Curtea de Apel a trimis dosarul spre rejudecare. Mihai Petre vrea cu orice preţ suspendarea unui PUZ aprobat de Consiliul Local Municipal (document)
Curtea de Apel a trimis dosarul spre rejudecare. Mihai Petre vrea cu orice preţ suspendarea unui PUZ aprobat de
09 Nov, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
2203
Marime text
Curtea de Apel Constanţa a desfiinţat recent o decizie a Tribunalului Constanţa şi a trimis spre rejudecare dosarul 7923/118/2017, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
Plângerea a fost înregistrată anul trecut de Mihai Petre, consilierul personal al primarului Decebal Făgădău. Acesta a solicitat instanţei de contencios-administrativ de la Tribunalul Constanţa suspendarea hotărârii de Consiliu Local nr. 51 din 30/01/2012 privind aprobarea documentaţiei PUZ pentru teritoriul situat în municipiul Constanţa delimitat de strada Sarmisegetuza, strada Ştefan cel Mare, bulevardul Tomis, strada Răscoalei din 1907, teren în suprafaţă de 15.949 mp, proprietate a unor persoane fizice şi juridice, rezultat se pare din lotul retrocedărilor. Decizia Tribunalului nu a fost în favoarea reclamantului, însă, la recurs, Curtea a desfiinţat decizia primei instanţe şi a trimis dosarul spre rejudecare.
Terenul cu mai multe „moaşe“!
Terenul care face obiectul PUZ-ului atacat în instanţă a avut, de-a lungul timpului, mai mulţi proprietari şi face parte din Dosarul Retrocedărilor, în care au primit condamnări cu suspendare Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, Constantin Racu, Ramona Daniela Dospinescu, Ion Marica, Cristian Talpău Nora Alina Chircă, Georgică Giurgiucanu şi Emil Dragoş Săvulescu.
În acelaşi proces au fost achitaţi, printre alţii, şi primul proprietar al terenului care se află în curtea blocului S0 aflat pe bulevardul Tomis la numărul 99 şi care face obiectul acestui dosar - Daniel Ene. Ulterior, terenul a ajuns în posesia Andreei Enescu, contra sumei de 613.000.000 de lei vechi. În 2004, aceasta vindea, la rândul ei, terenul către SC Penkav SRL, o firmă irlandeză care-i avea ca acţionari pe Thomas Kavanagh şi Pender Matthew Thomas.
În 2015, Penkav a obţinut de la Primăria Constanţa un certificat de urbanism pentru o construcţie P+2, cu spaţiu comercial la parter. Societatea a fost dizolvată la sfârşitul anului 2015, iar irlandezii s-au asociat cu un antreprenor autohton, Ciprian Iancu, în vederea ridicării construcţiei, urmând ca acesta să primească o cotă-parte din vânzarea apartamentelor care urmau să fie ridicate.
Antreprenorului îi revenea obligaţia să obţină autorizaţia de construcţie. Totul s-a blocat la faza emiterii certificatului de urbanism pentru Planul Urbanistic de Detaliu. Totuşi, a fost obţinut un aviz de cercetare arheologică în baza căruia în zonă s-a încercat demararea unor săpături de către constructorul antreprenor.
Totul a fost stopat după ce consilierul primarului, Mihai Petre, care locuieşte în zonă, s-a adresat Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), instituţie care a cerut Prefecturii judeţului Constanţa să anuleze hotărârea 51/2012 de emitere a PUZ-ului, ca fiind nelegal. Prefectura nu a atacat hotărârea, acesta fiind şi motivul pentru care consilierul primarului s-a decis să ia pe cont propriu rezolvarea acestei situaţii. Dosarul a primit termen pe 3.12.2018 la Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Citeşte şi:
Este vizată o investiţie pe un teren din Dosarul Retrocedărilor Consilierul personal al primarului de Constanţa a atacat în instanţă un PUZ (documente)

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii