Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:31 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preoți și biserici la sat Parohia Crișan, județul Constanța (galerie foto)

ro

24 Sep, 2019 00:00 8063 Marime text
Satul Crișan, comuna Crucea, județul Constanța, a luat naștere în vremea stâpânirii otomane din Dobrogea, timp în care purta numele Capugi (Capugiu, după alte surse). Este situat la 3 km nord de șoseaua națională Hârșova – Constanța.
 
 
La sfârșitul secolului XIX, cătunul Capugi era subordonat comunei Șiriul (azi satul Șiriu) și era locuit de bulgari și români, care se ocupau cu creșterea vitelor și agricultura. În anul 1899, în Capugi erau 100 de familii, care locuiau în 106 case. Jumătate de secol mai târziu, după instalarea autorităților comuniste, satul Crișan devine reședință de comună, din care mai făcea parte satul Șiriul. În anul 1967, în Crișan locuiau 150 de familii, cu aproape 500 de suflete, îar în Șiriul erau 87 de familii, cu aproape 300 de suflete.
 
În anul 1909, comunitatea creștină din Crișan a ales un comitet de inițiativă care urma să se ocupe de construcția unei biserici ortodoxe pe vatra satului. Comitetul era compus din: Ion Burghișan, Bratu Spânoche, Panait Spânoche, Stanciu Spânoche, Dobre Vasile, Vasile Bucur, Gheorghe Dristaru, constructorul Nistor, Ghe., Tache. Astfel, tot în anul 1909 a fost pusă piatra de temelie a bisericii „Sfântul Dimitrie” din Crişan, care a fost terminată în anul 1913. Lucrările au fost executate de antreprenorul Neculai Panait din comuna Casimcea, iar icoanele catapetesmei au fost executate de pictorul bulgar N. Godef în anul 1913. Biserica este construită în stil bizantin, în formă de cruce, din piatră și beton la temelie, iar zidurile din căramidă. Primii consilieri bisericești au fost: Bucur Vasile, epitrop, Constantin Pisică, Stan Paflog, Dobre Vasile, Ghiță Constantin și David Raduță.
 
În timpul Primului Război Mondial lăcașul de cult a fost transformat în magazie de alimente, iar satul a fost distrus complet. La începutul perioadei interbelice satul Crișan a fost reclădit de familiile care s-au întors din refiugiul din Moldova, iar biserica a fost restaurată.
 
În anul 2017 biserica „Sfântul Dimitrie” din Crişan a fost restaurată de actualul preot paroh, părintele Nicolae Stoica, ce a fost sprijinit, în acest demers, de credincioși și autoritățile locale. Astăzi, parohia Crișan este compusă din satele Crișan, Tichilești și Siriul.
 

Parohia Crișan, Filiala Tichilești

 
Satul Tichilești, comuna Horia, județul Constanța, era locuit în cea de-a doua jumătate a secolului XIX de mocani din Ardeal, dar și de români din satul Topalu, județul Constanța. Biserica „Sfântul Gheorghe” din Tichilești este mai veche decât biserica parohială din Crișan, fiind construită între 1892 și 1895, în stil bizantin, în formă de cruce cu o turlă mare pe mijloc. Aceasta a fost sfințită în anul 1895, când a fost numit și primul preot la Tichilești, Nicolae Vasilescu. Pictura catapetesmei a fost realizată în anul 1894 de pictorul Al. C. Popovici din Galați.
 
La fel ca satul Crișan, și Tichilești a cunoscut ororile Marelui Război, viața fiind reclădită aici după 1919. Biserica „Sfântul Gheorghe” din Tichilești a fost restaurată între anii 1927 și 1928, de preotul Constantin Coadă, și a fost resfințită în anul 1928. 
 
În decursul anilor, lăcașul de cult a fost restaurat în mai multe rânduri, cea mai importantă fiind restaurarea din anul 2008, când a fost și pictată, pentru prima dată de la construcția ei, de pictorul Gogea Aurel. Lucrările au fost realizate de preotul Nicolae Stoica, ajutat de săteni, dar și de primarul comunei Horia, domnul Gigel Sava. Astfel, pe 5 mai 2008 biserica „Sfântul Gheorghe” din Tichilești a fost resfințită de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
 

Parohia Crișan, Filiala Șiriul

 
Până în anul 2010, micuța comunitate din satul Șiriul nu a avut un lăcaș de rugăciune, pentru trebuințele spirituale fiind nevoiți să se îndrepte către satele învecinate. În anul 2005, parohia Crișan a primit prin donație, de la familia Vasilescu, o casă bătrânească la Șiriul, cu scopul de a fi transformată în lăcaș de cult. Astfel, părintele Nicolae Stoica a început lucrările de amenajare a noii biserici, imobilul fiind reclădit aproape în totalitate. Pe 8 septembrie 2010, bisericuța din Șiriul a fost sfințită de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, primind hramul: „Nașterea Maicii Domnului”.
 
Printre preoții care au slujit în bisericile parohiei Crișan îi putem aminti pe: preotul Negară, preotul Murat, preotul Moșoia, preotul Dascălu, preotul Gabi Stoica, preotul Ivan Daniel, preotul Soare, iar în prezent slujește preotul Nicolae Stoica.
 

Preotul paroh Nicolae Stoica

 
Părintele Nicolae Stoica s-a născut pe 6 august 1981, la Țăndărei, județul Ialomița, din părinții Aurel și Elena. Este absolvent al Liceului „Lazăr Edeleanu” din Năvodari și al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din Constanța, secția Teologie Pastorală, promoția 2006. Pe 23 octombrie 2005 s-a căsătorit cu Elena Costin, cu care are doi copii: Maria Valentina și David Ionuț. Pe 22 noiembrie 2005 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Mireasa, județul Constanța. În iulie 2007 a fost transferat la Parohia Crișan, unde slujește și astăzi. În această parohie a desfășurat și desfășoară în continuare o activitate pastoral-administrativă intensă. Pe 5 mai 2009 și pe 8 septembrie 2010 a fost hirotesit iconom și iconom-stavrofor de Înalpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, cu prilejul sfințirii bisericilor din Tichilești și Șiriul. 
 
Bibliografie
 
Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Registru Inventar Parohia Crișan, 1967
Arhiepiscopia Tomisului la început de secol XXI, Protoieria Carsium, Constanța, 2016
Căpitanul M.D. Ionescu, Dobrogea în pragul secolului al XX-lea, București 1904
Lahovari, George Ioan, Marele dicționar geografic al Romîniei, Vol. II. București, 1899
 
Sursă foto: Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului (foto deschidere Vali Vădănoiu)
 
Despre Ionuț Druche
 
Ionuț Druche s-a născut pe 16.12.1982 în Constanța. Este absolvent al Școlii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din Constanța, al Grupului Școlar Industrial Construcții de Mașini din Constanța și al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanța, promoția 2005. Din anul 2007 lucrează în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, iar în prezent ocupă postul de Inspector Culte. Din decembrie 2018 este și bibliotecar la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța. Preocupat de istoria contemporană a vieții bisericești din Dobrogea, Ionuț Druche a organizat din 2010 și până în prezent mai multe comemorări și simpozioane. De asemenea, este autor și coautor a mai multor cărți și articole.
 
Citeşte şi: 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii