu cârciumă, în 1924, în comuna Cobadin şi, tot acolo, Ştefan Popa avea depozit de cereale. În 1929, Ştefan Gheorghe Popa deţinea, la Izvorul Mare, 180 ha.
 
Poate din aceeaşi familie face parte şi Nicolae Gheorghe Nica Popa - proprietar rural - născut în 1859, în comuna Satulung (Transilvania). După ce a absolvit şcoala reală la Braşov, a moştenit meseria tatălui, arendăşeria. După revenirea Dobrogei la Ţară, a venit aici, unde s-a ocupat cu agricultura şi creşterea animalelor. În 1906, era proprietar a 1.200 de hectare pe care le seamănă cu grâu, ovăz, orz, in, porumb, lucernă, folosind instrumente agricole moderne şi în mod raţional. În 1922, avea 412 ha la Peletlia. În 1916, Ion A. Popa era proprietar a 400 ha în Gargalîc, iar în 1922 îl găsim ca proprietar a 150 ha la Gargalîcul Mare.
 
8. Familia Şteflea. În 1832, între mocanii cei mai bogaţi care trec în Dobrogea în cadrul procesului transhumanţei se numără şi Dumitru Şteflea din Sălişte, care avea 2.205 oi, 66 de cai şi un asin. Lui Dimitrie Şteflea îi este aprobată stabilirea în cătunul Cogealac în noiembrie 1881. Acesta deţinea, la Peştera, 800 ha teren arabil.
 
În 1885, Nicolae Şteflea şi Ioan N. Şteflea aveau, la Ende Carachioi, câte 90 ha, iar Nicolae Şteflea era înregistrat, în altă parte, tot în acest sat, cu 1.000 ha. O statistică oficială din 1885-1886 îl înregistrează pe „Ion Şteflea bătrânul” cu 4.203 vite mici şi 141 de vite mari, iar pe N. şi A. Şteflea, cu 2.420 de vite mici şi 76 de vite mari.
 
În 1911, între proprietarii de la Biul-Biul şi comercianţii de la Enişenlia îl găsim pe Nicolae Şteflea, iar pe Alex. I. Şteflea, proprietar în comuna Mamut Cuius. Ultimul era înregistrat, în 1908, ca mare proprietar în cătunul Peştera, plasa Medgidia. În 1916, în comuna Alacap, N. Şteflea era proprietarul a 900 ha. În aceeaşi localitate, este înregistrat cu 714 ha şi D.M. Şteflea. În 1911, Al Şteflea deţinea o moară de 10 cai putere. În 1922, Dumitru Şteflea era proprietarul unei moşii de 104 ha, la Alacap.
 
Alexandru Şteflea, născut în 1861, în Sălişte, se stabilea, în 1893, în comuna Peştera. Era proprietar a 500 ha pământ şi deţinea 500 ha pământ dat în arendă. Între 1886-1912, a fost consilier comunal şi, în perioada 1899-1912, primar al comunei Peştera, calitate în care a înfiinţat şi condus Banca Populară. În 1916, Al. Şteflea apare ca proprietar a 330 ha pământ în comuna Peştera. Mai apare şi ca proprietar al unor terenuri de peste 800 ha în aceeaşi localitate.
 
În 1911, Dumitru Şteflea era înregistrat între proprietarii din Biul-Biul, iar în 1922 apare ca proprietarul a 104 ha în comuna Alacap. Lângă Medgidia avea 160 ha, la Siminoc 170 ha, şi, împreună cu Valeria Şteflea, alte 300 ha.
 
În 1924, între marii agricultori ai judeţului Constanţa îi regăsim pe: D.D. Şteflea la Endecarachioi, pe Dumitru E. Şteflea şi pe N.D. Şteflea la Turc-Mufat, pe Alex. Şteflea la Peştera. În 1940, N. Ştefelea avea, la Alacap, aproape 1.000 ha; D. Şteflea, lângă Medgidia - 160 ha şi la Siminoc - 170 ha; Valeria Şteflea - la Siminoc - peste 300 ha; Alex. Şteflea - la Peştera - 800 ha.
 
9. Tot în zona Medgidiei, mare proprietară este şi familia Golea. Ion Ionescu de la Brad îi aminteşte, între cei mai de seamă păstori transilvani pe care i-a întâlnit în Dobrogea, şi pe feciorii lui Golea. Familia Golea a descins în Dobrogea în 1877, venind din Satulung. Gh. Golea solicita, la Caratai, în 1882, un loc pentru construirea unei case. Conform unei statistici oficiale din 1885-1886, acesta avea 2.664 de vite mici şi 124 de vite mari. În 1889, acesta reuşeşte să devină stăpân la Caratai a 90 ha şi avea 735 ha şi la Agi Gabul. În 1911, era proprietar la Caratai. În 1916, Gheorghe Golea avea o moşie de 600 de ha în comuna Docuzol şi 135 ha în comuna Chiostel. În 1922, mai stăpânea, la Docuzol, 440 ha. Peste doi ani, Gheorghe Golea era înregistrat ca singurul mare proprietar din Caratai.
 
Gh. G. Golea a cumpărat, prin anul 1920, un imobil în Medgidia, compus din patru camere. În 1922, acesta deţinea o proprietate de 240 ha în comuna Docuzol. Anul următor, acesta avea, în Medgidia, 800 ha, pe care le deţinea şi în 1929, şi în 1940. Pe Gh. Golea îl găsim înregistrat, în 1924, cu un „birou de informaţiuni“ în comuna Medgidia, pe Ion Gh. Golea, comerciant de băuturi, iar pe Constantin Golea, comerciant de cereale. Gh. Golea şi Gh. G. Golea sunt înregistraţi, în acelaşi an, ca mari moşieri în comuna Docuzol. Gh. G. Golea era proprietar şi la Amzacea şi Celibichioi.
 
Constantin Golea, născut în 1875 în comuna Satu-Lung, comitatul Braşovului, a venit în Dobrogea în 1895 şi s-a stabilit în Medgidia, unde s-a ocupat cu agricultura. Acesta a fost primar al Medgidiei între 1905- 1911 şi 1914- 1917. „Prin numirea acestui tânăr inteligent în demnitatea de primar al urbei Medgidia s-a făcut cea mai nimerită achiziţiune prin faptul că prosperitatea unui oraş e în raport cu priceperea şi patriotismul primului dintre cetăţeni cari nu lipsesc primarului Medgidiei”. În această calitate, a înfiinţat un cimitir ortodox şi un altul musulman în localitate.
 
În 1903, N. Golea era consilier judeţean. Era născut la Satu Lung, comitatul Braşov, în 1849. În 1865 a venit în România, ca econom de vite, în 1872 a trecut în Basarabia, iar în 1878 s-a stabilit în Dobrogea, unde, pe lângă creşterea vitelor, s-a ocupat şi cu agricultura. Este unul dintre proprietarii fruntaşi ai judeţului Constanţa, consilier în mai multe sesiuni. „Persoană distinsă pentru caracteru-i integru, se bucură de simpatia judeţeană a conjudeţenilor săi”. În 1916, în Facria, Costică Golea deţinea 50 ha pe care le cultiva singur. În 1920, era unul dintre cei mai înstăriţi oameni ai oraşului Medgidia. Avea peste 400 ha în satul Făcria (în 1929 avea 300 ha). În 1924, Constantin Golea era preşedintele al Biroului Oborului de cereale din Medgidia şi mare proprietar la Celibichioi. Victor Gh. Golea avea, în 1922, 70 ha în comuna Docuzol.
 
10. Familia Blebea. Ion Ionescu de la Brad îi scria în 1850 lui Ion Ghica: „Aici (în Constanţa - n.n.) am dat de fiul celui mai bogat mocan din kazan, anume (Ion - n.n.) Zaharia Blebea”. Tatăl său, moş Zaharia Blebea, venise din Cernatu Braşovului la Caramurat, în 1857, la îndemnul lui Nicolae Ţârcă, locţiitor al viceconsulului Austriei la Hârşova, şi avea o avere de 5.000 de lei. Fiul său, cu acelaşi nume, pe care Ion Ionescu de la Brad îl aminteşte la 1850, s-a născut la Caramurat şi era cel mai bogat mocan din haznaua Constanţei, unde era şi comerciant, calitate în care-l întâlnim şi în perioada de după revenirea Dobrogei la Ţară. Dr. Camile Allard îl aminteşte ca furnizor al armatei franceze la Constanţa şi Palazu Mare în timpul Războiului Crimeii şi, după 1870, ca deţinător de prăvălie. La 1861, Ion Blebea avea târlă mare în cazaua Hârşova. Alte date despre descendenţii lui Zaharia Blebea: Ioniţă Blebea a fost primul primar al Caramuratului.
 
Irimia Blebea s-a născut în 1862, în Săcele, judeţul Braşov. Studiile şi le-a făcut la gimnaziul român din Braşov, unde urmează şi şcoala comercială superioară. În 1881, se stabileşte la Brăila, unde părinţii săi erau agricultori şi crescători de vite. A făcut cinci ani practică în comerţul cu cereale în Brăila. Apoi, s-a ocupat cu agricultura. Vine în Constanţa în 1899, când este numit preşedinte al Băncii de Scont, pe care o înfiinţase. În 1908 deţinea aceeaşi funcţie, iar peste un an, era şi preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie, membru în consiliul comunal, preşedinte al Clubului Comercial din Constanţa, vicepreşedinte al secţiei Constanţa a Ligii Culturale, vicepreşedinte al Clubului Liberal, vicepreşedinte al Societăţii de Litere, Arte şi Sport; vicepreşedinte al Societăţii Absolvenţilor de Şcoli Comerciale din Constanţa etc. În 1899 avea, în Hasduluc, cca 100 ha, iar în 1909 deţinea case în Constanţa, 100 ha cultură în comuna Gherengic, un alt teren de 15 ha în aceeaşi localitate, 15 ha în Tatlageac. În 1911 este înscris între proprietarii din Hasancea. În 1916 era proprietarul a 100 ha în comuna Hasiduluc.
 
Cel mai înstărit din familie era Ştefan I. Blebea. Fost primar la Caramurat şi secretar al Consiliului Judeţean Constanţa în 1880 şi 1883, era proprietar la Corbul de Sus şi la Techirghiol - unde avea 2 moşii de cca 700 ha şi un hotel. În 1911, era proprietar a peste 1.000 ha la Alibichioi şi Ghiuvenlia. În 1916, acesta deţinea în Gargalîc 360 ha, 1.000 ha în Alibechioi, 470 ha la Hasiduluc. În 1922, dăduse în arendă locuitorilor din Gargalîcul Mic 217 ha şi lui Dumitru Olaru 1.000 ha, în comuna Ghiuvenlia, iar cele 203 ha de la Hasiduluc le arendase lui Frangopol. În 1924, era proprietar la Lahman, la Alibichioi, la Mangalia şi la Techirghiol. Era, împreună cu I. Blebea, proprietarul moşiilor de la Hasancea.
 
Vespasian Blebea era, în 1911, primar al comunei Cicrâcci. Pe Iancu Blebea îl regăsim, în 1938, între cei mai buni gospodari şi mari proprietari în Valul lui Traian. Acesta deţinea 200 ha.
 
11. În 1905, Petru Vulcan îl prezintă pe Ion Tiţoiu ca primar al comunei rurale Taşpunar şi proprietar rural. Născut în 1847, în satul Cernatu, comitatul Braşov, s-a oprit la Andraşeşti unde a stat până la 1862, iar de aici a trecut în Basarabia. Din 1878, s-a stabilit în comuna dobrogeană Taşpunar. Este unul dintre fruntaşii proprietari din judeţul Constanţa. Se ocupă cu agricultura şi creşterea vitelor. La expoziţia regională din 1897 a ocupat locul I. Într-o luptă cu „bandiţii, care prădau şi jefuiau satele Dobrogei”, a fost rănit la picior. Din 1878 a fost ales consecutiv consilier comunal şi, în câteva rânduri, primar. A fost decorat cu „Coroana României” în grad de cavaler.
 
12. Ion I. Mandai, născut în 1860 în Satu Lung (Braşov), trece, în 1886, cu vitele pentru păşunat în comuna Caraharman. În 1893, se stabileşte definitiv în comuna Şiriu, unde arendează 700 ha teren arabil. În 1894, cumpără moşia respectivă. În 1898, este ales primar al comunei Şiriu, între 1907-1908 este membru al Consiliului Judeţean şi, apoi, membru al PNL. În 1908 avea o moşie de 494,5 ha, la Siriu. Între proprietarii din această localitate, în 1911, este amintit şi I. Mandai. În 1916, era proprietarul a 500 ha în comuna Serai.
 

II. Mocani - crescători de vite, comercianţi, „industriaşi”

 
În 1850, Ion Ionescu de la Brad a întâlnit în Dobrogea mocani care aveau „mari bogăţii în numeroasele lor herghelii, turme de oi şi tamaslâcuri”. Îi aminteşte pe Radu Jălea, care avea, în jurul Seimenilor, o herghelie de 200-300 de cai, „din soiul ce l-a apucat dela Pruncu din Moldova”. Era un „mocan din cei mai umblaţi, bătrân respectabil, cu copii ca nişte brazi şi cu o casă ca a lui Avram; a fost slugă şi a ajuns acum stăpân a peste 5.000 de oi, 300 cai etc.”. Herghelia fraţilor Moţoi era o pepinieră de unde satele dobrogene cumpărau cai pentru montă şi pentru armată. Între marii crescători de animale, şi Dumitru şi Niculae Şteflea.
 
Excelenţi oameni de afaceri, românii ardeleni coordonează aproape întregul comerţ rural şi o parte bună din cel urban. Având un pronunţat spirit negustoresc, buni întreprinzători, aveau în multe dintre comunele şi oraşele dobrogene nu doar simple prăvălii, ci adevărate case de desfacere, fiind lideri pe piaţa comerţului cu cereale. Această realitate se vede şi în faptul că românii ardeleni se impun şi la nivelul conducerii comerţului în Dobrogea. De exemplu, în 1893, din cei opt membri ai Camerei de Comerţ ai judeţului Constanţa, cinci erau veniţi din Transilvania.
 
Pe negustorii transilvani Ion Ionescu de la Brad îi înregistra cu o bogată activitate în Dobrogea la 1850. Îi aminteşte, printre alţii, pe Enachi Bomba, pe Dumitru Gheorghe Ciurdu - făcea comerţ dinainte de 1877 la Silistra, fiind atestat documentar din 1851 - şi pe Radu Jălea. Târgul de la Medgidia era renumit în acest sens. Acesta era sprijinit de administraţie şi de mari moşieri, între care şi ardelenii Aurel Oancea şi Costică Golea.
 
După revenirea Dobrogei la Ţară, numărul românilor ardeleni stabiliţi în acest colţ de Românie a crescut considerabil. În 1911, Gh. Şteflea era comerciant în Enişelia, Nicolae Popa şi C Şteflea la Murfatlar, I. Al Şteflea la Mamut Cuius, Gh. G. şi N. Moşoiu la Sarai, Voicu Roşculaţ la Edichioi, Vasile A. Popa la Cicrîci, I. Popa şi N. Bundă la Caramurat.
 
În 1929, Ioan Georgescu îi enumeră pe cei mai importanţi comercianţi ardeleni din Dobrogea: Gh. Mănucu din Casil Murat; I.D. Dragomir din Galeş - cârciumar în Biul-Biul, D. Lupea - din Galeş, băcan în Alacap, N. Stioca - din Sălişte, avea prăvălie în Musurat, Duţu R. Pascu - Izvoru Mare, Ion. G. Bundă, Nicolae Bundă - la 1911, comerciant al Constanţei, N. Nistor şi măcelarul Sava Pamfil - Palaz-Anadalchioi, I.S. Pană - Ţepeş Vodă -, hotelierii S. Sorescu - Medgidia - şi Nic. Vidrighin - avea hotel cu 327 de camere la Techirghiol, cafegiii Constantin Brătianu - din Săliştea Sibiului, la Cavaclar - şi Nic. Mareş - în Eiogea. Luca Oancea era unul dintre cei mai mari comercianţi din Hârşova. I. Golea era proprietar al Sucursalei Medgidia a Podgoriei Buzău.
 
În 1940, D. Şandru aminteşte firmele românilor ardeleni care s-au impus în Constanţa: Bârsan, Văleanu, Macrea, Dragomir, Ion V. Luban, Petru Stoiţă, Oct. Iorgu, Nic. I. Popa, Gh. I. Marcu, Nic. D. Ardeleanu, Dumitru Beloiu, Ştefan Căciulă, Niţă Popa, Niţă Filip, Ion Şt. Şerban, Ion I. Ionescu, Ion Morărescu (librărie), Vasile R. Moroianu (fierărie), I. Oprean, Ion N. Sasu, Gh. Tatu, Tudor Tatu (fabrică de gheaţă), Gh. Popa (depozit de cherestea), Şt. Duşa, Ion Stoica, Babuş - ultimii doi, hotelieri, Bucur Adam (depozit de cereale, unul şi la Negru Vodă) etc.
 
Viaţa comercială a Hârşovei era dominată tot de români ardeleni: fraţii Oancea (importante depozite de cereale), I. Blebea, Alex. Verzea, I. Răsoi, Alex. N. Ionescu, Ion Şandru, D. şi I. Puşchilă etc. Aproape în întregime pe mâna românilor ardeleni este şi comerţul din Medgidia. Aici aveau prăvălii şi depozite: Ion Bârsan, Nic. Bratu, Stan Roşca, Ion I. Bârsan, Drăgan Şeitan, Oprea Voicu, Nic. Ghibu, Victor Nistor, Nic. Şteflea (hotelier şi proprietar al unei fabrici de apă gazoasă şi în 1911, când este înregistrat şi cu o carieră de piatră), I. Popa, Stan Sorescu (înainte de Primul Război Mondial era unul dintre cei mai importanţi comercianţi dobrogeni) etc.
 
De altfel, aceştia se implică şi în domeniul industrial. În acest sens, la 1909 activau în Dobrogea: cizmarul Ştefan Ungureanu - Enişenlia, tâmplarii Const. Viorel şi Muşa Pamfil - Constanţa, croitorii Niţă Voiculescu - Medgidia şi Filip I. Conduleţ - Constanţa, cojocarul Marcu Fusaru - Medgidia, brutarul I.D. Dăularu - Izvoru Mare, vopsitorul Popa Gheorghe - Cernavodă, fierarul Miloş Bobescu - Musuratul Mangaliei, căruţaşii Nic. Tănase Burghişan şi Nic. Staicu - Anadalchioi. Românii ardeleni s-au specializat şi în meserii noi, cerute de dezvoltarea economică a Dobrogei: mecanicul CFR Dumitru Cârpovăţi - din Sălişte, la Constanţa, electricienii Ion I. Dan - din Zărneşti, la Constanţa şi D. Ilianţ - din Petroşani, la Cernavodă.
 
În 1940, în rândul industriaşilor dobrogeni, dintre românii ardeleni se remarcă fraţii Oancea din Hârşova, Nic. Dragoş din Basarabi, Petrache şi Petre P.Ionescu din Topalu, Gh. Stănilă din Medgidia, Gh. N. Vlad din Târguşor, Gh. Verzeanu din Cogealac etc. Mare parte a industriei morăritului este deţinută de românii ardeleni. Luca Oancea avea o moară cu aburi, iar fratele său, Costache, era proprietarul a două mori la Cuius Mamut.
 
Aportul transilvănenilor este apreciabil şi în ceea ce priveşte instituţiile comerciale şi bancare din Dobrogea. La iniţiativa şi sub conducerea fraţilor Oancea, în 1893, s-a înfiinţat Aurora. Societate de economie a comercianţilor şi industriaşilor români. În 1899, se înfiinţează Banca de Scont din Constanţa, cunoscută şi sub numele de Banca Mocanilor, care a început cu un capital de 400.000 de lei şi care, din 1921, se va numi Banca Creditul Dobrogei. Aceasta este opera lui Irimia I. Blebea, care „aici a putut întrebuinţa cu mult succes cunoştinţele sale teoretice şi practice cu o voinţă de fer şi muncă fără preget, dând probe de mult tact şi cinste, a înaintat repede şi la 18 Septembrie 1905 a fost numit director al acestei instituţii financiare”.
 
La iniţiativa bănăţeanului Emil Mihail Brancovici, în 1903, s-au pus bazele Asociaţiei comercianţilor de cereale din Constanţa. Originar din Banat. Transilvănenii sunt şi la baza înfiinţării cooperativelor şi băncilor săteşti. La Caramurat, în 1907, a luat fiinţă Banca Populară „Mircea cel Bătrân”, având 170 de membri şi un capital de 114.415 lei. Primul preşedinte a fost Ştefan Blebea. Consiliul de administraţie era format din: Traian Bellu, Costache Şeitan, Preot Aiteanu, Octavian Moroianu, Radu Tocitu, Andrei Mocanu, Cadâr Bektimir şi Matei Rujanski. În 1935, din Consiliul de administraţie făceau parte: părintele D. Vâlcu, Gheorghe Teşeleanu, Ion D. Creţu, Dumitru Bundă, Gheorghe Munteanu, Vasile Popa, Gh. Puşcaşu, Niţă Blebea.
 
*
Aceştia sunt doar câţiva dintre românii ardeleni stabiliţi în Dobrogea. Urmărind statisticile, observăm că prezenţa lor în Dobrogea nu este doar una fizică. Rolul lor în dezvoltarea economică - doar la aceasta ne-am oprit - a provinciei revenite la Ţară este deosebit.
 
Sursă foto: MINAC
 
Despre Lavinia Dumitraşcu
 
Lavinia Dacia Dumitraşcu s-a născut la Constanţa pe data de 9.12.1966. A fost atrasă, în clasele generale, de gimnastică, a scris poezie, a frecventat cenaclurile constănţene, a publicat în reviste literare şi a luat premii. A ales însă istoria pentru că era fascinată de modul în care scotocea tatăl său, regretatul Gheorghe Dumitraşcu, prin arhive şi biblioteci pentru a „dezgropa“ ceea ce era îngropat şi uitat. A activat ca lector asociat la Universitatea „Ovidius“ Constanţa - Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, iar anterior, ca preparator/lector univ. în cadrul Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa. Din 2005 şi până în prezent este muzeograf 1 A în cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. 
 
Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de Constanţa Istoricul Lavinia Dumitraşcu vă invită să descoperiţi Dobrogea după momentul Unirii cu Ţara (document)
 
Interviu online Lavinia Dumitraşcu a rememorat revolta pe care a simţit-o când lui Gheorghe Dumitraşcu i-a fost refuzat de penelişti titlul de cetăţean de onoare al Constanţei
 
Mulţi dintre învăţătorii dobrogeni nu s-au mai întors de pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial (galerie foto)