Raymund Netzhammer (1862-1945) - personalitate de seamă a culturii dobrogene

            Duminică, 6 iunie 1924, Raymund Netzhammer, arhiepiscop catolic de București, nota în Jurnal, document pe care îl începuse în după amiaza zilei de 17 decembrie 1905 la reședința din capitala României, pentru enoriași, că a fost revocat din funcție după 19 ani de păstorire. Mărturisirea este impresionantă și merită s-o prezentăm distinșilor cititori:
„Îmi iau rămas bun de la România. Această țară ale cărei frumuseți și farmec m-au făcut fericit în nenumăratele călătorii, mi-a oferit în timpul numeroșilor ani ai șederii mele aici cea mai curtenitoare ospitalitate. România a devenit cea de-a doua mea patrie și o părăsesc cu profunde sentimente de gratitudine.
Înainte de despărțire mai trimit un salut în Dobrogea. Acesta este pământul meu preferat. În orașele și satele de acolo trăiesc catolici de același neam cu mine care fac parte cu adevărat dintre membrii fideli și buni ai turmei mele. Ceea ce m-a atras însă an de an în acel ținut extrem de interesant de la Marea Neagră, este pulsul lumii paleocreștine, a cărui bătaie mai poate fi încă auzită și simțită acolo și astăzi cu limpezime netulburată de negura secolelor. Acolo pământul este îmbibat din abundență cu sângele martirilor, acolo sunt orașe îngropate, sate și vile în care au ținut predici sfinții episcopi ai Tomisului și acolo zac îngropate sub dărămături, sub pământul vestigiilor, lăcașurile de cult și ale sfintelor locuri paleocreștine. Fie ca sfinții martiri, episcopi ai Tomisului să vegheze cu deosebire asupra arhidiecezei București”.[1]
Plecarea impusă din scaunul arhiepiscopal a fost efectul manevrelor nunțiului Marmaggi, trimisul Vaticanului la București, deși Netzhammer era apreciat de regele Ferdinand și de primul ministru Ion I.C. Brătianu.
Să vedem în ce context a venit la București Raymund Netzhammer. S-a născut pe 19 ianuarie 1862 în familia agricultorului Netzhammer din satul Erzingen, ducatul Baden din Germania. La botez a primit numele de Albin. Familia Netzhammer compusă din părinți, două surori și trei băieți se bucura de respect în comunitate. Era o familie evlavioasă care periodic mergea în pelerinaj la mănăstirea benedectină, Maria Einsiedeln din Elveția. Impresionat de mănăstire, de călugări și de slujbe, Albin s-a simțit atras de comunitatea monahală. Părinții l-au înțeles și l-au înscris la seminarul mănăstirii care avea și internat. La 18 ani Albin devenea novice, iar la 22 de ani a depus jurămintele monahale primind numele de monah, Raymund.
După terminarea studiilor i s-a oferit postul de profesor de matematică la seminarul absolvit. A preluat și orele de fizică și chimie, dovadă că a fost un elev eminent. În anul 1900 i se comunică transferul la București ca profesor la Seminarul catolic unde se pregăteau preoții pentru parohiile din România. Între 17 octombrie 1900 și 29 iunie 1902 Raymund Netzhammer a îndeplinit și funcția de Superior al seminarului.Este rechemat la Roma ca profesor și rector la Collegium Graecum, instituție papală care pregătea viitorii preoți greco-catolici.
Când nu se aștepta să mai revină oficial în România este numit de papa Pius al X-lea (1903-1914) ca ierarh în București, urmare a vacantării postului prin decesul arhiepiscopului Franz Xaver von Hornstein (1840-1905). Pe 5 noiembrie 1905 a fost înălțat episcop. În audiența acordată înainte de plecare la noul post, Pius al X-lea i-a cerut „să fie un bun român”, recomandare pe care arhiepiscopul a respectat-o din plin.
În după amiaza zilei de 17 decembrie 1905, după instalare și preluarea reședinței a deschis prima pagină a Jurnalului. Săptămânal a consemnat evenimente, impresii din călătoriile  sale prin țară, relațiile cu personalități politice și culturale ale României, cu regii Carol și Ferdinand.
Valorosul Jurnal cuprinde 35 de caiete. Târziu, după mulți ani, prin grija nepotului său, Nikolaus, a fost tipărit în 1995-1996 în limba germană. Varianta în limba română și-a asumat-o în anul 2005 Editura Academiei Române. S-au editat două volume, în total 1.737 pagini.
Discursul scris al autorului este admirabil, atractiv și denotă spiritul de observație și capacitatea de redare a lui Netzhammer. Cititorul va parcurge adevărate reportaje de teren. Netzhammer ne prezintă informații din perspectiva arheologiei, numismaticii, istoriei și antropologia Dobrogei și nu numai.
De mare valoare documentară sunt și cele două volume „Din România. Incursiune prin această țară și istoria ei. Introducere în ediție românească de Violeta Barbu. Traducere din limba germană George Guțu, Volumul I cu un portret al autorului, 108 ilustrații în text și 3 hărți, Editura Humanitas, București, 2010, 340p.; Volumul II, Cu o imagine de gardă și 115 ilustrații în text, 320p. Aducem în atenție și lucrarea Raymund în România. Pe urmele spiritului locului, coord. Violeta Barbu și Nikolaus Netzhammer, Editura Academiei Române, București, 2014, 273p.
În prima secțiune coordonatorii au inclus nouă studii elaborate de Raymund Netzhammer, opt traduse de George Guțu și unul publicat mai întâi în Studii istorice dobrogene (coord. Prof.univ.dr. Valentin Ciorbea), Editura „Ovidius” University Press Constanța, 2003, sub titlul Arhiepiscopul Raymund Netzhammer: Cu trăsura prin sudul Dobrogei (1920).[2]
Constatăm că Netzhammer a abordat teme religioase, amintiri despre D.A. Sturdza (1833-1914) politician, economist și istoric, lider al Partidului Național Liberal, ministru, președinte al Consiliului de Miniștri în trei rânduri: 1895-1896; 1897-1899/1901-1904; 1907-1908. S-au cunoscut pe 20 septembrie 1905 la Roma. Netzhammer dă informații din timpul acestei vizite a omului politic român în Cetatea Eternă. Interesant este și articolul Biserica Națională Română și răscoalele țărănești.
Ca istoric consider că articolul Cu ocazia semicentenarului apartenenței Dobrogei la România, scris în anul 1928, rămas în manuscris până în anul 2014, de o deosebită valoare. Deși părăsise România în 1924, cum s-a precizat mai sus, n-a uitat Dobrogea, iubita sa regiune.

Din articole deducem că Netzhammer a înțeles foarte bine ce a însemnat provincia transdunăreană pentru România și ce a făcut statul român pentru modernizarea ei. Iată câteva pasaje:
„Pentru ca valoarea acestui teritoriu (Dobrogea n.n.) să crească, au fost necesare eforturi dintre cele mai mari din partea României în timpul primelor decenii, când aceasta nu se afla la nivelul satisfăcător de civilizație./.../
Văzând realizarea tuturor acestor imense valori, legate de câștigarea Dobrogei de către România și care conectaseră România la lumea cea largă, regele Carol resimțea o mare fericire și satisfacție. Cu câtă însuflețire își exprimase el bucuria în legătură cu Dobrogea la 9 iunie 1914, cu patru luni înainte de a se stinge din viață. Stătusem îndelung atunci pe digurile de care se sfărâmau valurile, privind mecanismul portuar, delectându-ne privirea cu panorama Constanței care se înălța dinaintea noastră! Regele tocmai se întorsese dintr-una din călătoriile sale pasionate pe Dunăre, în care poposise în toate porturile din Dobrogea. Pretutindeni, la Rasova, Cernavodă și Hârșova, la Isaccea, Tulcea și Sulina, a putut să se convingă de progresele realizate în domeniul comerțului și culturii, atât în porturi cât și în orașe./.../
Cum țara a trecut de la turci la români, musulmanii nu au fost tratați doar cu delicatețe de la preluarea stăpânirii în Dobrogea, ci chiar cu o preferință expresă. Întreținerea moscheilor a fost preluată de către statul român, care a construit la Constanța o nouă, falnică moschee. Aceasta formează prin minaretul său impresionant o adevărată bijuterie a orașului fiind o atracție prin dotarea sa prețioasă. Statul român le-a acordat turcilor un seminar de stat pentru instruirea religioasă a conducătorilor lor spirituali în orașul Medgidia, un program de studiu elaborat în mod special. La revizuirea Constituției din 1923, favorizarea islamului a mers atât de departe, încât li s-a acordat celor 40.000 de turci din Dobrogea un loc de Jure în Senat pentru conducătorul lor religios, în timp ce celorlalte confesiuni ne-românești li s-a făcut concesia de a avea și ele unul, în condițiile în care adepții lor ating un total de 250.000 în Regat/.../
În decursul a mai mult de douăzeci de ani, în peregrinările și călătoriile noastre anuale prin Dobrogea, prin care nu ne-a scăpat nevizitată nici o regiune, am putut constata marile progrese culturale obținute de români. Chiar dacă pentru a străbate zone rurale am urmat cu precădere drumurile de câmpie, cu căluți fără potcoave, rapizi, am mers totuși cu încărcătura grea pe adevărate șosele pietruite în lung și lat peste tot, ba chiar și în unele regiuni foarte dificile, mlăștinoase. Satele se întind pe văile lungi ale suprafețelor drepte, cu coline de loess, prin care se strecoară doar pâraie cu foarte puțină apă de ploaie, absorbită imediat, se ivește în fântânile puternice, unde apa țâșnește cu forță. Cât vezi cu ochii, câmpurile din mijlocul Dobrogei sunt lipsite de copaci, dar satele și împrejurimile lor sunt pline de arbori. În nord și în sud, precum și de-a lungul Dunării și al mării nu lipsesc frumusețile naturii. Impresia cea mai nefavorabilă i se dezvăluie însă doar călătorului care străbate drumul cu trenul de la Cernavodă la Constanța. Rănile adânci pe care i le-a provocat Dobrogei, Războiul Mondial prin săparea atâtor tranșee și contraforturi în sudul și în nordul său, au fost deja lecuite și s-au cicatrizat aproape în totalitate”.[3]
Partea a doua a volumului prezintă simpozionul internațional Pontificio Instituto Orientale, Roma, 18 mai 2007 cu tema Raymund Netzhammer O.S.B. Arhiepiscop din București (1905-1924). Universalism și slujire în societatea românească la care au participat cercetători din România, Austria și Italia.
În Addendă s-au inclus trei articole neprezentate în programul manifestării de la Roma. Tematica abordată este legată de preocupările lui Netzhammer pe problema antichității dobrogene și imaginii „țiganului” în scrierile arhiepiscopului. Coordonatorii au inclus 18 fotografii de la simpozion.
Volumele la care am făcut trimitere mai sus sunt esențiale pentru cunoașterea activității științifice a lui Raymund Netzhammer. Opera sa referitoare la România este mult mai extinsă. Din lista publicațiilor inclusă în finalul Jurnalului de editori aflăm că a scris 4 cărți, 40 de studii și articole având ca tematică Biserica și istoria ei, 32 de articole despre portretele unor personalități, cela mai importante fiind regele Carol I și regina Elisabeta, arheologie (8 studii), numismatică (11 studii), geodezie și cartografie (2 studii). Tematicii dedicate României, repertoriul bibliografic al lui Netzhammer numără 188 de repere.
Opera lui Netzhammer nu a trecut neobservată în mediul academic românesc. A fost apreciat de marele arheolog Vasile Pârvan (1882-1927), Grigore Tocilescu (1856-1909) și Constantin Moisil (1876-1958). Pe 10 mai 1906 i s-a conferit Medalia Jubiliară Carol I. A mai fost răsplătit pe 7 ianuarie 1912 tot de Regele Carol care i-a acordat Ordinul Coroana României în grad de Mare Ofițer „constând din crucea purtată la gât pe eșarfă lată și stea de piept”.

A fost citat în diverse lucrări din țară și străinătate, chiar în zilele noastre. În studiul Contribuția lui Raymund Netzhammer la arheologia creștină și la istoria paleocreștinismului la Dunărea de Jos, regretatul profesor și arheolog Alexandru Barna (1944-2020) scria în final: „Opera monumentală (a lui Netzhammer n.n.) rămâne și astăzi indispensabilă specialiștilor și nu numai”.[4]
Raymund Netzhammer a lăsat ca moștenire o operă valoroasă. Dobrogea a fost regiunea unde a cercetat o temă dragă lui, viața paleocreștină a dobrogenilor și nu numai.
Retras pe insula Werd de pe Rin a trecut la cele veșnice la 8 septembrie 1945. Vestea tristă nu a rămas neobservată în România. Constantin Moisil a publicat în „Cronica numismatică și arheologică: Foaie de informații a societății numismatică române”, anul XIX, nr. 135-136, iulie-decembrie 1945 cuvinte de omagiere:
„...În mod deosebit l-a atras Dobrogea, atât de bogată în monumente antice de toate categoriile și unde a existat odinioară și un vechi episcopat creștin și s-au descoperit numeroase vestigii din primele timpuri ale creștinismului.
Istoria acestui episcopat cu reședința în Tomis, actuala Constanța, biografia marilor creștini din Dobrogea, atât de bogată în monumente antice de toate categoriile și unde a existat odinioară și un vechi episcopat creștin și s-au descoperit numeroase vestigii din primele timpuri ale creștinismului.
Istoria acestui episcopat cu reședința în Tomis, actuala Constanța, biografia martirilor creștini din Dobrogea și monumente vechi creștine descoperite în această regiune, i-au procurat un material interesant pentru multe publicații de mare valoare pentru cunoașterea istoriei creștinismului la Dunărea de Jos.
Dar odată cu monumentele creștine Raymund Netzhammer a avut prilejul să cunoască și să îndrăgească și monedele bătute de străvechile orașe pontice: Istros, Callatis, Tomis, Dionisopolis, cum și interesante ponduri de plumb și de bronz ale acestor orașe. Studiile ce le-au publicat asupra lor în Revista Catolică (1912-1916) și în Buletinul Societății Numismatice Române (1913, 1921, 1927 și 1934) se caracterizează nu numai prin noutatea concepțiilor și prin informația bogată și precisă, dar și prin pasiunea nobilă față de aceste rămășițe ale unui trecut atât de îndepărtat.
Prin moartea arhiepiscopului Raymund Netzhammer societatea noastră a pierdut unul dintre membrii ei cei mai învățați, mai devotați și mai activi, iar știința numismatică pe un sincer prețuitor și cercetător al monumentelor monetare și ponderale antice”(Sic!).[5] 
Indubitabil, Raymund Netzhammer a fost un autentic savant care a lăsat o operă valoroasă în care trecutul Dobrogei este prioritar. Credem că Raymund Netzhammer s-a înscris între membrii de elită ai panteonului dobrogean. Când Constanța va avea norocul să fie administrată de un nou Remus Opreanu (1844-1908), primul prefect al județului Constanța din 23 noiembrie 1878, în galeria busturilor personalităților dobrogene, trebuie să se regăsească și cel al savantului Raymund Netzhammer. Doamne ajută!
 
 
 * Adresăm și pe această cale respectuoase mulțumiri Monseniorului Ieronim Iacob, vicar episcopal pentru Dobrogea care ne-a pus cu generozitate la dispoziție pentru studiu lucrările citate.