Condamnare definitivă pentru directorul uneia dintre cele mai importante instituţii din Tulcea!
Condamnare definitivă pentru directorul uneia dintre cele mai importante instituţii din Tulcea!
13 Nov, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
3377
Marime text
- Iuliana Lefter, fost director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea, a fost condamnată, ieri, de Curtea de Apel Constanța, la trei ani de închisoare.
- În primă instanță, Tribunalul Tulcea, hotărâse condamnarea inculpatei la cinci ani de închisoare.
- Fostul director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea a fost acuzat de folosirea sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false inexacte având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Verdicit final în cazul Iulianei Lefter, fost director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea! Lefter a fost trimisă în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, prin rechizitoriul nr. 165/P/2013 din 23.06.2016. Fostul director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea a fost acuzat că ar fi încheiat un acord de parteneriat între instituția publică și o asociație în care, printre asociați și membri, figurau și rude ale acesteia.
Cinci ani cu executare în primă instanță
Prin hotărârea 216/2019, din 05 noiembrie 2019, Tribunalul Tulcea a decis condamnarea Iulianei Lefter la cinci ani de închisoare cu executare, pentru folosirea sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false inexacte având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Pedeapsă redusă la Curtea de Apel
Ieri, Curtea de Apel Constanța a redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, fapta având consecinţe deosebit de grave, de la 5 ani la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Acţiunea civilă, admisă în parte
În continuare, judecătorii Curții de Apel Constanța au admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Fondurilor Europene - Organismul Intermediar P.O.S.D.R.U. şi au obligat-o pe inculpata la plata către aceasta a sumei de 3.231.451,95 lei, precum şi a dobânzilor legale, cu titlu de despăgubiri civile.
„Respinge restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă Ministerul Fondurilor Europene - Organismul Intermediar P.O.S.D.R.U., ca nefondate. Menţine măsura asiguratorie a sechestrului şi a popririi, dispuse prin hotărârea instanţei de fond, până la concurenţa sumei de 3.231.451,95 lei, precum şi a dobânzilor legale. Înlătură dispoziţiile contrare şi menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei primei instanţe, în măsura în care nu contravin prezentei decizii. Decizia este definitivă!“, se mai arată în decizia Curții de Apel Constanța.
Date din anchetă
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
„La data de 14 februarie 2011, inculpata Lefter Iuliana, în calitate de director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea (AJOFM), a încheiat un acord de parteneriat între instituția publică mai sus menționată și o asociație în care, printre asociați și membri, figurau și rude ale acesteia. Ulterior, la data de 18 februarie 2011, ascunzând existența conflictului de interese existent între sine și membrii asociației respective, inculpata Lefter Iuliana, în calitate de director executiv al aceleiași instituții publice și de lider de parteneriat, a întocmit o cerere de finanțare din fonduri europene, aprobată două luni mai târziu.
„Finanțare nerambursabilă“
În baza acestei cereri, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea și partenerii săi au obținut o finanțare nerambursabilă, în vederea implementării proiectului „Formarea continuă – premisa calității în Serviciul Public de Ocupare”. Potrivit regulilor aplicabile în materie de finanțări europene, respectiv Ghidului solicitantului – Reguli de eligibilitate, inculpata Lefter Iuliana avea obligația informării Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă despre orice conflict de interese sau chiar posibil conflict de interese, lucru pe care nu l-a făcut. Concret, ca urmarea a demersului fraudulos, în perioada 19.07.2011 – 2.06.2014, partenerii acordului, prin liderul de parteneriat – AJOFM ulcea, respectiv prin directorul executiv inculpata Lefter Iuliana, au obținut suma totală de 8.112.016,60 lei, cu care Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Organismul Intermediar -POSDRU s-a constituit parte civilă în cauză“, conform DNA.
Citește și:
Motivare!
Rejudecarea dosarului foștilor primari Ion Soare şi Gheorghe Popescu, singurul remediu procesual
Zece persoane trimise în judecată de DNA Constanța. Prejudiciu calculat de procurori, peste 31 milioane de euro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii