O crimă de la 1884. Sfada pescarilor de la Catarlez

Cazul ce urmează a fi prezentat în acest articol este unul foarte interesant, nu neapărat datorită faptelor în sine ce vor fi narate, ci mai ales pentru că are o vechime de 125 de ani. El a reuşit să supravieţuiască atâta timp şi să ne ofere nouă, celor de astăzi, un crâmpei din viaţa şi din dramele dobrogenilor de altădată.


Detaliile acestui caz se regăsesc într-un foarte interesant document de arhivă, revista juridică „Tulcea”, „Foaie oficială a Tribunalului de Apel Tulcea”. În numărul 132 din anul III al acestei publicaţii, număr apărut joi, 20 februarie 1886, este prezentată sentinţa dată într-un caz penal petrecut cu doi ani înainte. Protagoniştii incidentului relatat (făptuitor, victimă, martori) sunt câţiva pescari din Delta Dunării, iar locul faptei este la 3 mile de comuna Catarlez (Catarleţ), azi Sfântu Gheorghe de Tulcea. Fapta penală, în fapt, o infracţiune de loviri cauzatoare de moarte, s-a petrecut pe 30 ianuarie 1884.
 
Aflăm toată povestea citind documentul din 1886 şi în care, la început, se menţionează: „Având în vedere requisitorul d-lui prim procuror local... no. 17 de la 28 martie 1884, prin care se declară că este loc de a se pune sub acusaţiune individul Nechita Seneţiu, pentru că în diua de 30 ianuarie 84, a lovit cu un scaun pe Vasile Prepeliţă, lovire care a causat moartea acestuia”. În acelaşi document sunt citate procesele-verbale încheiate la primăria Catarlez, la Tribunalul de Ocol Sulina, precum şi declaraţii ale martorilor Vasile Castranschi, Theodor Simiciuc şi Agapi Stignei.
 
Aflăm din corpul sentinţei cum s-a petrecut întreg incidentul: „... se constată că în diua de 30 ianuarie a acelui an (n.a. 1884) acuzatul Nichita Seneţiu (care în unele declaraţii apare ca Simeţin), Vasile Prepeliţă şi alţi pescari, aflându-se pe malul mărei la o distanţă de 3 mile de comuna Catarlez (n.a. o milă marină are 1852 de metri), erau ocupaţi cu împletituri de frânghii la un năvod al lui Grumov. Câţiva pescari începură să cânte, însă fiind deranjaţi de Vasile Prepeliţă, care se strâmba la ei, Nechita Seneţiu, care şedea pe un scaun cu trei picioare a observat pe Prepeliţă (n.a. i-a făcut observaţie) pentru strâmbăturile sale, zicându-i să lese în pace pe cei-l-alţi să cânte. La aceasta, Prepeliţă a respins înjurând pe Seneţiu de Dumnezeul lui lipovenesc. Atunci acesta luând de un picior scaunul pe care şedea, lovi cu el pe Prepeliţă...”.
 
Aflăm din aceeaşi sursă că victima, rănită grav, avea să moară după mai multe zile de suferinţă, pe 10 februarie 1884. Un act medico-legal avea să menţioneze în acest sens: „se constată că V Prepeliţă a murit de lesiunile grave la cap, produse prin violenţă externă”.
 
În documentul juridic din 1886 se spune că incidentul s-a produs după batjocorirea de către victimă a „Dumnezeului lipovenesc” al lui Seneţiu. Dacă acesta era lipovean, atunci este foarte posibil ca el să nu fi fost din localitatea Sfântu Gheorghe, pentru că această aşezare este una de haholi (ucraineni), care nu se amestecau cu ruşii lipoveni. Oricum, făptuitorul era fie hahol din Sfântu, fie lipovean din altă aşezare a Deltei, ceea ce ne face să credem că numele lui era mai degrabă Simeţin, forma Seneţiu fiind una coruptă, românească. Cert este însă că Prepeliţă este nume de român.
 
Crima lui Seneţiu (Simeţin) era prevăzută de legislaţia penală a vremii la art.238 şi pedepsită de art.241 al aceluiaşi cod penal. Seneţiu-Simeţin şi-a recunoscut fapta, dar apoi a încercat sa evadeze de sub escorta care îl ducea la temniţă. A fost prins în scurt timp.
 

Din finalul actului juridic din 1886 aflăm şi care a fost sentinţa care i-a fost aplicată: „Pentru aceste motive Tribunalul hotărăsce: Condamnă pe individul Nichita Seneţiu la 6 ani de reclusiune şi la plata către stat a sumei de lei 24 şi bani 30, cheltuieli de procedură făcute în proces”. De asemenea, i s-au ridicat drepturile civile „ în timpul osândei”.
 
Nu mai cunoaştem ce s-a întâmplat cu Seneţiu- Semeţin în continuare, dacă a executat anii de temniţă şi dacă s-a întors în Delta sa, ca pescar.
 
Vom încheia acest material cu referiri la termenul ades folosit în sentinţa din 1886, Catarlez sau Catarleţ. De-a lungul timpului, actuala comună tulceană a purtat diverse denumiri. În portulanele genoveze (hărţi costiere de navigaţie) şi în alte hărţi din Evul Mediu, aşezarea apare ca Sancti Giorgi. La baza acestei denumiri stă se pare o legendă, pe care bătrânii din Sfântu Gheorghe ştiu să o spună şi astăzi. Potrivit mitului, lupta Sfântului Gheorghe cu balaurul ar fi avut loc în Delta Dobrogei. Zic bătrânii că braţul de vărsare Sfântu Gheorghe este aşa de sinuos, întrucât aşa s-a târât balaurul rănit de moarte, pe când încerca să fugă în Marea Neagră.
 
În timpul stăpânirii otomane din Dobrogea, pe la 1820, o altă legendă spune că pe lângă satul Sfântu Gheorghe a trecut un caic (vas) otoman, la bordul căruia se afla un paşă. Era o zi de 23 aprilie, iar satul era în straie de sărbătoare, pentru că era prăznuit chiar patronul aşezării, sfântul creştin. Toţi locuitorii cântau şi se veseleau, iar străzile erau pline de flori.
 
Paşa a fost încântat de ceea ce vedea şi a comparat festivitatea cu una turcească pe care o ştia din copilăria sa, Hîdîrleţ (Hâdârlez), o sărbătoare a florilor, a primăverii. Acest nume a fost pus satului, dar termenul s-a transformat în Catarlez (Catarleţ). Aşa s-a numit până în 1901, când autorităţile române l-au schimbat iar în Sfântu Gheorghe.

 
Bibliografie
 
„Tulcea”, an III, nr.132 din 20 feb.1886, „Foaie oficială a Tribunalului de Apel Tulcea”
 
Sursa foto: Imaginea reprezintă o ilustraţie din publicaţia „Analele Dobrogei“, anul IX, volumul II, 1928,  disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    
 
Citeşte şi:
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Pădurile judeţului Constanţa, în urmă cu aproape un veac (II)