Preoți și biserici la sat Parohia Dunărea, județul Constanța (galerie foto)

Cunoscut în secolul al XIX-lea ca singurul sat tătăresc după malul dobrogean al Dunării, satul Dunărea a fost înființat de tătari, înainte de Războiul Crimeii. Aceștia i-au dat numele Boazgic, care se traduce din limba turcă „mică înfundătură mlăștinoasă”. Astăzi, satul Dunărea face parte din comuna Seimeni, iar în trecut a aparținut de kazaua Hârșova, de comuna Topalu și de comuna Siliștea, având chiar statutul de comună între anii 1911 - 1950 și 1956 - 1968.
 
Potrivit cercetătoarei Anca Ghiață, consemnată de documentaristul Claudia Crăciun, în Revista „Arhitectura Tradițională din Dobrogea” a Muzeului de Artă Populară Constanța, satul Boazgic apare pe o hartă austriacă, în anul 1790, cu numele Boaschik. În anul 1850 îl regăsim cu numele de Boaztchik la Ion Ionescu de la Brad, iar între anii 1864 și 1877 apare cu numele Bogazcik, în documentele turcești. Din anul 1927, satul își schimbă numele în cel actual, Dunărea.
 
După Războiul de Independență, Boazgicul a fost părăsit în întregime de comunitatea tătară, iar în locul lor s-au așezat români, începând cu anul 1879. Tot de la documentaristul Claudia Crăciun aflăm că primii români care și-au făcut gospodării în Boazgic au fost Ion Roboveanu, Marin Dincă, Tudor Dincă și Vasile Dincă, toți patru din comuna Cochirleni, județul Constanța. Lor le-au urmat Ion Uzună, Neculai Tătaru și Stan Tătaru din satele ialomițene Cegani, Făcăieni și Bordușani.  
 
Iată cum este descris satul Boazgic în Marele Dicționar Geografic al Râmîniei, la 1898:
„Boazgic sau Boașcic, sat, în jud. Constanța, plasa Hârșova, cătunul com. Topalu. Este așezat în partea sudică a plășei și cea sud-estică a comunei, la 10 km spre sud-est de reședința Topalul. Teritoriul său se mărginește: la N cu cătunul de reședință Topalul; la E cu cătunul Capugi, al com. Siriul, și cu cătunele Băltăgești și Taș-Punar ale com. Taș-Punar, plasa Medjidia; la S cu com. Seimenii Mari; și la V cu județul Ialomița, de care se desparte prin Dunăre.
 
Relieful său este accidentat de prelungirile vestice ale dealurilor Zavol-Bair, de 126 m, și Pînar-Bair, de 116 m, aflătoare pe hotarul de E; de prelungirile nordice ale dealurilor La Movila Grecului, de 96 m. De la hotarul de Sud, ele sunt acoperite cu semănături și fânețe. Movilele sunt numeroase: Chergheligi-Iuc, de 116 m, Boazgic-Tepe, de 46 m, la S-E; ele sunt artificiale și acoperite cu verdeață. Apele care udă teritoriul său, sunt: Dunărea, la Vest, formând trei ostroave: Boazgicul-Mare, Boazgicul-Mic și Cala-Chioi, , acoperite cu sălcii; pîrîul Boazgic-Dere, ce trece prin centru și pe la sud de cătun și se varsă în Dunăre, lângă satul ce se găsește în fața ostroavelor cu același nume. Ca văi avem: Cala-Chioi, Canara și Zăvolul la Nord, Valea Mare, la S, pe hotar. Întinderea totală este de 3756 hectare, din care 115 hectare ocupate de vatra și grădinile satului.
Populațiunea sa e de 180 de familii, cu 667 suflete, a căror ocupațiune principală este agricultura”.
 
Satul Dunărea s-a dezvoltat considerabil până la începutul Primului Război Mondial, populația sa dublându-se față de anul 1889. Ororile războiului și ocuparea Dobrogei de inamic i-au făcut pe locuitori să se refugieze în satele natale ialomițene. În anul 1938, în Dunărea locuiau 1.367 de suflete, iar în anul 1939, 1.293 de suflete. Tot de la documentaristul Claudia Crăciun aflăm date despre viața locuitorilor din Dunărea, la 1938, consemnate într-un chestionar păstrat în arhivele comunei Dunărea:
 
„Casele sunt descrise aici ca fiind într-o stare mediocră, acestea fiind refăcute și distruse după război. Mobilierul se compunea din obiecte făcute în gospodărie iar încălzitul locuințelor se făcea cu lemne din pădurile satului. Se mai arată că pentru îmbrăcăminte țăranii întrebuințau produsele prelucrate de ei din lână de oaie. Din punct de vedere al ocupațiilor, reiese din chestionar că principala îndeletnicire a locuitorilor era agricultura. O parte a producției de cereale era destinată comerțului”.

 
Astăzi satul Dunărea are o suprafață de 2309 hectare, pe care sunt construite 260 de case, și o populație de aproximativ 600 de suflete. Pe teritoriul satului există și un sit arheologic (inclus în Lista Monumentelor Istorice 2010 cu codul CT-I-s-B-0265). Acesta cuprinde o necropolă ce datează din secolele IV-III Î.Hr (cod: CT-I-m-B-02652.02) și o așezare rurală romană (cod: CT-I-m-B-02652.02), aproximată de specialiști ca fiind din perioada secolelor I-IV d. H.
 
Biserica „Înălțarea Domnului” din satul Dunărea
 
 
 
Biserica „Înălțarea Domnului” din satul Dunărea, județul Constanța a fost ridicată între anii 1886 și 1891, de românii creștinii din sat, proaspăt împroprietăriți aici. Lăcașul de cult a fost sfințit pe 8 septembrie 1891, de Pimen, episcopul Dunării de Jos, Galați. Biserica este zidită din piatră și are formă de treflă, cu o suprafață totală de 120 mp. Are pridvor deschis, prevăzut cu patru coloane pătrate. Deasupra pridvorului se află singura turlă a bisericii, acoperită cu tablă zincată.
 

Biserica este pictată complet în interior, în tempera, în stil românesc. Lucrarea a fost executată în 1906, de pictorul G. Mihăescu, din comuna Cuza-Vodă, județul Constanța. Catapeteasma este simplă, din lemn de brad, pe care sunt atașate 39 de  icoane pictate pe lemn, al căror pictor a rămas necunoscut. Icoanele sunt pictate în stil realist, anterioare picturii murale din biserică. În biserică se păstrează și patru icoane, ce despărțeau odată naosul de pronaos, executate de pictorul D. Nicolescu din Brăila, în anul 1893.
 
 
În fața bisericii a fost construită, în anul 1908, clopotnița, din piatră cioplită și cărămidă, prevăzută cu două încăperi suprapuse, în cea de sus fiind toaca și clopotul. Ca majoritatea bisericilor dobrogene afectate de stricăciuni în Primul Război Mondial, și sfântul lăcaș din Dunărea a fost restaurat după reîntoarcerea locuitorilor din refugiu, fiind resfințit în anul 1928, de Gherontie Nicolau, Episcopul Constanței. Lucrările de restaurare au fost coordonate de preotul Alexandru Poțincu.  
 
În anul 1942, preotul Ene Manea reface complet turla bisericii și consolidează cu centuri de fier lăcașul de cult, în urma avariilor provocate de marele cutremur din anul 1940.
 
Datorită preoților vrednici care nu s-au lăsat intimidați de regimul comunist, biserica „Înălțarea Domnului” din satul Dunărea a fost bine întreținută până în anul 1989, fiind chiar repictată între anii 1988 și 1989, de pictorul Vasile Nițescu, sub îndrumarea preotului paroh Alexandru Baciu. În anul 1990 necazurile se abat din nou asupra bisericii din Dunărea, fiind afectată tot de cutremur. De data aceasta a fost renovată de preotul paroh Ștefan Popa și a fost resfințită pe 10 noiembrie 1991, de Înaltpreasfințitul Lucian, Arhiepiscopul Tomisului.
 
O nouă etapă în viața bisericească a satului Dunărea începe cu numirea în funcția de paroh a preotului Alexandru Lungu, în anul 2009. Astfel, din anul numirii sale aici și până astăzi, a efectuat mai multe lucrări administrative la biserică, dar și în parohie, fiind ajutat în aceste sens de domnul Mitică Șerban, primarul Comunei Seimeni, dar și de mai mulți enoriași, printre care se numără: Stoica Nicușor și Mirela, Tărășescu Stela, C. Marian, Păuc Ilie și Băjan Mihai. În urma unor noi lucrări de restaurare, pe 25 octombrie 2015, biserica „Înălțarea Domnului” din satul Dunărea a fost resfințită de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
 
Și pe plan pastoral-misionar, părintele Alexandru Lungu desfășoară o bogată activitate. La biserica din sat este păstrată cu sfințenie tradiția binecuvântării cetelor de colindători, înainte ca aceștia să pornească cu uratul. Cei mai mici nu se lasă mai prejos și sub îndrumarea preotului realizează serbări cu colinde și scene religioase. În parohie sunt organizate și diverse activități social-filantropice, printre care se numără: colecte de alimente pentru familiile defavorizate și oferirea unei mese calde unui număr de 10-14 copii, aflați în diverse situații de risc. De asemenea, parohia a participat la proiectul Patriarhiei Române și a Organizației World Vision-România „Hristos împărtășit copiilor”. La Dunărea, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, din 1 august 2012, părintele paroh vizitează casele din sat, în fiecare zi de 1 ale lunii.
 
Preoții care au slujit în Parohia Dunărea, sunt: preotul Alexandru Poțincu, preotul Ene Manea, preotul Moise Onofrei, preotul Constantin Savu, preotul Alexandru Baciu, preotul Ștefan Popa, preotul Ionuț Despa, Preotul Cristian Chirilă, preotul Paul Scarlet, iar din anul 2009 slujește preotul Alexandru Lungu.
 
Preotul paroh Alexandru Lungu
 
 
 
Părintele Alexandru Lungu s-a născut pe 29 decembrie 1976, la Brăila. Este absolvent al Școlii de Cântăreți din Brăila, promoția 2001, al Grupului Școlar „Edmond Nicolau” din Brăila și al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din Constanța, secția Teologie Pastorală, promoția 2008. Din anul 2011 deține titlul de Master, tot al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din Constanța, specializarea Teologie Practică Liturgică. Pe 2 martie 2003 s-a căsătorit cu Raluca Ștefania Căprariu, cu care are o fată: Maria. Pe 1 martie 2009 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Dunărea, de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Pentru intensa activitate pastoral-administrativă, pe 1 august 2012 a fost hirotesit iconom, iar pe 25 octombrie 2015, cu prilejul resfințirii bisericii din Dunărea, a fost hirotesit iconom-stavrofor, de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
 
Bibliografie
 
Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Registru Inventar Parohia Dunărea, 1967
Arhiepiscopia Tomisului la început de secol XXI, Protoieria Carsium, Constanța, 2016
Lahovari, George Ioan, Marele dicționar geografic al Romîniei, Vol. I. București, 1898
Arhitectura Tradițională din Dobrogea, Revistă de cercetare etnografică a Muzeului de Artă Populară Constanța, Nr. 2, 2010
https://ro.wikipedia.org/wiki/Dunărea,_Constanța   
 
Sursă foto: Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului (foto deschidere Vali Vădănoiu)
 
Despre Ionuț Druche
 
Ionuț Druche s-a născut pe 16.12.1982 în Constanța. Este absolvent al Școlii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din Constanța, al Grupului Școlar Industrial Construcții de Mașini din Constanța și al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanța, promoția 2005. Din anul 2007 lucrează în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, iar în prezent ocupă postul de Inspector Culte. Din decembrie 2018 este și bibliotecar la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța. Preocupat de istoria contemporană a vieții bisericești din Dobrogea, Ionuț Druche a organizat din 2010 și până în prezent mai multe comemorări și simpozioane. De asemenea, este autor și coautor a mai multor cărți și articole.
 
Citeşte şi:

Colaborare ZIUA de Constanţa Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, despre istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea

Interviu online cu Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“„Ca un detectiv, am căutat zeci de familii ale vechilor preoţi dobrogeni“

Preoți și biserici la sat Parohia Poiana, județul Constanța (galerie foto)