Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:48 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comisarul-șef Coteanu, nemulțumit de decizia Tribunalului Constanța. Când va fi luată o decizie finală

ro

08 Jun, 2021 00:00 2167 Marime text
  • comisarul-șef Coteanu este acuzat că, în calitate de comandant al Poliției Eforie, cu gradul de comisar șef, în perioada august 2019 şi iulie-august 2020, în 17 rânduri, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a primit sume de bani în cuantum de 600 lei/zi, în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu ce decurg din această calitate şi, în special, constatarea şi sancţionarea faptelor contravenţionale în domeniul comerţului clandestin pe plajele staţiunii Eforie.

Tribunalul Constanța a decis constatat competența și legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul DNA, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penale în ceea ce îl privește pe comisarul-șef Cornel Gabriel Coteanu, fostul șef al Poliției Eforie. Pe cale de consecință, instanța a dispus începerea judecării cauzei.

Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța. Primul termen a fost stabilit pentru data de 22 iunie 2021.

Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

În perioada august 2019 și iulie-august 2020, în calitate de comandant al Poliției orașului Eforie, cu gradul de comisar șef, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel ar fi primit în 17 rânduri, de la o persoană, câte 600 lei/zi (în total 10.200 lei), pentru ca în schimb să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, în sensul de a permite și de a proteja desfășurarea unor activități de comerț clandestin în Stațiunea Eforie din județul Constanța.

Ar fi vorba de tolerarea unor activități de comerț clandestin/neautorizat care să se poată desfășura fără aplicarea de sancțiuni contravenționale și fără confiscări de mărfuri, cu precădere pe plajele stațiunii Eforie.

În ziua de 10 august 2020, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel i-ar fi solicitat lui Iftimie Vasile Marcel, în perioada respectivă șeful Poliției Locale Eforie, să înlocuiască măsura amenzii în cuantum de 1.000 lei aplicată unei persoane pentru contravenții la regimul rutier, cu sancțiunea avertismentului, măsură pe care numai instanța de judecată o putea dispune.


Într-un context asemănător, în perioada 10-14 august 2020, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel, în aceeași calitate, nu ar fi sesizat de îndată organul de urmărire penală competent, pentru o infracțiune de dare de mită (“atenție” în valoare de 200 lei). Banii ar fi fost destinați agentului constatator Iftimie Vasile Marcel pentru ca persoana care ar fi oferit cei 200 de lei să nu răspundă contravențional. Inculpatul a preferat să restituie persoanei respective banii remiși.

În luna iulie 2019, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel ar fi ajutat o persoană să evite răspunderea penală pentru o infracțiune de conducere fără permis, prin neînregistrarea, în evidența cauzelor penale, a procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Anterior, în perioada 30 septembrie – 21 octombrie 2020, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu patru persoane, printre care și Iftimie Vasile Marcel.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și

Rechizitoriu pentru unul dintre cei mai vechi șefi din Poliția Județului Constanța!
Cum a fost „pedepsit“ un polițist din Argeș, detașat pe litoral, la Poliția Eforie

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii