Viaţa şi opera marelui compozitor George Enescu - Festivalul „George Enescu“

Capitala va deveni, în curând, scenă muzicală internaţională. Ediţia 2017 a Festivalului „George Enescu“ se va desfăşura de pe 2 septembrie până pe 24 septembrie.
 
George Enescu întruchipează geniul prin excelenţă al muzicii româneşti şi una dintre personalităţile artistice marcante în întreaga lume. A fost virtuoz violonist, pianist, pedagog umanist, dirijor şi compozitor original, care, prin activitatea sa artistică susţinută, a făcut cunoscute în lumea întreagă eposul şi valorile culturale româneşti. A încurajat totodată dezvoltarea artei muzicale naţionale şi creaţiile muzicienilor români: Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea se numără printre ei.
 
Un punct central al sursei sale creatoare a fost melosul popular, din care el s-a inspirat din fragedă vârstă şi care se regăseşte în întreaga sa creaţie, colorând-o cu nostalgia pământului natal, mult iubit. „Rapsodiile române“, „Poema română“, „(Impresii din copilărie) pentru vioară şi pian“, „Sonata pentru vioară nr. 3 în La minor în caracter popular românesc“ sunt doar câteva exemple. Intrate în repertoriul mondial, capodoperele sale se remarcă şi printr-o înaltă exigenţă tehnică şi interpretativă, solicitând sensibilitate şi temeritate subtilă. Însă inspiraţia sa artistică sintetizează şi influenţele occidentale. Sincretismul conferă creaţiilor sale o mare forţă şi le sporeşte originalitatea.
 
Povestea vieţii sale este scrisă sub semnul miracolului. Singurul copil rămas în viaţă din cei opt copii ai familiei Enescu s-a născut în 1881, la Liveni, într-o familie care iubea şi practica muzica. Dă dovadă de timpuriu de afecţiune şi talent pentru această disciplină. La patru ani primeşte o vioară, iar un an mai târziu cântă primul său concert în public. Micul „Jurjac“, aşa cum este alintat de părinţi, este remarcat de Eduard Caudella, care îl îndrumă spre Conservatorul din Iaşi şi apoi spre cel din Viena. Are şapte ani. I se acordă dreptul de a fi admis în prestigioasa instituţie, cu toate că regulamentul strict exclude candidaţii sub paisprezece ani. Este prima excepţie pentru un student străin. Tot la Viena îl întâlneşte pe Brahms. Fascinat de muzica lui Wagner, Brahms şi Beethoven, elev merituos, obţine medalia de argint la vârsta de 11 ani, cu calificativul „excelent“.
 
Bernard Gavoty retranscrie egoul compozitorului în cartea sa „Amintirile lui George Enescu“ astfel: „Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor și chiar destul de conștiincios. La patru ani știam să citesc, să scriu, să adun și să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învățătura și aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simțământul că pierd timpul; fugeam de zgomot și de vulgaritate, iar mai mult decât orice simțeam un fel de spaimă înnăscută în fața vieții. Ciudat copil, nu?“
 
Îşi continuă studiile de la Conservatorul de la Paris, având ca profesori pe André Gédalge (contrapunct), Théodore Dubois şi Ambroise Thomas (armonie). Învaţă să stăpânească subtilităţile compoziţiei sub îndrumarea exigentă a compozitorilor Jules Massenet şi Gabriel Fauré. Printre prietenii cu care împărtăşeşte succesul în sălile de concert se numără: Alfred Cortot, Pablo Casals, Jacques Thibaud, Maurice Ravel. La Paris, în salonul prinţesei Bibescu, îl întâlneşte pe Marcel Proust. Publicul parizian îl descoperă pe tânărul muzician român la teatrul Châtelet, concert unde Edouard Colonne dirijează „Poema română“.
 
Este invitat în Statele Unite pentru a dirija orchestrele americane din Philadelphia şi New York. Devenit un concertist desăvârşit, parcurge Europa, ajungând să cânte până în Rusia. Criticii francezi afirmă că arcuşul lui Enescu stăpâneşte secretul unei vibraţii urzite „dintr-o lacrimă şi o mângâiere“. Bernard Gavoty îl evocă pe marele artist spunând că George Enescu aducea ceva diferit, personal, extraordinar de pasionant. Sinceritatea sa muzicală, plină de încântare şi simplitate, seducea întotdeauna publicul. Dintr-un şef de orchestră devenea o orchestră întreagă, o simfonie întreagă, atunci când interpreta o sonată de Beethoven sau de Franck. Depăşea simplul instrument, vioara.
 
Om de mare valoare artistică, George Enescu este cunoscut în universul muzical mondial ca violonist virtuoz, dar şi ca pedagog însufleţit de un umanism generos. A transmis o tehnică de lucru tinerilor muzicieni, i-a încurajat pentru a găsi un mod autentic de exprimare artistică, acordând o atenţie deosebită potenţialului şi originalităţii muzicienilor, cât şi exigenţelor estetice.

 
Printre studenţii săi valoroşi s-au evidenţiat: Dinu Lipatti, Christian Ferras, Arthur Grumiaux, Michel Schwalbé, Serge Blanc, Ivry Gitlis şi Yehudi Menuhin. Acesta din urmă a păstrat un adevărat cult şi o profundă afecţiune pentru Enescu. „Enescu mi-a dat lumina care a ghidat întreaga mea existenţă. Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (...) Rădăcinile puternice şi nobleţea sufletului său sunt provenite din propria lui ţară, o ţară de inegalată frumuseţe“.
 
Concepţia sa despre arta muzicală, lirismul său inspirat ce poartă nostalgia pământului românesc, dar şi marca resurselor occidentale novatoare l-au consacrat pe George Enescu ca pe un compozitor modern, un vector autentic care uneşte Orientul şi Occidentul.
 
„Perfecțiunea, care este pasiunea atâtor oameni, nu mă interesează. Ceea ce contează în artă este să vibrezi tu însuți și să îi faci pe ceilalți să vibreze“ - George Enescu
 
Printre compozițiile sale cele mai cunoscute se disting sonatele pentru vioară şi pian, „Rapsodiile române“, cele „Șapte cântece pe versuri de Clément Marot“ şi monumentalul „Œdipe“, creat în 1936. Influenţată de tradiţia liricii germane (Wagner, Brahms, Strauss), dar şi franceze (Debussy), opera posedă o mare forţă dramatică şi arată pe deplin geniul compozitorului. Cum epicul său impozant necesită mijloace scenice importante, din nefericire, ea rămâne jucată în afara ţării destul de rar, în ciuda calităţilor sale muzicale incontestabile. Aclamată de critică, capodopera îl impune însă pe autor ca un compozitor major al secolului XX. Arthur Honegger a situat tragedia lirică „Oedip“ pe culmile artei lirice din toate timpurile. În anul 1956, după moartea compozitorului (1955), opera „Oedip“ este reprezentată şi la Opera Română din Bucureşti.
 

Libretul aparţine poetului şi dramaturgului Fleg, cu care Enescu va întreţine o strânsă prietenie. Primul bariton care l-a interpretat pe Oedip pe scena operei din Paris a fost André Piernet. În ultimii ani, lucrarea este redescoperită cu succes în teatrele europene. În 2007, o nouă montare cunoaşte un triumf la Teatrul Capitole din Toulouse, având în rolul principal pe Franck Ferrari, pe Nicolas Joel ca regizor, iar şef de orchestră pe Pinchas Steinberg. 
 
Anul acesta, opera „Oedip“ va fi jucată pe 2 septembrie la Sala Palatului, apoi reluată pe 23 septembrie la London's Royal Festival. Teatrul din oraşul Gera (Turingia) propune o producţie inedită în aprilie şi în mai 2018.
 
Putem, de asemenea, profita de diferite înregistrări ale creaţiei: „Oedip“ dirijat de maestrul Mihai Brediceanu (cu David Ohanesian, Dan Iordăchescu, Ioan Hvorov), un alt „Oedip“ interpretat de José Van Dam, cu orchestra din Monte Carlo dirijată de Lawrence Foster şi, de asemenea, versiunea teatrului din Viena cu baritonul Monte Pederson în rolul principal, iar ca şef - Michael Gielen.
 
Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de Constanţa
Scriitoarea şi solista lirică Cristiana Eso propune articole cu trăiri poetice şi muzicale