Comisar șef, chemat în judecată de Penitenciarul Poarta Albă! Două instanțe au respins cererea instituției. Curtea de Apel Constanța va lua decizia finală
Comisar șef, chemat în judecată de Penitenciarul Poarta Albă! Două instanțe au respins cererea instituției.
21 Mar, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
285
Marime text



Dosarul în care un comisar șef de poliție penitenciară a fost chemat în judecată, care are ca obiect acțiunea în răspundere delictuală, încheie turul instanțelor la Curtea de Apel Constanța.
Ne referim la dosarul cu indicativul 8074/212/2023, în care Apostol Cristian Ionuț a fost chemat în judecată de conducerea penitenciarului, care solicită ca pârâtul să achite suma de 15.919,995 lei, pentru acoperirea unui presupus prejudiciu.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că pârâtul a fost angajatul Penitenciarului având funcția de comisar şef de poliţie penitenciară, iar la data de 15.05.2020 i-au încetat raporturile de serviciu conform Deciziei directorului Constanţa – Poarta Albă nr. 245.
„Ca urmare a cercetării administrative raportat la angajarea răspunderii patrimoniale pentru debitul înregistrat în evidenţa contabilă a unităţii ca urmare a pagubei rezultate în inventarierea sumelor de bani, în lei şi valută, care aparţineau deţinuţilor, precum şi a inventarierii mijloacelor băneşti, cecurilor şi alte valori care se aflau în casieria unităţiii, constată cu ocazia inventarierii din luna martie 2020.
Prin procesul verbal de inventariere a sumelor de bani în lei şi valută nr. 38067 din 26.03.2020, comisia a constatat o diferenţă în minus în suma de 31.839,99 lei, între monetarul faptic şi soldul caseriei.
Subliniază că urmare a analizei documentelor puse la dispoziţie, comisia de cercetare administrativă a stabilit data de 26.03.2020 ca fiind data producerii pagubei în patrimoniul Penitenciarului. Printre persoanele identificate de către comisie ca fiind vinovate de producerea pagubei s-a numărat şi pârâtul A.C.I., acestuia fiindu-i stabilit un procent de 50%, respectiv suma de 15.919,995 lei în ceea ce priveşte contribuţia acestuia la producerea pagubei totale”, se arată în motivare.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției Civile a Judecătoriei Constanța, însă cererea a fost respinsă la data de 19.03.2024.
MINUTA
Soluția pe scurt: Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul **, în contradictoriu cu pârâtul **, ca neîntemeiată. Obligă reclamantul la plata către pârât a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat. Cu drept de a formula cerere de apel, care se depune la Judecătoria Constanţa, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 19.03.2024.
Document: Hotarâre 2616/2024 19.03.2024
Soluția primei instanțe a fost contestată de ambele părți, dosarul ajungând în atenția Tribunalului Constanța. La data de 28.01.2025, ambele contestații au fost respinse.
MINUTA
Soluția pe scurt: 11). Dosar nr.8074/212/2023 DEC. Respinge apelurile ca nefondate. Obligă apelantul-reclamant la plata către apelantul-pârât a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu avocat). Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 28.01.2025.
Document: Hotarâre 52/2025 28.01.2025
Drept urmare, hotărârea Tribunalului Constanța a fost atacată cu recurs de către Penitenciarul Poarta-Albă. Cazul a ajuns în atenția Curții de Apel Constanța, instanță abilitată să ia o hotărâre definitivă, în această speță. Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței superioare joi, 20.03.2025.

Surse de documentare: rejust.ro și portalul instanțelor de judecată
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Polițist prins în flagrant în timp ce primea 1000 de lei mită
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii