Târgul Panairului - prilej de tranzacții comerciale și distracții pentru locuitorii Dobrogei (galerie foto)

Târgul Panairului s-a organizat la Medgidia încă din perioada dominației otomane. Vechimea târgului se pierde în negura vremurilor. Întotdeauna oamenii au avut nevoie de mărfuri, de comerț și de stabilirea unor contacte.
După 1856, populația musulmană a fost majoritară ca urmare a politicii de colonizare pe care a purtat-o Imperiul Otoman. Populația românească a devenit majoritară după 1878 în Dobrogea, dar la Medgidia reprezenta numai 37% din totalul populației, în anul 1904, fiind ulterior în creștere, formând o „écrasante majorité”.
 
La sate și orașe s-au stabilit sute de străini care au venit după promulgarea legii de organizare a Dobrogei, deschizând prăvălii, cumpărând proprietăți și devenind chiar eligibili pe listele electorale. Printre aceștia sunt de amintit Costică Golea, Gheorghe Golea, Stan Sorescu ș.a.
 
După anul 1878, odată cu reintegrarea Dobrogei și a Deltei Dunării în cadrul statului român, provincia va cunoaște o dezvoltare alertă și o prosperitate pentru toți locuitorii săi. Bâlciurile ofereau locuitorilor posibilitatea de a obține mărfurile care le erau necesare, iar pe moșiile celor care se organizau, multe avantaje.
     
Din Dobrogea se aduceau în stânga fluviului piei de animale, pește proaspăt și sărat, scrumbie, alte mărfuri locale, aducându-se în schimb produse manufacturiere de tot felul, sfoară, rachiu, legume proaspete și uscate, cărți religioase și școlare. Acest comerț a reprezentat un stimulent puternic pentru dezvoltarea agriculturii, a pescuitului, a activităților meșteșugărești și a afirmării culturale din Dobrogea.
 
La sfârșitul perioadei interbelice, târgul Panairului era situat în vatra satului, învecinându-se la E cu terenurile arabile ale lui Aurel Oancea, la S cu cartierul Știuca (în apropierea linilor ferate), iar la V cu terenurile arabile ale locuitorilor și bălțile Kara-su. Linia ferată Medgidia-Babadag traversa locația târgului, care servea drept aeroport comunal. Ocupa o suprafață de 154 de hectare.
   
Târgul era recunoscut în perioada interbelică și pentru vânzarea animalelor, în special a cailor. În anul 1933, erau înregistrați 78 de cai la Valea Dacilor, 52 de căruțe și 81 de cornute mari. Proprietarii acestora frecventau târgul periodic pentru vânzarea produselor lactate, a cărnii și a pieilor. Târgul a funcționat în perioada interbelică și a adus autorităților locale importante sume de bani folosite pentru infrastructură și pentru organizarea târgului în anul următor.
       
Perioada funcționării târgului a fost între 15-30 octombrie, incluzând aici și sărbătoarea religioasă creștină a Sfântului Dumitru, ce avea loc la 26 octombrie.
 

Târgul funcționa și în perioada 16-31 octombrie 1947, iar comercianții participanți proveneau din Medgidia, dar și din alte localități ale țării. Curelarul Neculae Gârbă, domiciliat pe strada Mircea Vodă, nr.118, solicita Primăriei închirierea a 200 mp, pentru a ridica o construcție în Piața Oborului, pentru desfășurarea activității, meserie pe care o practica de 10 ani.
 
La 28 septembrie 1947 se înregistrau cereri către Primărie, din partea unor comercianți ce doreau să își deschidă afaceri pe durata târgului. Printre aceștia amintim pe: Aurel Ciubureanu, din București – voiajor, Stelian Dumitrescu , din Ploiești – lanț electric și o prăvălie, Costel Bârzoagă, din Călărași – „panorame cu distracții publice”, Chiru Calciu, din București – tir cu arme, Costică Bălulescu, din București – cu dulciuri.
 
Ansamblurile mecanice destinate distracției populației proveneau din alte zone, în special din capitală.
  
În aceeași perioadă funcționa și un sindicat al căruțașilor numit „Unirea”, care avea membri români și tătari. Această asociație profesională era activă și se implica în desfășurarea târgului Panair.
  
Activitate comercială desfășurau urmașii unor primari ai orașului, printre care Angela de Hillerin, fiica lui Carol de Hillerin, care avea în administrare o „Fabrică de apă gazoasă”, iar Sebastian Petricu, fiul lui Traian Petricu, avea același obiect de activitate fiind proprietar al Fabricii de ape gazoase „Alba Iulia”. Ambii producători solicitau Primăriei autorizații pentru liberă circulație a camioanelor și căruțelor, cu care să transporte marfa.

    
  Prin existența târgului Panairului, orașul s-a dezvoltat, populația a crescut, autoritățile au investit banii obținuți din închirierea tarabelor din târg, în construcții trainice care dăinuie și astăzi. Târgul a funcționat permanent, existând și ani în care activitatea a fost suspendată, dar interesul oamenilor pentru tranzacții comerciale și obținerea de venituri a fost hotărâtoare în reluarea activității.
 
Târgul a continuat să existe și să asigure prosperitatea locuitorilor din imediata sa apropiere. Au existat și perioade în care târgul și-a întrerupt temporar activitatea datorită războiului, cum a fost cazul celui din 1877-1878, dar s-a reluat în 1880, când autoritățile au respectat solicitările populației.
     
Până în 1877, a avut un rol primordial în dezvoltarea Dobrogei, comercializând produse străine, valorificând articolele autohtone și stabilind o legătură trainică și de nezdruncinat între românii din stânga fluviului, cu cei din dreapta Dunării.
     
După anul 1878, târgul s-a confruntat cu fenomenul general de modernizare a economiei românești, dar a continuat să existe în același loc, având o existență neîntreruptă până în 1947. Medgidia a reprezentat prin târgul Panairului, o adevărată „piață comună” a localităților din spațiului balcanic, realizând acea legătură trainică între nordul și sudul peninsulei Balcanice, dintre  răsăritul și sudul Europei.
     
După anul 1990, administrația locală a căutat să se ancoreze în trecut și să redea importanța vechiului târg al Panairului, prin organizarea unor activități comerciale. În prezent, târgul Panairului nu a rămas decât în amintirea oamenilor în vârstă, a unor istorici și pe fotografiile prăfuite de vreme.
     
Surse bibliografice:
 
S.J.A.N.C., Fond Primăria  Medgidia, Dosar 12/1939; Dosar 5/1933; Dosar 36/1947;Dosar 29/1949.
N.P.Comnène, La Dobrogea (Dobroudja), Librairie Payot&C-ie, Paris, 1918
Alexandru Ciorănesco, Une restitution historique. La Dobroudja. Terre Roumaine, Paris, 1939
Prior Virtus, în „Centrul Constanței”, nr. 7, din 13 iulie 1898
***Documente privitoare la comerțul românesc (1473-1868), publicat de Dumitru Z. Furnică, Tipografia „România Nouă”, București, 1931
Jacques Le Goff, Negustorii și bancherii în evul mediu, Editura Meridiane, București, 1994
Tudor Mateescu, Însemnări despre burghezia și moșierimea română din Dobrogea, în A.I.I.A.X, Iași, 1986.
Adrian Ilie, Medgidia. Istoria orașului de la 1918 până în prezent, Editura Ex Ponto, Constanța, 2012.
 
Surse foto:
 
Colecția Adrian Ilie
Colecția Toma Modiș
Colecția George Neacșu
 
Despre Adrian Ilie

Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti. 
Director adj. - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea. 
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie/Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice - Medgidia.
Realizator emisiune istorică - Repere Istorice - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman“ pe anul 2017, conferit de Societatea de Ştiinţe Istorice din România. 

Citeşte şi: 
 
#scrieDobrogea Panairul de la Medgidia sau sărbătoarea Sfântului Dumitru (galerie foto)
 
#citeşteDobrogea Valea Kara-Su în hărţi medievale (galerie foto)