Ce s-a întâmplat în procesul fostului primar Decebal Făgădău
Ce s-a întâmplat în procesul fostului primar Decebal Făgădău
29 Jan, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
2573
Marime text
- Judecătorii Secției penale a Tribunalului Constanța, în completul prezidat de magistratul Gabriel Mustață, au decis ieri, 28 ianuarie 2022, să amâne cauza pentru finele lunii februarie.
- Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
Amânare în dosarul care îi vizează pe Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, și pe Marcela Enache, fostul secretar general al municipiului, din cadrul Consiliului Local Constanţa.
Judecătorii Secției penale a Tribunalului Constanța, în completul prezidat de magistratul Gabriel Mustață, au decis ieri, 28 ianuarie 2022, să amâne cauza pentru finele lunii februarie.
Motivul amânării este reprezentat de lipsa raportului de expertiză dispusă în cauză, așa încât instanța a acordat un nou termen la data de 25 februarie 2022.
Acesta va fi cel de-al șaptelea teremen în dosarul terenurilor din Portul Tomis, în care Decebal Făgădău și Marcela Enache au fost trimiși în judecată de procurorii DNA Constanța.
Amintim, este vorba despre expertiza încuviințată la termenul anterior de complet, o probă în apărare propusă de Decebal Făgădău, prin avocații săi, Adrian Gheorghiță și Radu Doicescu, din cadrul Baroul Constanța.
Astfel, instanța a dispus efectuarea expertizei tehnice evalutorie imobiliară, având patru obiective: I) evaluarea terenurilor (...) în funcție de regimul juridic, economic și tehnic ce rezultă din cuprinsul certificatelor de urbanism eliberate pentru fiecare teren în parte, II) expertul să stabilească dacă suprafețele de teren ce au fost avute în vedere de expertul numit în cursul urmăririi penale în vederea efectuării evaluării, prin metoda comparației (...) reprezintă terenuri din punct de vedere al regimului juridic, economic și tehnic cu cele ce fac obiectul expertize, III) să stabilească expertul dacă având în vedere dimensiunile, form și vecinătățile celor trei terenuri (...) acestea puteau fi utilizate de terțe persoane, altele decât Astera Consulting și IV) în situația în care terțe persoane ar fi dobândit terenurile respective, societatea Astera ar mai fi avut acces la calea publică?
Așa cum se arăta în edițiile anterioare, până în prezent, în acest dosar au fost audiați: Ionuţ Toma, fostul arhitect-şef al Constanţei, asociat în cadrul societății comerciale Kalinia Proiect SRL, Bactali Nadir, administratorul Astera Consulting SRL, Drăguț Encică, fostul șef al Poliției Locale Constanța, și Decebal Făgădău, fostul edil al municipiului Constanța.
Ce spune acuzarea
În rechizitoriu, procurorul șef al DNA Constanța, magistratul Andrei Bodean, a reținut că, în cursul anului 2015, inculpații Decebal Făgădău și Marcela Enache și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale în legătură cu vânzarea a trei terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța.
Prin aceste demersuri inculpații ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 133.688 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători, conform DNA.
Cele trei terenuri (în suprafață totală de peste 1000 de metri pătrați) se află în Portul Turistic Tomis, unde în urmă cu aproximativ 20 de ani s-a început ridicarea unui bloc iar proiectul nu s-a mai terminat nici în ziua de azi.
În anul 2013, societatea comercială Astera Consulting SRL – despre care s-a susținut că este una dintre firmele controlate de omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky, prieten al lui Nicuşor Daniel Constantinescu, şi Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a obţinut de la Primăria Constanţa autorizaţia de construire pentru finalizarea hotelului cu nouă etaje din Portul Tomis.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Exclusiv, Făgădău rupe tăcerea!
Cum se apară fostul primar în dosarul terenurilor din Portul Tomis (declarație din instanță)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii