Caz revoltător în județul Constanța! O femeie s-a trezit fără mașina de spălat și aragaz, după ce mai multe persoane i-au spart casa. Printre suspecți, și un minor de 13 ani
Caz revoltător în județul Constanța!: O femeie s-a trezit fără mașina de spălat și aragaz, după ce mai
07 Jan, 2025 12:14
ZIUA de Constanta
2549
Marime text
Un caz de furt mai puțin obișnuit s-a petrecut într-o localitate din județul Constanța! O femeie a rămas fără mașina de spălat și aragaz, după ce casa sa a fost prădată de hoți. Mai mulți suspecți au fost prinși și duși la audieri, printre aceștia aflându-se și un copil de 13 ani. Jaful ar fi fost comis în luna iulie a anului trecut, în plină zi, între orele 15:00-15:40, spun procurorii.
Față de doi dintre suspecți, Judecătoria Constanța a dispus măsuri preventive. Pe data de 25.09.2024, A.C.C. și A.D. au fost arestați preventiv, iar la jumătatea lunii decembrie, A.C.C. a fost plasat în arest la domiciliu.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, la Judecătoria Constanța va avea loc un nou termen de verificare a măsurilor preventive. Astfel, atât A.C.C., cât și A.D. vor afla dacă vor fi menținute măsurile preventive, ori dacă vor fi luate măsuri mai blânde.
Pe data de 03.12.2024, în faza camerei preliminare, magistrații au dat undă verde pentru începerea judecății.
MINUTA
Soluția pe scurt: În baza art. 346 alin. 1 C.proc.pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 5284/210/P/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, a administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii ACC, cu mențiuni în cazierul judiciar, sub aspectul comiterii faptelor de furt calificat faptă prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) Cod penal cu aplic. art. 77 lit. a) Cod penal și de distrugere prev. de art. 253 alin. (1) Cod penal ambele cu aplic. art. 113 alin. (2) Cod penal și aplic. art. 38 alin. (1) Cod penal, AD, sub aspectul comiterii faptelor de furt calificat faptă prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) Cod penal cu aplic. art. 77 lit. a) Cod penal și de distrugere prev. de art. 253 alin. (1) Cod penal ambele cu aplic. art. 113 alin. (2) Cod penal și aplic. art. 38 alin. (1) Cod penal, OB, sub aspectul comiterii faptei de furt calificat faptă prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) Cod penal cu aplic. art. 77 lit. a) Cod penal și art. 113 alin. (2) Cod penal şi SCM, sub aspectul comiterii faptei de complicitate la infracțiunea de furt calificat prev. de art. 48 alin. (1) Cod penal rap. la art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) Cod penal cu aplic. art. 77 lit. a) Cod penal și art. 113 alin. (2) Cod penal. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicarea prezentei încheieri. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 03.12.2024.
Document: Încheiere finală camera consiliu 926/2024 03.12.2024
Deocamdată, nu a fost stabilit primul termen, în dosarul de fond.
Ce fapte revin în sarcinile inculpaților
În actul de sesizare a instanței, în sarcina inculpatului A.C.C. s-a reţinut că la data de 15.07.2024 în intervalul orar 15:00-15:40, împreună cu A.D., O.B., S.C.M și (... - în vârstă de 13 ani), a pătruns prin efracție în imobilul persoanei vătămate A.M., din loc. (...) situat pe (...), din care a sustras o mașină de spălat și un aragaz şi că la data de 15.07.2024 în intervalul orar 15:00-15:40, a produs distrugeri la nivelul peretelui imobilului persoanei vătămate.
Fapta inculpatului A.D. constă în aceea că la data de 15.07.2024 în intervalul orar 15:00-15:40, împreună cu A.C.C., O.B., S.C.M. și (... - în vârstă de 13 ani), a pătruns prin efracție în imobilul persoanei vătămate A.M., din loc. (...), din care a sustras o mașină de spălat și un aragaz şi că la data de 15.07.2024 în intervalul orar 15:00-15:40, folosindu-se de un obiect contondent de fier (subțire) a produs distrugeri unor bunuri ce se aflau în imobilul persoanei vătămate, respectiv la nivelul ușilor mașinii de spălat și cuptorului aragazului, lovind sticla acestora.
Fapta inculpatului O.B. constă în aceea că la data de 15.07.2024 în intervalul orar 15:00-15:40, împreună cu A.D., A.C.C., S.C.M. și (... - în vârstă de 13 ani), au pătruns prin efracție în imobilul persoanei vătămate A.M., din loc. (...), din care au sustras o mașină de spălat și un aragaz.
Fapta inculpatului S.C.M. constă în aceea că la data de 15.07.2024, în intervalul orar 15.00 – 15.40, împreună cu A.D., A.C.C., O.B. și (... - în vârstă de 13 ani), a asigurat transportul unui bun sustras de către A.D., A.C.C., O.B., respectiv o mașină de spălat, din imobilul aparținând persoanei vătămate A.M.
Sursă text: Rejust.ro
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Dumitru Boșogeanu, fost candidat la Primăria Eforie, implicat într-un scandal, în plină stradă! A fost lovit cu un obiect metalic în cap. Presupusul agresor, în arest preventiv
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii