•  
• ,,Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu. Şi unde Mă duc Eu, voi ştiţi şi ştiţi şi calea. Toma i-a zis: Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea? Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine... voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii” (Ioan XIV 1-6,19).
• Sâmbăta Colivelor are presărată dragostea și grija pentru toți cei dragi plecați în lumea de apoi! Astfel purtăm amintiri scumpe și lacrimi, pentru că; ,,Orice clipă poate fi un timp și orice suspin poate fi o rugăciune” (pr. arhimandrit Arsenie Papacioc).

Pe ateiștii care se încred în manifestul numit,,biblia hazlie”, nu-i interesează astfel de povești și în istorie au folosit,,uneltele” meșteșugite de Sarsailă, mânjind Cerurile cu doctrine parșive, pentru a muri definitiv: ,,Dacă moartea ar duce la nesimțire, ea ar fi un avantaj pentru toți cei nedrepți” (Sf.Iustin Martirul și Filosoful). 

Ne-au sporovăit destul lecția lor și suntem instruiți să tăcem, pentru ca știința și natura să organizeze ,,epoca” matusalemică! Citiți, versul dumnezeiesc!
,,Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine. Şi nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă! Dar v-am cunoscut că n-aveţi în voi dragostea lui Dumnezeu” (Ioan V, 39-40,42).

Cultura morții nu este o temă atractivă, însă cine vrea să uite de acel,,Memento mori” își îngustează drumul, așa că trebuie maturitate și responsabilitate: „Cugetă la cele mai de pe urmă ale tale, și în veci nu vei greși” (Sf. Ioan Scărarul) sau „Să-ți fie moartea doctor” (fericitul Augustin).
Ortodoxia are un Crez și un Cult, îngrijindu-se și de cei răposați, pentru că: „lex orandi est lex credendi“, adică „cultul oglindește credința” (Apocalipsa VIII, 3-4). Cei necredincioși să ia aminte măcar la vorbele lui Soflocle, că:„sînt vii morții culcați sub pămînt.” Actualitatea și prezența morții nu o rezolvă filozofia, tanatologia, medicalizarea, atunci când ești expus acestui experiment personal, ci doar credința: ,,Nu credeam să învăţ a muri vrodată” (Mihai Eminescu).

Protestul, nemulțumirea și plânsul, nu primesc în fața morții îngăduință și fenomenul muririi persistă, fiindcă Adam și Eva au acceptat vicleșugul. Moartea are sălbăticia ei, deoarece nu știi când și cum vine, uneori pe neanunțate, de aceea zice Domnul:,,Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă”     (Ioan V, 24).



Învierea țintește moartea în iadul ei și scăpăm de acest dușmănos neînduplecat și  neîmblânzit: ,,Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?” ( I Corinteni XV, 55).
Fără doar și poate Dumnezeu i-a spus lui Adam că se va întoarce în țărâna din care a fost zidit, dacă va nesocoti  porunca, iar ei  s-au încrezut în amăgirea drăcească: ,,Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Facerea III, 4-5).

Sufletul este dus de îngerul păzitor la Dreptul Judecător și cimitirul este loc de odihnă pentru trup, care așteaptă Judecata universală, și așezăm crucea la căpătâi. În primele 2 zile stă lângă coșciug, pe lîngă casă și deabia în a treia zi sufletul vede cerul cu întinderea nemărginită, închinăndu-se Tronului dumnezeiesc. Șase zile se bucură de frumusețile Raiului și după aceea 30 de zile urmează cu înfricoșare drumul iadului, de unde se întoarce în 40 de zile la Dumnezeu, pentru a primi la această judecată particulară răspata cuvenită. În tot acest răstimp Biserica face slujbe și parastas de 3,9,21,40 de zile, pentru ca Domnul să se milostivească și să așeze sufletul: ,,În loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea” (irmos-cântare). Sufletul trece prin cele 24 ,,Vămi ale văzduhului ”, când îngerii țin parte omului, arătând zapisul faptelor bune și încornorații mincinoși scotocesc pe cele rele (viața Sf. Teodora), iar părintele Ilie Cleopa povestește așijderea. După măsura faptele suntem rânduiți în rai sau iad și despre această stare Iisus ne vorbește pe înțelesul nostru în Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr și ne lămurim ce se întâmplă pe acolo! (Luca XVI, 19-31).

Sfinții Părinți povestesc că omul credincios se bucură alături de ierahiile cerești, pe cînd păcătosul este înfășcat de demoni, căci toate sunt cântărite în cumpăna dreptății (Sf. Teodor Studitul, Sf. Grigorie). Dacă Hristos îl numește pe acel bogat nechibzuit,,nebune” înseamnă că,,Moartea păcatosului este cumplită” (Ps. 33, 21) și haita de demoni îl trece la întuneric. Lucifer este azvârlit din cer pe pământ și dracii au dat buzna peste noi, fiindcă nu L-am ascultat pe Dumnezeu, pe când în Rai ne întoacem doar cu pocăință! Cei care nu au descifrat sensul existenței, mor fără iertare și noi nu ne permitem cugetara ,,fie ce-o fi!” Epoca contemporană îmbrîncită și de nihilism, mai are încă valori, tradiție, credință și trece de postmodernism, deoarece creștinismul este istoric, dumnezeiesc! Ceasul întâlnirii cu Dumnezeu! Nu știm în ce stare sunt dincolo, așa că suntem precauți și vrem să le fie bine. De aceea avem grija lor, mai ales că nu se pot întoarce înapoi nicicând și nu trebuie să ducă lipsă. Când aștepți și nu primești, este complicat, iar Domnul ne-a îngăduit și ne-a lăsat la îndemână rugăciunea , prinosul de jertfă care aduce folos celor adormiți întru nădejdea învierii: „Fii darnic cu pâinea şi cu vinul tău la mormântul celor drepţi” (Tobit IV, 17); ,,Bunătăţi multe, vărsate împrejurul gurii celei închise, sunt ca bucatele cele puse la mormânt. Dărnicia ta să atingă pe toţi cei în viară şi chiar morţilor fă-le parte de dărnicia ta” ( Ecclesiasticul VII, 18,35).

Parastasis- παράστασις = reprezentare, prezență, a fi alături de cineva și astfel în slujbă se reîntregește familia, adică nu lipsește nimeni, fiindcă dragostea trece și peste mormânt. Când se citește pomelnicul, nu este doar ritualistică sau obicei, ecou spre cer, ci implorare; Doamne, iartă-i! Coliva și bobul de grâu dau răspuns tuturor filozofiilor vremurilor, că omul zidit cu suflare de viață nu se sfârșește într-un mormânt: „Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă ” ( Ioan XII,24).
Nu-i doar o metaforă sau figură de stil, ci convingerea profundă că ne vom întâlni într-o bună zi și pe deasupra suntem Chipul lui Dumnezeu, suflet nemuritor și nu râmînem într-o groapă de cimitir. Oriunde ești, contează foarte mult că il ai pe Dumnezeu în inima ta! Cei necredincioși vorbesc răspicat, că est o pierdere de timp și o cheltuială fără rost, fiindcă n-a venit nimeni din lumea aceea, ca să ne spună că au trebuință de niscai mâncare, băutură, îmbrăcăminte, așternuturi și toate cele. Cu toată ponegrirea și fel de fel de ziceri hulitoare Biserica continuă rugăciunea; „Să nu te îndoieşti deloc ca cei morţi se vor folosi duhovniceşte, căci preotul nu se roagă zadarnic fie la Proscomidie, fie la Sfânta Masă, pentru cei adormiţi în Hristos cu credinţa în Dumnezeu Omul”( Sf.Ioan Gură de Aur).

Nu este doar o dorință, ci propriu-zis o comunicare, întâlnire tainică în lucrarea Sf. Liturghii. Sf. Disc întregește imaginea cosmosului și spațiul veșniciei, miridele pentru cei vii dimpreună cu cei morți în jurul Sf. Agneț - Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii și unește cerul cu pământul:,,Odihneşte-i, Dumnezeul nostru şi-i sălăşluieşte pe dânşii acolo unde străluceşte lumina feţei Tal.”
Știm că nu suntem singuri în acest ,,demers” și avem pururea rugători pe Maica Domnului, Sf. Apostoli, Sfinții, Soborul îngeresc. Ne ajută în orice împrejurare și noi cei credincioși nu ne îndoim, deoarece sunt în slava lui Dumnezeu:,,Şi în numele Lui vor nădăjdui neamurile” (Matei XII,24). Este mesajul și rugăciunea noastră în veci, îi iubim la nesfărșit și Îl rugăm pe Domnul să le ierte greșelile, ca să aibă parte de Rai! Acesta-i rostul pomenilor și numele sunt înscrise în ceruri, așa că pomelnicul nu este maculatură într-o arhivă, sau simple liste lungi cu nume, ci„Cartea Vieţii” încă „de la întemeierea lumii” (Apocalipsa XVII, 8), precum Dipticele odinioară! Îndeplinire anamnetică, o datorie a neuitării, pentru că locuiesc în cetatea stătătoare a Bisericii triumfătoare a Tuturor Sfinților  și  întruna,, pe tablele de carne ale inimii” (II Corinteni II, 3).

,,Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde, Pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El” (I Tesaloniceni IV, 12-13). 

Împarte și o farfurie de mâncare, frânge o bucată de pâine, aprinde o lumânare și îți vei găsi liniștea sufletească, dacă îți faci datoria, iar pe toate celelalte le complinește Mântuitorul!

Dacă te împotrivești  nemuririi, e problema ta.
 În cimitir s-au bătătorit poteci
E cale spre cer şi Rai pentru toţi
N-ai dreptul să-i uiţi, ci doar să-i ajuţi
Acelaşi Crez, aştept învierea lor! 

„și sufletele sfinților de curând ador­miți... vin în întâmpinarea celui credincios, aducându-i și sprijinul cererii lor”(Origen).
„Noi facem rugăciuni (aducem ofrande) pentru cei morți în fiecare an, la ziua morții lor” ( Tertulian).
 „Vrei să-l cinstești pe cel plecat? Cinstește-l altfel, făcând milostenii, binefaceri și servicii obștești” (Sf. Ioan Gură de Aur).
„să nu încetăm să îi ajutăm pe cei morți și să aducem rugăciuni pentru ei”            (martiriul Sf.Perpetua și Felicitas).
Raționament:
,,Sigur ca ma rog pentru morti. Nu stiu cum ar supravietui celelalte rugaciuni ale mele, daca cele pentru morti ar fi interzise. La vârsta noastra, majoritatea celor pe care i-am iubit sunt morti. Ce fel de relatie as mai avea cu Dumnezeu daca mi s-ar interzice sa-I pomenesc înaintea Lui pe cei care i-am iubit cel mai mult”? ( scriitorul C.S. Lewis).
 

Ostașul lui Hristos