Un om dăruit cetăţii Ioan Mușat de la Cernavodă

Acum, mai mult decât oricând, societatea românescă are nevoie de exemple. Exemple pozitive pe care să le urmeze, pentru a redeveni ceea ce suntem de fapt - oameni buni şi generoşi, iubitori de țară prin fapte și nu doar prin vorbe. Un astfel de exemplu este învățătorul Ioan Mușat din Cernavodă, autor al primei monografii a orașului, întemeietor de ziar și erou al celui de-al Doilea Război Mondial.
 
S-a născut pe 20(25) septembrie 1903 în comuna Zilişteanca, judeţul Buzău. Părinții săi au fost Ion Mușat și Maria Mușat. A absolvit Școala Normală din Buzău (1925) și un curs pedagogic la Bucureşti. În 1930, devine învățător la Şcoala primară din Cernavodă. A urmat Cursurile de vară ale Marinei, cursurile de comandant cercetaşi şi străjeri (1935) și cele de străjeri (1937).
 
Pe 15 noiembrie 1936, se căsătorește cu Eleonora Dobrescu, fiica secretarului general al primăriei Nicolae Dobrescu - născută la Cernavodă, în 1902 -, și ea absolventă a Şcolii Normale din Braşov și profesoară la şcoala primară de fete din oraș, din 1923. Împreună, au un băiat, Costin Muşat - născut în 1939 -, care va deveni arbitru internaţional de volei şi inginer.
 
Împreună cu cei doi prieteni ai săi, preotul T. Samoilă şi primarul R. N. Iordăchescu, pune bazele săptămânalului „Danubiu". Este autorul primei monografii - și mult timp, singura - a orașului Cernavodă.

Cariera militară 

Ioan Mușat și-a început cariera militară, pe 15 martie 1926, ca soldat al Regimentului 34 Infanterie. În același an, în august, este trimis la cursurile Școlii pregătitoare pentru ofițeri în rezervă de la Bacău. Pe 1 mai 1927, este înaintat la gradul de sergent, iar pe 29 iulie 1927, este admis la examenul pentru sublocotenenți în rezervă, grad la care este ridicat pe 25 octombrie 1928, dată de la care este mutat la Regimentul 2 Grăniceri.
 
Este remarcabil numărul de concentrări pe care-l înregistrează Ioan Mușat - de multe ori, la cerere -, pentru a se pregăti de cariera de ofiţer în cunoaşterea operaţiunilor de război. Cum la cerere a fost și plecarea sa pe front în Regimentul 2 Grăniceri de front. Se remarcă mai ales prin seriozitate, omenie, camaraderie, precum și prin spiritul de sacrificiu. Superiorii săi îl percep ca pe un rezervist care se ridică, oricând, la nivelul unui ofițer activ. Dovadă stau și Foile calificative, noi oprindu-ne doar la câteva.
 
„SubLt. Mușat Ioan are o constituție foarte solidă, dând dovadă de o rezistență foarte mare și o sănătate perfectă. Poate suporta cu ușurință greutățile unei campanii.
Bun camarad, fizic plăcut, sincer, cu multă bunăvoință și dragoste de țară și de soldat. Fire impresionabilă și entuziastă. Punctual. 
Îi place armata și regretă că nu se poate activa.
Pe timpul concentrării a comandat Plut(onul) 2 la toate aplicațiunile ce a făcut compania dând rezultate bune. Pe timpul marșurilor lungi a mers cu plutonul său încurajând oamenii și fiindu-le exemplu viu, mulțumită cărui fapt niciodată nu a avut vreun om căzut. În timpul servit a dat dovadă că nu a uitat ce învățase în S.M.I. și a căutat a-și completa repede instrucția cu care rămăsese în urmă. Trage bine cu arma.
În rezumat, este un bun ofițer căruia i se poate încredința ori ce misiune cu siguranța că o va duce la bun sfârșit. Merită a fi ofițer al Regimentului 2 Gr.” (1931)

 
În 1934, comandantul Regimentului 2 Grăniceri are cuvinte de laudă la adresa sublocotentului în rezervă Ioan Mușat, care „s-a prezentat la regiment la 20.XI în scopul de a-și împrospăta cunoștințele necesare unui comand. de ploton și companie.
 
În baza Ord. 1316/934 M.St.M. ofițerul a primit să fie concentrat fără drepturi. Numai dacă am considera voința de a servi cu renunțare la soldă se califică elogios adeverindu-și sentimentul Patriotic.
A comandat ploton în comp. 7 la toate aplicațiunile din această perioadă și în continuare la Manevra Regală. Am constatat că știe să comande și să execute un ordin de operație. A înțeles binișor planul de foc în apărare și în atac știind să ordone acțiunea acestui plan.
Are uniforma completă de campanie. Este foarte rezistent și cu multă putere de muncă. În manevră Comand. său de batalion l-a notat bine.
Îl propun. Merită a înainta în gradul de Locot. în rezervă la primele înaintări ce se vor face.” Pe 10 mai 1935, este înaintat la gradul de locotenent în rezervă.
 
În perioada 1 aprilie - 31 octombrie 1939, Ioan Mușat a condus Subcentrul P.P. Cernavoda. Foaia calificativă dată de Cercul de Recrutare Constanța, subinspectoratul P.P., îl prezită ca fiind: „sănătos, rezistent. Energic, autoritar. Punctual la ședințe. Judecată dreaptă.”. Drept urmare a aplicării acestor calități, „subcentrul P.P. Cerna-Vodă de sub conducerea sa a dat bune rezultate”, apreciau subinspectorul P.P. Constanța și inspectorul 2 Regional P.P.

 
Din 24 octombrie 1939 (până pe 24 decembrie 1939), locotenentul în rezervă Ioan Mușat a revenit la unitatea sa, Regimentul 2 Grăniceri al Batalionului 21. Caracterizarea comandantului batalionului său este, de asemenea, laudativă.
 
Foaia calificativă referitoare la perioada 1 noiembrie 1939 - 31 octombrie 1940, semnată de comandantul Regimentului 2 Grăniceri:
„I. Sănătos. Rezistent. Poate suporta greutățile unei campanii. Face eforturi. Călărește. Se prezintă bine în fața frontului; 
II. Aptitudini militare bune. Energic. Autoritar. Muncitor. Cu frumoasă inițiativă. Fire liniștită. Se decepționează ușor; 
III. Inteligent. Cultură generală frumoasă. Se ocupă cu literatura. Are câteva lucrări personale tipărite. Cunoaște bine regulamentele armei și le aplică cum trebue. Foarte bun gosodar. Ofițer de rezervă capabil; 
IV. Educație militară f. frumoasă. Cuminte, educat, modest. Îi place mult cariera armelor, cerând să rămână concentrat aproape tot anul. Talentat. Cântă bine. Priceput în organizarea serbărilor. Bun patriot. Îndrăsneț.
V. A comandat în ultimele concentrări (aproape un an) tot timpul camp. 9-a nefiind la această companie un ofițer activ. Compania sa a fost foarte bine condusă din toate punctele de vedere. Disciplinată, bine instruită și cinstit administrată. Deși ofițer de rezervă, totuși a știut să comande compania ca un of. activ. Oamenii și caii f. bine îngrijiți. Materialele bine păstrate. A fost cu compania sa tot timpul în zonă luând parte la toate aplicațiunile în teren. A făcut lucrări bune. La Stejarul, lângă frontieră, a stat cu comp. 9 luni în alarmă. A muncit cu folos. Ofițer pe care se poate conta în timp de război.
(…)VII. Ofițer de rezervă prea bun. Are vechimea, are concentrările cerute de lege.
VIII. Merită a înainta la gradul de căpitan în rezervă.”
 
Între 7 - 24 decembrie 1939, a fost detașat la Comandamentul Litoral Maritim. Pe 29 iunie 1941 este trecut pe picior de război. Locotenentul în rezervă al Regimentului 2 Grăniceri este scos din evidențele armatei, pe 18 iulie 1941, acesta murind „pe câmpul de luptă pentru Patrie”, într-o vie din regiunea Sărăţeni-Vozniceni județul Cahul, cota 151. În aceeași zi, este ridicat, post mortem, la gradul de căpitan în rezervă.
 
A fost decorat cu „Coroana României” cu spade și panglică de „Virtutea Militară”
 
În continuare, cităm întreaga mărturie a unui preot, care a fost prezent la sfârșitul comandantului său, locotenentului Ioan Mușat.
 
„Eroul învăţătorul Ioan Muşat
 
Clipe de sublim eroism, prin cari mândria unui neam adânc jignit avea să se integreze în ordinea firească a istoriei măreţe sau neaşteptate de toţi cei înfrăţiţi cu arma, cu seninătatea şi bucuria unei mari împliniri.
 
Dealungul Prutului, ostaşii Regelui şi ai Mareşalului îţi duminicau sufletele, cu perspectiva dealurilor basarabene, peste cari plutea duhul celei mai sfâşietoare tristeţi.
 
Glumeau voevodalele urme sub silnica stăpânire a apocalipticului barbar stricător de hotare şi altare.
 
Evacuarea satelor de pe întinsul frontului îşi urma desfăşurarea în ritmul unor jalnice, dar prudente băjenii.
 
În seara zilei de 21-22 Iunie am fost toţi ofiţerii reg. 2 grăniceri invitaţi la comandament spre a ni se face comunicări.
 
Se întârzie până la ora 1 noaptea, timp în care, îngrijoraţi, dar şi cu un oarecare neastâmpăr sufletesc de a ne împărtăşi cât mai curând din necunoscut, ne amuzăm şi ne conturăm speranţele.
 
Cu o oră înainte de 3 şi 15 minute când sunt pregătite primele lansări de proiectile, ni se face cunoscut de comandant că suntem în război cu Ruşii.
 
Neastâmpăr, nervozitate. În general o stare de exuberanţă până când prima orhestraţie a gurilor de foc începu.
 
În apropierea noastră, o formaţie din artileria grănicerească sub comanda slt. Fălcăoaru, într-un ritm viu, trimitea misivele morţii peste Prut.
 
Satele Văleni, Slobozia, iar mai spre dreapta noastră Giuleşti şi Reni parcă vroiau printr-o miraculoasă forţă să-şi întindă braţele spre colinele Moldovei ca să întâmpine pe desrobitori.
 
Printre ofiţerii cari aflaseră vestea cea bună a împlinirii vremilor unui neam întreg era şi locot. Ioan Muşat.
 
Am şi acum în minte imaginea aceea de dârză ţinută ostăşească, cu tresăriri de amplă încordare bărbătească ori de câte ori simţirea sa era sensibilizată pe considerente şi motive epice. După ce a tăcut şi cu aer de reculegere ia cunoştinţă de toate ordinile, îmbrăcat cu obişnuita-i bluză de culoare închisă, peste care diagonala şi centura prindeau într-o ţinută distinsă boiul unui tânăr plin de viaţă, plecă împreună cu comandantul companiei să organizeze sectorul lor.
 
Dacă pentru mulţi clipa aceea a intrării noastre în (război) cu Ruşii, a fost oarecum neaşteptată, pentru locotenentul Ioan Muşat a fost momentul celei mai intense…
 
Era un fanatic al dorinţei de valorificare eroică… Era un predestinat al marei jertfe. Aşa se explică de ce la începutul rânduit să rămână la partea sedentară a regimentului, el cere cu insistenţă să vie la partea operativă ca să pună şi el umărul - cum spunea… - la îmbrâncirea unui hotar nedrept.
 
Iscodit de mine asupra motivului ce l-a determinat să ceară să fie prezent în rândurile celor care aveau cea mai eminentă perspectivă a morţii parcă văd cu că… mândrie îmi spunea că numai îndemnurile sufletului său impetuos şi dragostea faţă de ostaşii săi pe care i-a… atâta… în vederea acestui ceas mare şi pe cari nu vroia să-i părăsească tocmai atunci, l-au hotărât.
 
Nu trebuie să trec sub tăcere faptul că deşi îmbrăca haina ofiţerească, în raport cu ostaşii săi nu se socotea decât un camarad căruia îi incumba rosturi de conducere, era cu adevărat ofiţerul-pedagog.
 
Sincer înţelegător al sufletului ţăranului-ostaş le câştigase în aşa măsură dragostea încât de cuvântul şi ordinul lui spânzura sufletul întregii companii. Bun organizator şi minunat gospodar nu odată a fost dat exemplu de comandantul batalionului I din care făcea parte.
 
Îmi amintesc că în timpul concentrărilor ce au premers războiul, când regimentul nostru se afla la frontiera de sud, am făcut o vizită la bat. I care făcea de pază în sectorul Echiscea. 
 
Cel mai înaintat post de comandă şi unitatea de avant gardă, menită în cadrul unor eventualităţi sângeroase să ia cel dintâi contact cu inamicul era comp. III de sub comanda lt. Ioan Muşat. Şi aceasta după dorinţa sa.
 
Cu câtă încredere mi-au spus ostaşii că ei se gândesc şi se simt pe linia acestor mari înfruntări în deplină siguranţă pentru că însuşi comandantul era ca în elementul său.
 
…postul de comandă un bordeiu în pământ, compartimentat de aşa fel în cât să înlesnească şi să satisfacă imperativele unei aşezări omeneşti, încadrată de o grădiniţă în cari cu mâna lui sădise diferite flori, am putut să admir simbolul gospodăresc şi pasiunea după mai bine a acestui ofiţer.
Baia(?), făcută dintr-un butoiu suspendat, îşi avea rostul… linie de frontieră departe doar cu vr-o câteva sute … de pichete inamice.
 
A fost (?) singurul ofiţer care m-a dus pe la toate (felurile) de mitraliere, pentru ca prin prezenţa mea şi rostul… torn, în sufletul servanţilor cari cu ochii pe linia… a armelor stau nemişcaţi la piese, balsamul de încredere în încordarea braţului lor hotărât.
 
Toate acestea îmi veneau în minte atunci când, în seara zilei de 22 Iunie, urmăream după o luare de rămas bun şi o invocare de protecţiune divină, pe locotenentul Muşat, care mergea să aducă vestea cea bună „băieţilor” cum spunea el ostaşilor săi, cari se găseau pe poziţie pentru repararea prin foc şi sânge a unor mari nedreptăţi. Cum nu a urmat nici o reacţie în sectorul încredinţat regimentului nostru şi totul se limita la incursiuni în diferite puncte peste Prut şi Bratea, am avut putinţa unor revederi atunci când venea pe la comandant pentru noi comunicări. Într-un din zile, colonelul comandant pune întrebarea ofiţerilor adunaţi la popotă cerându-le să se ofere cineva pentru efectuarea unei misiuni. Locotenentul Muşat este printre cei întâi care se oferise. Un neastâmpărat al faptelor de şi parcă în căutarea celor mai dificile situaţii.
 
Se bizuia mult pe bărbăţia ostaşilor săi, cărora adesea le plămădise sufletul în perspectiva celor ce avea să se întâmple şi ce mulţumit era când aceştia mărturiseau că sunt hotărâţi să urmeze comandantul cu preţul oricăror jertfe. Noaptea dintre 29 şi 30 Iunie fu sortită deplasărilor de pe poziţia iniţială.
 
Anunţaţi ca într-o oră să fim gata, pornim prin beznă şi noroiul proaspăt depus cu obiectivul Podul Albiţa.
 
Batalionul I de sub comanda maiorului Polizu căzut eroic în luptele de la Odesa, din care făceau parte şi compania lt. Muşat, îşi strecura în marş peste dealurile Tătarca şi prin defileul Zidilienilor (?) oamenii şi muniţiile de tot felul.
 
Reflectoarele de peste Prut îşi înfigeau fascicolele de lumină, spintecând besna cu scopul de a surprinde astfel de deplasări.
 
Satele Cuca, Drăguşeni, Epureni, Şuletea sunt la urmă în etape de drum necontenit.
 
În răgazul unui popas am vizitat împreună cu lt. Muşat, pe scriitorul în rezervă Virgil Car..(?) la locuinţa din Şuletea.
 
Bătrânul cu o statură încă viguroasă, cu căutătura acelor ochi cu irizări de autentică blândeţe moldovenească, ne depăna din cele petrecute în războiul trecut. Acum, în modesta-i locuinţă de ţară, păstra ca un scump tezaur rama care se afla încadrat pieptul cămăşii şi vestonului, îmbibate cu sângele curs din rana căpătată la Mărăşeşti, în 1916.
 
Impresia celor povestite, prezenţa acelor vestigii de vitejie precum şi bubuitul tunurilor artileriei noastre dela Bogdăneşti şi Fălciu cari se găsea într-un duel violent cu Ruşii retranşaţi la Ţiganca, Leova şi Tom… complectau condiţiile unei transfigurări în faţa celor mai curate emoţii.
 
Astfel pregătiţi, în dimineaţa zilei de 10 iulie, am trecut Prutul punând piciorul pe pământul Basarabiei. Pe dealurile dela Leuseni, muniţiile aruncate, grenadele de mână părăsite, ne lămuri asupra combativităţii inamicului alungat. Trecea prin satele basarabene, Călmăţui, Tapor (?), târgul Cărpineni se făcea în formaţie de apropiere.
 
Prin lanurile de secară mândră şi prin păpuşoi, pe o caniculă abia suportabilă, se strecoară ostaşii detaşamentului nostru, vrăjiţi de dorul unei sfinte răzbunări.
 
După câteva zile, fără să întâmpine vre-o rezistenţă, detaşamentul se regrupează în satul Horjeşti îngăduindu-ne ca ziua de 13 Iulie să o cinstim cu solemnitatea unei slujbe bisericeşti. Locotenentul Muşat era printre ţărani invetariindu-le necazurile din timpul acelei „lumpendiktatur” a bestiilor roşii.
 
Pentru simţirea lui de român cari vibra vânjos în încordarea celor mai autentice spiraţiuni, precum şi a unei legitime mândrii naţionale, apăreau în conturul celor mai abjecte (indescifrabil) acei autohtoni care abdicaseră dela demnitatea naţională. Pentru aceştia de i-ar fi fost în putinţă ar fi fost fără cruţare. Ziua de 16 Iulie aceea care aduce regimentului 2 Grăniceri încununarea speranţelor sale făcându-l părtaş la botezul focului din acest război sfânt. Inamicul retras pe linia Cazangic, Sărăţica, Troiţa, Bulgărica, Covurlui şi Tomai opune rezistenţă înverşunată.
 
Compania lt. Muşat se găsea într-o aprigă încleştare în direcţia Sărăţica Nouă. După o zi de crâncene lupte în care locot. Muşat se găsea tot în fruntea „băieţilor” săi, înfrăţit cu ei în tumultul unor încordări comune, primesc ordinul de a se deplasa în direcţia Troiţa, unde luptele erau concentrate asupra cotei 151.
 
De la postul de comandă al regimentului ce se găsea în satul Sărăţeni, aflăm că această cotă 151 acoperită de mândrele vii ale Cahulului, în repetate rânduri - pentru importanţa ei strategică - trecuse din mână în mână.
 
În risipa aceea de elan, în avalanşa aceea de energie susţinută de armele de foc, comandantul companiei III anunţă la telefon că bolşevicii cedează, dar muniţia este pe sfârşite. Până ce va sosi muniţia din urmă el asigură pe comandant că nu va ceda terenul ocupat măcar că va lupta cu dinţii.
 
E ziua de 17 Iulie. E ziua de grea încercare pentru tot regimentul. Colonelul comandant distins mai apoi cu Mihai Viteazu mi-a spus că a mers vestea eroismului şi a succesului de arme până la Bucureşti şi că însuşi Mareşalul s-a interesat informându-se asupra ofiţerilor şi trupei. Locot. Muşat, credincios devizei formulată de comandantul diviziei sale că vor lupta cu dinţii, plecă în acea zi de 17 Iulie într-un suprem efort spre cota 151 în speranţa de a exploata succesul unui formidabil tir de artilerie, bine susţinut de regimentul bravului colonel Ştefănescu. Ceasul era hotărâtor, bolşevicii atacau cu aceeaşi înverşunare. Armele lor de tot felul împroşcau moarte într-un tir concentrat. Cota trebuia cucerită şi păstrată. Locot. Muşat, în fruntea ostaşilor săi, îmbărbătează şi îndeamnă. Aceasta o făcea el fără teamă de moarte. Slt. de rezervă Frunte, învăţător şi el, rănit de două ori în acest război sfânt şi care s-a legat de Muşat printr-o afecţiune camaraderească … povesteşte următorul episod: «În speranţa că vom termina cu bine acest război îmi făgăduia că mă va cununa, spunându-mi şi recomandându-mă tuturor drept fin al său.
Când ordinul de a începe atacul fu dat, mă adresez locot. cu aceste cuvinte: Ce facem naşule? El zâmbind îmi răspunse: Deocamdată să vorbim logodna fine.»
Nu ştiu ce s-a mai întâmplat. E deajuns să consemnăm că la ora 9 a.m. a acelei zile de 17 Iulie, ne povestea că în fruntea plutonului său, urmat bărbăteşte de băieţii săi, a înflorit cu roşul celui mai aprins sânge, jertfa cea mai sublimă a unuia dintre cei mai vrednici luptători. Locot. Muşat şi-a lipit tâmpla însângerată, lovit de o schijă de brandt, de glia Basarabiei, pe care adesea o evoca cu … pasiune.
 
Rămase acolo trupul său neînsufleţit tot timpul atacului ca să permanentizeze îndemnul de înainte.
 
Seara târziu, prin jertfa sa, cât şi aceea a atâtor bravi ofiţeri şi ostaşi, inamicul este pus pe fugă şi se retrage.
 
Trupurile lor ridicate cu evlavia cuvenită celor purificaţi prin dăruire supremă, sunt depuse apoi în biserica satului Sărăţeni.
 
Alături de comandantul regimentului, în pâlpâiala unei singure lumânări, ne închinăm în faţa jertfei ofiţerilor căzuţi în cele două zile de încordare eroică: lt. Colonel Antonescu, Căp. Heutes, Căpt. Chiriacescu, Lt. Muşat, Lt. Floreşteanu şi Slt. Filimon.
 
În ziua de 18 Iulie, într-o autosanitară pusă la dispoziţie de divizie, duceam spre Prut şi de acolo la Huşi ca să depun în pământul Moldovei în cimitirul eroilor din acest oraş, în umbra bisericii Sf. Toma, relicvele sfinte ale încordării noastre spre un destin de… naţională.
 
După dorinţa colonelului comandant al regimentului, au trimis odată cu vestea morţii pentru neam, Rege (indescifrabil) a lt. Muşat şi verigheta pentru ca familia să păstreze ca un simbol că jertfa sa a fost pentru strălucirea patriei, pentru siguranţa familiei, pentru slava sfintei noastre Biserici.
 
În felul în care a ştiut să moară lt. Muşat el se găsea pe linia unei consacrări şi a unei predestinări.
 
Toată viaţa sa nu era decât o elaborare de fapte şi acţiuni cari gravitau în jurul acestui frumos destin.
 
Ca om, era un idialist sedus şi fanatizat de tot ceea ce înobila, plasându-l în atenţia şi în simpatia oamenilor. Cultiva prieteniile şi ar fi făcut orice pentru un prieten.
 
Ca dascăl, era o făclie vie pe altarul şcoalei, luminând şi îndrumând atâtea generaţii de copii cari astăzi îl pomenesc cu cuvenită veneraţie.
 
În clasa sa şi astăzi, în colţul destinat cultului eroilor, stă fotografia sa şi nu este unul dintre elevii săi cari să nu-şi arunce privirea zilnic indicând pe „domnul”.
 
Ca manifestare socială, aş putea spune că nu întreprindea nimic în mediul său care să nu fie dacă nu iniţiativa sa, cel puţin realizatorul sau colaboratorul dezinteresat să fie el.
 
De o frumoasă pregătire intelectuală, cu temeinice cunoştinţe în ce priveşte misiunea dăscălicească, cu un, recunoscut de toţi, simţ de origine şi o laborioasă mobilitate, a concretizat aceste însuşiri în lucrarea sa „Monografia oraşului C. Vodă” precum şi în editarea unui ziar local „Danubiu” cari sunt tot atâtea aspecte ale unei personalităţi armonios închegate.
Acesta a fost învăţătorul, aşa a ştiut să trăiască şi să moară Lt. Erou Ioan Muşat.
Pr. Indescifrabil.”
 
Fotografia lui Ioan Muşat face parte din arhiva familiei Muşat şi a fost pusă la dispoziţia cotidianului ZIUA de Constanţa de nepotul acestuia, Cosmin Bogdan Muşat.

SURSĂ FOTO: Familia Muşat, Arhivele Militare Pitești, Serviciul Arhivelor Naționale Constanța

Despre Lavinia Dumitrașcu  

Lavinia Dacia Dumitrașcu s-a născut la Constanța pe data de 9.12.1966. A fost atrasă, în clasele generale, de gimnastică, a scris poezie, a frecventat cenaclurile constănțene, a publicat în reviste literare și a luat premii. A ales însă istoria pentru că era fascinată de modul în care scotocea tatăl său, regretatul Gheorghe Dumitrașcu, prin arhive și biblioteci pentru a „dezgropa“ ceea ce era îngropat și uitat. A activat ca lector asociat la Universitatea „Ovidius“ Constanța - Facultatea de Istorie și Științe Politice, iar anterior, ca preparator/lector univ. în cadrul Universității „Andrei Șaguna“ din Constanța. Din 2005 și până în prezent este muzeograf 1 A în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Citește și:  

Colaborare ZIUA de Constanța Istoricul Lavinia Dumitrașcu vă invită să descoperiți Dobrogea după momentul Unirii cu Țara (document)
 
Interviu online Lavinia Dumitrașcu a rememorat revolta pe care a simțit-o când lui Gheorghe Dumitrașcu i-a fost refuzat de peneliști titlul de cetățean de onoare al Constanței
 
O personalitate mai puțin cunoscută a Constanței - Gheorghe L. Dimitriu

"Istoricul orașului Cernavodă", de Ioan I. Mușat