Preoți și biserici la sat Parohia Saraiu, județul Constanța (galerie foto)

Comuna Saraiu este situată la 90 de km de orașul Constanța și la 17 km de Hârșova. Ea cuprinde satele Saraiu, Dulgheru și Stejaru, împărțite în două parohii: Parohia Saraiu și Parohia Dulgheru.
 

 
Cea mai veche atestare documentară a satului Saraiu este din 22 iunie 1664 și este consemnată de Constantin și Vasile Tudoran în lucrarea „Monografia comunei Saraiu, județul Constanța”. Autorii precizează că documentul, care se află sub formă microfilmată la Arhivele Naționale București, a fost emis de sultanul Mehmet al IV-lea și este adresat cadiului de Hârșova. Sultanul îi poruncește cadiului să îi oblige la plata dărilor pe unii locuitori creștini din Hârșova, stabiliți în satele Saraiu și Dăeni:
 
„Cadiilor din Hârșova și (...) poruncă: creștinii (înregistrați) în condica târgului Hârșova făcând petiție la ordiea (n.r. oaste turcească sau tătară) mea împărătească, au înștiințat: «Noi achităm în fiecare an capitația care cade în seama noastră, fără să avem vreo lipsă față de poruncă și registru. Dar, dintre supușii care au fost înregistrați împreună cu noi, atunci când s-a făcut conspricția, unii au plecat și s-au stabilit de șapte ani în Dăeni și Sarai și în satele dependente»”.
Așadar, din acest document reiese că localitățile Saraiu și Dăeni existau în anul 1657.
 
Numele satului Saraiu provine din limba turcă, de la cuvântul saray, care se traduce palat sau reședință. Sunt cel puțin două ipoteze care menționează cum a luat naștere numele localității. Pe prima o găsim în Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, în istoricul Parohiei Saraiu din anul 1967, semnat de preotul Vespasian Cernescu. Părintele Vespasian consideră că numele satului provine de la locuința impunătoare din piatră pe care și-o construise unul dintre tătarii care au înființat satul, undeva între secolele XV-XVII. Pe cea de-a doua ipoteză o găsim în numărul 1/2009 al revistei Arhitectura Tradițională din Dobrogea, într-un articol dedicat satului Saraiu, realizat de doamnele Ioana Tompe și Mirela Culea. Articolul precizează că numele provine de la ruinele castrului roman Cius, pe care turcii l-au botezat saray-kioy (trad. palat, cetate). Ultima ipoteză este susținută și de Constantin și Vasile Tudoran în lucrarea „Monografia comunei Saraiu”.
 
Un alt aspect pe care cercetătorii amintiți îl dezbat în materialele lor este și acela al existenței simultane a satelor Eski Sarai (situat la începutul sec. XIX la 5 km de actualul sat) și Eni Sarai (trad. Noul Sarai, Saraiu de azi). Dacă părintele Vespasian consideră, în urma mărturiilor bătrânilor satului, că Eski Sarai și Eni Sarai au coexistat până la războiul ruso-turc din 1928-1929, când Eski Sarai a fost distrus în totalitate, doamnele Ioana Tompe și Mirela Culea sunt de părere că după distrugerea satului Eski Sarai tătarii care au supraviețuit războiului și-au construit gospodării la 5 km depărtare, pe actuala vatră a satului Saraiu (Eni Sarai).
 
Se pare că nici la Eni Sarai locuitorii nu s-au bucurat de o viață liniștită, Noul Sarai fiind la rândul lui distrus de ruși, în urma Războiului Crimeii (1853-1856). Din nou, tătarii care au supraviețuit și acestui război au repopulat satul între 1856 și 1864, documentele precizând că din această perioadă s-a făcut simțită și prezența turcilor și românilor. Până la 1878 în Eni Sarai se distingeau două mahalale: cea a tătarilor la sud și cea a turcilor la nord. După Războiul de Independență (1877-1878) în Saraiu au fost colonizați români. Primii coloniști au venit din satele învecinate: Gârliciu, Dăeni, Ciobanu și Topalu, iar mai târziu au fost împroprietăriți veterani din Ialomița, Brăila, Brașov și Făgăraș. Astfel, Constantin și Vasile Tudoran consideră că localitatea Saraiu are trei date de naștere: Saray în 1657, Eni Sarai în 1830 și Saraiul românesc în 1878.
 

În anul 1881 primii români stabiliți în Saraiu și-au construit o bisericuță din gard de nuiele lipite cu pământ, acoperită cu stuf și fără turle. Apoi, în anul 1884 au început construirea bisericii de azi, cu hramul „Sfântul Gheorghe”, pe locul vechiului lăcaș de cult. Lucrările au fost conduse de primul preot din Parohia Saraiu, părintele Constantin Bostan.
 
Constantin și Vasile Tudoran ne dau câteva detalii despre construcția bisericii „Sfântul Gheorghe” din Saraiu:



„Biserica este construită din cărămidă, după un plan triconic, particularizat prin traseul exterior pentagonal al absidei altarului şi rectangular al absidelor laterale. Prezintă o singură turlă, pe naos, străpunsă de patru ferestre (...). Pridvorul este zidit pe latura nordică şi are două uşi de acces - pe latura vestică şi sudică. Arcadele semicirculare ale acesteia îşi descarcă sarcina pe coloanele secunde, cu baze masive, cubiforme. Faţadele tencuite apar ritmate de pilaștri și ferestre arcuite în porţiunile superioare. Învelitoarea bisericii este din tablă”.
 
În perioada Primului Război Mondial, biserica din Saraiu a fost folosită ca adăpost de soldații inamici, motiv pentru care a fost renovată între anii 1925 și 1927 de preotul Constantin Cernescu. Lăcașul de cult a fost sfințit în anul 1927, de Gherontie Nicolau, episcopul Constanței.

 
Între anii 1970 și 1982, biserica „Sfântul Gheorghe” a fost supusă unui proces de consolidare, lucrare coordonată de preotul Vespasian Cernescu, fiul preotului Constantin Cernescu. Tot în această perioadă a fost refăcută pictura murală în frescă, de pictorul Marian Goagea din București. Lucrări de restaurare au mai fost întreprinse și în anul 2003, în timpul parohiatului părintelui Dan-Nicolae Pleșa, dar și al primarului Băjan Vasile. Lăcașul de cult a fost resfințit, astfel, pe 9 noiembrie 2003, de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
 
În anul 2017, cu sprijinul doamnei primar Dorinela Irimia și al Consiliului Local Saraiu, acoperișul bisericii a fost schimbat în totalitate, totodată fiind adăugate încă două turle, iar interiorul bisericii a fost împodobit cu policandre și catapeteasmă nouă. Lucrările s-au desfășurat sub grija preotului paroh Mihai Miu.
 
Preoții care au slujit în Parohia Saraiu de la întemeierea ei sunt: preotul Constantin Bostan (1888-1898), preotul Constantin Cernescu (1898-1948), urmat de fiul său, preotul Vespasian Cernescu (1948-1983), preotul Guran Ilie (1983-2001), preotul Dan-Nicolae Pleșa (2001-2007), iar din anul 2007 slujește preotul Mihai Miu.
 

Preotul paroh Mihai Miu

 

 
Părintele Mihai Miu s-a născut pe 26 mai 1983 în Constanța. După absolvirea Liceului Teoretic „Ioan Cotovu” din Hârșova, a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din Constanța, secția Teologie Pastorală (2002 - 2006). În cadrul aceleiași facultăți, a absolvit și cursurile de Master, secția Strategii de Comunicare (2016 - 2018). A fost hirotonit preot pe 24 septembrie 2006, de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, iar din anul 2007 slujește neîntrerupt în Parohia Saraiu.
               
Bibliografie
 
Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Registru Inventar Parohia Saraiu, 1967
Arhiepiscopia Tomisului la început de secol XXI, Protoieria Carsium, Constanța, 2016
Revista Arhitectura Tradițională din Dobrogea, nr. 1/2009
Tudoran, Constantin, Tudoran, Vasile, Monografia comunei Saraiu, județul Constanța, Editura Ovidius University Press, Constanța, 2014
 
Sursă foto: Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului (foto deschidere Vali Vădănoiu)
 
Despre Ionuț Druche
 
Ionuț Druche s-a născut pe 16.12.1982 în Constanța. Este absolvent al Școlii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din Constanța, al Grupului Școlar Industrial Construcții de Mașini din Constanța și al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanța, promoția 2005. Din anul 2007 lucrează în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, iar în prezent ocupă postul de Inspector Culte. Din decembrie 2018 este și bibliotecar la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța. Preocupat de istoria contemporană a vieții bisericești din Dobrogea, Ionuț Druche a organizat din 2010 și până în prezent mai multe comemorări și simpozioane. De asemenea, este autor și coautor a mai multor cărți și articole.
 
Citeşte şi:

Colaborare ZIUA de Constanţa Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, despre istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea

Interviu online cu Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“„Ca un detectiv, am căutat zeci de familii ale vechilor preoţi dobrogeni“

Preoți și biserici la sat Parohia Negureni, județul Constanța (galerie foto)