Cazul „Portul Tomis“ s-a întors la Curtea de Apel Constanța!
Cazul „Portul Tomis“ s-a întors la Curtea de Apel Constanța!
18 Feb, 2023 00:00
ZIUA de Constanta
1825
Marime text
- Este vorba despre dosarul cu indicativul 281/36/2021*, legat de care Curtea Supremă a decis rejudecarea prin admiterea recursului declarat de societatea comercială Tomis Marina Management, după ce aceasta pierduse portul turitistic.
- Amintim, avocatul Adrian Gheorghiță, din cadrul Baroului Constanța, reprezentantul Tomis Marina Management în acest litigiu, a declarat, pentru ZIUA de Constanța că „Tomis Marina are contract valabil pentru Portul Tomis“, imediat după pronunțarea deciziei de rejudecare a procesului.
- Termenul la care va începe rejudecarea cazului este 12 aprilie 2023, de la ora 11.00.
Pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței a fost reînregistrat dosarul care vizează litigiul dintre Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța și Tomis Marina Management privind Portul Tomis.
Este vorba despre dosarul cu indicativul 281/36/2021*, legat de care Curtea Supremă a decis rejudecarea prin admiterea recursului declarat de societatea comercială Tomis Marina Management, după ce aceasta pierduse portul turitistic.
Amintim, avocatul Adrian Gheorghiță, din cadrul Baroului Constanța, reprezentantul Tomis Marina Management în acest litigiu, a declarat, pentru ZIUA de Constanța că „Tomis Marina are contract valabil pentru Portul Tomis“, imediat după pronunțarea deciziei de rejudecare a procesului.
Inițial, contractul pentru Portul Tomis fusese apreciat ca fiind încheiat de către judecătorii Curții de Apel Constanța, care anulaseră hotărârea Curții de Arbitraj Comercial și Maritim, prin care contractul fusese preungit până în 2024.
În decizia de rejudecare dictată de Curtea Supremă, aceasta a vorbit despre prevederi legale tranzitorii aplicabile contractului de închiriere a Portului Tomis „complet ignorate de către instanța învestită cu acțiunea în anulare hotărâre arbitrală“.
Așa cum arătam în edițiile anterioare, Curtea de Apel Constanța a decis anularea hotărârii Curții de Arbitraj Comercial și Maritim privind prelungirea până în 2024 a contractului de închiriere a Portului Tomis motivat de faptul că CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța „nu putea închiria după data de 30.06.2021 Portul Constanța întrucât după această dată nu mai avea dreptul de concesiune având acest obiect“.
Precizăm, CN APM Constanța SA are în concesiune Portul Tomis de la Ministerul Transporturilor.
Judecătorii Curții Supreme, însă, au arătat că „dispoziţiile art. 35 alin. (2) din O.G. nr. 22/1999 (nr., care împiedicau închirierea infrastructurii de transport naval peste durata concesiunii), care au fundamentat soluţia de anulare a sentinţei arbitrale, nu erau însă în vigoare la momentul încheierii contractului de închiriere nr. x din 17 decembrie 2004“.
Judecătorii Curții Supreme au mai spus în decizia de rejudecare că „în rejudecare, instanţa (nr., Curtea de Apel Constanța) va avea în vedere şi celelalte dispoziţii legale invocate prin acţiunea în anulare din perspectiva motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., urmând a stabili dacă acestea erau aplicabile raportului juridic dedus judecăţii“.
Termenul la care va începe rejudecarea cazului este 12 aprilie 2023, de la ora 11.00.
În proces, Municipiul Constanța prin Primar și Primarul Municipiului Constanța au calitatea de intervenienți în numele altei persoane.
Sursa motivare: Înalta Curte de Casație și Justiție a României
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Lupta pentru port!
Cum și-a recâștigat Tomis Marina Management șansa pentru Portul Tomis (MOTIVARE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii