Decizie definitivă Începe procesul Silo Impex SRL, decide Curtea de Apel
Decizie definitivă: Începe procesul Silo Impex SRL, decide Curtea de Apel
14 Aug, 2023 18:00
ZIUA de Constanta
1203
Marime text
- Judecătorii de la curte au respins contestațiile suspecților împotriva deciziei inițiale a Tribunalului de începere a judecății.
- Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Judecătorii de la curte au respins contestațiile suspecților împotriva deciziei inițiale a Tribunalului de începere a judecății.
Dosarul – aflat în cameră preliminară, îi vizează pe Iulia Adina Inanc (fostă Davidică), Nicolae Daniel Tănase și Silo Impex 2007 SRL, deferiți instanței de procurorii DNA Constanța.
Amintim, în cauză, Tribunalul Constanța a constatat competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 99/P/2014 din data de 09.11.2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justiţie - DNA-Serviciul Teritorial Constanta, a administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.
Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, dar instanța de control a respins contestațiile.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2007-2010, cei doi inculpați, în calitate de administratori ai SC Silo Impex 2007 SRL, ar fi evidențiat în actele contabile ale societății pe care o administrau un număr de 847 de facturi fiscale privind cheltuieli cu achiziții fictive de cereale. Prin aceste demersuri ar fi fost produs un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare de 49.490.541lei, reprezentând TVA în cuantum de 27.778.427 lei și impozit pe profit în cuantum de 21.712.114 lei. Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 191.912.009 lei.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Amintim că Silo Impex 2007 SRL a fost fondată în baza cererii nr. 12144 din 21.05.2007, de Iulia Adina Davidică și de Daniel Gigi Tatu, domeniul principal de activitate fiind „comerț cu ridicata cu produse agricole brute și animale vii“, activitatea principală: comerț cu ridicata cu cereale, semințe și furaje.
Potrivit Monitorul Oficial al României, Partea A IV-A, Nr. 5397/29.IX.2008, prin Hotărârea nr.2/2008 la actul constitutiv al societății, Davidica Iulia Adina și Daniel Gigi Tatu au decis hotărât retragerea din societate a lui Tatu Daniel Gigi.
Astfel, Davidica Iulia Adina a devenit asociat unic cu drepturi depline și administrator pe o perioadă nedeterminată.
În prezent, Daniel Gigi Tatu este consilier local din partea Partidului Național Liberal.
Decizia Curții de Apel este definitivă
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Prejudiciul este imens!
Un nou dosar DNA Constanța, trimis la judecată! Cine sunt inculpații
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii