Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:06 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asociația condusă de fostul deputat, Victor Manea chemată în judecată Este vizat contractul de concesiune a serviciului de salubrizare de la nivelul județului Constanța, în valoare de 30 de milioane de euro

ro

31 Aug, 2023 17:00 2741 Marime text
  • Contractul de delegare prin concesiune a serviciului de salubrizare pentru activitățile de sortare, tratare mecano biologică și depozitare a deșeurilor municipale din Județul Constanța scos la licitație de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Dobrogea a fost contestat inițiat la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.
  • Firma contestatoare, Eco Sud SA a primit decizie de respingere ca nefondată din partea Consiliului, motiv pentru care s-a adresat Curții de Apel Constanța pentru soluționare litigiului privind achizițiile publice.
  • Pârât în dosar este Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Dobrogea, condusă de fostul deputat PNL, Victor Manea.
  • Primul termen stabilit de instanță pentru soluționarea cauzei este 21.09.2023
 
 
 
Contractul de delegare prin concesiune a serviciului de salubrizare pentru activitățile de sortare, tratare mecano biologică și depozitare a deșeurilor municipale din Județul Constanța scos la licitație de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Dobrogea a fost contestat inițiat la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

Firma contestatoare, Eco Sud SA a primit decizie de respingere ca nefondată din partea Consiliului, motiv pentru care s-a adresat Curții de Apel Constanța pentru soluționare litigiului privind achizițiile publice.

Administratorii companiei au înregistrat pe 29 august a.c. dosarul nr.520/36/2023 pe rolul secţiei de contencios administrativ si fiscal al Curții de Apel Constanța.

Obiectul dosarului este litigiul privind achiziţiile publice Plângere -Decizia CNSC nr.1856/C2/2092/09.08.2023 iar pârât este Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Dobrogea, condusă de fostul deputat PNL, Victor Manea.

Primul termen stabilit de instanță pentru soluționarea cauzei este 21.09.2023.
 
Despre Eco Sud SA
 

Eco Sud SA are sediul social în București și reprezentată legal prin președintele Consiliului de Administrație Adrian Mirel Scarlat.
Compania a fost înființată în 2001 și potrivit propriului site, operează gropile de gunoi de la Vidra, lângă București, Mofleni din județul Dolj, Bacău, Girov din județul Neamț, Mavrodin din Teleorman și centrul de mangement al deșeurilor din Frățești, Giurgiu.

În 2022 a raportat o cifră de afaceri de 200.992.292 lei, profit de 42.672.821 lei la un număr de 361 de angajați.

Principalul obiect de activitate este tratarea si eliminarea deșeurilor nepericuloase.

Potrivit www.termene.ro, acționarii companiei sunt Elena Șontelecan 65% și Cristina Cantemir, 35%.

Administratori sunt Corneliu Georgescu, Nicolae Stan și Adrian Mirel Scarlat.

Elena Șontelecan mai figuează în firma Hes Consult Imob SRL, Claudiu Georgescu în Eurorent International Group SRL iar Nicolae Stan în Eco Sud TM SRL.


Compania mai figurează cu un contract direct din achiziții publice încheiat în 2019 cu Trustul de Clădiri Metropolitane București SA.
 
Licitație de aproape 150 milioane de lei, respectiv 30 de milioane de euro
 
Vă reamintim, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară” Dobrogea”, în calitate de autoritate contractantă, a demarat în 2022 procedura privind atribuirii contractelor de delegare, prin concesiune, a gestiunii serviciului de salubrizare pentru activitățile de colectare, transport și transfer al deșeurilor din județul Constanța, aferente Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor.
 
Licitația cuprinde trei loturi/zone de colectare din județul Constanța.
 
Zona 1: Municipiul Constanța, orașele Murfatlar și Ovidiu, comunele: Fântânele, Grădina, Istria, Lumina, Mihai Viteau,Târgușor, Valu lui Traian, Săcele, Corbu;
 
Zona2 : Orașele Negru Vodă, Techirghiol și Eforie, comunele: Amzacea, Bărăganu, Cerchezu, Chirnogeni, Comana, Cumpăna, Mereni, Pecineaga, Topraisar, Tuzla;
 
Zona 3: Municipiul Medgidia, orașul Hârșova, comunele: Adamclisi, Aliman, Băneasa, Castelu, Ciocârlia, Cobadin, Cuza-Vodă, Ciobanu, Crucea, Deleni, Dobromir, Dumbrăveni, Gârliciu, Ghindărești, Horia, Independența, Ion Corvin, Lipnița, Mircea-Vodă, Nicolae Bălcescu, Ostrov, Oltina, Peștera, Pantelimon, Rasova, Saligny, Siliștea, Tortoman, Topalu, Vulturu.
 
Valoarea totală estimată a contractelor este la 150 milioane de lei iar valabilitatea contractelor este de 5 ani.

57 dintre cele 62 de localități membre ale ADI Dobrogea, și Consiliul Județean Constanța, au adoptat hotărâri prin care au avizat documentația de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare pentru activitatea de colectare, transport și transfer al deșeurilor în județul Constanța.

Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Serviciul de salubrizare a localităților din județului Constanța a fost contestată din nou. De decizii au fost luate?
 

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii