Accident mortal în județul Constanța Șofer condamnat definitiv la închisoare după ce a s-a suit băut la volanul unui BMW și a șicanat un coleg de trafic!
Accident mortal în județul Constanța: Șofer condamnat definitiv la închisoare după ce a s-a suit băut la
26 Nov, 2024 10:57
ZIUA de Constanta
941
Marime text
Bărbatul acuzat că în mai 2020 a provocat un accident mortal pe DJ 391 din județul Constanța, după ce s-a suit băut la volanul unui BMW și a șicanat un alt participant la trafic, va executa pedeapsa de 8 ani de închisoare!
Decizia este definitivă.
Curtea de Apel Constanța i-a respins ieri, 25 noiembrie 2024, contestația formulată de inculpat împotriva primei condamnări primite pe data de 05.04.2024 de la Tribunalul Constanța. La data menționată, pe lângă cei 8 ani de închisoare, magistrații Tribunalului Constanța au dictat despăgubiri care însumează 85.000 de euro!
MINUTA
Soluția pe scurt: În baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p., respinge ca nefondate apelurile formulate de inculpatul GURALIUC CONSTANTIN şi de părţile civile HORLEANU CONSTANTIN, HORLEANU AURELIA, HORLEANU ELENA, HORLEANU CONSTANTIN şi COŢOVANU DANIELA. În baza art.275 alin.2 C.p.p., obligă pe inculpatul GURALIUC CONSTANTIN şi pe părţile civile HORLEANU CONSTANTIN, HORLEANU AURELIA, HORLEANU ELENA, HORLEANU CONSTANTIN şi COŢOVANU DANIELA la plata a câte 1000 de lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 25 noiembrie 2024.
Document: Hotarâre 1091/2024 25.11.2024
Ce spun procurorii despre producerea accidentului
În susținerea actului de sesizare s-a reținut că, la data de 15 mai 2020, în jurul orelor orei 21:07, pe drumul judeţean DJ 391, (...) fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, în timp ce conducea autoturismul marca BMW (...), a efectuat intenţionat manevre de şicanare în trafic cu scopul de a opri sau încetini deplasarea autoturismului marca Volkswagen Golf (...), condus de persoana vătămată (...), astfel că la o depăşire periculoasă a generat coliziunea laterală a celor două autoturisme, iar după impact autoturismul Volkswagen Golf a părăsit carosabilul, s-a lovit frontal de un cap de pod şi s-a răsturnat pe câmp, eveniment rutier soldat cu decesul victimei, vătămarea gravă a persoanei vătămate (...) şi vătămarea uşoară a persoanei vătămate (...).
Sursa text: Rejust.ro
Oficial de la IPJ Constanța
„La data de 15 mai a.c., în jurul orei 21.10, un bărbat de 29 de ani a condus un autoturism pe DJ 391, dinspre localitatea Viroaga către Negru Vodă, iar la un moment dat, deoarece se deplasa în zig-zag, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 25 de ani, care circula din spatele său și care a efectuat manevră de depășire.
În urma impactului, ambele autoturisme au fost proiectate în afara părții carosabile, iar cel de-al doilea auto a lovit un cap de pod.
În urma impactului a rezultat decesul la fața locului a unui bărbat de 43 de ani, pasager pe locul din dreapta față din al doilea autoturism și vătămarea corporală gravă a unui bărbat de 24 de ani, pasager pe bancheta din spate din același autoturism.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul primului conducător auto, de 29 de ani, rezultatul indicând o valoare de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, a transmis printr-un comunicat, la acea vreme, IPJ Constanța.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Bărbatul acuzat că ar fi provocat un accident mortal, condamnat la 8 ani de închisoare! Au fost dictate despăgubiri de peste 80.000 de euro. Contestație la Curtea de Apel Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii