#scrieDobrogea Evoluţia Portului Constanţa pe drumul refacerii (1945-1957) (II)

Elemente privind evoluţia Portului Constanţa după 23 August 1944. „În dimineaţa de 26 august, flota română se găsea singură în baza ei din Constanţa. Dar o nelinişte plutea în aer. Vor veni oare ruşii? Cum şi când ne vom întâlni cu ei? De şase zile, de la bombardamentul cel mare, mi se părea că trăim pe altă lume“, mărturiseşte Nicolae Koslinski, participant la evenimente¹.
 
Tensiunea generată de neprevăzut avea să fie înlocuită de o alta, mult acutizată. Pe 29 august, contraamiralul Măcellariu primea - în lipsa generalului Ionaşcu, comandantul Forţelor Maritime Române - un ultimatum semnat de amiralul Oktiabrski, comandantul Flotei Sovietice din Marea Neagră şi Sulina, care solicita mutarea întregii flote româneşti la Sulina şi predarea ei către armata sovietică, ameninţând în caz de refuz cu „atacul de pe mare şi din aer asupra bazei dvs.“². Declaraţia ministerului de externe rus din 24 august era cu totul dată uitării³, însă contraamiralul român face referire la ea atunci când îşi alcătuieşte răspunsul la ultimatum, arătând că trupele române lupta acum alături de cele sovietice - deci nu era necesară capturarea flotei.                                         
Primele nave sovietice au intrat în portul constănţean pe 30 august 1944 cu ajutorul canonierelor române „Dumitrescu“ şi „Ghiculescu“ şi al Vedetei nr. 7⁴. Primele ordine pe care le primesc foştii mandatari ai portului vizau instalarea unei autorităţi portuare sovietice, interzicerea mişcării navelor româneşti în port sau în afara lui, instalarea de ofiţeri controlori sovietici la bordul navelor româneşti şi orientarea tuturor carburanţilor exclusiv către nevoile armatei sovietice⁵.
 
Armata Roşie era una de ocupaţie şi s-a purtat în consecinţă din primul moment: a rechiziţionat, confiscat şi jefuit absolut tot ce i-a stat în cale, indiferent de măsurile pe care le luase statul român pentru a-şi demonstra loialitatea (de exemplu, lipsa de reacţie la bombardarea portului după 23 august 1944). Iată ce îşi nota în jurnal generalul Sănătescu la doar două zile după sosirea flotei sovietice: „Pe motivul că suntem încă în război, ruşii pradă peste tot. Cea mai rea purtare o dovedesc ruşii marinari, care au debarcat la Constanţa. Au băgat groaza în oraş; lumea fuge în toate părţile“⁶. Aprecierea datată 30 august din jurnalul de operaţii al Comandamentului Forţelor Navale Maritime era şi ea îndreptăţită: „Noii aliaţi ne consideră încă inamici, sau o ţară care a capitulat fără condiţii“⁷.      
 
Pe 5 septembrie 1944 a fost confiscată întreaga flotă românească, ale cărei echipaje au fost debarcate, dezarmate şi înlocuite cu echipaje sovietice⁸. Comentariul lui Iuliu Maniu era cu totul de prisos, chiar dacă, în fond, corect, ca şi scrisoarea adresată în noiembrie 1944 lui Vâşinski, din care face parte remarca: „Nici una din condiţiile armistiţiului nu justifică înlocuirea echipajelor române cu echipaje sovietice“⁹. Şi lucrurile nu se opresc nici pe departe aici. Comandamentului Litoralului Maritim şi Fluvial românesc i se solicită să funcţioneze, şi încă corect, la „baterii, observare, faruri şi transmisiuni“, dar în lipsa autovehiculelor, „care ne-au fost aproape toate ridicate“, şi în pofida întreruperii sistematice a transmisiunilor de către „ostaşi sovietici răzleţi“¹⁰.
 
De la sfârşitul lunii august şi până la 24 octombrie 1944, Portul Constanţa s-a aflat sub controlul exclusiv al Comandamentului Sovietic, urmând ca abia după această dată autorităţile române să primească dreptul de control asupra danelor 13-20 şi a bazinului de petrol¹¹. Pe 8 mai erau semnate Acordurile¹² care au creat baza legală pentru înfiinţarea Sovrom-urilor - Portul Constanţa ajungând să fie exploatat la maximum în folosul U.R.S.S de către Sovromtransport.     Utilizarea porturilor româneşti de către marele prieten din est a costat statul român în perioada cuprinsă între 23 august 1944 - 31 martie 1947 peste 12 miliarde de lei¹³.
 
La toate cele de mai sus se adaugă acţiunile individuale ale soldaţilor ruşi care furau orice apucau şi de oriunde, inclusiv din ajutoarele U.N.R.R.A¹⁴ destinate Cehoslovaciei şi Poloniei¹⁵. Şi pentru a-şi asigura liniştea, „santinelele române au fost înştiinţate prin santinelele ruse să nu se opună, căci vor fi împuşcate“¹⁶.
 
Desigur, maiorul sovietic Uralov nu putea solicita decât autorităţilor portuare române               să ia măsuri în iunie 1945 pentru „reprimarea furturilor ce se fac de către muncitorii portuari (subl.n.) din bunurile trimise de U.N.R.R.A.“. Era vorba mai exact despre o solicitare care, în cazul neîndeplinirii rapide, s-ar fi soldat cu intrarea portului „în întregime sub controlul Comisiei Aliate de Control“¹⁷. Ameninţarea ofiţerului sovietic era cu atât mai „îndreptăţită“, cu cât Comandamentul Sovietic răspundea la sesizările autorităţilor române cu privire la furturile soldaţilor ruşi cu multă indolenţă: obiectele găsite asupra lor erau „cumpărate“¹⁸.
 

Autorităţile portuare române nu mai aveau control asupra multor aspecte legate de exploatare. Capturile de război erau încărcate la nave de către autorităţile sovietice, dar plata muncitorilor o făcea Căpitănia Portului¹⁹. Tot ce mai putea face Căpitănia era să roage autorităţile portuare sovietice să nu o oblige să plătească decât încărcarea „trofeelor româneşti“ care luau drumul către Uniunea Sovietică, nu şi a celor germane sau ungare²⁰. Tonajele şi conţinutul încărcăturilor vaselor sovietice reprezentau o mare necunoscută - cu excepţia produselor petroliere, pentru care furniza informaţii Bazinul de Petrol - pentru autorităţile române²¹.
 
Şi situaţia descrisă s-a perpetuat fără probleme şi în 1946, când Căpitănia Portului transmitea D.N.M. Bucureşti - ca răspuns la ordinul acesteia nr. 2473/1946, privind obligativitatea tuturor vaselor care intrau în porturile româneşti de a îndeplini formalităţile la sosire şi plecare - răspunsul reprezentantului sovietic al Comisiei Aliate de Control: „Ni s-a comunicat că nu ne interesează cantităţile materialelor ce se transportă în U.R.S.S.“.²²
 
Îndeplinirea formalităţilor vamale de către vasele sovietice, dar şi de cele sub pavilion englez sau american implicate în efortul de război sau în transportul de ajutoare din partea U.N.R.R.A. era cu totul opţională²³. Taxele portuare, de pilotaj, energia electrică utilizată, în fond, orice serviciu sau utilitate de care a beneficiat armata sovietică în Portul Constanţa, nu au fost plătite până prin anul 1947. Pentru Portul Constanţa, 23 August 1944 a reprezentat momentul începerii perioadei de „cădere în uitare“²⁴.
 
Despre prof. Ana Dordea Petre
 
Absolventă a Universităţii „Ovidius“, Facultatea de Istorie (2001) - licenţiată în istorie, specializarea „Istorie veche“. În anul 2006 a finalizat cea de-a doua facultate de litere, are un master în specializarea „Dunăre - Marea Neagră - Axă a istoriei şi civilizaţiei europene în perioadele modernă şi contemporană“ şi unul în specializarea „Românistică“. 

Doctorat în domeniul Istorie, cu tema „Portul Constanţa între război şi revoluţie (1945-1989)“.
Din 1 septembrie 2001 - profesor la Şcoala Gimnazială nr. 1 Cuza Vodă, judeţul Constanţa. Coordonator al Comisiei Uman.
Membru al C.E.A.C, al Comisiei pentru Prevenirea şi Combaterea Absenteismului. 
Referinţe - prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, Universitatea „Ovidius” Constanţa. 
Participări la manifestări știinţifice şi activitate publicistică: „Portul Constanţa între război și revoluţie“ (1944-1989), studiu publicat în „Orizonturi istoriografice”, an I, nr. 1, 2010, pp.30-44. „Evoluţia Portului Constanţa pe drumul refacerii (1945-1957)“, studiu publicat în „Orizonturi istoriografice”, An II, nr.1, 2011, pp.258-284. „Elemente privind organizarea și exploatarea portului Constanţa în ultimele două decenii ale regimului comunist“, studiu publicat în „Anuarul Muzeului Marinei Române”, tom XVIII, 2015. „Portul Constanţa: organizare și exploatare între anii 1945-1957“, studiu publicat în volumul omagial „Profesor universitar dr. Valentin Ciorbea la 70 de ani. O viaţă în siajul muzei Clio“, Editura Etnologică, 2016. 
 

---

¹   Apud Nicolae Koslinski, Raimond Stănescu, op.cit, p.127
²  Ibidem, p.192
³  (...) Comandantul Suprem Sovietic declară că dacă trupele române vor înceta operaţiunile militare împotriva Armatei Roşii şi dacă se obligă să ducă războiul de eliberare mână în mână cu Armata Roşie împotriva germanilor sau împotriva ungurilor pentru eliberarea Transilvaniei, atunci Armata Roşie nu le va dezarma, le va îngădui să păstreze tot armamentul (subl.txt.) şi le va ajuta prin toate mijloacele să ducă la bun sfârşit acestă înaltă misiune. (...), apud Nicolae Koslinski, Raimond Stănescu, op.cit, p.96
⁴  Pilotarea motocanonierelor sovietice în portul Constanţa este descrisă amănunţit în documentul intitulat „Scrisoarea cpt. lt. Papazoglu Mircea, adresată viceamiralului sovietic Ilia Ilici Azarov, care a condus flota sovietică în Marea Neagră şi a intrat în Portul Constanţa prin barajul de mine ajutat de ofiţerul român sus – arătat”, vezi Marian Cojoc, Portul Constanţa..., pp.33-34
⁵  23 August 1944..., vol.IV, p.28
⁶  Constantin Sănătescu, Jurnal, Bucureşti, Editura Humanitas, 1993, p.169
⁷  Apud Alesandru Duţu, op.cit, p.241
⁸  23 August 1944..., doc.908, vol.III, p.14
⁹  Ibidem, doc. 1013, p.301
¹⁰  Ibidem, vol. III, doc.908, p.15
¹¹  Valentin Ciorbea, op.cit, p.128
¹²  Gheorghe Onişoru, România în anii 1944-1948. Transformări economice şi realităţi sociale, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1998, pp.46-47
¹³  Marian Cojoc, Evoluţia..., p.194
¹⁴  U.N.R.R.A.= United Nations Relief and Rehabilitation Administration
¹⁵  D.J.A.N.C, fond Căpitănia Portului Constanţa, dosar 183/1945, ff.3-4, f.7, f.8, f.10, f.14, f.15
¹⁶  Ibidem, f.15; Vasile Bâtlan, op.cit, p.175
¹⁷  D.J.A.N.C, fond D.N.M, dosar 186/1945, f.176
¹⁸  Ibidem, dosar 177/1944, f.101
¹⁹  Ibidem, fond Căpitănia Portului Constanţa, dosar 184/1945, f.9
²⁰  Ibidem, f.59
²¹  Ibidem, dosar 198/1946, f.27
²²  Ibidem, dosar 201/1946, f.81
²³  Ibidem, dosar 186/1945, ff.101-102; Mariana Cojoc, op.cit, p.214
²⁴  Catherine Durandin, Constantza, de la guerre d`independance a nos jours: une histoire roumaine de strategie Mer Noire, în ”Enjeux politiques, economiques et militaires en Mer Noire (XIV-XIX siecles). Etudes a la memoire de Mihail Guboglu”(sous la direction de Faruk Bilici, Ionel Cândea, Anca Popescu), Braila, Editions Istros, 2007, p.746; expresia este utilizată de Catherine Durandin cu referire la portul Constanţa în perioada ocupaţiei sovietice din România şi este mai sugestivă în franceză: „tomber dans l`oubli”


Citeşte şi: 
 
Evoluţia Portului Constanţa pe drumul refacerii (1945-1957) (I)