Dispută juridică pe rol la Tribunalul Constanța Firma ANM Lake Resort SRL, reclamată în două procese
Dispută juridică pe rol la Tribunalul Constanța: Firma ANM Lake Resort SRL, reclamată în două procese
05 Dec, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
562
Marime text
- În cadrul Secției I Civile a Tribunalului Constanța, dosarul cu numărul unic 8840/118/2024 a fost înregistrat la data de 4 decembrie 2024 și are ca obiect rezoluțiunea unui contract.
- Un al doilea litigiu în care este implicată ANM Lake Resort SRL se află pe rolul Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Constanța, având ca obiect o acțiune prefect – tutelă administrativă pentru anularea unui act administrativ.
- Dosarul 7034/118/2024 a fost înregistrat, pe rolul Tribunalului Constanța, pe data de 30 septembrie 2024.
- Asociați în ANM Lake Resort SRL sunt: Tulica Stelian Ciprian, Spirea Marius Daniel, Vodă Gabriel și Vogga Mob SRL.
Tribunalul Constanța gestionează două dosare semnificative în care este implicată societatea ANM Lake Resort SRL, atât în materie civilă, cât și în contencios administrativ.
În cadrul Secției I Civile a Tribunalului Constanța, dosarul cu numărul unic 8840/118/2024 a fost înregistrat la data de 4 decembrie 2024 și are ca obiect rezoluțiunea unui contract. Trifu Marius Robert și Sorica Marius Ciprian sunt recamanți, iar ANM Lake Resort SRL este pârât. Procesul se află în stadiul procesual Fond, iar prima ședință urmează să fie stabilită.
Acțiunea prefectului pentru anularea unei autorizații
Un al doilea litigiu în care este implicată ANM Lake Resort SRL se află pe rolul Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Constanța, având ca obiect o acțiune prefect – tutelă administrativă pentru anularea unui act administrativ.
Dosarul 7034/118/2024 a fost înregistrat, pe rolul Tribunalului Constanța, pe data de 30 septembrie 2024. Obiectul dosarului constă în anularea autorizației nr. 455/23.09.2021.
Părțile dosarului aflat în stadiul procesural de fond sunt: Prefectyl Județului Constanța – recalamant, iar Inspectoratul Județean în Construcții Constanța, prin Inspectoratul de Stat în Construcții, Nitalexil SRL și ANM Lake Resort SRL – pârâți. Următoarea ședință de judecată este programată pentru 12 februarie 2025, ora 09:00, la completul CA8.
Cele două procese evidențiază o serie de dispute complexe în care ANM Lake Resort SRL este implicată, atât în relații contractuale cu persoane fizice, cât și în raport cu autoritățile publice. Obiectul litigiilor subliniază atât conflictele comerciale, cât și aspectele legate de legalitatea actelor administrative emise.
Despre ANM Lake Resort SRL
Cu sediul social pe strada Verona, nr. 2, Bloc B din Constanța, firma a fost înființată în anul 2021 și se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară. Asociați în firmă sunt: Tulica Stelian Ciprian, cu 33,34 % din capitalul social, Spirea Marius Daniel, cu 33,33 % din capitalul social, Vodă Gabriel, cu 23,8 % din capitalul social și Vogga Mob SRL, cu 9,53% din capitalul social.
Administratorii ANM Lake Resort SRL sunt: Spirea Marius Daniel, Tulica Stelian Ciprian și Vodă Gabriel.
Potrivit termene.ro, Spirea Marius Daniel mai este asociat si administrator în: Tudor & Dan SRL, Dekorstyl S.V.D. Construct SRL, Dekorstyl SVD SRL și ANM Natalya Towers SRL. Numele lui Tulica Stelian Ciprian apare în: Tulica Stelian-Ciprian Persoana Fizică, GYX & TUL SRL, Pandiani Star SRL, Zorba Greek Tomis SRL și ANM Natalya Towers SRL. La rândul său, Vodă Gabriel apare în: Touch&Go SRL, Vogga MOB SRL și Voda Media SRL.
În anul 2022, firma ANM Lake Resort SRL cu 3 angajați a avut o cifră de afaceri de zero lei, o pierdere de 1.038.433 lei și datorii de 15.704.775 lei.
Situația pentru anul 2023 a ANM Lake Resort SRL arată astfel: cifră de afaceri de zero lei, 3 salariați, o pieredere de 2.168.188 lei și datorii de 22.868.909 lei.
Despre Nitalexil SRL
Înființatgă în anul 2011, firma se ocupă de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale și are sediul social pe bulevardul Aurel Vlaicu, Nr. 264 din Constanța.
Firma este deținută de Seaside Estate Company SRL, acționar cu 70% din capitalul social, și Stan Constanța, cu 30%b din capitalul social. Principal S.N. SRL este administrator.
În anul 2023, Nitalexil SRL a avut o cifră de afaceri de 1.004.395 lei, 13 salariați, o pierdere de 159.801 lei și datorii de 27.261.225 lei.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
De asemenea, pentru redactarea acesui articol au fost folosite și infromații de pe termene.ro.
Citește și:
Prefectura Constanța solicită anularea unei autorizații într-un dosar cu Nitalexil SRL și ANM Lake Resort SRL
Două case cu etaj și două piscine, edificate de Anm Lake Resort SRL pe strada Gliei din municipiul Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii