Constanța Decizie de ultimă oră în dosarul Bisericii Izvorul Tămăduirii!
Constanța: Decizie de ultimă oră în dosarul Bisericii Izvorul Tămăduirii!
22 Jun, 2023 13:05
ZIUA de Constanta
11219
Marime text
Magistrații de la Tribunalul Constanța au decis să amâne pronunțarea în dosarul privind Biserica Izvorul Tămăduirii din Constanța. Aceștia au dat următoarea soluție pe scurt „Amână pronunţarea în cauză la data de 06.07.2023. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 22.06.2023”.
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au ajuns la final de proces în ceea ce privește Parohia Izvorul Tămăduirii din Constanța și au amânat pronunțarea pentru data de 22 iunie 2023, când vom putea afla dacă va fi sau nu demolat lăcașul de cult de la Macul Roșu.
„Amâna pronuntarea în cauza la data de 22.06.2023. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei, azi, 08.06.2023”, se arată în minuta instanței.
Amintim că judecătorii de la Tribunalul Constanța au fixat, în martie, termenul în dosarul 14901/212/2022, ajuns la apel în procesul privind suspendarea și anularea executării deciziei privind demolarea Bisericii Izvorul Tămăduirii, de pe bulevardul Tomis, zona Macul Roșu. Conform portalului instanței, termen a fost stabilit pentru data de 8 iunie 2023, de la ora 09.30.
Amintim că în februarie, judecătorii de la Tribunalul Constanța au decis suspendarea executării provizorii a sentinței pronunțate de Judecătoria Constanța, mai precis s-a suspendat demolarea bisericii până nu se soluționează apelul în cauză. Astfel, Biserica Izvorul Tămăduirii câștigă timp în proces pentru a nu fi demolată de către Primăria Constanța. „Admite cererea de suspendare a executării provizorii a sentinţei civile nr. 585/25.01.2023 pronunţate de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 14901/212/2022, formulată de apelanta reclamantă PAROHIA IZVORUL TĂMĂDUIRII CONSTANŢA. Suspendă executarea sentinţei civile nr. 585/25.01.2023 pronunţate de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 14901/212/2022 până la soluţionarea apelurilor declarate în cauză. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 24.02.2023”.
Șapte amânări au fost în dosar, pe fond, în ceea ce privește soarta Bisericii Izvorul Tămăduirii, din zona Macul Roșu, municipiul Constanța. La ultimul termen s-a decis amânarea pronunțării pentru data de 25 ianuarie.
Este vorba despre dosarul 14901/212/2022, care vizează contestația la executarea silită formulată de Parohia Izvorul Tămăduirii Constanța, Primarul Municipiului Constanța, dar și Arhiepiscopia Tomisului fiind intimați în cauză.
Pe 16 iunie 2022, magistrații de la Judecătoria Constanța au decis suspendarea provizorie a executării silite ce ducea la demolarea Bisericii „Izvorul Tămăduirii” din zona Macul Roșu, cunoscută drept „Biserica de pe trotuar”. Așa cum spuneam, o eventuală desfiinţare a lucrărilor „este iminentă, având în vedere că din dosarul de executare rezultă că creditorul a solicitat ca la data de 27.06.2022 executorul judecătoresc să se deplaseze cu organele abilitate pentru desfiinţarea construcţiilor”, conform documentului amintim. Astfel, demolarea bisericii era programată în Postul Sf. Petru și Pavel, cu două zile înainte de marea sărbătoare.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Tradiții pentru spor și sănătate de Izvorul Tămăduirii! Azi nu se spală, nu se caldă haine şi nu se croieşte
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii