Acuzat de luare de mită Cu executare pentru un polițist IPJ Constanța. Dosarul, în apel
Acuzat de luare de mită: Cu executare pentru un polițist IPJ Constanța. Dosarul, în apel
26 Jul, 2022 09:39
ZIUA de Constanta
3008
Marime text
Zilele trecute, Tribunalul Constanța a decis condamnarea în primă instanță a unui polițist din IPJ Constanța, la trei ani şi şase luni de închisoare, cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată(fapta din perioada mai 2019-martie 2020).
În cauză, anchetatorii arată că, în perioada mai-septembrie 2019, polițistul ar fi pretins și primit de la un martor denunțător, în mai multe tranșe, suma totală de 6.000 de lei și bunuri (băuturi alcoolice și produse alimentare), pentru a-i soluționa favorabil un dosar penal ce viza fapte la regimul rutier.
Mai precis, acesta a pretins și primit banii și bunurile în scopul îndeplinirii unor acte contrare calității sale de organ de cercetare penală (obținerea de acte publice contrafăcute sau audierea unui martor mincinos) și de a propune procurorului clasarea cauzei penale în care denunțătorul era cercetat pentru comiterea unei infracțiuni privind siguranța circulației rutiere.
Odată cu decizia de condamnare, instanța a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate durata reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, de la data de 18.08.2020 ora 15,35 până la data de 9.01.2021.
Magistrații au menţinut măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpat, pe o durată de cel mult 60 de zile, urmând ca aceasta să fie verificată cel mai târziu până la data de 29.08.2022, inclusiv.
Tribunalul a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 8.000 de lei (6.000 de lei şi 2.000 de lei reprezentând contravaloarea bunurilor primite).
Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, înstanță ce va lua o decizie definitivă.
Primul termen în apel a fost stabilit pentru luna decembrie 2022.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
„Îți promit că în 3 luni maxim tu o să ai permisu în mână. O să dau clasare“ Motivarea judecătorilor în cazul polițistului din IPJ Constanța acuzat de luare de mită!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii