Divorţul prin mediere, interzis de Înalta Curte! Motivarea judecătorilor (document)

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a interzis divorţul prin mediere! Un complet pentru soluţionarea recursului în interesul legii din cadrul Curţii Supreme a decis, printre altele, că „divorţul nu poate fi obţinut, în niciun caz, pe calea acordului de mediere, nici măcar prin validarea acestuia de către instanţa de judecată sub forma consfinţirii acordului de mediere“.


Pe scurt, instanţa de judecată nu poate consfinţi acordul de mediere referitor la înţelegerea părţilor privind desfacerea căsătoriei. Cu privire la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului, instanţa de judecată poate consfinţi acordul de mediere având acest obiect.


Detaliat


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită prin sesizarea Avocatului Poporului cu recursul în interesul legii în materie civilă ce vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (4), art. 59 alin. (2) şi art. 64 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a stabili dacă instanţa de judecată poate lua act de acordul de mediere prin care părţile s-au înţeles cu privire la desfacerea căsătoriei şi la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului.


Desfacerea căsătoriei prin divorţ se circumscrie stării civile a persoanei, astfel încât dreptul de a cere divorţul dobândeşte caracter exclusiv personal.



Procedând la o interpretare sistematică a dispoziţiilor normative anterior evocate, concluzia care se impune este în sensul că acordurile de mediere care consemnează înţelegerile soţilor referitoare la divorţ nu sunt apte să producă efecte juridice în privinţa desfacerii căsătoriei în sine, însă pot să ateste modalitatea în care soţii acceptă divorţul.


Un alt argument care susţine această concluzie este adus de faptul că, în actuala reglementare, întreaga procedură a desfacerii căsătoriei are caracter legal şi imperativ.


Astfel, pentru desfacerea căsătoriei, prevederile art. 916 alin. (1), art. 930 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respectiv ale art. 376 alin. (1) din Codul civil impun, drept condiţie de formă, depunerea unei cereri având ca obiect divorţul, semnată de ambii soţi.



Or, acordul de mediere privitor la desfacerea căsătoriei nu reprezintă un act de învestire al instanţei, în sensul art. 194 din Codul de procedură civilă, şi nici cerere adresată notarului public sau ofiţerului de stare civilă, potrivit art. 376 alin. (1) din Codul civil.


Totodată, dispoziţiile art. 373 şi 374 din Codul civil prevăd că desfacerea căsătoriei prin divorţ poate fi dispusă, în cazurile prevăzute de art. 373 din Codul civil, de instanţele de judecată, procedura divorţului fiind reglementată imperativ prin dispoziţiile art. 915-935 din Codul de procedură civilă.


De asemenea, art. 375 din Codul civil prevede posibilitatea constatării desfacerii căsătoriei de către ofiţerul de stare civilă ori notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor, în cazul în care există acordul soţilor.


Potrivit art. 374 alin. (3) şi art. 376 alin. (3) din Codul civil, în ipoteza desfacerii căsătoriei prin acordul soţilor, indiferent de procedura prin care se realizează (administrativă, notarială sau judiciară), divorţul presupune verificarea consimţământului soţilor la desfacerea căsătoriei de către instanţa de judecată, notarul public sau ofiţerul de stare civilă, aşadar de către o autoritate publică, respectiv de către un funcţionar public învestit să îndeplinească un serviciu de interes public.


Or, deşi de esenţa instituţiei medierii este încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile, iar activitatea de mediere reprezintă o activitate de interes public, potrivit art. 2 din Legea nr. 192/2006, mediatorii nu au calitatea de agenţi instrumentatori învestiţi de lege să îndeplinească un serviciu de interes public şi nici de reprezentanţi ai statului în exercitarea funcţiei.


Un argument în plus în susţinerea acestei concluzii este acela că mediatorul nu este menţionat în cuprinsul art. 376 alin. (3) din Codul civil.


Prin urmare, nefiind îndeplinite cerinţele impuse de art. 374 alin. (3) şi art. 376 alin. (3) din Codul civil, exprimarea de către soţi a acordului acestora privind desfacerea căsătoriei în faţa unui mediator şi încheierea de către aceştia a unui acord de mediere în care consemnează acest acord nu poate avea drept consecinţă desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor.


Totodată, potrivit art. 382 alin. (1) şi (3) din Codul civil, desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor se realizează prin hotărârea judecătorească definitivă prin care se pronunţă divorţul, respectiv prin certificatul de divorţ emis de notarul public sau ofiţerul de stare civilă competent, aşadar, printr-un înscris autentic.


Art. 58 din Legea nr. 192/2006 prevede că acordurile de mediere au valoarea unor înscrisuri sub semnătură privată, motiv pentru care acordul de mediere încheiat în faţa mediatorului nu este menţionat în cuprinsul art. 382 alin. (1) şi (3) din Codul civil.


În contextul menţionat, de vreme ce acordul de mediere nu îndeplineşte cerinţa de a fi un act autentic, înţelegerea soţilor consemnată într-un astfel de acord, cu privire la divorţ, nu are aptitudinea de a determina desfacerea căsătoriei prin acord.


Ca urmare, prin încheierea unui acord de mediere cu privire la divorţ, soţii nu pot să deroge de la normele imperative care reglementează condiţiile şi procedura desfacerii căsătoriei.


Cerinţa din art. 382 alin. (1) din Codul civil referitoare la pronunţarea divorţului printr-o hotărâre judecătorească definitivă impune concluzia că hotărârea prin care se pronunţă divorţul prin acord presupune verificarea de către instanţa de judecată a consimţământului actual al soţilor, liber şi neviciat, la desfacerea căsătoriei, cerută de art. 374 alin. (3) din Codul civil.


Spre deosebire de acordul exprimat în faţa instanţei, consfinţit prin hotărârea judecătorească prin care se pronunţă divorţul, înţelegerile încheiate în procedura medierii pot fi afectate de termene şi condiţii.


Prin ipoteză, acordul de mediere cuprinzând înţelegerea soţilor referitoare la divorţ consemnează acordul acestora în privinţa desfacerii căsătoriei la data încheierii lui, aşadar anterior momentului sesizării instanţei, iar nu la termenul de judecată la care instanţa trebuie să verifice stăruinţa soţilor în desfacerea căsătoriei, conform art. 931 alin. (1) din Codul de procedură civilă.


Prin urmare, acordul de mediere cu privire la desfacerea căsătoriei are doar valoarea unui mijloc de dovadă privind intenţia soţilor de a divorţa, existentă la momentul încheierii lui, astfel încât el nu poate fi consfinţit de către instanţă pe calea unei hotărâri de expedient.


Ca atare, încheierea unui acord de mediere de către soţi, în care este consemnată înţelegerea acestora referitoare la desfacerea căsătoriei, nu îi îndreptăţeşte să solicite consfinţirea acestui acord în condiţiile stabilite de art. 59 alin. (2) din Legea nr. 192/2006, care fac trimitere la art. 438 din Codul de procedură civilă, soţii fiind obligaţi să se conformeze normelor de procedură stabilite imperativ de art. 915 şi următoarele din Codul de procedură civilă.


Soluţia este conformă şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale care a statuat că "procesul de divorţ în întregul său, şi nu doar acţiunea prin care aceste aspecte sunt deduse judecăţii, are caracter strict personal, deoarece obiectul său implică antamarea de către instanţă a unor aspecte ţinând de viaţa intimă şi familială a părţilor din litigiu. Acest caracter strict personal al procesului a impus adoptarea unei proceduri speciale, derogatorii de la normele dreptului comun, care nu face decât să dea expresie particularităţii esenţiale a procesului de divorţ şi implicit prevederilor constituţionale cuprinse în art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 305 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 29 iunie 2016).


În ceea ce priveşte acordurile de mediere încheiate între soţi în temeiul art. 64 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, care au ca obiect soluţionarea pe cale amiabilă a conflictelor ce derivă din efectele nepatrimoniale ale divorţului, precum numele soţilor, efectele divorţului în raporturile dintre soţi şi copiii lor minori, aceste înţelegeri pot constitui obiect al medierii, în privinţa acestora prevederile art. 64 alin. (11) din Legea nr. 192/2006 stabilind neechivoc că pot îmbrăca forma unor hotărâri de expedient.


Un argument în acest sens îl constituie prevederile art. 383 alin. (1), art. 396 alin. (1) şi art. 400 din Codul civil, norme care consacră expres posibilitatea încheierii unor înţelegeri între soţi referitoare la numele acestora, respectiv la modalitatea de exercitare a drepturilor părinteşti sau la locuinţa copilului, după divorţ.


Ca atare, soţii sunt îndreptăţiţi să solicite consfinţirea acordurilor de mediere cu acest obiect încheiate în temeiul art. 64 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, prin pronunţarea unei hotărâri de expedient de către instanţa de judecată învestită cu soluţionarea divorţului.


Această hotărâre urmează a se pronunţa în cazul desfacerii căsătoriei prin procedura divorţului reglementată de art. 915-935 din Codul de procedură civilă, ţinându-se cont şi de dezlegarea din prezenta decizie referitoare la efectele unui acord de mediere având ca obiect înţelegerea părţilor privind desfacerea căsătoriei.


Tot astfel, potrivit art. 2 coroborat cu art. 64 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 192/2006, şi efectele patrimoniale ale divorţului pot constitui obiect al înţelegerilor soţilor, astfel cum sunt consemnate în cuprinsul acordurilor de mediere.


Pentru aceste considerente, se va constata că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (4), art. 59 alin. (2) şi art. 64 alin. (2) din Legea nr. 192/2006, instanţa de judecată nu poate consfinţi acordul de mediere referitor la înţelegerea părţilor privind desfacerea căsătoriei.


Cu privire la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului, instanţa de judecată poate consfinţi acordul de mediere având acest obiect, pentru ipoteza în care se va desface căsătoria.


Completul de judecători care au interzis divorţul prin mediere a fost format din următorii magistraţi:


Corina-Alina Corbu - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
Laura-Mihaela Ivanovici - preşedintele Secţiei I Civile
Eugenia Voicheci - preşedintele Secţiei a II-a Civile
Denisa Angelica Stănişor - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
Daniel Grădinaru - preşedintele Secţiei Penale
Mioara Iolanda Grecu - judecător la Secţia I Civilă
Mari Ilie - judecător la Secţia I Civilă
Cristina Truţescu - judecător la Secţia I Civilă
Valentin Mitea - judecător la Secţia I Civilă
Bianca Elena Ţăndărescu - judecător la Secţia I Civilă
Carmen Georgeta Negrilă - judecător la Secţia I Civilă
Beatrice Ioana Nestor - judecător la Secţia I Civilă
Carmen Elena Popoiag - judecător la Secţia I Civilă
Adina Georgeta Nicolae - judecător la Secţia I Civilă
Georgeta Stegaru - judecător la Secţia I Civilă
Mihaela Paraschiv - judecător la Secţia I Civilă
Cristina Petronela Văleanu - judecător la Secţia I Civilă
Andreia Liana Constanda - judecător la Secţia I Civilă
Lavinia Curelea - judecător la Secţia I Civilă
Maria Speranţa Cornea - judecător la Secţia a II-a Civilă
George Bogdan Florescu - judecător la Secţia a II-a Civilă
Gheza Attila Farmathy - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Rodica Florica Voicu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Simona Cristina Neniţă - judecător la Secţia penală
Sorin Alin Nicolescu - judecător la Secţia penală


Decizia Înaltei Curţi poate fi citită accesând următorul link, precum și în secţiunea Documente:
http://www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta?customQuery%5b0%5d.Key=id&customQuery%5b0%5d.Value=156023


Citește și


Crimă într-un spital de urgenţă O directoare, ucisă în cabinet de soţul cu care era în divorţ

Trei zile concediu de divorţ. Propunerea legislativă a ajuns pe masa deputaţilor (document)