Asociaţia „Constanţa Altfel“ cere magistraților de la Curtea de Apel anularea unei investiții imobiliare autorizată de primărie și realizată de Cambela Prod
Asociaţia „Constanţa Altfel“ cere magistraților de la Curtea de Apel anularea unei investiții imobiliare
09 Aug, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
3120
Marime text
- Asociația Constanța Altfel a declarat recurs în dosarul 360/36/2021, înregistrat la Curtea de Apel Constanța
- Acțiunea este îndreptată împotriva Consiliului Local Constanța, primarului municipiului Constanța și imobiliarilor de la Cambela Prod SRL și are ca obiect anulare act administrativ, autorizaţia de construire nr. 986 din data de 17.07.2017, emisă de Primăria Constanţa
- Procesul a debutat la începutul anului 2019, când aceeași asociație a înregistrat plângerea la Tribunalul Constanţa
- Acțiunea a venit pe fondul protestelor persoanelor care locuiesc pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu din Constanţa care s-au declarat împotriva proiectului imobiliar al societăţii Cambela Prod
Asociația Constanța Altfel a declarat recurs în dosarul 360/36/2021, înregistrat pe rolul secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Curții de Apel Constanța.
Acțiunea este îndreptată împotriva Consiliului Local Constanța, primarului municipiului Constanța și imobiliarilor de la Cambela Prod SRL și are ca obiect - anulare act administrativ, autorizaţia de construire nr. 986 din data de 17.07.2017, emisă de Primăria Constanţa.
Procesul a debutat la începutul anului 2019, când aceeași asociație a înregistrat plângerea pe rolul secției de contencios administrativ şi fiscal din Tribunalul Constanţa.
Asociaţia „Constanţa Altfel“ cerea suspendarea autorizaţiei nr. 986 din data de 17.07.2017, emisă de Primăria Constanţa, care presupune „Construire imobil D+P+4e locuinţe colective“, pentru investiţia realizată pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 183B, chiar lângă CCINA Constanţa.
Acțiunea a venit pe fondul protestelor persoanelor care locuiesc pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu din Constanţa care s-au declarat împotriva proiectului imobiliar al societăţii Cambela Prod.
Terenul cu număr cadastral 225171, în suprafaţă totală de 534 mp, este amplasat în intravilanul municipiului Constanţa, pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 183 B. Vecinătăţile sale sunt: la est - bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, la sud - proprietate privată, la nord - domeniu privat de interes local, la vest - domeniu public de interes local (alee acces parcare şi imobil locuinţe colective S6).
Terenul este situat la o distanţă de 41,5 ml faţă de imobilul situat la nord, imobil de locuinţe colective T7 (S+P+10), şi de 0,00 ml faţă de terenul domeniu privat de interes local, pe latura de vest, la 18 ml, se află un imobil locuinţe colective S6 (S+P+4) şi la 0,00 ml - teren domeniu public de interes local, la sud, la o distanţă de 0,00 ml faţă de proprietate privată, la est se află trotuarul bulevardului Al. Lăpuşneanu.
Terenul are forma de poligon neregulat, având o suprafaţă de 534 mp, fiind proprietatea privată a societăţii Cambela Prod SRL, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr 1589/18.10.2013.
Construcţia nou propusă nu va afecta imobilele din jur. Funcţiunile clădirii sunt astfel repartizate: la demisol - 20 de locuri parcare (18 locuri de parcare în nouă sisteme de parcare multiparking KLAUS, cu două locuri pe sistem şi două locuri la cota -3,65). Conform certificatului de urbanism nr. 2349/16.07.2015 şi HCJC nr 152/22.05.2013, pe terenul rămas liber de construcţii din jurul imobilului D+P+4etaje se vor amenaja spaţii verzi şi plantate, în limita de proprietate. Suprafaţa totală de spaţii verzi va fi de 180,38 mp, ceea ce reprezintă 33,77% din suprafaţa terenului.
Amplasamentul este mărginit la est de bulevardul Al. Lăpuşneanu, ce face legătura între zona studiată şi zona administrativă şi comercială a municipiului Constanţa.
Cambela Prod, în datele Registrului Comerțului
Din datele Registrului Comerţului Înființată în anul 2000, Cambela Prod SRL are sediul social în comuna Stejaru, județul Tulcea. Capitalul social subscris, de 10.000.000 lei, integral vărsat, este compus din 100.000 de părți sociale. Valoarea unei părți sociale este de 100 lei. Bela Tănase este asociat unic și administrator al firmei, care se ocupă de comerțul cu ridicata al cerealelor, semințelor, furajelor și tutunului neprelucrat.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Prefectura Constanța pierde procesul cu CLM Constanța. Dosarul viza o investiție a firmei Cambela Prod SRL
Cambela Prod supraetajează imobilul de pe strada Păpădiei, din Constanța
Autorizaţia de construire pentru proiectul imobiliar al celor de la Cambela Prod de pe bulevardul Lăpuşneanu rămâne suspendată
PNL s-a abţinut de la vot Procesul-verbal al şedinţei de Consiliu Local din 2015 în care s-a aprobat PUZ-ul investiţiei de pe bulevardul Lăpuşneanu (galerie foto+document)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii