Zeii, religiile şi templele Tomisului antic (I)

Oraşul antic Tomis a dăinuit mai bine de un mileniu, iar istoriile şi poveştile sale sunt atât de multe şi de interesante, încât ar fi nevoie de zeci de tomuri pentru a le cuprinde pe toate.
 
Micul emporion întemeiat de grecii din Milet în sec. VI î.H a devenit apoi, în epoca elenistică, un polis bogat şi înfloritor, în care comerţul şi navigaţia erau principalele activităţi. În epoca romană, a cunoscut o nouă perioadă de înflorire, în sec. II - III fiindu-i atribuită titulatura de metropolă a Pontului Stâng. Capitală a provinciei Scythia Minor şi apoi sediu de mitropolie (odată cu adoptarea creştinismului ca religie de stat de către Imperiul Roman), Tomisul s-a impus ca o urbe fără seamăn, care a pus în umbră oraşe precum Histria sau Callatis.
A fost un oraş la fel de important şi în perioada romană târzie, romano-bizantină, când împăraţi precum Constantin cel Mare (primele patru decenii ale sec. IV) şi apoi Iustinian (sec. VI d.H) s-au îngrijit ca această cetate să nu îşi piardă din măreţie.
 
Povestea anticului Tomis s-a încheiat în veacul al VII d.H, când Imperiul Roman de Răsărit pierde controlul asupra Dobrogei antice, tot mai răvăşită de neamurile migratoare. Cetăţile măreţe de altădată ajung doar nişte ruine, iar zidurile lor sunt părăsite de populaţia care caută să se adăpostească din calea războaielor.
 
Vorbim aşadar de o istorie a Tomisului, care se întinde pe o perioadă de aproximativ 1100-1200 de ani. Oraş grecesc, apoi roman şi romano-bizantin, Tomis a fost şi un magnet pentru oameni de diverse seminţii, veniţi din toate colţurile lumii, care s-au stabilit pe aceste locuri, căutându-şi norocul şi fericirea.
 
A fost un aşadar un loc cosmopolit (aşa cum ulterior, în perioada modernă, a fost şi Constanţa), care, implicit, a avut o viaţă religioasă pe măsură.
 
Aici, la Tomis s-au întâlnit şi împletit numeroase credinţe şi religii, zeii lumii greco-romane amestecându-se adesea cu divinităţi misterioase ale Orientului, dar şi cu zeităţi ale autohtonilor de sorginte traco-getă.
 
Viaţa religioasă a Tomisului este aşadar extraordinar de interesantă şi merită studiată în detaliu. În această cetate erau veneraţi zei panteonului olimpian grecesc, adoptat şi îmbogăţit de romani: Apollo, Zeus - Jupiter, Hera - Junona, Atena - Minerva, Venus - Afrodita, Demeter - Ceres, Hermes - Mercur, Dionissos- Bachus, pentru a enumera doar câţiva dintre ei.
 

În acelaşi timp, s-au propagat din orient şi alte religii precum cea a zeiţei Cybele, Marea Mamă a Zeilor, cultul lui Mithras, cel al lui Isis sau al zeului Serapis (Sarapis).
 
De cealaltă parte, băştinaşii geţi au continuat să se roage lui Zalmoxis - Zalmoxe (n.a. - formă coruptă - Zamolxis), dar şi vechilor zeităţi trace. În perioada stăpânirii romane, la Tomis şi în teritoriul său sunt veneraţi Cavalerul Trac (Eroul Călăreţ) şi Cavalerii Danubieni, divinităţi atestate de numeroase vestigii arheologice. De multe ori, tomitanul de rând ajunge să îşi formeze propriul său panteon imaginar, format dintr-un amestec de zei greco-romani, orientali şi autohtoni.
 
Aşa cum era de aşteptat, o viaţă religioasă intensă nu putea să existe fără lăcaşuri de cult dedicate tuturor acestor zeităţi. Se nasc întrebări precum: care erau cei mai veneraţi zei ai Tomisului? Cui se închina tomitanul în viaţa de zi cu zi şi de ce? Ce temple existau în cetate şi cui le erau ele dedicate? Unde erau, cu aproximaţie, amplasate aceste lăcaşuri de cult? Ce caracteristici avea fiecare cult în parte? Cine erau adoratorii şi din ce clase sociale făceau ei parte? Vom încerca să răspundem la aceste întrebări.
 
O analiză de acest fel ne conduce şi spre prezentarea vieţii culturale a Tomisului antic, pentru că în fiecare an, în oraş se desfăşurau numeroase sărbători, festivaluri şi spectacole, multe dintre ele în cinstea unor zeităţi.
 
Prezentarea noastră va cuprinde o perioadă ce se întinde de la întemeierea coloniei greceşti, din veacul al VI-lea î.H şi până în sec. IV d.H, când creştinismul devine religie de stat şi va începe să elimine treptat toate aceste vechi credinţe, ce acum au un numitor comun, fiind considerate toate - păgâne.

 
În analiza noastră ne vom ajuta de toate vestigiile arheologice descoperite de-a lungul timpului la Constanţa şi împrejurimi, monumente sculpturale, inscripţii, toate de natură să recompună, fie chiar şi parţial, viaţa religioasă a acestui oraş.
 
Tomis era un oraş-port şi evident că pentru locuitorii ce se îndeletniceau cu navigaţia, cei mai importanţi erau zeii marini, protectori ai marinarilor şi stăpâni ai apelor. Gândul ne duce pe dată la Poseidon-Neptun, zeul mărilor, divinitate olimpiană atât de cunoscută astăzi şi care patronează în fiecare an Serbările Mării. Există dovezi ale adorării sale, dar destul de puţine.
 
Trebuie spus aşadar că tomitanul se închina mai puţin lui Poseidon şi mai mult lui Pontos, un zeu străvechi şi preolimpian. Aşa cum bine se ştie, Pontos a fost protectorul Tomisului, alături de Fortuna-Tyche. În celebrul ansamblu statuar ce poate fi admirat în Sala Tezaur de la MINAC (Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa), Pontos este reprezentat cu coroana murală pe cap, dovada rolului de protector al oraşului. Ţine în mâna stângă prora unei corăbii, ceea ce dovedeşte că el era protectorul navigatorilor şi în acelaşi timp cel ce le asigura marinarilor drumuri liniştite.
 
Cine este însă Pontos? Este fiul zeiţei pământului Geea (Gaia) şi al lui Aether, zeul aerului pur. Este tatăl lui Nereus - Bătrânul Mării, al lui Thamas - marea cea înfuriată şi soţul zeiţei Thalassa, personificarea mării. În lumea greco-romană, Pontos şi Thalassa au fost puşi în umbră de olimpienii Poseidon (Neptun) şi soaţa sa Amfitrite. Nu însă şi la Tomis, oraş scăldat de apele lui Pontos Euxeinos!
 
Nu există informaţii cu privire la existenţa unui templu al lui Pontos, dar statuia de la MINAC ne indică faptul că el era asociat cu Fortuna, zeiţa norocului şi există unele indicii (de exemplu, prezenţa ei în faţa unui templu - pe reversul unei monede bătute aici) că aceasta şi-a avut templul în oraş.
 
De altfel, un ansamblu statuar atât de impresionant precum cel din Sala Tezaur ar fi putut fi uşor piesa centrală a unui templu tomitan şi obiect de adoraţie pentru credincioşi.
 
 
Trecem la două divinităţi inseparabile, Fraţii Dioscuri - Castor şi Pollux, gemenii eroi, fii ai lui Zeus şi fraţi ai frumoasei Elena, cea care a fost pricina Războiului Troian. Văzuţi de tomitani drept zei „Salvatori“, ei sunt aici protectori ai navigatorilor. Marinarii greci, stabiliţi sau ajunşi la Tomis pentru negoţ, credeau că Dioscurii îi veghează pe timp de furtună şi că ei le pot călăuzi corăbiile spre ţărmuri ferite. De aceea, Castor şi Pollux îşi aveau cu siguranţă un templu în cetatea noastră.
 
Dovezi în ceea ce priveşte cultul există destule. O piesă foarte cunoscută este cea care face parte (ca şi Fortuna cu Pontos) din tezaurul de 24 de piese - descoperit în 1962, şi care se află tot în sala Tezaur de la MINAC.
 
Este un grup statuar din marmură gălbuie care s-a păstrat fragmentar. Doar unul dintre cei doi dioscuri s-a păstrat: el îţi ţine calul de căpăstru. Inscripţia în greacă de pe soclu, şi ea fragmentară, spune: „Pentru Dioscuri, fondatorii cetăţii, în numele tribului Boreis, a consacrat acest monument....os, fiu al lui Asclepiodoros“.
 
O altă piesă, dispărută azi, dar descrisă în sursa ISM II (181 (17)), îi prezenta în relief pe cei Dioscuri, faţă în faţă. Inscripţia de pe monumentul funerar nu făcea referire directă la ei, fiind o dedicaţie a tatălui Marcinus Cocceius în amintirea fiilor săi decedaţi Ianuarius, de 15 ani şi Marcus.
 
Dioscurii sunt populari la Tomis, iar adesea imaginea lor se pliază şi pe cea a altor divinităţi, cum ar fi misterioşii cabiri, zeii din Samothrake. Acestora din urmă li se închina la Tomis un anume Timaios, fiul lui Straton: „care şi-a cumpărat preoţia cu 7 stateri de aur, 60 monete aramă“ (sursă ISM II).
 
De asemenea, Dioscurii sunt asociaţi adesea şi cu Cavalerul Trac, zeitate autohtonă din panteonul tracic, cu care au multe în comun.
 
(Va urma)
 
Bibliografie
 
Inscripţiile din Scythia Minor greceşti şi latine (ISM), vol II - Tomis şi teritoriul său, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1987, coordonator Iorgu Stoian, indici de Al. Suceveanu
 
Zaharia Covacef - Templele Tomisului, revista Peuce nr. III - IV, 2005-2006
 
Zaharia Covacef, Cultele orientale în panteonul Dobrogei romane, Revista Pontica nr. XXXIII, XXXIV, 2000-2001
 
Zaharia Covacef, Sculpturi antice din expoziţia de bază a MINAC, Editura Mega, Cluj, 2011
 
V. Canarache, A. Aricescu, V. Barbu, A. Rădulescu - Tezaurul de sculpturi de la Tomis, 1963
 
Constantin Chera - Reprezentări mitologice în inventarele funerare de la Tomis sec. I - IV d.Hr., Pontica XXX
 
Livia Buzoianu, Maria Bărbulescu - „Tomis - Comentariu istoric şi arheologic” MINAC, Ed. Ex Ponto 2012
 
Sursa foto: Sculptura din imagine este expusă la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (etajul I, sala VI). Fotografie realizată de autorul articolului.
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.

Citeşte şi:

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Gladiatorii cetăţii Tomis (II) Attalos, Amarantos Nemuritorul, Skirtos Dacul şi binefăcătorii (secolele II - III d.Hr.)