Constanța. Un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă! Dosarul se va rejudeca!
Constanța. Un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă! Dosarul se va rejudeca!
18 Feb, 2023 00:00
ZIUA de Constanta
1669
Marime text
- Cei trei inculpați au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 432/P/2020, de procurorii din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța.
- Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
- Potrivit unor surse judiciare, în preajma Crăciunului din 2019, o femeie, din Medgidia, a apelat Serviciul Unic de Urgență 112 și a reclamat că ar fi fost agresată de ginere.
- La fața locului s-ar fi deplasat o echipă mixtă din care ar fi făcut parte cei trei inculpați, care l-ar fi identificat pe agresor. Cel din urmă susține că ar fi fost agresat de oamenii legii, context în care a formulat o plângere penală, care s-a transformat într-un dosar penal.
Curtea de Apel Constanța a decis rejudecarea în faza camerei preliminare a dosarului în care trei inculpați (un angajat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa - Detaşamentul 7 de Jandarmi Medgidia, un agent de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Medgidia - Biroul de Ordine Publică și tot un agent şef principal de poliţie în rezervă - Poliţia Municipiului Medgidia - Biroul de Ordine Publică), sunt acuzați de comiterea infracţiunii de purtarea abuzivă!
Aproape de finele anului trecut, Tribunalul Constanța a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 432/P/2020 din data de 03.06.2022 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
Pe cale de consecință, instanța a dispus începerea judecăţii faţă de inculpaţi.
Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță care a admis contestaţiile formulate de inculpaţi împotriva încheierii pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanţa.
Curtea de Apel a desfiinţat încheierea contestată şi a dispus rejudecarea cererilor şi excepţiilor formulate în cauză, de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanţa cu participarea procurorului militar, „conform art. 7 lit. b din Ordinul nr. 342 din 13 noiembrie 2014 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 3 din 19ianuarie 2015 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie“, după cum este menționat și în minuta instanței de apel.
Decizia Curții este definitivă!
Amintim că cei trei inculpați au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 432/P/2020, de procurorii din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța!
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Potrivit unor surse judiciare, în preajma Crăciunului din 2019, o femeie, din Medgidia, a apelat Serviciul Unic de Urgență 112 și a reclamat că ar fi fost agresată de ginere.
La fața locului s-ar fi deplasat o echipă mixtă din care ar fi făcut parte cei trei inculpați, care l-ar fi identificat pe agresor. Cel din urmă susține că ar fi fost agresat de oamenii legii, context în care a formulat o plângere penală, care s-a transformat într-un dosar penal.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Polițist local, amenințat în misiune! Judecătorii cred că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea în detenție
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii