Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:37 07 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Un bărbat acuzat că ar fi furat carduri bancare dintr-o mașină parcată pe bulevardul Tomis, condamnat la închisoare! Ar fi încercat să le folosească la cumpărături

ro

06 Jan, 2025 11:58 352 Marime text
Foto ilustrativă - sursa: Pexels

Un bărbat a primit o pedeapsă cu închisoare din partea Tribunalului Constanța după ce ar fi sustras niște carduri bancare dintr-un autoturism parcat pe bulevardul Tomis din Constanța!
 
Anchetatorii spun că furtul a avut loc într-o noapte de aprilie, anul trecut, inculpatul reușind să pătrundă în autoturism cu ușurință, dat fiind faptul că nu era încuiat. În următoarea zi, acesta ar fi mers la cumpărături, unde ar fi încercat să plătească produsele cu cardurile furate. Ghinionul a făcut ca pe carduri să nu se afle fondurile necesare, astfel, neputând să ducă tranzacția la bun sfârșit. Asta nu l-a scăpat, însă, pe bărbat de răspunderea penală. Bărbatul a fost prins la scurtă vreme după ce deținătorul cardului a primit mesaj din aplicația cardului, cu locul de unde s-a încercat efectuarea plății.
 
La sfârșitul anului trecut, Tribunalul Constanța l-a condamnat pe Manea Nicolae la 1 an și 5 luni de închisoare sub mai multe capete de acuzare, respectiv: furt calificat, tentativă la operațiuni financiare în mod fraudulos, precum și accesul ilegal la un sistem informatic.
 
Soluția a fost contestată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța. Astfel, magistrații Curții de Apel Constanța sunt abilitați să ia o decizie definitivă, în această speță.
 
 
Cum s-a produs furtul
 
În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 13/14.04.2024, în interval orar 21:30- 22:00, inculpatul a pătruns în autoturismul marca (...), lăsat neasigurat, parcat pe bld. Tomis, mun. Constanța, aparţinând persoanei vătămate B.D., de unde a sustras patru carduri bancare, aparținând persoanei vătămate B.N.C. , printre care un card emis de (...) pe numele persoanei vătămate, iar la data de 14.04.2024, a deţinut instrumentul de plată fără numerar (cardul emis de ...) astfel însuşit în vederea utilizării frauduloase şi la  ora de 11:01 a încercat să îl folosească fără consimţământul titularului pentru efectuarea unei plăți, în valoare de 48,07 lei (tranzacție refuzată din cauza fondurilor insuficiente), prin intermediul terminalului POS amplasat la magazinul Lidl din mun. Constanța, str. Soveja, nr. 35-35A, cu prilejul acestei tranzacţii fiind accesat fără drept a sistemului informatic al instituției financiare  emitente a cardului.

 
Plângere la poliție
 
La data de 14.04.2024, Secția 2 Poliție a fost sesizată prin plângere de către persoana vătămată B.D. cu privire la faptul că în perioada 13.04.2024 ora 20:00- 14.04.2024, ora 09:10, autori necunoscuți au sustras din interiorul autoturismului marca (...), cu nr. de înmatriculare (...), patru carduri bancare, trei seturi de chei și suma de 10 lei. Autoturismul a fost lăsat asigurat și nu au fost identificate urme de forțare la niveul sistemelor de închidere. Autoturismul se afla parcat în fața blocului (...).
 
Cu prilejul audierii persoanei vătămate  B.D., aceasta a reiterat aspectele de fapt din cuprinsul plângerii penale. De asemenea, aceasta a declarat faptul că, din autoturism au fost sustrase patru carduri bancare (două carduri ING, un card Revolut și un card ####)  aparținând fratelui său, B.N.C..
 
Cum a fost prins făptașul – mesaj pe aplicație
 

Fiind audiată, persoana vătămată  B.N.C. a declarat faptul că în data de 14.04.2024 a fost anunțat de către fratele său, B.D., cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras din autoturismul acestuia din urmă patru carduri bancare (două carduri ING, un card Revolut și un card ... emise pe numele său- B.N.C.). De asemenea, a menționat faptul că în data de 14.04.2024, la ora 11:01, a primit o notificare pe telefonul personal de la aplicația (...) cu privire la faptul că o persoană necunoscută a încercat să efectueze o tranzacție la magazinul ”Lidl”, din mun. Constanța, Piața Tomis 3, tranzacția fiind refuzată întrucât cardul (...) nu avea suficiente fonduri.  A precizat persoana vătămată  faptul că ulterior a blocat  cardurile ING, însă nu a reușit blocarea cardurilor Revolut  (pe care avea un disponibil bănesc de 40 de euro) și respectiv (...) , pe care avea suma de 5 euro.
 
Cu prilejul audierii, persoana vătămată B.N.C.  a atașat o planșă fotografică ilustrând capturi de ecran cu notificarea primită în aplicația (...) privind tranzacția în valoare de 48,07 lei, efectuată pe data de 14.04.2024 ora 11:01, la un magazin Lidl din mun. Constanța, tranzacție refuzată la plată din cauza fondurilor insuficiente și nerecunoscută de persoana vătămată.
 
Cu ocazia vizionării înregistrărilor video puse la dispoziție de către reprezentanții magazinului ”Lidl” din mun. Constanța, str. Soveja, nr. 35-35A, s-a constatat faptul că autorul infracțiunilor de tentativă la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 32 rap. la art. 250 alin. 1 CP, operaţiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar, prev. de art. 2501 alin. 1 CP și tentativă la acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 32 rap. la art. 360 alin. 1 CP, comise în data de 14.04.2024, la ora 11:01, în dauna persoanei vătămate B.N.C., este o persoană de sex bărbătesc, constituție atletică, vârstă aproximativ 35-40 ani, barbă, păr scurt, îmbrăcat cu un tricou de culoare gri, pantaloni de trening de culoare neagră cu 3 dungi albe pe laterale, teneși de culoare neagră cu varful și talpa de culoare albă, la gât are un lănțișor metalic de culoare argintie, în spate purtând un rucsac de culoare albastră.
 
Din nota de constatare (...) a Serviciului Criminalistic reiese faptul că imaginea persoanei  descrise mai sus, surprinsă  de camerele de supraveghere video din  magazinul Lidl, a fost verificată în baza de date cu imagini, conform instrucțiunii de lucru privind utilizarea soluției de recunoștere facial NeoFace, rezultatul fiind pozitiv, constatându-se că există o asemănare cu imaginea persoanei cu ID-ul (...), cu acest ID fiind înregistrată persoana cu identitatea inculpatului M.N..
 
La data de 18.04.2024, organele de cercetare penală au procedat la conducerea în teren a  inculpatului M.N. ocazie cu care acesta a recunoscut comiterea infracțiunii de furt calificat comise în noaptea de 13/14.04.2024, din autoturismului marca (...), indicând locul în care se afla autoturismul și modul de comitere al faptei.
 
Sursa text: Rejust.ro
 
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Tâlhărie în Tomis 3 din Constanța Un bărbat care a mers la păcănele, jefuit pe stradă! O prostituată și concubinul său, principalii suspecți

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii