Debit de aproape 30.000 de euro! Navmar Co SRL Constanța în proces cu un SRL din Galați în dosarul ce vizează o somație europeană de plată (MINUTA)
Debit de aproape 30.000 de euro!: Navmar Co SRL Constanța în proces cu un SRL din Galați în dosarul ce vizează
07 Oct, 2024 18:03
ZIUA de Constanta
559
Marime text
Pe rolul Judecătoriei Constanța, a fost înregistrat dosarul 24579/212/2024 care are ca obiect somație europeană de plată.
Vorbim despre un debit în valoare totală de 29.005 euro, reprezentând debit principal şi penalităţile de întârziere.
Dosarul a ajuns pe masa magistraților la data de 27.08.2024 (data ultimei modificări fiind 07.10.2024), pe secția civilă.
Obiectul dosarului constă în somația europeană de plată, fiind în stadiul de fond.
Părți în dosar sunt Navmar Co SRL, în calitate de reclamant și Inland Shipping BV, în calitate de pârât.
Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, a fost stabilit termen în dosar data de 07.10.2024. Iată minuta:
Tip soluție: Admite cererea
Soluția pe scurt: Admite cererea având ca obiect somaţia europeană de plată, formulată de creditoarea ***, în contradictoriu cu debitoarea ***. Dispune emiterea somaţiei europene de plată privind pe creditoarea *** şi pe debitoarea ***, pentru debitul în valoare totală de 29.005 euro, reprezentând debit principal şi penalităţile de întârziere.
Se vor comunica debitoarei formularele A şi E prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată, aceasta urmând a fi informată că are posibilitatea: (a) de a plăti reclamantului suma care este menţionată în somaţia de plată; sau (b) de a se opune somaţiei de plată făcând opoziţie la instanţa de origine, opoziţie care trebuie trimisă în termen de treizeci de zile de la data la care i s-a comunicat sau notificat somaţia. Debitoarea va fi informată cu privire la: (a) somaţia a fost emisă numai pe baza informaţiilor furnizate de reclamant şi nu a fost verificată de către instanţă; (b) somaţia va deveni executorie cu excepţia cazului în care s-a făcut opoziţie la instanţă, în conformitate cu articolul 16; (c) atunci când s-a făcut opoziţie procedura continuă în faţa instanţelor competente din statul membru de origine în conformitate cu normele de procedură civilă de drept comun, cu excepţia cazului în care reclamantul a cerut în mod expres ca procedura să ia sfârşit în acest caz. Cu drept de opoziţie pentru pârâta-debitoare în termen de 30 de zile de la data comunicării sau notificării prezentei somaţii. Pronunţată astăzi, 07.10.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre 07.10.2024
Despre Navmar CO SRL
Firma Navmar CO SRL din Constanța, a fost înființată la data de 22.02.2018 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 6832 - Administrarea imobilelor pe baza de comision sau contract.
Situația financiră pentru 2023 arată o cifră de afaceri de 1,461,840.00 lei, un profit net de 1,343,923.00 lei la un număr de doi angajați.
În ce privește situația financiară pe anul 2022, Navmar Co. SRL a avut o cifră de afaceri de 565.377 lei, o pierdere de 42.602 lei, iar numărul mediu de angajați a fost doi.
Asociați în Navmar Co. SRL sunt Marius Bărbulescu (cu 99%) și Ion Bărbulescu (cu 1%), cei doi îndeplinind și calitatea de administratori.
Marius Bărbulescu mai apare (ca administrator) în două firme în funcțiune, Navmar Shipping & Services SRL și Navmar Opes SRL.
Despre Inland Shipping SRL
Firma Inland Shipping SRL din Galați, a fost înființată la data de 28.05.2009 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 5229 - Alte activități anexe transporturilor.Cifra de afaceri Inland Shipping SRL a fost de 109,505,762.00 lei în anul 2023, cu un profit de 4,055,503.00 lei.
Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 154.99%.
Inland Shipping SRL a raportat un număr de 47 angajați în anul 2023.
Asociat și administrator este Ivanov Paul. Acesta este asociat și administrator și la Claziana SRL, Smanet Systems SRL , Trading Line Fleet SRL , Pub Promedia SRL, Inland Waterway Trading SRL, Smart Inland Services SRL, Inland Waterway Services SRL ,Inland Waterway Agency SRL, Bondar Shipping SRL, Izza Shipping SRL, Shir Khan Shipping SRL, Mayon Shipping SRL, Ursa Montana Shipping SRL, Anaconda Shipping SRL, Trading Line Barges SRL, Kvb Marianne Shipping SRL, Trading Line Management SRL, Emerald Harvester SRL, Roxy Shipping SRL, Petran Shipping SRL , Trading Line Seariver Barges SRL, Trading Line Storage Barges SRL, Trading Line Tugs SRL, Trading Line Harvester Max SRL, Alfamea Shipping SRL, Bolero Shipping SRL, Alja Shipping SRL, Excelsior Shipping SRL, Smarald Tech SRL și administrator la Atg Hydro-Technica Systems SRL, Avenir Shipping SRL, Riposa Shipping SRL, Duricha Shipping SRL, Orfeo Shipping SRL și asociat la Smarald Gold Ifn SRL.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
Citește și:
Firme ConstanțaNavmar Co. SRL a devenit asociat unic al Navmar Shipping & Services SRL
Firme ConstanțaArrow Construct SRL, Arrow Rom Trading SRL și Arrow Terminals SRL, înființate de familia Barna
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii