Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:54 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amânare de pronunțare în cazul fostului senator Gigi Chiru, acuzat de ucidere din culpă!

ro

08 Jul, 2023 00:00 1585 Marime text
 
 
  • Amintim că, potrivit portalului instanțelor de judecată, prin decizia de încetare a procesului penal, Judecătoria Constanța a admis în parte acţiunea civilă exercitată de părţile civile.
  • Fostul senator Gigi Christian Chiru și Cristian Valentin Smădu au fost obligați, în solidar, la plata către părţile civile a sumei de 12.323,33 lei cu titlu de daune materiale 235.000 lei cu titlu de daune morale.
  • Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă în cadrul procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, care nu poate în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au amânat, pentru săptămâna viitoare, pronunțarea în dosarul fostului senator Gigi Christian Chiru, acuzat de ucidere din culpă!
 
Oricare va fi decizia magistraților, aceasta va fi definitivă!
 
Prezenta cauză a fost soluționată de Judecătoria Constanța, în primă instanță, prin încetarea procesului penal.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, vizat de decizia judecătoriei a fost și Cristian Valentin Smădu, acuzat tot de ucidere din culpă în prezenta cauză.
 
Amintim că, tot potrivit portalului instanțelor de judecată, prin decizia de încetare a procesului penal, Judecătoria Constanța a admis în parte acţiunea civilă exercitată de părţile civile.
 
Fostul senator Gigi Christian Chiru și Cristian Valentin Smădu au fost obligați, în solidar, la plata către părţile civile a sumei de 12.323,33 lei cu titlu de daune materiale 235.000 lei cu titlu de daune morale.
 
În actul de sesizare a instanţei, procurorii arată că, „în anul 2007, în calitate de administrator unic al unei societăţi comerciale, inculpatul Chiru Gigi - Christian a demarat lucrările de consolidare şi modernizare a unui imobil în care funcţiona o discotecă din localitatea Eforie Sud, judeţul Constanţa, pentru execuţie contractând o firmă al cărei administrator era inculpatul Smădu Cristian-Valentin“.

 
„Execuţia a fost realizată fără autorizaţie de construire şi în absenţa unor persoane competente să verifice dacă lucrările sunt corespunzător efectuate. Printre lucrări s-au numărat confecţionarea şi montarea unei balustrade metalice, care, la data de 24 noiembrie 2011, din cauza modului defectuos în care a fost realizată, s-a desprins parţial din elementele de fixare, sub greutatea unei persoane care a căzut peste ea. Ca urmare a impactului, persoana respectivă s-a prăbuşit în gol, pe pardoseala de la parterul imobilului, fapt ce a dus ulterior la moartea sa“, conform rechizitoriului.
 
Potrivit datelor noastre, dosarul va fi soluționat în faza apelului de completul de judecată format din judecătorii Marius Cristian Epure și Ileana Anastasiu, de la Curtea de Apel Constanța.
 
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă în cadrul procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, care nu poate în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
Sursă text: portal instanțe de judecată și rejust.ro - Hotarâre nr. 1321/2022 din 19.10.2022 pronunțată de Judecătoria Constanța.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Accident mortal pe strada Babadag, din Tulcea! Începe procesul
 
Accident cu doi morți pe DN 39, Constanța – Mangalia, în 2018! Impact la 140 - 150 km/h. Prima condamnare
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii