Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:13 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Condamnare pentru dare de mită la Tribunalul Constanța!

ro

21 Jun, 2024 13:02 859 Marime text


Tribunalul Constanța a soluționat, vineri, 21 iunie 2024, dosarul în care un cetățean este suspectat de dare de mită! 

Conform procurorilor, inculpatul este suspectat că, aproape de jumătatea lunii august 2022, după ce a fost depistat de către polițiștii Gărzii de Coastă oferind spre vânzare lemne de foc dintr-o autoutilitară, fără a avea aviz valabil de însoțire a mărfii, ar fi remis unui agent principal suma de 400 de lei, pentru a nu constata comiterea contravenției, respectiv a faptelor de înșelăciune, în condițiile în care, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că împreună cu un alt individ vânduseră în ziua respectivă material lemnos unor persoane din localitate, cu inducerea în eroare a acestora în referire la cantitatea oferită.

Vineri, 21 iunie 2024, Tribunalul Constanța a decis condamnarea inculpatului la doi ani de închisoare cu suspendare pentru dare de mită. 

Tribunalul a dispus confiscarea specială a sumei de 400 lei. 

Decizia nu este una definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța. 

Oricare va fi decizia judecătoriei, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța. 

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:


Zeci de constănțeni, trimiși în judecată pentru luare și dare de mită
„Fabrica de diplome false“ - Tribunalul Constanța încetează procesul față de toți inculpații

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii