Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:31 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSM s-a pronunțat legat de două posturi de judecător de la Curtea de Apel Constanța. Unul îi aparține șefului Secției penale

ro

04 May, 2020 00:00 2651 Marime text


Două posturi de judecător la nivelul Curții de Apel Constanța vor putea fi ocupate pe o perioadă nedeterminată. Decizia a fost luată de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, ca urmare a solicitării venite din partea Curții de Apel. Foarte interesant, unul din cele două posturi îi aparține judecătorului Dan Iulian Năstase, președintele Secției penale a instanței, în prezent detașat la Curtea de Apel București.

Astfel, în ultima ședință a Secției pentru judecători s-a decis „ocuparea pe o perioadă nedeterminată a două posturi de judecător temporar vacante la nivelul Curții de Apel Constanța, în condițiile art. 134 ind, 1 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare“.
Potrivit informațiilor oficiale, unul din cele două posturi vizate de decizia Secției pentru judecători a CSM este cel al magistratului Dan Iulian Năstase, președintele Secției penale a Curții de Apel Constanța. Încă din luna iunie 2019, judecătorul a fost detașat la Curtea de Apel București, în urma deciziei Consiliului Superior al Magistraturii.
La ora actuală, conducerea Secției penale a Curții de Apel Constanța este asigurată de către judecătorul Damian Mitea, delegat pe post din data de 17 decembrie 2019.

Citește și:

Oportunitate de promovare pentru judecătorii constănțeni Se caută vicepreședinte pentru Curtea de Apel. Posturi de conducere scoase la concurs (documente)

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii